Contestaţie la executare. Sentința nr. 4546/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4546/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 4546/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4546
Ședința publică din data de 16 aprilie 2015
Instanța constituită din: Președinte – V. S. Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S, în contradictoriu cu intimata S.C. S. DE INVESTIȚII FINANCIARE M. S.A. și cu terțul poprit T. M. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare, suspendarea executării silite și întoarcerea executării.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 16.04.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.09.2014 contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. S. DE INVESTIȚII FINANCIARE M. S.A. și cu terțul poprit T. M. BUCUREȘTI, prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, anularea actelor efectuate în dosarul de executare nr. 146/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc S. L. M..
În motivare, cu privire la cererea de suspendare, contestatoarea a arătat în esență că această executare ar produce grave prejudicii instituției debitoare.
Cu privire la contestația la executare, aceasta a învederat – în primul rând – că somația efectuată în cauză încalcă dispozițiile O.G. nr. 22/2002, care reprezintă un regim special și derogatoriu de la normele generale.
Contestatoarea a adăugat că somația de plată a fost comunicată prin adresa nr. 280/06.01.2014, arătând totodată că termenul de 6 luni acordat de legiuitor ca termen de grație pentru executarea voluntară a titlurilor executorii începe să curgă de la data preluării drepturilor și obligațiilor C.N.V.M. de către A.A.A.S., conform Legii nr. 113/2013.
S-a subliniat că termenul de 6 luni acordat de legiuitor, ca termen de grație pentru executarea voluntară a titlurilor executorii, este perioada în care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorării titlurilor executorii, executorul judecătoresc neputând în acest interval de timp să înfăptuiască niciun act de executare și, pe cale de consecință, în prezenta cauză executorul a procedat într-o manieră nelegală.
Contestatoarea a învederat că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile O.G. nr. 22/2002, procedând la declanșarea executării silite fără a emite o somație, încălcare care nu poate fi sancționată decât cu anularea actelor procedurale. În acest sens, s-a invocat art. 2 din actul normativ, precizându-se că termenul de 6 luni curge din momentul în care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
În al doilea rând, aceasta a criticat onorariul de executare silită, deoarece nu s-a prezentat un mod de calcul detaliat și temeiul legal. Totodată, s-a arătat că în termen de 6 luni debitorul are dreptul să plătească de bunăvoie, precizând că activitatea executorului trebuie încadrată în categoria „notificarea actelor judiciare și extrajudiciare”, iar nu în categoria „punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii”. Contestatoarea a adăugat că plafonul legal stabilit pentru onorariul executorului nu trebuie depășit prin aplicarea T.V.A.
În drept, contestatoarea a invocat art. 711, art. 718, art. 722 și următoarele C.p.c., Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 51/1998.
Aceasta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând cererii înscrisuri din dosarele de executare.
Contestatoarea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, depunând note de ședință la data de 11.03.2015, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare.
Ca urmare a adresei instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 146/2014 de către B.E.J. S. L. M. (fila 44 și urm.).
Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 146/30.04.2014 la B.E.J. S. L. M. (fila 45) intimata creditoare a solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/21.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1527/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul București, pentru recuperarea sumei de 17.680,70 lei (fila 47 și urm.).
Cheltuielile de executare au fost stabilite prin încheierea din data de 19.06.2014 (fila 57) în cuantum total de 2233,01 lei, din care 2213,01 lei (T.V.A. inclusă) – onorariul executorului judecătoresc.
Prin încheierea din aceeași dată (fila 58) executorul judecătoresc a actualizat creanța cu indicele de inflație, cu 166,19 lei.
Prin adresa din data de 19.06.2014 (fila 59) creditoarea a somat debitoarea să achite suma totală de 20.079 lei.
Prin adresa din 25.08.2014 (fila 60) executorul a înființat poprirea asupra conturilor debitoarei deschise la terțul poprit T. M. București.
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă: „Art. 711. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 716. (2) Instanța sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate, dispozițiile art. 286 fiind aplicabile în mod corespunzător, și îi va pune în vedere părții interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.
Art. 718. (1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Art. 722. (1) În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.”
Totodată, instanța citează dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.”
În speță, referitor la primul motiv al contestației, privind somația care încalcă dispozițiile O.G. nr. 22/2002 și termenul de 6 luni prevăzut de acest act normativ, instanța arată că din analiza art. 2 din O.G. nr. 22/2002 nu rezultă o amânare automată în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
În speță, instanța arată că intimata a somat inițial pe contestatoare la data de 19.06.2014, astfel cum s-a reținut mai sus. Între momentul acestei somări și momentul înființării popririi, 25.08.2014, pe lângă faptul că au trecut mai mult de două luni, contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri.
