Acţiune în constatare. Sentința nr. 1276/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1276/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 1276/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
București, .. 2-4, sector 4, Tel:_ / Fax:_
operator de date cu caracter personal nr. 289, prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1276
Ședința publică din data de 02.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - M. P.
GREFIER - E. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulate de reclamanta-pârâtă M. (fostă Chițurlaș) M. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant P.-Chițurlaș G., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 02.02.2015, pentru când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._/4/2012, reclamanta M. (fostă Chițurlaș) M. a chemat în judecată pe pârâtul P.-Chițurlaș G., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate existenta unui drept de creanță in favoarea sa reprezentând contribuția sa in cota de ½ la realizarea construcțiilor situate pe terenul din . 39, Sector 4, teren proprietatea paratului. De asemenea solicita obligarea paratului la plata sumei aferente cotei de ½ si instituirea in favoarea sa a unui drept de retenție asupra construcției, pana la achitarea integrală a creanței.
In fapt reclamanta arată că a locuit si s-a gospodărit împreună cu pârâtul din anul 1995 si pana in anul 2008 ca si concubini, iar in anul 2008 s-au căsătorit. In perioada concubinajului cat si după căsătorie menționează că a obținut venituri cu care a contribuit la edificarea construcției. In ceea ce privește terenul acesta a fost cumpărat de către parat la data de 29.02.1996, construcțiile aflate pe teren fiind in stare de degradare. Acestea au fost demolate in parte in anul 1996 si in locul lor a fost edificata construcția având destinația de magazin in suprafață de 19 mp. Ulterior in toamna anului 1998 a început construcția casei care a fost finalizată in luna aprilie 2000, când părțile s-au mutat in locuință. P. in prezent nici terenul si nici construcția nu au fost intabulate in cartea funciară.
Întrucât construcția a fost realizată anterior căsătoriei, cu contribuția materiala si a reclamantei, aceasta apreciază ca are un drept de creanță in cota de ½ din valoarea actuala a construcțiilor, contravaloare la plata căreia solicita să fie obligat pârâtul.
In drept au fost invocate prev. art. 494 cod civil.
In susținerea acțiunii nu au fost depuse înscrisuri.
Prin întâmpinare si cerere reconvențională, pârâtul a solicitat admiterea in parte a acțiunii in sensul obligării sale la plata către parata numai a sumei ce reprezintă contribuția efectivă a acesteia le edificarea construcțiilor si respingerea cererii privind instituire a unui drept de retenție ca neîntemeiat. Reclamanta considera ca doar pentru faptul că a fost căsătorită are dreptul la valoarea unei cote de ½ fără să menționeze starea construcției, valoarea acesteia și din ce surse financiare a contribuit la edificarea acesteia. In perioada in care părțile au fost căsătorite reclamanta a obținut salariul minim pe economie salariu din care nu își putea asigura propria existență, dar să mai si contribuie la edificarea unor construcții.
Reclamanta a refuzat orice discuție referitoare la partajarea construcțiilor pe cale amiabilă, motiv pentru care pârâtul considera ca este de acord să îi plătească acesteia suma pe care reclamanta o va proba ca fiind contribuția sa efectiva la edificarea construcțiilor.
In drept au fost invocate prev. art. 114 cod.proc.civ. si a evaluat dreptul de creanță la suma de 220.000 lei.
Reclamanta a achitat o taxa judiciara de timbru in suma de 6600-f71 lei care a fost completata cu suma de 822 lei .
Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat partajarea bunului comun-construcția situata in . 39, in sensul atribuirii acestuia paratului, in considerarea faptului ca terenul este deja proprietatea sa, iar construcția a fost edificata cu cota majoritară din veniturile paratului. Reclamantul arată ca imobilul a fost edificat in timpul căsătoriei cu reclamanta, aceasta înregistrând venituri minime din care nu își acoperea cheltuielile zilnice si in plus cheltuia peste ceea ce câștiga, veniturile acesteia neputând fi considerate contribuție la edificarea construcției.
Reclamantul menționează ca a încercat o soluționare amiabilă a litigiului, însă reclamanta a precizat ca nu va pleca din locuință până nu primește in schimb o altă casă, fără sa conteze ca pe durata căsătoriei a beneficiat de un trai peste medie, deși nu a câștigat suficient cat să își asigure propria întreținere. In aceasta situație pârâtul arată că din probele administrate se va evalua construcția si fiecare va dovedi propria contribuție, instanța urmând a efectua partajul in consecință. Pârâtul evaluează astfel construcția la suma de 120.000 lei.
Pârâtul a achitat taxa judiciara de timbru in suma de 3600 lei.-f33 care a fost completata după efectuarea expertizei cu suma de 6335 lei.
Cauza de față a fost inițial înregistrată in cadrul dosarului_/4/2012 si a fost disjunsă prin ..2013 prin care a fost soluționata acțiunea de divorț a părților.
La dosar au mai fost depuse de către părți următoarele înscrisuri: contract de vânzare cumpărare teren, extrase ONRC; carte de muncă, facturi fiscale, expertize extrajudiciare.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriile reciproce, proba testimonială cu cate un martor si proba cu expertiza imobiliara.
Analizând actele și lucrările depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, in perioada 1995/1996-2008 reclamanta și pârâtul au întreținut o relație de concubinaj locuind inițial la in garsoniera deținută de reclamantă iar ulterior in anul 2000 s-au mutat la imobilul care face obiectul litigiului, unde au continuat să locuiască pana in anul 2008 când a fost încheiata căsătoria acestora. Soții au divorțat conform sentinței civile 5817/04.06.2013.
In ceea ce privește construcția care face obiectul litigiului, aceasta a fost edificata pe terenul in suprafață de 250 mp, proprietatea exclusivă a paratului, fiind cumpărat anterior căsătoriei conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 475/29.02.1996. –f83. La momentul dobândirii pe teren se afla o construcție veche in stare de degradare iar prin autorizația de construire nr. 86/07.10.1996-f19 a fost autorizata efectuarea lucrărilor de refacere a camerei din paianta situată la partea dinspre . primind după renovare destinația de spațiu comercial, unde a funcționat un magazin deținut de ., societate deținuta si administrata de către parat.-f84. De asemenea prin autorizația de construire nr 68/20.02.2003 a fost autorizată executarea lucrărilor de construire pentru extinderea locuinței parter existente si mansardarea parțială a acesteia-f21.
Valoarea de circulație actuala a construcției a fost stabilita prin expertiza efectuata la suma de 75.409 euro, echivalent al sumei de 331.180 lei.
Construcțiile astfel autorizate au fost efectuate in perioada 1996-1997, respectiv 1998-2005, aspecte care sunt nelitigioase, ele rezultând atât din susținerile proprii ale părților dar si din răspunsurile acestora la interogatorii, care se coroborează si cu depozițiile celor doi martori. Prin urmare rezulta cu caracter de evidență ca imobilul a fost edificat in perioada concubinajului, si nu in timpul căsătoriei părților, care a intervenit in anul 2008, astfel ca nu se pune problema unui partaj al bunurilor comune având drept cauza căsătoria părților si implicit nici prezumția de comunitate sau de contribuție egală a soților instituita de reglementările legale in vigoare, așa cum solicita pârâtul in cererea sa reconvențională. Cu toate ca pârâtul invoca o contribuție majoritară de 90% aceasta nu este necesar sa fie analizata de instanța întrucât nu s-a făcut dovada situației premisa, respectiv existenta coproprietății.
In aceasta situație, pentru a da curs unei cereri de partaj, așa cum a solicitat pârâtul, este necesar ca părțile să facă in primul rând dovada caracterului de bun comun al imobilului care face obiectul litigiului si eventual a cotelor de proprietate pe care le dețin iar din actele dosarului nu rezulta calitatea de bun comun al construcției. Dimpotrivă aceasta fiind edificata pe terenul proprietatea exclusiva a paratului devine prin accesiune proprietatea sa, conf. art. 492 cod civil. De altfel si regulile in materie de carte funciara sunt convergente in aceasta direcție din moment ce intabularea unei construcții se realizează in baza autorizației de construire conf. art. 55 din legea 7/1996. Pe de altă parte autorizația de construire se eliberează la solicitarea titularului unui drept real asupra terenului conf. art. 1 din legea 50/1991, iar reclamanta nu îndeplinește nici una din aceste condiții întrucât nu deține nici un drept real asupra terenului, iar autorizațiile de construire sunt emise pe numele paratului. Prin urmare este cert ca in cazul de față nu se poate analiza acțiunea din perspectiva unui partaj, întrucât partile nu au calitatea de coproprietari asupra construcțiilor.
In ceea ce privește cererea principala a reclamantei, acesta este corect formulata, reclamanta apreciind in mod corect ca nu deține un drept de proprietate si solicita constatarea in favoarea sa a unui drept de creanța, si obligarea paratului proprietar la plata acestuia. Este evident din formularea acțiunii ca reclamanta recunoaște dreptul paratului de proprietate exclusiva asupra construcțiilor, cu privire la care pretinde ca a avut o contribuție proprie care echivalează cu suma de 220.000 lei sau cu ½ din valoarea actuala a construcțiilor.
F. de acesta solicitare instanța reține ca pentru stabilirea caracterului întemeiat al cererii reclamanta este necesar să facă dovada conf. art. 1169 cod civil a pretențiilor sale. Nici in acesta situație nu este aplicabila prezumția de comunitate sau de contribuție egală recunoscuta imobilelor dobândite de soți, astfel ca dovada trebuie realizata prin mijloace de proba certe, neechivoce din care să rezulte sumele avansate de reclamanta la realizarea lucrărilor de construire fie in mod direct, prin plata unor lucrări de manopera, a unor materiale de construcție sau lucrări de proiectare, fie prin împrumutarea unor sume de bani paratului care in mod subsecvent le-a folosit in acest scop. Nici una din aceste dovezi nu a fost realizata de reclamanta in cauza de față, aceasta invocând ca principal argument in dovedirea dreptului sau de creanță coabitarea de lunga durata cu pârâtul. Coabitarea in sine nu constituie un temei al dreptului de creanță, iar pe de altă parte din probele administrate rezulta ca in perioada anterioara căsătoriei, părțile deși locuiau împreuna acestea se gospodăreau separat cum recunoaște chiar reclamanta la întrebarea 12 din interogatoriu. Acest răspuns se coroborează de altfel si cu răspunsurile anterioare la întrebarea 2 si 5 din care rezulta ca sursele de finanțare pentru edificarea lucrărilor au fost reprezentate de salariul paratului si veniturile obținute de acesta din activitatea comerciala derulata prin magazinul deschis pe teren. De asemenea si martorii audiați au relatat împrejurări similare din care rezulta existenta unei separații a patrimoniilor celor doi concubini, fiecare gestionându-si propriile venituri.
Nici din perspectiva aplicării unor prezumții având la baza veniturile obținute de parți, nu se poate reține existenta vreunei contribuții a reclamantei la edificarea construcției. Astfel conform cărților de munca depuse la dosar de cele doua părți rezulta ca reclamanta a fost angajata in perioada 1999-2011 la societatea paratului in calitate de vânzătoare la magazinul societății așa cum de altfel au precizat si martorii, reclamanta având un venit salarial pornind de la 100 lei (1 000 000 lei rol) si pana la 720 lei-f94, iar in aceeași perioada pârâtul a obținut venituri începând de la 123 lei in 1997 la 1200 lei in anul 2011. Cu toate acestea in perioada 1998-2004 cu relevanță asupra edificării locuinței pârâtul a obținut venituri de la de la 241 lei la 1500 lei lunar având in cursul anului 2002 venituri in cuantum de aproximativ 3300 lei lunar-f37, care sunt substanțial mai consistente decât cele realizate de reclamanta in aceeași perioada.
De asemenea pârâtul a mai depus la dosar facturi si chitanțe pentru materiale de construcții si echipamente destinate amenajării care sunt exclusiv pe numele său ori al societății pe care o deține.
In consecință față de aceste argumente instanța reține ca cererea reclamantei privind constatarea in favoarea sa a unui drept de creanță in suma de 220.000 lei este nefondata, reclamanta nu a dovedit prin nici un mijloc de proba faptul ca din patrimoniul sau a ieșit aceasta suma care a fost utilizată pentru edificarea construcției. In ceea ce privește stabilirea dreptului de creanță la cota de ½ din valoarea actuala a imobilului cererea apare din start ca fiind nefondata întrucât nu se urmărește efectuarea partajului, pentru ca cererea să se raporteze la valoarea de circulație ci stabilirea unui drept de creanță care trebuie sa se raporteze la valoarea netă pe care reclamanta a achitat-o, valoare ce poate fi actualizată cu rata inflației.
Referitor la stabilirea in favoarea reclamantei a unui drept de retenție, in condițiile in care instanța nu a stabilit existența unui drept de creanță in favoarea reclamantei nu se justifica nici recunoașterea dreptului de retenție.
In consecința reținând ca in conformitate cu prevederile art. 1169 cod.proc.civ. sarcina probei in cazul litigiilor civile revine celui care formulează cererea, instanța apreciază ca nici reclamanta si nici pârâtul reconvențional nu au îndeplinit acesta obligație si nu au făcut dovada propriilor susțineri, ambele cereri urmând a fi respinse ca nefondate.
In privinta cheltuielilor de judecată, avand in vedere respingerea cererilor instanța stabileste ca sumele avansate de parti cu acest titlu sa raman in sarcina lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondata cererea principala formulata de reclamanta Chițurlaș M., cu domiciliul în București, .. 39, sector 4, și cu domiciliul procesual ales la SCA A. & Asociații din București, .. 41, ., sector 3, in contradictoriu cu pârâtul Chițurlaș G., cu domiciliul în București, .. 39, sector 4 și cu domiciliul procesual ales în București, .. 6a, ., având ca obiect constatarea unui drept de creanță si a unui drept de retenție.
Respinge ca nefondata cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Chițurlaș G. in contradictoriu cu reclamanta-parata Chițurlaș M. având ca obiect partaj.
Fără cheltuieli de judecata.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. E. B.
Red./Dact. Jud.PM/4ex./2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1305/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1342/2015. Judecătoria... → |
|---|
