Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 11-12-2015 în dosarul nr. 15248/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 11 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – L. G.-A.
GREFIER – B. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta M. S., în contradictoriu cu pârâtul G. R. Ș., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la data de 27.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 11.12.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 15.09.2015 reclamanta S.C. M. S. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul G. R. Ș., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 5608 lei reprezentând împrumut nerestituit și dobânda legală de la data de 01.04.2012 cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 31.03.2012 l-a împrumutat pe pârât cu suma de 3000 euro, care la cursul din acea zi a BNR reprezenta echivalentul sumei de_,60 lei. Pârâtul nu a restituit sumele datorate, efectuând o plată parțială. De altfel, acesta a început să-și execute obligațiile cu întârziere, abia din 02.08.2013, ultima rată fiind achitată în 26.01.2015. Până la acest moment pârâtul a achitat 7700 lei, având un debit restant de 5608,60 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pentru dovedirea pretențiilor sale reclamanta a depus la dosarul cauzei, odată cu cererea introductivă, înscrisuri constând în contract de împrumut și extrase de cont bancar.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 de lei, conform dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 3).
Pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 și prescripția dreptului material la acțiune.
Pe fond, pârâtul a arătat că sumele primite de către reclamantă reprezintă un împrumut acordat de acesta, nicidecum restituirea sumei din contractul depus la dosarul cauzei. În acest sens, a învederat că reclamanta a modificat și completat singură contractul de împrumut.
Reclamanta, prin avocat, a depus la dosarul cauzei note de ședință, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de pârât ca neîntemeiate. Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material, a fost invocat art. 709 C.pr.civ., care prevede întreruperea termenului de prescripție. Având în vedere că plata efectuată de pârât reprezintă o recunoaștere, a început să curgă un alt termen de prescripție la data de 26.01.2015.
Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a achitat sumele restante, aceasta fiind nevoită să îl caute pe pârât, pentru a afla ulterior că și-a schimbat reședința. Nu are relevanță adresa menționată în contractul de împrumut ci adresa la care a fost citat efectiv, fiind incidente dispozițiile art. 108 C.pr.civ.
La termenul din 27.11.2015 instanța a recalificat excepția prescripției extinctive ca fiind o apărare de fond și a luat în discuție cu prioritate excepția necompetenței teritoriale absolute.
Analizând excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
Competența în materia cererilor de valoare redusă este stabilită de art. 1028 C.pr.civ., care statuează: Competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei. Competența teritorială se stabilește potrivit dreptului comun.
Normele de drept comun în ceea ce privește competența teritorială în primă instanță sunt cele cuprinse în art. 107-121 C.pr.civ. În acest sens, art. 107 statuează că Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
D. urmare, în cauza de față competența este cea de la domiciliul pârâtului, care se află, așa cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare aflat la f. 24 din dosar, în sectorul 1. Instanța reține că nu pot fi primite susținerile reclamantei conform cărora sunt aplicabile dispozițiile art. 108 C.pr.civ., care stabilește: Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz.
Textul de lege are ca ipoteză situația în care domiciliul pârâtului este necunoscut, în timp ce în prezenta cauză pârâtul a fost legal citat la adresa din sectorul 1 (conform procesului-verbal aflat la f. 24 din dosar), domiciliul său fiind cunoscut.
Instanța reține că dispozițiile art. 107 C.pr.civ. instituie o competență de ordine privată, în sensul art. 129 alin. 3 C.pr.civ. Cu toate acestea, sunt respectate dispozițiile art. 130 alin. 3 C.pr.civ., pârâtul fiind cel care a invocat excepția necompetenței prin întâmpinare.
Față de toate aceste considerente, instanța reține că excepția necompetenței teritoriale este întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită și să dispună declinarea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale relative a instanței, invocată de către pârât prin întâmpinare.
Declină cauza privind pe reclamanta M. S. cu domiciliul în București, ., nr. 48, ., ., în contradictoriu cu pârâtul G. R. Ș. cu domiciliul în București, .. 53-55, . și trimite dosarul spre competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2015.
Președinte, Grefier,
L. G.-A. B. V.
Red./Dact. Jud. L.G.A./4ex./
← Întoarcere executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 09/2015.... → |
---|