Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6130/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6130/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6130/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6130
Ședința din Camera de consiliu din data de 13.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. S. S. SOLUTIONS S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. N., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul făcut în Camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța, procedând la verificarea competenței, potrivit art. 131 C.pr.civ., la primul termen de judecată cu părțile legal citate, constată că este competentă general, material și teritorial în temeiul art. 94 C.pr.civ., raportat la art. 107 C.pr.civ., după care, în temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata cercetării procesului la 3 luni, cu administrarea probelor în fața instanței de judecată.
În continuare, instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o concludentă și utilă și, apreciind cauza în stare de judecată o reține spre soluționare pe baza acestora.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr.de mai sus la data de 23.01.2015, reclamanta S.C. S. S. SOLUTIONS S.R.L. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta A. N. la plata sumei de 1695,48 lei, debit principal, la plata dobanzii contractuale în cuantum de 0,15% pe fiecare zi intarziere de la data scadentei fiecarei facturi si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de stocare în condiții de criogenie a celulelor S. nr. BB110167BIS, având ca obiect depozitarea în condiții speciale de criogenie a celulelor S. obținute din sângele placentar, ce permite utilizarea ulterioară a celulelor S. și punerea la dispoziția ulterioară a Debitorului a acestuia. Tariful agreat este de 70 euro+TVA/an timp de 18 ani, factura uramd a fi emisa in feicare an in luna in care s-a nascut copilul, cu exceptia primului an, cand este emisa in ziua emiterii Certificatului de stocare celule S.. De asemenea a fost incheiat contractul de transport, prelucrare si calificare a componentelor sângelui din cordonul ombilical înregistrat sub nr.BB110167.
La data de 30 ianuarie 2011 a avut loc nașterea copilului Debitoarei, sângele ombilical fiind recoltat în vederea prelucrării și analizei materialului prelevat. Ca urmare a procesarii, s-a constatat că celulele S. îndeplinesc criteriile de calificare pentru stocarea în condiții de criogenie, astfel încât la data de 02 februarie 2011 a emis Certificatul de stocare a celulelor S. prelevate din sângele cordonului ombilical, certificat care a fost comunicat debitoarei la aceiasi data.
Prețul datorat în baza Contractului de Prelucrare (850 Euro) a fost facturat si achitat integral de debitor la data de 03 martie 2011, astfel incat debitorul nu mai datoreaza nicio suma din Contractul de Prelucrare. Prețul datorat în baza Contractului de Stocare a fost facturat in baza facturii pentru anul I care a fost achitata. De asemenea, s-au emis facturile SM1097 pentru suma de 391 lei, 2237 pentru suma de 414,16 lei, 6021 pentru suma de 436,48 lei, facturi neachitate.In data de 05 decembrie 2014 debitorul a fost somat prin scrisoare recomandata in vederea achitarii sumelor restante. In data de 09 ianuarie 2015 a fost transmisa debitorului factura_ pentru suma de 453,84 lei pentru anul V, factura neachitata.
Considera ca detine o creanta solicitata ca fiind certa, lichida si exigibila.
Reclamanta a atasat inscrisuri-f.1-43.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru (f. 9).
Pârâta nu a depus întîmpinare.
Sub aspect probator, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între părți, la data de 31.01.2011 a fost incheiat Contractul de prelucrare si calificare a sângelui din cordonul ombilical înregistrat sub nr.BB110167, având ca obiect recoltarea, transportul, prelucrarea, calificarea și punerea la dispoziția ulterioară a componentelor sângelui ombilical, tariful total agreat de părți pentru aceste servicii fiind de 850 Euro,
La data de 31.01.2011 a fost incheiat Contractul de stocare în condiții de criogenie a celulelor S. nr. BB110167BIS, având ca obiect depozitarea în condiții speciale de criogenie a celulelor S. obținute din sângele placentar, ce permite utilizarea ulterioară a celulelor S. și punerea la dispoziția ulterioară a Debitorului a acestora. Contractul a fost semnat de parata din prezenta cauza, in contract fiind mentionat CNP-ul acesteia.
Tariful agreat de parata pentru prestarea acestor servicii de către reclamanta este de 70 Euro + TVA pe an, timp de 18 ani, factura urmând a fi emisă în fiecare an în luna în care s-a născut copilul, cu excepția primului an, când este emisă în ziua predării către parata a Certificatului de stocare celule S.; ratele anuale deveneau scadente, conform Contractului de stocare celule S., în 7 zile de la primirea fiecărei facturi anuale.
În temeiul raporturilor contractuale dintre părți, creditoarea a prestat paratei servicii de recoltare, transport, prelucrare,a analizat și calificat sângele ombilical recoltat în temeiul Contractului de Prelucrare, iar în prezent stochează în condiții de criogenie celulele S., incepand cu data de 30 ianuarie 2011 cand a avut loc nașterea copilului paratei.
Ulterior, ca urmare a analizelor, s-a constatat că celulele S. îndeplinesc criteriile de calificare pentru stocarea în condiții de criogenie, astfel încât la data de 02 februarie 2011 reclamanta a emis Certificatul de stocare a celulelor S. prelevate din sângele cordonului ombilical-f.27.
Prețul datorat în baza Contractului de stocare celule S. a fost facturat conform prevederilor contractuale.
Părțile au convenit prin art. 3.2. din Contractul de stocare celule S. că „în caz de întârziere, Părinții copilului datorează penalități de 0,15%/zi aplicate la valoarea datoriei, cuantumul penalităților putând depăși valoarea sumei datorate .
În drept, instanța constată că cererea, astfel cum a fost formulată, îndeplinește condițiile pentru a fi soluționată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă, potrivit art. 1025 C.p.c., care prevede că „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Astfel, acțiunea promovată este evaluabilă în bani și nu depășește, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, suma de 10.000 lei.
In cauza sunt aplicabile dispozitiile art.102 din Legea nr.71/2011, astfel încât se va aplica legea în vigoare la data încheierii contractului, respectiv dispozitiile vechiului Cod civil.
Instanța reține că art. 969 C.civ. de la 1864 consacră principiul forței obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), dispunând în acest sens: “convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, iar potrivit art. 970 C.civ. 1864 „convențiile trebuie executate cu buna-credință”. Rațiunea textelor citate constă în asigurarea stabilității si siguranței raporturilor juridice generate de actele juridice.
În acest sens, instanța reține că în prezenta cauză s-au desfășurat relații contractuale în urma cărora pârâta avea obligația de a achita facturile aferente emise de către reclamantă, pentru serviciile de stocare de care a beneficiat.
Reclamanta a făcut dovada serviciilor prestate facturile emise fiind contravaloarea serviciiilor prestate. De asemenea, reclamanta a făcut dovada transmiterii facturilor către parată.
Parata nu a facut dovada ca a achitat contravaloarea facturilor contravaloarea facturilor SM1097/02.02.2012, 2237/08.01.2013, 6021/06.01.2014 si_/09.01.2015 aferente contractului de stocare celule S.
Așa cum rezultă din art. 662 alin 2 C.p.c., o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși înscrisul constatator semnat de părți. Potrivit art. 662 alin 3 C.proc.civ. creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Totodată, potrivit art. 662 alin. 4 C.proc.civ. o creanță este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Astfel, instanța constată că, în raport de prevederile art. 662 alin. 2, 3 și 4 C.p.c., creanța reclamantei este certă, rezultând din contractul de stocare celule S. și facturile fiscale depuse la dosar, emise în executarea acestuia, este lichidă, fiind stabilită în bani prin facturile emise și exigibilă, deoarece s-a împlinit data scadentă înscrisă pe acestea.
Prin urmare, parata datoreaza reclamantei suma de 1695,48 lei debit.
Instanța constată că penalitățile de întârziere, echivalând cu o clauză penală, au fost inserate în contractul încheiat între părți care, potrivit principiului de drept pacta sunt servanta, reprezintă legea părților și trebuie respectat întocmai și cu bună-credință. Clauza penală este o convenție prin care părțile stipulează că pârâtul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, prin neexecutare înțelegându-se și executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere, cum e cazul în speță.
Conform art. 1.082 cod civil de la 1864 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.
Astfel, potrivit art.3.2. din Contractul de stocare celule S. că „în caz de întârziere, părinții copilului datorează penalități de 0,15%/zi aplicate la valoarea datoriei, cuantumul penalităților putând depăși valoarea sumei datorate .
Prin urmare, instanța reține că și penalitățile de întârziere în cuantum de 1333,10 lei calculate pana la data de 21.01.2015, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În consecință, având în vedere aceste considerente, în baza art. 1.030 C.proc.civ., instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 1695,48 lei debit și a sumei de 1333,10 lei penalități contractuale calculate pana la data de 21.01.2015, penalitati care se vor calcula in continuare in cuantum de 0,15% pe zi intarziere asupra debitului de 1695,48 lei, de la data de 22.01.2015 pana la plata efectiva a debitului.
Totodată, în conformitate cu art. 1.031 alin. 1 rap. la art. 451 alin. 1 și art. 452 C.proc.civ, constatând culpa procesuală a pârâtei în ceea ce privește prezentul litigiu, instanța o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum 450 lei, din care 50 lei taxă de timbru-f.9 si 400 lei onorariu avocat-f.42-43.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. S. S. SOLUTIONS S.R.L. (înregistrată la Reg. ._, CUI_), cu sediul în București, .. 8, .. 4, sector 3, în contradictoriu cu pârâta A. N. (CNP_), cu domiciliul în București, ., sector 4.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1695,48 lei debit și a sumei de 1333,10 lei penalități contractuale calculate pana la data de 21.01.2015, penalități care se vor calcula in continuare in cuantum de 0,15% pe zi întârziere asupra debitului de 1695,48 lei, de la data de 22.01.2015 pana la plata efectiva a debitului.
Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei de 450 lei cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6180/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6109/2015. Judecătoria... → |
---|