Contestaţie la executare. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 11550/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.08.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. M. A. în contradictoriu cu intimații . și S. I., S. și P., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul prin apărător, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că s-au depus de către intimata . note de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului contestatorului să ia cunoștință de notele de ședință depuse la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns contestatorul prin apărător, lipsă fiind intimații.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. I., Ș. și P..
Apărătorul contestatorului arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța în temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă unește cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. I., Ș. și P..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației la executare, anularea executării silite încuviințată în dosarul de executare nr.155EP/2014, constatarea împlinirii termenului de prescripție înăuntrul căruia se putea cere executarea silită a creanțelor pe care creditorul P. B. Romania SA o are în temeiul contractului de overdraft. Creditoarea nu a efectuat niciun demers pentru recuperarea sumelor scadente, termenul de prescripție fiind astfel împlinit prin neexercitarea dreptului la acțiune, ori la executare silită. Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 11.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.08.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.09.2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 25.09.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /2015
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.09.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. M. A. în contradictoriu cu intimații . și S. I., S. și P., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.08.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 și 25.09.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.06.2014, astfel cum a fost completată (f. 115), contestatorul C. M. A. a solicitat în contradictoriu cu intimații P. B. SA și S. I., Ș. și P., anularea executării silite din dosarul de executare nr. 155EP/23.04.2014 al S. I., Ș. și P. ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că a încheiat cu P. B. SA un contract de muncă pentru o perioadă determinată, respectiv între 01.12.2007 și 30.11.2008, iar în baza relațiilor de muncă, a încheiat contractul de overdraft nr._/25.04.2008 în condiții preferențiale.
S-a menționat că la art. 10.1 alin. 8 din contract s-a prevăzut că la încetarea relațiilor de muncă, contractul de overdraft ori se reziliază de drept, ori, la solicitarea clientului, se va trece la categoria creditelor acordate în mod curent, persoanelor fizice. De asemenea, s-a inserat sub forma unui pact comisoriu de grad IV că respectivul contract se reziliază de drept dacă nu se ajunge la situația de transfer al creditului dintr-o categorie în cealaltă.
Întrucât nu a ales niciuna din variantele contractuale de transformare a contractului, acesta a fost reziliat de plin drept, iar la data desfacerii contractului de muncă, creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, iar la momentul începerii executării silite, era împlinit termenul de prescripție a executării silite.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm. C.proc.civ., contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrată cu 1000 lei.
Intimatul S. I., Ș. și P. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cadrul prezentei contestații la executare, el putând sta în judecată doar în cazul formulării unei contestații îndreptate împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act de executare sau de a efectua executarea silită.
Intimata P. B. SA a depus întâmpinare (f. 135) prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că la data de 25.04.2008 a fost încheiat între părți contractul de descoperire cont nr._ prin care i-a fost pusă la dispoziție debitorului o linie de creditare de 11.500 lei.
Deși contractul de muncă a debitorului contestator a încetat în anul 2009, totuși contractul de descoperire cont nu a fost reziliat, iar abia prin notificare nr. 2014/11.02.2014, banca i-a adus la cunoștință acestuia declararea scadenței anticipate a tuturor sumelor datorate în baza contractului.
Astfel, data declarării scadenței anticipate a sumelor datorate în baza contractului dintre părți este data de la care începe să curgă termenul de prescripție a executării silite ce nu se împlinise la data formulării cererii de executare silită, 23.04.2014.
În privința pactului comisoriu de ultim grad inserat în contract, s-a arătat că acesta a fost stipulat în favoarea celui care și-a executat sau care declară că este gata să execute obligația.
În speță, faptul că banca i-a acordat debitorului posibilitatea rambursării de bună voie a sumelor împrumutate nu poate fi privită ca o renunțarea la dreptul de a cere executarea silită și că debitul a devenit exigibilă prin declararea scadenței anticipate a tuturor sumelor datorate în baza facilității de credit.
A fost atașat dosarul de executare nr. 155EP/23.04.2014 al S. I., Ș. și P.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a S. I., S. și P., instanța reține că executorul judecătoresc nu este parte în faza de executare silită, în același sens fiind și dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, coordonarea și controlul activității lor exercitându-se de către Ministerul Justiției.
Prin urmare, executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare. Singura excepție o constituie situația prevăzută de art.711 alin.1 teza finală C.pr.civ., când contestația la executare se îndreaptă împotriva refuzului executorului judecătoresc de a porni executarea silită ori de a îndeplini un act de executare, situație care nu se regăsește însă în speța de față.
Față de ele arătate mai sus, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. I., S. și P. și va respinge contestația la executare formulată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând materialul probator, instanța reține următoarele:
Între P. B. SA, în calitate de bancă și C. M. A., în calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de descoperire cont nr._/25.04.2008 având ca obiect acordarea de către împrumutat a unei facilități de descoperire de cont în baza venitului net lunar personal, acesta putând utiliza descoperitul de cont prin trageri succesive din contul său curent deschis la bancă în limita sumei de 11.500 lei stabilite de bancă ca limită de descoperit de cont, conform art. 2 din contract.
