Contestaţie la executare. Sentința nr. 5240/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5240/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 5240/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SENTINTA CIVILA NR. 5240
Ședința publică din data de 21.03.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - G. G. P.
GREFIER - M. C. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul V. I., pe intimata M. C. SRL și pe terțul poprit A. U. TEHNICE SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, lasă dosarul la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanta constata exceptia netimbrarii ca ramasa fara obiect fata de achitarae taxei de timbru.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.09.2011 sub nr._, contestatorul V. I. a formulat în contradictoriu cu intimata credotoare . si tertul poprit . SRL contestatie la executare, solicitand anularea in tot a executarii in dosarul de executare nr.248/2005 al Biroului Executorului Judecatoresc E. A., anularea adresei de poprire nr.1549/07.09.2011 si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, contestatorul a aratat ca executarea silita pornita impotriva sa in baza titlului executoriu reprezentand sentinta civila nr.6298/22.06.2005 a Judecatoriei Constanta este nelegala intrucat executarea silita s-a prescris, fiind depasit termenul de 3 ani prev. de art.405 al.1 C.proc.civ. intrucat dreptul de a cere executarea silita s-a nascut la data de 16.08.2005 cand a expirat termenul de 10 zile pentru formularea actiunii in anulare.
Contestația a fost întemeiată în drept pe disp. art.399 si urm. C.proc.civ.
In sustinerea cererii a atasat inscrisuri.
La data de 07.11.2011 intimata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii contestatiei, doar in masura in care contestatorul nu a facut dovada achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar, precum si exceptia de netimbrare a actiunii. Cu privire la prescripstia dreptului de a cere executarea silita invocata de contestator, intimata a solicitat respingerea acestei critici ca nefondata, aratand ca prescriptia s-a intrerupt prin depunerea cererii de executare silita la data de 12.09.2005.
A fost comunicat totodata in copie dosarul de executare nr.248/2005.
La data de 07.12.2011 contestatorul a invocat exceptia de perimare a executarii silite, aratand ca de la data emiterii somatiei, respectiv 11.05.2005, pana la reinnoirea cererii de executare au trecut 2 ani si 10 luni de zile, perioada in care executorul judecatoresc nu a mai efectuat niciun act propriu-zis de executare (poprire, sechestru asigurator, comandament, etc.). De asemenea, a doua cerere de continuare a executarii s-a facut la un interval de 11 luni de zile fata de prima si in acest interval nu s-a efectuat niciun act de executare propriu-zis iar intre 31.07.2009 si 06.09.2011, timp de 1 an si 2 luni, nu s-a efectuat niciun act de executare.
Prin incheierea din data de 09.12.2011 instanta a admis in parte exceptia tardivitatii contestatiei la executare doar in raport de capatul de cerere privind anularea in tot a insasi executarii silite ce face obiectul dosarului de executare nr.248/2005 al B. E. A..
Prin incheieirea din data de 08.02.2012 instanta a respins ca nefondata exceptia perimarii executarii silite.
F. de modul de invocare a exceptiei de netimbrare precum si fata de faptul ca in cauza contestatorul a facut dovada achitarii taxei de timbru si a timbrului judiciar, instanta a constatat exceptia de netimbrare invocata de intimata ca ramasa fara obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentinta civila nr.6298/22.06.2005 a Judecatoriei Constanta, definitiva la data de 16.08.2005, cotestatorul V. I. a fost somat sa achite intimatei Creditoare . echivalentul in lei din ziua efectuarii platii a sumei de 184,34 USD, suma de 38.313.449 lei reprezentand penalitati de intarziere, precum si contravaloarea penalitatilor de 1% pentru fiecare zi de intarziere, pentru perioada 01.05.2005 si data platii efective. Hotararea mentionata a fost investita cu formula executorie prin incheieirea din data de 26.09.2005 a Judecatoriei Oltenita.
In baza sentintei mentionate . a formulat la data de 16.09.2005 cerere de executare silita ce a facut obiectul dosarului nr.248/2005 al B. E. A..
In cadrul dosarului de executare silita mentionat au fost efectuate mai multe acte de executare, dupa cum urmeaza: somatie de executare la data de 05.10.2005, adresa catre Primaria mun. Oltenita din 05.10.2005 pentru identificarea bunurilor umaribile, procese-verbale de punere in executare din datele de 07.03.2006, 01.09.2006, 27.02.2007, 20.08.2007, adresa de infiintare a porpirii din 06.02.2008, procese-verbale de punere in executare din datele de 02.02.2009, 25.01.2010, 18.01.2011, 18.05.2011, adresa catre Casa de Asigurari de Sanatate Calarasi din data de 18.08.2011, adresa de infiintare a popririi din data de 07.09.2011.
De asemenea, in cadrul aceleiasi executari silite . a solicitat, prin cererile din datele de 04.08.2008, 31.07.2009, 20.07.2010 si 06.09.2011, continuarea executarii silite, fata de nerealizarea creantei prin actele de executare anterioara.
Potrivit art.405 al.1 teza I C.proc.civ. dreptul de a cere executarea silita se prescrie in termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. Conform art.405 al.2 C.proc.civ. termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita.
Aplicand aceste prevederi la cauza dedusa judecatii rezulta ca precriptia dreptului de a cere executarea silita in baza sentintei civile nr.6298/22.06.2005 a Judecatoriei Constanta a inceput sa curga de la data ramanerii definitive prin expirarea termenului de 10 zile in care se putea formula actiune in anulare, respectiv la data de 16.08.2005.
Din dipozitiile art.4052 al.1 C.proc.civ. rezulta ca printre cauzele de intrerupere a cursului prescriptiei se inscriu depunerea cererii de executare precum si indeplinirea in cursul executarii silite a unui act de executare.
Or, avand in vedere data depunerii cererii de executare de catre intimata creditoare, respectiv 16.09.2005, precum si actele de executare efectuate de executorul judecatoresc, mentionate mai sus, rezulta ca prescriptia dreptului de a cere executarea silita nu s-a implinit, cursul prescriptiei fiind intrerupt de fiecare data inainte de expirarea termenului de 3 ani prev. de art.405 al.1 teza I C.proc.civ, calculat de la data actului intreruptiv anterior, conform art.4052 al.2 C.proc.civ.
Prin urmare, avand in vedere ca criticile formulate prin prezenta contestatie sunt nefondate, emiterea adresei de poprire nr.1549/07.09.2011 realizandu-se cu respectarea normelor legale, inclusiv cele privind prescriptia dreptului de a cere executarea silita, instanta va respinge contestatia la executare ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestatia la executare privind pe contestatorul V. I. domiciliat în sector 3, București, ., nr. 7, ., . M. C. SRL cu sediul în Constanta, .. 2A, Județul C. și pe terțul poprit A. U. TEHNICE SRL cu sediul în sector 3, București, ., nr. 7, ., .> ca neintemeiata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 21.03.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. G. P. M. C. G.
Red./Dact.:P.G.G./G.M.C./5 ex.
← Uzucapiune. Sentința nr. 5247/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5235/2012.... → |
---|