Reziliere contract. Sentința nr. 6537/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6537/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-04-2012 în dosarul nr. 6537/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6537

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.04.2012

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. A.

GREFIER: M. N.

Pe rol judecarea cauzei comerciale având ca obiect pretenții comerciale, privind pe reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă reclamantul prin avocat, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța constată că deși pârâta a fost citată cu mențiunea de a depune răspunsul la interogatoriu, nu s-a conformat acestei obligații.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța acordă cuvântul pe excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect reziliere și pe fond.

Reclamantul, prin avocat, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției netimbrării iar pe fond solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată și obligarea pârâtei la plata chiriei restante și a cheltuielilor locative, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat constată cauza în stare de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.06.2011 sub nr._, reclamantul C. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 1/30.06.2010 și obligarea pârâtei la plata sumei de 1823,25 euro și 1424,22 lei reprezentând chirie restantă, penalități de întârziere și cheltuieli locative, cu cheltuieli de judecată

În motivare, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 1/30.06.2010, în baza căruia aceasta din urmă s-a obligat să achite o chirie lunară de 650 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății. Plata urma să se facă în avans, până pe data de 10 a fiecărei luni pentru luna următoare, urmând ca în caz de întârziere pârâta să achite penalități de 0,5% pe zi de întârziere. Tot prin contract, s-a stabilit ca reclamantul să achite cheltuielile locative, urmând ca ulterior să le recupereze de la pârâta-locatară.

A arătat că începând cu luna martie 2011 pârâta a sistat orice plată fără a invoca nici un motiv.

Reclamantul a arătat că a notificat-o pe pârâtă să achite sumele restante însă și acest demers a rămas fără nici un rezultat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1429 și urm. Cod civil.

La termenul din 17.01.2012 instanța în baza art. 132 Cod procedură civilă a luat act de cererea precizatoare prin care reclamantul a arătat că solicită suma de 1300 euro chirie aferentă lunilor aprilie-iunie 2011, a sumei de 1888,25 euro penalități de întârziere și a sumei de 1571,67 lei cheltuieli locative.

La același termen instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect reziliere și în baza art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei, considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosarul în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: contract de închiriere nr. 1/30.06.2010, releveu apartament, notificări, situație plăti datorate de pârâtă, facturi de utilități și chitanțe.

La termenul din 10.04.2012 instanța a constatat că pârâta deși a fost citată cu mențiunea de a depune răspunsurile la interogatoriu, totuși nu a dat curs acestei solicitări.

Pârâta deși legal citată nu s-a prezentat în fața instanței, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe.

Asupra excepției netimbrării capătului de cerere având ca obiect reziliere, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea 146/1997, acțiunile și cererile introduse al instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 20 alin 2 din aceeași lege, dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Instanța constată că la termenul de judecată din data de 17.01.2012 reclamantul a învederat că nu înțelege să achite taxa de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect reziliere.

Potrivit art. 20 alin 4 din Legea 146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

Întrucât în caz de neachitare a taxelor judiciare de timbru, intervine sancțiunea anulării cererii, independent de existența unei vătămări, instanța va admite excepția netimbrării și va anula capătul de cerere având ca obiect reziliere, ca netimbrat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Anterior analizării fondului, instanța reține că față de data formulării acțiunii și anume 21.06.2011 și în raport cu dispozițiile art. 223 Legea nr. 71/2011 de aplicare a Noului Cod civil, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.

La data de 30.06.2010, părțile au încheiat contractul nr. 1, prin care reclamantul, în calitate de locator, s-a obligat să închirieze pârâtei, în calitate de cumpărător, imobilul apartament nr. 36 situat în București, ., nr. 2, ., etaj 2, sector 3, în schimbul unei chirii lunare de 650 euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății. Potrivit art. 3.1 din contract chiria urma să fie achitată în avans, pe data de 10 a fiecărei luni pentru luna următoare, neplata la termen atrăgând calcularea de penalități de 0,5% pe zi de întârziere. Conform art. 5.8 din contract reclamantul și-a asumat obligația de a achita personal cheltuielile curente ale apartamentul.

Prin prezenta acțiune reclamanta a invocat neexecutarea de către pârâtă a obligației de plată a chirie pentru perioada aprilie – iunie 2011 în cuantum de 1300 euro( din valoarea totală a chirie de 1950 euro s-a scăzut valoarea garanție în cuantum de 650 euro ce a fost achitată de pârâtă și a rezultat un debit de 1300 euro) și a cheltuielilor locative în cuantum de 1571,67 lei( 928 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2011 – mai 2011; 279,81 lei contravaloare facturi Enel; 136,56 lei contravaloare facturi UPC; 227,3 lei contravaloare facturi Romtelecom)

Făcând aplicarea în cauză a principiilor răspunderii contractuale instanța reține că reclamantul a făcut dovada dreptului său de creanță prin depunerea contractului de închiriere, a facturilor emise de furnizorii de utilități și a chitanțelor de plată a utilităților, astfel încât în privința pârâtei a devenit aplicabilă prezumția de neexecutare culpabilă a obligației asumate, prezumție pe care aceasta nu a înlăturat-o dovedind executarea sau existența cauzei străine exoneratoare de răspundere conform art. 1082-1083 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus arătate instanța, în baza dispozițiilor art. 969 – art. 970 și art. 1429 Cod civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante, constatând că pretențiile reclamantei referitoare la debitul principal în cuantum de 1300 euro echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății reprezentând chirie restantă și 1571,67 lei reprezentând cheltuieli locative sunt întemeiate, urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a acestor sume.

Ca urmare a neachitării la termen de către pârâta a contravalorii chiriei, reclamanta în temeiul clauzei penale înscrise în art. 3.5 din contract, a înțeles să solicite și penalități de 0,5% pe zi de întârziere în valoare de 1888,25 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.

Instanța constatând că pârâta nu a achitat debitul principal in cuantum de 1300 euro, la termen, în temeiul clauzei penale inserate de părți în contract și în baza art. 969 Cod civil, urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților în cuantum de 1888,25 euro aferente debitului, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere cererea reclamantei și întrucât pârâtul a căzut în pretenții, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1321,73 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și 1000 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 53/11.07.2011, cu titlu de cheltuielilor de judecată. Cât privește celelalte cheltuieli de judecată respectiv 500 lei onorariu avocat, 860 lei cauțiune și 546 lei taxă executor, instanța reține că din înscrisurile atașate nu rezultă efectuarea acestor cheltuieli, motiv pentru care respinge cererea reclamantei sub acest aspect, ca neîntemeiată.

Pentru toate aceste motive, instanța va admite în parte cererea astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta la plata sumei de 1300 euro cu titlu de chirie și 1888,25 euro penalități aferente, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății și 1571,67 lei cheltuieli locative.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect reziliere contract.

Anulează capătul de cerere având ca obiect reziliere contract, ca netimbrat.

Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul C. D., cu domiciliul în București, ., nr. 2, ., . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., etaj 2, sector 3.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1300 euro cu titlu de chirie și 1888,25 euro penalități aferente, echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății și 1571,67 lei reprezentând cheltuieli locative.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1321,73 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și a sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.04.2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. A. M. N.

Red. Dact C.A/M.N 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 6537/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI