Contestaţie la executare. Încheierea nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 11549/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
INCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.09.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. Națională de Mediu – Comisariatul General în contradictoriu cu intimatul A. S., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în publică, a răspuns contestatoarea prin consilier juridic Parascovia Mocreac, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că nu mai subzistă motivul pentru care s-a dispus suspendarea prezentei cauze și dispune repunerea cauzei pe rol.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Contestatoarea prin consilier juridic solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Contestatoarea prin consilier juridic solicită admiterea contestației la executare cu consecința anulării tuturor actelor de executare, să se constate faptul că debitoarea contestatoare achită benevol debitul pe care îl are față de creditorul A. S..
Instanța constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 25.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.09.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. Națională de Mediu – Comisariatul General în contradictoriu cu intimatul A. S., având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 17.09.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2013 ca urmare a declinării de competenta de către Judecatoria Sectorului 3 București prin sentința civilă nr. 1580/04.02.2013, contestatoarea G. Națională de Mediu – Comisariatul General a solicitat în contradictoriu cu intimatul A. S., anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 473/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P., suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare și conexarea prezentului dosar la alte dosare ale Judecătoriei sector 4 ce au ca obiect contestații la executare împotriva actelor de executare din alte dosare de executare ale altor creditori, pornite în temeiul aceluiași titlu executoriu.
În motivare se arată, în esență, că actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în dosarul execuțional au fost întocmite cu încălcarea disp. OG nr. 22/2002, precum și ale OUG nr. 71/2009 întrucât creanța pusa în executare nu este exigibilă, fiind supusă unui termen suspensiv stabilit de lege, iar până la împlinirea acestuia executarea silita este suspendata de drept.
Contestatoarea a invocat și decizia CEDO_/08/2012 pronunțată în cauza D. contra României, prin care Curtea a respins cererea ca inadmisibilă, apreciind că măsura de eșalonare a drepturilor restante nu încalcă substanța însăși a dreptului de creață al creditorilor stabilit prin hotărâri judecătorești. A mai arătat că nu au fost respectate dispozițiile OG 22/2002.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite se arata ca acesta este scutita de plata cautiunii, si este necesara pentru a se preîntâmpina afectarea grava a activității instituției si a interesului public pe care aceasta il deserveste.
În dovedire cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399-403 C.p.c și ale OUG nr. 71/2009., contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
A fost atașat dosarul de executare nr. 473/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..
Analizând cererea de conexare, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât, pe de o parte celelalte dosare ale Judecătoriei sector 3 au fost soluționate irevocabil, iar, pe de altă parte, nu se impunea conexarea tuturor dosarelor de executare chiar dacă aveau la bază același titlu executoriu întrucât nu se punea în discuție nevalabilitatea titlului executoriu, ci aspecte ce țin de executarea silită.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin sentința civilă nr.243/2009 pronunțată de Tribunalul Botosani în dosar nr._, a fost obligată contestatoarea G. Națională de Mediu – Comisariatul General la plata către creditorul intimata A. S. la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
La data de 30.01.2012, creditorul a formulat cerere de punere în executare a hotărârii judecătorești, formându-se dosarul de executare nr. 473/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..
La data de 16.07.2012, au fost emise somația întemeiată pe OG 22/2002, procesul verbal de cheltuieli de executare și adresa de înființare a popririi.
Prin OUG nr.71/2009, astfel cum a fost modificată ulterior prin OUG 45/2010 și apoi prin Legea 230/2011 s-a dispus că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului bugetar, executorii până 31.12.2011, se va realiza pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2012, în tranșe anuale, de 5%, 10%, 25%, 25 % și 35%.
În cursul acestui termen, orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, constatând că în cauză executarea a fost cerută abia în 2012, ulterior intrării în vigoare a reeșalonării dispuse prin OUG 71/2009 modificată prin OUG 45/2010 și Legea 230/2011, trebuie admisă contestația și anulate actele de executare emise.
În legătură cu jurisprudența CEDO, instanța consideră că această jurisprudență este nuanțată și reprezintă, în orice caz, rezultatul unui test de proporționalitate între ingerința statului și scopul legitim urmărit.
Se statuează în jurisprudența Curții (Burdov c. Rusiei) că statul nu poate, în principiu (subliniem – în principiu), invoca absența fondurilor pentru a se exonera de obligația de plată a unor sume de bani stabilite prin titluri executorii, dar dispune, totuși, de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate, în scopul de a da eficiență hotărârii.