Mai mult, în virtutea dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 22/2002 sus-citate, debitoarea contestatoare avea posibilitatea de a solicita ordonatorilor principali virarea unor credite bugetare suplimentare sau o rectificare bugetară în acest sens, dispunând de un interval rezonabil pentru aceste demersuri, având în vedere că sentința civilă ce constituie titlul executoriu a devenit irevocabilă la 09.04.2013.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este, de asemenea, în sensul celor arătate de instanță, conturând o jurisprudență constantă începând cu hotărârea din 19.03.1997 pronunțată în cauza Hornsby contra Greciei, conform căreia dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o decizie judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă față de una dintre părți, executarea unei hotărâri judecătorești trebuind astfel considerată ca făcând parte din „proces” în sensul art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. Aceeași optică jurisprudențială a fost menținută și în cauzele ulterioare, printre care hotărârile în cauzele Ș. împotriva României și T. împotriva României.
Cu alte cuvinte, nu se poate cere în mod legal creditorului să aștepte și să demareze alte proceduri pentru a-și valorifica drepturile decurgând dintr-o hotărârea judecătorească atât timp cât debitorul instituție publică nu a făcut demersurile necesare pentru a beneficia de termenul acordat de lege. Mai mult, este nerelevant prezentei cauze de când a început să curgă termenul de 6 luni, întrucât acesta nu este aplicabil speței, după cum s-a arătat mai sus, contestatoarea debitoare nefăcând dovada lipsei de fonduri.
Referitor la al doilea motiv al contestației, privind cheltuielile de executare, instanța constată că acestea au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile legale, respectiv onorariul executorului și taxa judiciară de timbru, prin încheierea sus-menționată. Instanța nu poate primi drept argument valid faptul că onorariul este nelegal deoarece în interiorul termenului de 6 luni plata debitului poate fi făcută de bunăvoie. Cu referire și la motivarea anterioară privind faptul că termenul de 6 luni nu reprezintă un termen automat de grație, instanța arată că în mod întemeiat a declanșat creditoarea executarea silită în condițiile în care debitoarea nu a achitat obligația în doi ani de la rămânerii definitive a sentinței civile ce constituie titlul executoriu.
Instanța consideră neîntemeiată susținerea contestatoarei în sensul că onorariul executorului trebuie calculat pentru activitatea de „notificare a actelor judiciare” (art. 7 lit. b din Legea nr. 188/2000), iar nu pentru activitatea de „punere în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii” (art. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000), întrucât executorul nu a realizat o simplă notificare a contestatoarei, ci a demarat procedura de executare silită a acesteia.
Instanța constată că onorariul executorului judecătoresc de 211,19 lei se încadrează în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, fiind adecvat activității desfășurate de executor, care a inclus înregistrarea cererii de executare silită, efectuarea demersurilor la instanța de judecată în vederea încuviințării cererii, precum și înființarea popririi.
Referitor la adăugarea T.V.A. la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, instanța arată că taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii. Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
Instanța arată că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte T.V.A., ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor.
Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă T.V.A. în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu 24%, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile legale. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de T.V.A.
În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea T.V.A. la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă. Prin urmare, instanța stabilește ca fiind neîntemeiate criticile contestatoarei în acest sens.
Totodată, instanța nu reține drept întemeiat argumentul debitoarei în sensul că onorariul nu este detaliat; nu se impune o detaliere a acestuia, având în vedere că reprezintă contravaloarea prestațiilor globale ale executorului, iar nu prețul individual al fiecărui serviciu.
Pe cale de consecință, argumentele aduse de contestatoare în vederea anulării executării silite sunt neîntemeiate, motiv pentru care instanța urmează să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării, având în vedere art. 722 alin. 1 C.p.c. și faptul că instanța va respinge contestația la executare și, pe cale de consecință, actele de executare rămân valabil încheiate, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 716 alin. 2 C.p.c., sus-citat, cheltuielile ocazionate de trimiterea dosarului de executare fiind în sarcina părții interesate din contestația la executare, respectiv contestatoarea, instanța o va obliga pe aceasta să achite executorului judecătoresc suma de 32 lei reprezentând cheltuielile efectuate de către acesta cu fotocopierea și înaintarea dosarului de executare.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (FOSTĂ A.V.A.S.), cu sediul în București, Sector 1, .. Ș. nr. 50, în contradictoriu cu intimata S. DE INVESTIȚII FINANCIARE M. S.A., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat L. G. din Bacău, .. 94C, ., județul Bacău și cu terțul poprit T. M. BUCUREȘTI, cu sediul în București, Sector 4, Splaiul Unirii nr. 6-8.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Obligă contestatoarea să achite executorului judecătoresc suma de 32 lei reprezentând cheltuielile efectuate de către acesta cu fotocopierea și înaintarea dosarului de executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. V.S./V.V./4 Ex./2 Ex.
| ← Uzucapiune. Sentința nr. 2299/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4582/2015. Judecătoria... → |
|---|
