Contestaţie la executare. Sentința nr. 4751/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4751/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4751/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4751
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. C.
Grefier: F. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de contestatorul M. BUCURESTI, în contradictoriu cu intimatii I. M., S. G., A. C. si A. F. F. si terțul poprit D.G.F.P.M.B.-A. DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect „contestație la executare-suspendarea executării silite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța din oficiu invocă exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sector 4 Bucuresti si o retine in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 24.12.2014, sub nr._, contestatorul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu intimatii I. M., S. G., A. C. si A. F. F. si terțul poprit D.G.F.P.M.B.-A. DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCURESTI, a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de către B. R. G. I., respectiv anularea actelor de executare și a proceselor verbale încheiate în dosarul numărul 4539/2014, cu cheltuieli de executare.
În motivare, contestatoarea a arătat că nu au fost respectate prevederile Legii 188/2000 și ordinul MJ 2550/2006 în privința onorariului de executor.
În drept au fost invocate prevederile art. 711 și urm din C.p.civ.
La termenul de judecată din data de 20.04.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că cererea de executare silită a fost formulată după data de 15.02.2013, data intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, astfel că potrivit art. 3 alin.1 din Legea 76/2012, aplicabile sunt dispozițiile Noului Cod de Procedură civilă.
În baza art. 132 alin.1 din NCPC, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. În baza art. 132 alin. 3 dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă nici unei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța reține că potrivit art. 713 din NCPC contestația se introduce la instanța de executare, (2) în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.
Potrivit 650 din NCPC instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului in afară de cazul în care legea dispune altfel, (2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că Judecătoria sectorului 6 este instanța de executare, față de faptul că debitoarea contestatoare are sediul în sectorul 6, ea fiind instanța competentă să judece prezenta contestație la executare.
Instanța nu poate avea în vedere sediul terțului poprit, având în vedere faptul că domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția aceleiași Curți de apel București cu instanța de executare și nu în circumscripția altei curți de apel.
Totodată, instanța constată că cererea de executare a fost introdusă la data de 11.12.2014 când deja se modificase art. 650 din C.p.civ prin legea 138/2014.
De aceea, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București și va trimite cauza la Judecătoria sectorului 6 București, ea fiind instanța care a încuviințat executarea silita.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătorieie sectorului 4 București.
Declină soluționarea cauzei privind pe contestatorul M. BUCURESTI cu sediul in Bucuresti, Splaiul Independentei, nr. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimatii I. M. cu domiciliul in Bucuresti, .. 150, ., ., S. G. cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., sector 2, A. C. cu domiciliul in Bucuresti, .. 150, ., sector 2 si A. F. F. cu domiciliul in Franta, 12, Rue de I Abbbe Derrz_ Issy Les Moulineaux si terțul poprit D.G.F.P.M.B.-A. DE TREZORERIE SI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCURESTI cu sediul in Bucuresti, Splaiul Unirii, nr. 6-8, sector 4, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact FM- 5 ex
← Întoarcere executare. Sentința nr. 4796/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4788/2015. Judecătoria... → |
---|