Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1133/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1133/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 1133/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1133

Ședința publică din data de 28.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. C.

Grefier - veronica burcin

Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA REȚEA POȘTALĂ – CENTRUL REGIONAL REȚEA POȘTALĂ BUCUREȘTI în contradictoriu pârâta G. N. Ș., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 21.01.2015, încheierea de ședință de la acea dată, făcând parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, 28.01.2015.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata la data de 09.12.2010, pe rolul Judecatoriei Sector 4, Bucuresti, sub nr._, reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA REȚEA POȘTALĂ – CENTRUL REGIONAL REȚEA POȘTALĂ BUCUREȘTI a chemat in judecata pe parata G. N. S. solicitind ca parata să fie obligată la plata sumei de 4.379,66 lei debit principal și dobanda legală pană la data efectuării plății, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, se arată că pârâta a fost angajata reclamantei în funcția de oficiant poștal în cadrul Oficiului Poștal nr.7 din cadrul Direcției Regionale de Poștă.

Reclamanta arată că s-a constatat in sarcina paratei insusirea, in exercitarea atributiunilor de serviciu in perioada aprilie-iunie 2008, a sumei de 4.379.96 lei, reprezentand:

• 10 mandate plata prestatii asistenta sociala, achitate in fals, prin înscrierea de nereale la formula de achitare a acestora, in suma de 4.094 lei,

• nedecontarea facturii Cosmote in valoare de 245.96 lei, cod abonat

4561 TAN36835247 TRANZ9485, incasata la data de 23.05.2008, precum si

• adiționarea eronata a unei alocații in valoare de 40 lei pe banda latotal bucatți și valoare are la data de 12.06.2008.

Arată că înaintat plângere penală împotriva pârâtei însă plangerea penală nu a fost solutionată în mod definitiv.

Menționează că parata era obligata sa respecte instrucțiunile si normele de lucru interne, precum si obligațiile cuprinse in fisa postului. Atitudinea negativa a paratei constând in neluarea masurilor pentru asigurarea valorilor incredintate si nerespectarea normelor aratate prin gestionarea defectuoasa a mijloacelor bănești aflate in propria gestiune au determinat producerea prejudiciului. Parata este vinovată de producerea prejudiciului, indiferent de forma sau gradele deoarece in cazul răspunderii civile delictuale forma vinovăției nu are nici o relevanta in stabilirea întinderii obligației de reparare a prejudiciului.

Consideră că pârâta a savarsit o fapta ilicita si ca este vinovata. Chiar daca s-ar considera ca fapta paratei nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raspunderea actuala nu este inlaturata deoarece, in cazul răspunderii civile delictuale, obligația de 3 a prejudiciului ia naștere pentru orice fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Considera astfel ca sunt întrunite cele patru condiții care atrag raspunderea civilă la a paratului.

În drept au fost invocate dispozițiile art.998-999 Cod civil.

Reclamanta a atașat înscrisuri la cerere-f.521.

Cauza a fost suspendată la data de 20.06.2011 în baza art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ. și a fost repusă pe rol la data de 21.01.2015.

Pârâta a fost citată prin publicitate.

Pârâta nu a depus întîmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Sub aspect probator a fost administrată, proba cu înscrisuri.

A fost atașat, la solicitarea instanței, Dosarul nr.8111/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

Analizând plângerea formulată, prin prisma susținerilor părților, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta a îndeplinit funcția de oficiant poștal al pârâtei, iar în perioada aprilie-iunie 2008 și-a însușit în mod repetatat mai multe sume de bani.

Prin Ordonanța nr.8111/P/2009 din data de 03.12.2013 s-a dispus, în temeiul art.249 C.pr.p. rap.la art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.b indice 1 C.pr.p. cu aplicarea art.18 indice 1 Cod penal scoaterea de sub urmărire penală a numitei G. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare prevăzute de art.215 indice 1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.penal. S-a reținut în ordonanța menționată că prin Ordonanța nr.811/P/2009 din data de 29.03.2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei G. Ș. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare prevăzute de art.215 indice 1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.penal și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei care a fost achitată.

Prin Ordonanța nr.8111/P/2009 din data de 03.07.2014 s-a dispus, în temeiul art.19 din Legea nr.255/2013 raportat la art.18 indice 1 din Codul penal adoptat în anul 1968, raportat la art.315 C.pr.p., clasarea cauzei sub aspectiv săvârșirii infracțiunilor de delapidare prevăzute de art.215 indice 1 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal din 1968 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal din 1968, toate cu aplicarea art.5 C.penal

În drept, potrivit art. 103 din Legea nr.71/2011 obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor, astfel încât se vor aplica dispozițiile vechiului Cod civil.

Potrivit art. 998 cod civil orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, să îl repare.

Conform art. 999 Cod civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

Din prevederile legale enunțate mai sus rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Prin probatoriul administrat în dosarul penal nr. 8111/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, rezultă că există un prejudiciu în cuantum de 4.379,96 lei.

În cadrul dosarului penal, parata din prezenta cauză a fost audiată și a recunoscut că a înscris date false în unele mandate poștale, însă a negat că și-ar fi însușit cu intenție sumele aferente acestora. A arătat că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a creat angajatorului un prejudiciu de 4.3.79,96 lei, dar nu cu intenție și nici nu și-a însușit suma respectivă de bani.

În cadrul prezentului litigiu, reclamanta a depus înscrisuri din care rezultă ceerea unui prejudiciu în cuantum de 4.379,96 lei. Parata a completat mai multe mandate de plată prestații asistență, completând rubricile și semnând în locul beneficiarilor, iar sumele nu au ajuns la adevărații beneficiari. Pârâta și-a însușit și contravaloarea unei facturi Cosmote prin sistemul Alphyra. De asemenea, a fost adiționată eronat o alocație în valoare de 40 lei pe banddă la total bucăți și valoare la data de 12.06.2008.

Existența faptei ilicite și a vinovăției pârâtei în cauzarea prejudiciului rezultă din faptul că aceasta nu a respectat exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv, potrivit normelor interne ale Companiei Naționale Poșta Română SA, Direcția Regională de Poștă București, în cazul constatării unui plus în gestiune, acesta trebuie declarat și predat casieriei, iar pârâta nu a procedat în acest sens. Prin urmare, nu are relevanță dacă pârâta a folosit nu suma de 4.379,96 lei reținută ca prejudiciu, cât timp avea atribuții de serviciu care impuneau gestionarea sumelor de bani ce a constituit prejudiciu pentru reclamantă. Nici gradul de vinovăție nu are relevanță cât timp specific răspunderii civile delictuale este răspunderea chiar și pentru cea mai mică culpă.

Instanta apreciaza ca existența faptei ilicite a pârâtei nu poate fi pusă la îndoială, aceasta fiind cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prevăzute de art.215 indice 1 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.penal, fapte pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acesteia numai în considerarea faptului că valoarea prejudiciului nu este mare, astfel încât, nefiind produsă o vătămare importantă a persoanei juridice.

Este adevărat că prin Ordonanța nr.8111/P/2009 din data de 03.07.2014 s-a dispus, în temeiul art.19 din Legea nr.255/2013 raportat la art.18 indice 1 din Codul penal adoptat în anul 1968, raportat la art.315 C.pr.p., clasarea cauzei sub aspectiv săvârșirii infracțiunilor de delapidare prevăzute de art.215 indice 1 alin.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal din 1968 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 alin1 Cod penal din 1968, cu aplicarea art.41 alin.2 C.penal din 1968, toate cu aplicarea art.5 C.penal, însă această soluție a fost adoptată în considerarea art.19 din Legea nr.255/2013.

Relația de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită rezultă din rezultă din săvărșirea faptei.

Față de aceste aspecte, având în vedere că reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantum de 4.379,96 lei și că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în sarcina paratei, instanța urmează să admită cererea reclamantei cu privire la obligarea pârâtei la plata sumei de 4.379,96 lei.

Prejudiciul reclamantei constă în lipsirea de o sumă de bani printr-o faptă ilicită a pârâtei, iar, în ceea ce privește sumele de bani, acestea sunt producătoare de dobânzi de la data săvârșirii faptei.

Astfel, parata datorează dobânda legală aferentă debitului din ziua producerii prejudiciului. Tinând cont că prejudiciul a fost produs la intervale diferite de timp, în că reclamanta nu a precizat data de la care începe să curgă dobanda aferentă fiecărei sume care intră în componența debitului solicitat, instanța va acorda dobânda legală aferentă debitului începând cu data de 01 iulie 2008, respectiv luna următoare celei în care s-a constata ultima faptă ilicită a pârâtei.

Prin urmare, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.379,96 lei debit și dobânda legală aferentă debitului începând cu data de 01 iulie 2008 și până la achitarea debitului.

În temeiul art. 453 Cod de procedură civilă va obligă parata la plata către reclamantă a sumei de 471,59 lei cheltuieli de judecată, conform înscrisurilor depuse la dosar, reprezentând taxă de timbru 361,39 lei datorată în cauză (și nu cea efectiv plătită), 5 lei timbru judiciar, 104,20 lei taxă citare mica publicitate și 1 leu taxă achitată la Direcția Generală de Evidență a Persoanelor. Nu vor fi acordate cheltuielile de 1 leu taxă de timbru eliberare certificat grefă și 0,15 lei timbru judiciar deoarece obținerea unui certificat grefă nu este o cheltuială de care depindea desfășurarea procesului și care să poată fi pusă în sarcina pârâtei. Față de aspectele arătate cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi admisă în parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A. – SUCURSALA REȚEA POȘTALĂ – CENTRUL REGIONAL REȚEA POȘTALĂ BUCUREȘTI (înregistrată la Reg. ./8636/1998, CUI RO_, cont bancar RO23 BPOS_ ROL 02, deschis la Bancpost – Sucursala Unirii), cu sediul în București, B-dl. Dacia nr. 140, . 2, sector 2, în contradictoriu pârâta G. N. Ș. (CNP_), cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4, citată și prin publicitate.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.379,96 lei debit și dobânda legală aferentă debitului începând cu data de 01 iulie 2008 și până la achitarea debitului.

Admite în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și obligă parata la plata către reclamantă a sumei de 471,59 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. C. V. B.

Red./Tehnored. Jud. M.C./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1133/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI