Pretenţii. Sentința nr. 6603/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6603/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 6603/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6603
Ședința publică de la 11.04.2012
Instanța constituită din:
Președinte – jud. B. I.
Grefier – R. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe reclamanta A. DE P. . cu pârâta B. V., având ca obiect pretenții civile.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, prin avocat, pârâta, prin avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Ambele părți, pe rând având cuvântul, învederează că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă.
Instanța ia act că părțile nu au obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică contabilă.
Pârâta, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri, care se comunică și reclamantei, arătând că acestea dovedesc că va primi o pensie de urmaș din Franța.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost modificată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, învederează că înțelege să-și plătească datoria și potrivit art. 262 C.p.c. solicită acordarea unui termen de grație și eșalonarea datoriei, invocând și disp. art. 28 OMS pentru persoanele cu dizabilități. Depune la dosar practică judiciară.
Reclamanta, prin avocat, se opune categoric solicitării pârâtei, arătând că aceasta nu dovedește buna credință. Menționează că aceasta locuiește cu fiul, căruia nu-i place să muncească. Precizează că debitul e mult mai mare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata,
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ reclamanta reclamanta A. DE P. . in judecata pe parata B. V., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 5269,31 lei, reprezentand cotele de întretinere aferente lunilor august 2007 – aprilie 2011 precum și a sumei de 3529,77 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca parata este proprietarul apartamentului nr. 347, sc.6, . . nr,51 sector 3 si nu a achitat cotele de întretinere aferente, astfel incât datoreaza și penalități de întârziere de 0,2% conform Hotărârii Adunării Generale din data de 02.04.2004.
In drept s-au invocat disp. Legii 114/1996, C. civ., C. proc. civ. si art.112, 113 și 114 c.p.civ .
In dovedirea cererii reclamanta a solicitat si a administrat proba cu înscrisuri, depunand la dosar în copie centralizator cheltuieli lunare de întretinere, liste de plata a cotelor de întretinere pe perioada indicata, procesul-verbal al Adunării Generale din data de 02.04.2004.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru cf. art. 50 alin. 2 din legea 230/2007.
Parata legal citată nu a formulat întâmpinare însa s-a prezentat in fata instantei si a propus probe in aparare.
În cauza au fost încuviințate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică contabila, fiind depus la dosar raportul de expertiză întocmit de expert V. C. Nemira.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine ca pârâta este proprietarul apartamentului nr. 347, sc.6, . . nr,51 sector 3 și în aceasta calitate nu si-a achitat cotele de intretinere aferente lunilor august 2007 – aprilie 2011.
Pentru determinarea cu exactitate a sumelor datorate de pârâtă cu titlu de cote de întreținere aferente perioadei sus indicate și a penalităților aferente s-a dispus efectuarea unei expertize, prin raportul de expertiză depus la dosar și însușit de ambele părți, fiind stabilită o valoare a cotelor restante de 6250,71 lei si a penalităților aferente de 5713,60 lei .
In drept, instanta retine ca potrivit art. 50 alin. 1 din Legea 230/2007 asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
De asemenea, potrivit disp. Art. 46 din aceeasi lege toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, iar potrivit art. 49 alin 1 din aceeasi lege, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
In raport de dispozitiile legale sus enuntate instanta, față de probatoriul administrat în cauză, apreciind cererea ca intemeiata urmeaza sa o admita si sa oblige parata la plata catre reclamanta a sumei de_,31 lei reprezentând cote de intretinere restante si penalități aferente perioadei august 2007- aprilie 2011.
în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. civ. instanta va obliga pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Instanta nu va avea în vedere solicitarea pârâtei de acordare a unui termne de grație, față de cuantumul debitului datorat si perioada indelungata de când pârâta nu și-a mai îndeplinit obligațiile de plată, dar și împrejurarea ca reclamanta s-a opus unei astfel de solicitări.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta A. DE P. . în București, . nr. 51, ., in contradictoriu cu pârâta B. V., cu domiciliul în București, . nr. 51, ., ..
Obligă pârâta să plăteasca reclamantei suma de_,31 lei reprezentând cote de intretinere restante si penalități aferente perioadei august 2007- aprilie 2011.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.04.2012.
PREȘEDINTE,GREFIER,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6505/2012.... | Pretenţii. Sentința nr. 6539/2012. Judecătoria SECTORUL 3... → |
---|