Obligaţie de a face. Sentința nr. 6907/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6907/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-04-2012 în dosarul nr. 6907/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6907
Ședința publică din data de 17.04.2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-M. I.
GREFIER: C. B.
Pe rol se află soluționarea cererii formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează instanței lipsa timbrajului și faptul ca citatia emisa pentru reclamanta a fost restituită la dosar cu mențiunea „destinatar mutat”, după care,
Instanța, în temeiul disp. art. 98 Cod proc.civ., apreciază procedura completă cu reclamanta, avand in vedere ca aceasta a fost citata la sediul indicat in actiune.
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale și reține cauza în vederea soluționării acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 30.11.2011, sub nr._, reclamanta . a chemat in judecata pe pârâta PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, solicitand instantei obligarea acesteia sa elibereze documentele necesare eliberarii autorizatiei de transport, asa cum au fost ele solicitate in adresa inregistrata la P. Bucuresti sub nr._/09.08.2011.
În motivare, reclamanta arata ca la data de 08.09.2011 a solicitat documentele necesare eliberarii autorizatiei de transport, insa nici pana in prezent parata nu a eliberat actele solicitate.
Cererea nu a fost motivata in drept.
Prin cererea formulata, reclamanta nu a solicitat probe.
Parata, desi legal citata, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus intampinare la dosar.
La termenul de judecata din data de 17.04.2012 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu privire la exceptia invocata, instanta retine urmatoarele:
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ”Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Pe de alta parte, art. 2 pct. 1 lit. d C. prevede ca tribunalul judeca, in prima instanta, “procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel”.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale…”
In cauza de fata, instanta constata ca reclamanta solicita obligarea paratei P. M. Bucuresti la eliberarea unor acte solicitate, invocand refuzul acestei autoritati publice locale de a-i solutiona cererea in termen legal. Prin urmare, instanta constata ca obiectul prezentei cauze se incadreaza in dispozitiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, mai sus enuntate, competenta materiala de solutionare in prima instanta apartinand instantei de contencios administrativ, respectiv Tribunalului Bucuresti – Sectia de C. Administrativ si Fiscal.
Asadar, instanta va admite exceptia necompetentei materiale, invocata din oficiu, si va declina competenta de solutionare a prezentei cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia de C. Administrativ si Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta ., cu sediul indicat în București, .. 10, ., parter, ., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, in favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia de C. Administrativ si Fiscal.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica de la 17.04.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.-M. I. C. B.
MMI
22.05.2012, 2 ex.
JUDECATORIA SECTOR 3 BUCUREȘTI
DOSAR NR._
CATRE,
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Bulevardul Uniriinr.37, sectorul 3, cod postal_
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe date prin sentinta civila nr. 6907 din data de 17.04.2012, în cauza civila cu numarul mai sus rubricat privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI, având ca obiect „obligație de a face”, s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului București, motiv pentru care va înaintam prezentul dosar, compus dintr-un singur exemplar, cusut și numerotat, continand .... file.
PREȘEDINTE GREFIER,
M.-M. I. C. B.
← Pretenţii. Sentința nr. 6843/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7051/2012.... → |
---|