În ceea ce privește întârzierea excesivă, la evaluarea caracterului nerezonabil al duratei întârzierii trebuie evaluate circumstanțele concrete ale cauzei (inclusiv cuantumul sumelor acordate și natura hotărârii judecătorești)..
Mai mult, în cauza Immobiliare Safi c. Italiei s-a reținut că „suspendarea executării unei hotărâri judecătorești pe durata strict necesară pentru a găsi o soluție satisfăcătoare pentru probleme de interes public poate fi justificată, în circumstanțe excepționale”.
Prin urmare, jurisprudența CEDO nu trebuie privită unilateral și nu poate fi interpretată în chip mecanic, rigid, în sensul că s-ar stabili în sarcina statului o obligație absolută de plată imediată a unor obligații de natura celor din cauză, indiferent de circumstanțe și de consecințe.
În mod evident, jurisprudența CEDO vizează acele situații obișnuite în care statul întârzie excesiv și nejustificat executarea unor hotărâri, deși situația resurselor sale financiare ar permite plata.
În situația, însă, excepțională, în care statul se confruntă cu o lipsă generală și substanțială de astfel de resurse, lipsă care îl pune în situația de a asigura doar minimul necesar pentru funcționarea serviciilor publice esențiale, dar și în situația multitudinii titlurilor executorii (de regulă colective) obținute împotriva autorităților publice reprezentând drepturi de natură salarială, care, în marea lor majoritate, nu sunt rezultatul unor neplăți imputabile angajatorului, ci mai degrabă a unor inadvertențe de ordin legislativ, testul de proporționalitate trebuie reconsiderat.
Nota de fundamentare a OUG nr.71/2009, din care rezultă că la numai nivelul lunii iunie 2009 cuantumul sumelor datorate personalului bugetar cu titlu de drepturi de natură salarială era de 2.163 milioane lei (circa 500 milioane euro) cuantum ce a crescut cu mult în anii ulteriori, deficitul bugetar major, obligațiile asumate în cadrul acordurilor încheiate cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional în vederea diminuării cheltuielilor de personal, constituie motive legitime ce atrag necesitatea eșalonării acestor debite, în vederea asigurării susținerii cheltuielilor necesare unei bune funcționări a statului.
Pe de altă parte, aceste considerente trebuiesc raportate și puse în balanță cu situația creditorilor; atât timp cât aceștia nu se află într-o nevoie suficient de urgentă sau imperioasă, care să reclame executarea integrală și imediată a titlului executoriu, ci dimpotrivă, calitatea de magistrat sau de grefier se prezumă că le asigură, prin veniturile curente, un trai normal și decent (nu s-a probat contrariul), instanța apreciază că prin amânarea și eșalonarea executării debitului statul a respectat proporționalitatea dintre ingerință și scopul legitim urmărit, astfel încât OUG nr.71/2009 nu contravine, în sine, jurisprudenței CEDO.
De altfel, recent, în cauza D. contra României, CEDO a statuat, exact în problema eșalonării creanțelor constând în venituri salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială. CEDO a apreciat că eșalonarea plăților de către Guvern, în calitatea sa de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România începând cu anul 2008, nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Se reține din relațiile de la serviciul de contabilitate (f. 27) că intimatului i-au fost achitate tranșele anuale începând cu anul 2012.
Se constată că jurisprudența consacrată în cauza D. c. României anterior menționată se regăsește întrutotul în speță, întrucât ceea ce este important nu este limita de 30% plătită de stat în respectiva speță soluționată de Curtea de la Strasbourg, ci buna credință și disponibilitatea statului de a plăti.
În baza art. 399 și urm. C.pr.civ. și OUG 71/2009 modificată, va fi admisă contestația la executare și va fi anulată adresa de înființare a popririi din 18.10.2012 emise în dosarul de executare nr. 473/2012 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..
Întrucât suspendarea executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a prezentei contestații la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 403 al. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de conexare ca neîntemeiată.
Admite contestația la executare privind pe contestatoarea G. Națională de Mediu – Comisariatul General cu sediul în București, ., . în contradictoriu cu intimatul A. S. cu domiciliul în localitatea Trusesti, jud.B..
Anulează adresa de înființare a popririi din 18.10.2012 emisă în dosarul de executare nr. 473/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./4ex/ 2015
← Întoarcere executare. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria... → |
---|