Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 07/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 12092/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, în contradictoriu cu intimata I. M., având ca obiect contestație la executare - rejudecare.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 07.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 03.12.2012 sub nr._/302/2012, contestatorul M. M. și Schimbărilor Climatice, în contradictoriu cu intimata I. M., a contestat punerea în executare a deciziei civile nr. 145/CA pronunțată de Curtea de Apel Iași la data de 23.03.2012 în dosarul nr._, precum și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat la data de 04.05.2012 de B.E.J.A. “D. Gont, L. Gont si M. P.” în dosarul de executare silită nr. 422/2012.
În motivarea cererii, contestatorul a invocat faptul că decizia în baza căreia s-a început executarea silită nu a fost învestită cu formulă executorie.
Totodată, a invocat și aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată ulterior, susținând astfel că toate actele de executare silită întocmite sunt nelegale.
S-a mai invocat de către contestator că intimata nu este încadrată la M. M. și Pădurilor, ci la Agenția pentru Protecția M., iar astfel obligația sa este numai de a obține alocările bugetare în vederea plății drepturilor salariale.
Contestatorul a mai susținut că nici nu a fost înștiințat despre solicitarea de încuviințare a executării silite și nici nu a primit încheierea de încuviințare, dar și faptul că în mod greșit creditorul s-a adresat la un birou de executare silită din sectorul 2 București.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 163, art. 274 alin. 3, art. 373 alin. 2 C.pr.civ., O.U.G. 71/2009, și O.G. nr. 22/2002.
Prin sentința civilă nr. 5482/12.06.2013, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.08.2013 sub nr._ .
Intimata, legală citată, nu a formulat întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
Contestația este scutită de plata taxelor de timbru în conformitate cu prevederile art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. “D. Gont, L. Gont si M. P.” a comunicat copia certificată a dosarului de executare silită nr. 422/2012.
Prin sentința civilă nr._/13.11.2013, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția tardivității formulării contestației la executare și a respins contestația la executare ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către contestatoare, iar prin decizia civilă nr. 1660R/21.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a fost admis recursul formulat, a fost casată sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sector 4 București, dosarul fiind reînregistrat pe rolul judecătoriei sub numărul_ .
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Creditoarea intimată I. M., alături de alți creditori, a solicitat B.E.J.A. „D. Gont, L. Gont și M. P.” punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 145/CA/23.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iasi - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 422/2012 pe rolul acestui birou de executor judecătoresc.
Prin această hotărâre judecătorească, debitorul contestator M. M., alături de alți doi debitori, a fost obligat la plata drepturilor salariale restante către intimată, constând în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004, pentru perioada efectiv lucrată, actualizate cu indicele de inflație.
În cadrul dosarului de executare, executorul judecătoresc a emis la data de 04.05.2012 somația de plată prin care a pus în vedere debitorului contestator să ia măsurile pentru plata sumei de 73.348,60 lei, cuvenită creditoarei (f. 48).
La aceeași dată, s-a emis și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare (f. 49), iar la data de 09.11.2012 executorul judecătoresc a emis și adresa de înființare a popririi asupra sumelor de bani datorate contestatorului de terțul poprit Trezoreria Municipiului București, pană la concurenta sumei de 70.416,60 lei, alcătuită din debit și cheltuieli de executare (f. 50).
Analizând criticile contestatorului, instanța constată că Decizia nr. 145/CA/23.03.2009 este pronunțată într-un proces având ca obiect un litigiu de muncă, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 289 din Codul Muncii, în forma în vigoare la data începerii executării silite, sentințele civile erau definitive și executorii de drept chiar de la data pronunțării. În atare situație, în raport de prevederile art. 3741 din codul de procedură civilă de la 1865 (în continuare ”V.C.pr.civ.”, aplicabil prezentului litigiu), instanța reține că decizia pusă în executare era titlu executoriu de la pronunțare, fără a fi necesar a se învesti și cu formula executorie.
În ceea ce privește competența executorului judecătoresc de a efectua executarea silită, instanța constată că, potrivit art. 373 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865 “dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea”, iar conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești își îndeplinesc atribuțiile în circumscripția curții de apel pe lângă care funcționează, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța reține faptul că executorul judecătoresc D. Gont, care face pare din Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, era competent a efectua executarea silită în circumscripția Curții de Apel București, întrucât în Municipiul București urma a se efectua executarea.
