Pretenţii. Sentința nr. 6141/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6141/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-04-2012 în dosarul nr. 6141/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6141
Ședința publică de la 04.04.2012
Instanța constituită din:
Președinte – I. A.
Grefier – Rădița M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâții R. C. F., R. A., R. I., avand ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul R. C. F., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a depus cerere precizatoare.
Instanța comunică pârâtului R. C. F. precizarea depusă de reclamantă.
La interpelarea instanței, pârâtul R. C. F. arată că a mai achitat din debit și că recunoaște debitul.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul R. C. F. arată că lasă la aprecierea instanței. Depune dovada debitului achitat până în prezent.
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de fata retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 05.09.2011 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . in judecata pe paratii R. C. F., R. A., R. I., solicitand obligarea acestora la plata sumei de 4239,92 lei reprezentand restante si 83,6 lei reprezentand penalitati de intarziere.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca paratii au fata de reclamanta o datorie in cuantum de 4323,52 lei reprezentand restante si penalitati de intarziere la plata cotelor de intretinere aferente perioadei mai 2009-noiembrie 2010.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art.502 din Lg. nr.230/2007.
La dosar au fost depuse anexate fotocopiile urmatoarelor inscrisuri: certificat de inregistrare fiscala, statutul si acordul de asociere ale reclamantei, proces verbal al Adunarii generale din data de 08.10.2000, listele de plata a intretinerii si incheierea prin care reclamanta a dobandit personalitate juridica.
Prin serviciul Registratura, la data de 17.01.2012 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, solicitand obligarea paratilor la plata sumei de 5527,37 lei reprezentand intretinere aferenta perioadei octombrie 2010-decembrie 2011, precum si suma de 92,2 lei reprezentand penalizari.
Prin serviciul Registratura, la data de 03.04.2012 reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, solicitand obligarea paratilor la plata sumei de 5514,89 lei reprezentand intretinere aferenta perioadei februarie 2011-februarie 2012, precum si suma de 95,35 lei reprezentand penalizari.
La termenul din data de 04.04.2012 paratul R. C. F. s-a prezentat poersonal si a recunoscut debitul solicitat de reclamanta.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca in perioada februarie 2011-februarie 2012 cota de contributie la cheltuielile comune ce s-au facut pentru intretinere si care le revine paratilor este in cuantum de 5514,89 lei.
Prin hotararea adoptata de Adunarea Generala din data de 08.10.2000 s-a convenit aplicarea penalizarilor in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere de intarziere
F. de dispozitiile art.30 alin.1 lit.j, art.46 art.49 si art.50 Lg. nr.230/2007 din Lg. nr.230/2007 si avand in vedere ca paratii nu au facut dovada platii, va fi admisa cererea modificata si vor fi obligati acestia sa plateasca reclamantei suma de 5514,89 lei reprezentand cota de contributie ce le revine la plata cheltuielilor de intretinere si penalizari aferente perioadei februarie 2011 - februarie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea modificata formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . ales în sector 3, București, Jean Steriadi, nr. 29, ., . în contradictoriu cu pârâții R. C. F., R. A., R. I., toți cu domiciliul în sector 3, București, Jean Steriadi nr. 29, ., .> Obliga paratii sa plateasca reclamantei suma de 5514,89 lei reprezentand cota de contributie ce revine paratilor la plata cheltuielilor de intretinere si penalizari de intarziere aferente perioadei februarie 2011 - februarie 2012.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 04.04.2012.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. A. Rădița M.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6238/2012. Judecătoria SECTORUL... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6147/2012. Judecătoria... → |
|---|








