Contestaţie la executare. Sentința nr. 5849/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5849/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 30-03-2012 în dosarul nr. 5849/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5849

Ședința publică din data de 30.03.2012

Instanța constituită din:

Președinte – S. L.

Grefier – C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile de față, privind pe contestatorul M. JUSTIȚIEI în contradictoriu cu intimații U. G., R. I., P. D. I., S. A., R. E., N. A., L. S., R. G., V. P. L., N. D., C. G. și V. G., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-au depus la dosar prin serviciul Registratură înscrisurile solicitate executorului judecătoresc, întâmpinare formulată de intimați precum și de către contestator copii de pe acțiune în vederea comunicării către intimați, după care,

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.02.2012 sub nr._, contestatorul M. Justiției, în contradictoriu cu intimații U. G., R. I., P. D. I., S. A., R. E., N. A., L. S., R. G., V. P. L., N. D., C. G. și V. G., a solicitat anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 340/2011 al B. D. și D. și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În motivare contestatorul a arătat că înștiințarea privind măsura popririi a fost formulată in temeiul dreptului comun în materia executării silite, deși este binecunoscut că, în materia executării silite a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice sunt incidente dispozițiile OG nr. 22/2002. Contestatorul a învederat că acesta nu are în bugetul anului 2012, aprobat prin Legea nr. 293/2011, prevăzute sume destinate plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din sistemul justiției, iar plata sumelor datorate conform titlurilor executorii urmează a se realiza pe măsură ce vor fi alocate fonduri suplimentare cu această destinație, cu respectarea termenelor prevăzute de OG nr. 71/2009.

În al doilea rând, contestatorul susține că, creanța pusă în executare nu este exigibilă, față de procedura de executare instituită prin OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010 și OUG nr. 113/2010, astfel că până la împlinirea termenelor menționate în aceste acte normative, creditorii sau executorul judecătoresc nu pot cere sau îndeplini nici un act de executare silită, întrucât executarea este suspendată de drept.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 399-403 C.p.c, OUG nr. 71/2009 și OG nr. 22/2002.

Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților în conformitate cu art. 242 alin. 2 C.p.c.

În susținerea contestației, contestatorul a depus la dosar un set de înscrisuri.

La data de 26.03.2012, intimații au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii formulate de contestatoare.

In motivare, în esență, intimații au arătat că in ce privește cererea de suspendare a executării silite aceasta este lipsită de interes. De asemenea, in raport de dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6, și a jurisprudenței Curții Europene, s-a criticat modul in care contestatoarea înțelege să-și execute obligațiile stabilite in mod irevocabil de către instanțele judecătorești.

In drept, au fost invocate dispozițiile art, 111 și urm. C.proc.civ, art. 403 alin.1 C.proc.civ.

La termenul din 30.03.2012, instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cu privire la excepția necompetenței, ce urmează a fi analizată cu prioritate, conform art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

Potrivit actelor din dosarul de executare, la data de 13.12.2011 creditorii U. G., R. I., P. D. I., S. A., R. E., N. A., L. S., R. G., V. P. L., N. D., C. G. și V. G. au solicitat punerea în executare silită a titlurilor executorii reprezentate de Sentința civilă nr. 251/06.10.2009 pronunțată de Tribunalul G., in dosarul nr._, Decizia civilă nr. 1761/R/16.04.2010 pronunțată de Curtea de Apel București, in dosarul nr._ și Decizia civilă nr. 1154/R/09.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, in dosarul nr._ .

Executarea silită a titlurilor executorii a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 5 București prin încheierea din 06.01.2012 pronunțată în dosarul nr._/302/2011 și de Judecătoria Sectorului 4 București prin încheierea din 12.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ .

La data 15.02.2012 executorul judecătoresc a întocmit o somație ce a fost comunicată contestatoarei la data de 17.02.2012.

Așa cum rezultă din conținutul dosarului de executare ce a fost înaintat instanței de către B. „ D. și D.” in dosarul de executare nr. 340/2012 nu a fost întocmită nicio adresă de înființare a popririi, deși in acțiune contestatoarea face referire la o astfel de adresă.

Conform art. 400 alin. 1 Cod proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare”, iar potrivit art. 373 alin. 2 din același cod, „instanța de executare este judecătoria în circumscripția cărei se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Întrucât niciun act de executare care a fost făcut in cadrul dosarului de executare nr. 340/2012 nu poate atrage competența de soluționare a prezentului dosar de către Judecătoria Sector 3 București, instanța apreciază că judecătoria competentă să soluționeze contestația formulată de contestator este Judecătoria Sectorului 5 București, in a cărei rază teritorială se află sediul contestatorului. Astfel, se va avea in vedere prezumția că bunurile mobile care ar putea face obiectul unei executări silite împotriva contestatorului se află la sediul acestuia, deci in raza teritorială a Judecătoriei sector 5 București.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 și să decline competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 3 București, invocată de către instanță din oficiu.

Declină competența soluționării cauzei privind pe contestatorul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimații U. G., R. I., P. D. I., S. A., R. E., N. A., L. S., R. G., V. P. L., N. D., C. G. și V. G., toți având domiciliul ales la Judecatoria B. V., în B. V., ., având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi 30.03.2012.

Președinte, Grefier,

S. L. C. L.

Pentru grefier aflat in concediu prenatal, semnează Grefier-Șef de secție,

Red./tehnored. SL și CL

2 ex./28.05.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5849/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI