Contestaţie la executare. Sentința nr. 621/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 621/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 621/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 621
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea O. B. ROMANIA SA, în contradictoriu cu intimații C. N., C. T. și O. F. ZRT, având ca obiect contestație la executare-întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art. 104 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței în ceea ce privește contestația la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții și pe disjungerea cauzei față de acest motiv.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.04.2014 sub nr._, astfel cum a fost precizată la data de 08.01.2015 (f. 108-110), contestatoarea O. B. ROMANIA SA, în contradictoriu cu intimații C. N., C. T., O. F. ZRT, a formulat contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 2300/2013 al B.E.J.A. ”D. G., L. G. și M. P.”, solicitându-se lămurirea dispozitivului titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, anularea tuturor formelor de executare silită și restabilirea situației anterioare prin restituirea unei sume de 8.859,09 lei.
În motivare, contestatoarea a susținut că se impune lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 324/06.03.2013 pronunțate de Judecătoria D., întrucât aceasta apreciază că instanța de judecată a dispus obligarea separată a intimatelor pentru suma încasata în plus de la cei doi debitori în baza clauzelor abuzive.
Astfel, s-a precizat că, pentru a nu exista confuzii în ceea ce privește întinderea dispozitivului sentinței civile nr. 124/06.03.2013, se solicită lămurirea acestuia, în sensul de a stabili dacă S.C. O. B. ROMANIA S.A. București și O. FAKTORING ZRT au fost obligate în solidar sau au fost obligate fiecare în parte să restituie sumele considerate ca fiind încasate în plus.
Referitor la raportul de expertiză contabila întocmit de expert contabil F. B., s-a susținut că, aplicarea procentului fix de dobânda de 10% pe toată perioada de creditare de 72 luni, nu s-a efectuat la întreaga suma acordată de 5.000 euro, ci la suma rămasă după reținerea comisionului de acordare credit de 245 euro, respectiv la suma de 4.755 euro, și nici la întreaga perioadă de creditare de 72 luni, ci doar la 57 luni.
S-a mai arătat că, de la data acordării creditului și până la data începerii executării silite a fost rambursată suma de 3.903.91 euro, în timpul procedurii de executare silită s-a încasat în contul colector suma de 11.303,30 lei, suma transferată de la O. B. ROMÂNIA S.A. la O. FAKTORING ZRT este de 4.410,80 lei, și nu de 2.205,84 euro, iar în mod eronat expertul contabil menționează în raportul de expertiză că totalul sumei plătită de d-na C. este de 8.797,45 euro. Astfel, contestatoarea a apreciat că aceasta trebuia să restituie clientei o sumă de 837,14 euro.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 alin. 1 și alin. 2, art. 713, art. 714 alin. 1 pct. 2, art. 715, art. 716, art. 719, art. 68-70 C.pr.civ.
Contestația la executare a fost timbrată cu suma de 1.000 lei, taxă judiciară de timbru.
La data de 20.11.2014, intimații C. N. și C. T. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare, cu acordarea cheltuielilor de judecată (f. 85-87).
În motivare, intimații au susținut că dispozitivul sentinței este clar, concis și elocvent, iar înainte de executarea silită s-a achitat suma de 4.042,45 euro, cuantumul diferenței de debit care rămânea de achitat din creditul efectiv acordat plus dobânda de 10%, fiind de 1.908,90 euro.
S-a mai precizat că în urma demarării executării silite, cele două entități, O. B. România SA și O. Faktoring ZRT, au încasat în total suma de 20.390,85 lei, din care s-a restituit suma de 1.030,66 lei, rămânând astfel suma de 19.360,19 lei, din care O. B. România SA a încasat până la cesiune suma de 7.011,50 lei.
Intimații au mai apreciat că în mod corect prin expertiză s-a dispus restituirea către aceștia a sumei de 245 euro și 6.773,50 lei + indicele de inflație până la luna decembrie 2013, rămânând ca O. Faktoring ZRT să le mai plătească diferența de 3.531,61 lei.
La data de 21.01.2015, intimata O. F. ZRT a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii contestatoarei de introducere a sa în calitate de intervenient (f. 241).
În motivare, intimata a susținut în esență că aceasta a preluat prin cesiune doar creanța rezultată din contractul de credit menționat anterior, aceasta având un cuantum fix și expres determinat, iar actul de executare contestat este unul individual și privește patrimoniul contestatoarei.
În subsidiar, s-a solicitat lămurirea titlului executoriu în sensul constatării faptului că această intimată nu poate fi obligată să restituie vreo sumă de bani către C. T. și C. N..
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. G., L. G. și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 2300/2013.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București ca fiind întemeiată cu privire la contestația la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu, pentru următoarele considerente:
În urma cererii creditorilor intimați C. N. și C. T., B.E.J.A. ”D. G., L. G. și M. P.” a format dosarul de executare nr. 2300/2013 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. - Județul Cluj, în dosarul nr._, împotriva debitorilor O. B. ROMANIA SA și O. F. ZRT.
În aplicarea dispozițiilor art. 711 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Potrivit art. 713 alin. 1 C.pr.civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar conform art. 713 alin. 3 C.pr.civ., contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, iar dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.
În cauza de față, în raport de dispozițiile legale derogatorii stipulate la art. 713 alin. 3 C.pr.civ.și având în vedere că se solicită lămurirea titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ ), instanța apreciază că Judecătoriei D. îi competența de soluționare a contestației la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
În raport de soluția ce urmează a se pronunța cu privire la declinarea de competență cu privire la contestația la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu, instanța va dispune disjungerea contestației la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, față de contestația la executare având ca obiect anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2300/2013 al B.E.J.A. ”D. Gont, Lucain Gont și M. P.” și restabilirea situației anterioare, iar în consecință va dispune formarea unui nou dosar având ca obiect această din urmă contestație la executare.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 129 alin. 2 și art. 132 C.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a contestației la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, în favoarea Judecătoriei D. – Județul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Disjunge contestația la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, față de contestația la executare având ca obiect anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2300/2013 al B.E.J.A. ”D. Gont, Lucain Gont și M. P.” și restabilirea situației anterioare, iar în consecință dispune formarea unui nou dosar având ca obiect această din urmă contestație la executare, cu termen de judecată la data de 04.03.2015, C7 Civil și executări.
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu cu privire la contestația la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .
Declină competența de soluționare a contestației la executare având ca obiect lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 324/06.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ , privind pe contestatoarea O. B. ROMANIA SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, în contradictoriu cu intimații C. N., C. T., ambii cu domiciliul în D., ., ., J. Cluj, și O. F. ZRT, cu sediul ales în București, .. 79, ., în favoarea Judecătoriei D. – Județul Cluj.
Fără cale de atac în ceea ce privește măsura declinării și atacabilă odată cu fondul în ceea ce privește măsura disjungerii.
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./6 ex./
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 620/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1361/2015. Judecătoria... → |
---|