Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 15155/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. A. D.
GREFIER: C. P.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta I. P. INVESTMENTS BUCURESTI SA, în contradictoriu cu pârâții Y. S. și T. M. G., având ca obiect evacuare art. 1033Cpc ș.u.
La apelul nominal, făcut în ședința din Camera de Consiliu, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de lipsa părților, în temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod pr.civ. procedează, din oficiu, la verificarea și stabilirea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța, în temeiul art. 258 rap. la art.255, Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți, proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod pr.civ., apreciază terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 12.11.2015 reclamanta I. P. INVESTMENTS BUCURESTI SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâții Y. S. și T. M. G., din imobilul situat în București, ..27, ., sector 4.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este proprietara imobilului situat în București, ..27, ., asa cum rezulta din incheierea de intablare nr._ emisa de OCPI la data de 20.09.2013. Pârâții sunt fostii asociati ai societatii lichidate F. Trans Exim SRL, al carui imobil a fost scos la licitatie publica in procedura de lichidare a societatii.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1033 și art. 1038 Cod de procedură civilă și dispozițiile legii 114/1996 republicată.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 lei conform art. 6 alin. 3 din OUG nr. 80/2013.
Deși au fost citati cu un exemplar cerere și înscrisuri și cu mențiunea posibilității de a depune întâmpinare, pârâtii nu au uzat de acest drept.
Analizând materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin notificarile nr. 801/28.10.2015 si 802/28.10.2015 transmise prin intermediul S.C.P.E.J. „D., Cosereanu & Asocitii”(f.6-11), reclamanta le-a solicitat pârâtilor să elibereze imobilul din București, ..27, ., sector 4.
În drept, potrivit art. 1033 alin. (1) C.proc.civ. acțiunea în evacuare presupune existența unui imobil folosit sau, după caz, ocupat fără drept de către foștii locatari sau alte persoane.
Față de aspectele menționate anterior, instanța constată că reclamanta este proprietara imobilului situat în București, ..27, ., sector 4, asa cum rezulta din incheierea de intablare nr._ emisa de OCPI la data de 20.09.2013 (f.3-5).
Pârâții, aflati în stăpânirea imobilului menționat, nu au probat existența vreunui drept real sau de creanță care să le mai fundamenteze această stăpânire, pârâtele având, așadar, calitatea de ocupanti ai imobilului, în sensul art. 1033 alin. (2) lit. e) C.proc.civ.
Față de cele de mai sus, constatând îndeplinite condițiile procedurii reglementate de art. 1033 Cod procedură civilă, respectiv calitatea cerută reclamantei, absența oricărui titlu locativ al pârâților și neeliberarea imobilului de către pârâți în urma notificării ce le-a fost transmisă de reclamanta, instanța consideră întemeiată cererea reclamantei de evacuare a pârâților din imobilul situat în București, ..27, ., sector 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta I. P. INVESTMENTS BUCURESTI SA, cu sediul în București, .. 6A, ..11, sector 2, în contradictoriu cu pârâții Y. S. și T. M. G., ambii cu resedinta în București, ..27, ., sector 4.
Dispune evacuarea pârâților din imobilul situat în București, ..27, ., sector 4.
Executorie.
Numai cu drept apel în termen 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.R.D./Dact.C.P./5 expl/2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... → |
---|