În baza acestui contract, împrumutatul contestator a efectuat mai multe retrageri din cont în perioada 2008-2009, o parte din suma retrasă fiind achitată în aceeași perioadă, rămânând un rest de plată 28.238, 84 lei compus din suma de 11.500 lei limită descoperire cont utilizat și suma de 16.738,84 lei descoperit neautorizat reprezentat de dobânzi, conform extrasului de cont atașat (f. 178-180).
Prin notificarea nr. 2014/11.02.2014 (f. 33), banca a declarat scadente anticipat toate sumele datorate în baza contractului de descoperire de cont și a formulat cerere de executare silită la data de 24.04.2014 (f. 36), formându-se dosarul de executare nr. 155EP/23.04.2014 al S. I., Ș. și P..
Singurul motiv al contestației la executare constă în faptul că s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite pentru sumele datorate în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de descoperire cont nr._/25.04.2008 anterior formulării cererii de executare silită.
Acest motiv este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Overdraftul (desoperitul de card sau descoperitul de cont) este un împrumut acordat de banca pe un card de salariu.
De obicei, dar nu exclusiv, overdraftul se acorda salariaților pe baza unei convenții de virare a salariilor pe card semnată între banca și firma angajatoare.
Concret, angajatul primește pe cardul de salariu un credit cu o valoare ce poate fi echivalentul unuia sau mai multor salarii, suma diferă în funcție de riscul clientului, al angajatorului si de nivelul veniturilor.
Utilizatorul cardului folosește creditul acordat de banca pe card, după ce a cheltuit (prin retrageri de la ATM sau prin plăți la comercianți) sumele aferente salariului sau alte sume de bani transferate pe card din alte conturi sau prin alimentarea cardului cu bani cash la ghișeu sau bancomat.
De reținut este faptul că descoperitul de cont nu este un credit obișnuit și că acestuia și se aplică reguli diferite, cel puțin în ceea ce privește scadența sumelor datorate.
Se reține că în cauză, contractul a fost încheiat pentru o durată de 1 an cu posibilitatea prelungirii automate de către banca creditoare, iar declararea scadenței anticipate a soldului descoperitului de cont acordat în cauză se putea face de bancă în condițiile art. 6.9 din contract atunci când împrumutatul:
- a împlinit vârsta de 62 ani
- banca avea motive să considere că oricare din angajamentele luate de împrumutat nu vor putea fi respectate
- banca avea motive să considere că împrumutatul va părăsi România pentru o perioadă mai lungă
- la momentul încheierii prezentului contract de descoperit de cont a furnizat date incorecte care i-au facilitat accesul la descoperitului de cont sau pe parcursul derulării contractului a fost identificat un caz de fraudă
- face o cerere scrisă în acest sens pe care o înaintează băncii.
Astfel, prin notificarea nr. 2014/11.02.2014, banca a declarat scadent anticipat creditul și i-a pus în vedere debitorului să achite debitul ca urmare a intervenirii art. 6.9 liniuța a II-a din contract, respectiv când „banca are motive să considere că oricare din angajamentele luate de împrumutat nu vor putea fi respectate”.
Deși contestatorul a susținut că contractul a fost reziliat de plin drept ca urmare a aplicării pactului comisoriu de grad IV în lipsa transferului creditului dintr-o categorie în altă așa cum prevedea art.10.1 alin. 8 din contract care stipula că la încetarea relațiilor de muncă, contractul de overdraft ori se reziliază de drept, ori, la solicitarea împrumutatului, se va trece la categoria creditelor acordate în mod curent persoanelor fizice.
Instanța apreciază că pactul comisoriu de grad IV nu operează pur și simplu, ci doar la solicitarea creditorului care și-a executat sau care se declară gata să execute obligația, el fiind o clauză prin care părțile stipulează rezilierea de plin drept a contractului în cazul în care una dintre ele nu își execută culpabil obligația asumată.
Astfel, singurul care este în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezilierea este creditorul care și-a executat sau este gata să își execute obligațiile.
Or, atât timp cât creditoarea nu și-a manifestat voința de a se rezilia contractul prin invocarea pactului de comisoriu de grad IV, contractul a fost în vigoare și a produs efecte până la data de 11.02.2014 când a declarat scadentă anticipat întreaga sumă datorată în baza contractului de descoperire de cont.
Instanța apreciază că termenul de prescripție a executării silite nu a început să curgă de la data de 30.11.2008, data încetării contractului de muncă, ci el a început să curgă doar de la momentul declarării scadenței anticipate a sumelor datorate, 11.02.2014, până în acel moment, creanța nefiind exigibilă.
Astfel, încetarea contractului de muncă nu a determinat imediat rezoluțiunea contractului atât timp cât nu a existat o asemenea manifestare din voință din parte creditorului Banca P..
În consecință, data de la care se putea solicita restituirea debitului este data declarării scadenței anticipate a cauzei, iar până la această dată nu se poate discuta despre începerea curgerii termenului de prescripție a executării silite.
Față de cele arătate mai sus, având în vedere că nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării silite, în temeiul art. 711 C.proc.civ., instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată, inclusiv cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului S. I., Ș. și P.
Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimatul S. I., Ș. și P., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.3, ., ., sector 4 ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. M. A. cu sediul ales la Av. H. L. din București, ..52-72, ., . în contradictoriu cu intimata . cu sediul în București, ..29-31, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2015
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./5ex/ 2015
← Radiere ipoteca. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Pretenţii. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI → |
---|