Referitor la susținerile contestatorului cu privire la faptul că obligația sa este numai de a obține alocările bugetare în vederea plății drepturilor salariale, instanța apreciază că aceasta constituie o apărare de fond împotriva titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, care nu poate fi analizată în cauză în raport de prevederile art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Contrar susținerilor contestatorului, instanța mai reține că nu era o dispoziție legală care obliga executorul judecătoresc să-i comunice debitorului că a solicitat și că s-a obținut încuviințarea executării silite.
Totuși, în prezenta cauză instanța reține ca fiind întemeiat motivul de nulitate invocat de către contestator în raport de aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G nr. 71/2009.
Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedura de executare după cum urmează:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit aceluiași act normativ (art. 1 alin. 2), în cursul termenului prevăzut, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Instanța constată în cauză că, deși la momentul efectuării actelor de executare silită, prevederile O.U.G nr. 71/2009 erau aplicabile în raport de titlul pus în executare de către creditoare, totuși din dosarul de executare rezultă că s-a solicitat începerea executării silite și s-au efectuat acte de urmărire silită la cererea creditoarei pentru întreaga sumă la care ar fi îndreptățită potrivit titlului executoriu, cu nesocotirea termenelor de plată menționate mai sus pentru tranșele astfel stabilite.
Referitor la compatibilitatea acestor dispoziții de drept intern cu dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, instanța apreciază că la acest moment nu se justifică în cauză neaplicarea acestor dispoziții de drept intern în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 din Constituția României, întrucât, astfel cum rezultă și din interpretarea dată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu reiese că ar fi o neconcordanță între aceste prevederi legale și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, instanța constată că, prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată la data de 24 martie 2005 în cauza Ș. c. României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (par. 23-25). Totodată, Curtea a reținut că, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi, iar mai mult, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Pe de altă parte, prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la data de 25 octombrie 2001 în cauza Saggio c. Italiei, Curtea a stabilit că "în principiu un sistem de suspendare temporară a plății creanțelor unei întreprinderi comerciale în criză, autorizată să continue activitatea sa productivă în interesul economiei naționale, nu este criticabilă în sine, având în vedere marja de apreciere autorizată de alineatul al doilea al art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenție. Totuși, un astfel de sistem implică riscul de a impune creditorilor o sarcină excesivă în ceea ce privește posibilitatea de a recupera bunurile lor și trebuie deci prevăzute anumite garanții de procedură pentru a veghea ca această aplicare a sistemului și a incidenței sale asupra dreptului de proprietate al particularilor să nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile" (par. 31).
Totodată, în cauza Bourdov c. Rusiei (hotărâre din 7 mai 2002), Curtea a stabilit că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (par. 35).
Totuși, prin decizia pronunțată în cauza „D. și alții c. României”, Curtea și-a nuanțat poziția și a apreciat că mecanismul de eșalonare stabilit de Guvern prin O.U.G nr. 71/2009 poate fi considerat ca unul rezonabil și nu denotă refuzul Guvernului de a achita aceste sume de bani, ci prin acesta s-a urmărit un scop de utilitate publică – asigurarea echilibrului bugetar în contextul în care începând cu anul 2009 Statul Român s-a confruntat cu o criză economică puternică.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin această decizie pronunțată la data de 04 septembrie 2012 în cauza „D. și alții c. României”, a respins ca vădit nefondată cererea reclamanților prin care invocau încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție față de faptul că autoritățile interne (M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice) au refuzat să pună de îndată în executare hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele interne, hotărâri ce le recunoșteau drepturi salariale restante. În acest sens, Curtea a reținut că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neputându-se reproșa Guvernului Român că a refuzat să execute hotărârile interne ce recunoșteau reclamanților drepturi de natură patrimonială (salariale). S-a apreciat că măsura eșalonării de către Guvern, în calitate de debitor, printr-o . acte normative, în contextul dezechilibrului bugetar cu care s-a confruntat România, a fost proporțională cu scopul de utilitate publică urmărit și s-a mai reținut de către Curte astfel că nu a adus atingere dreptului la un proces echitabil ori dreptului de proprietate al reclamanților.
Astfel, instanța reține că aceste aspecte reținute de Curtea Europeană sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față, creditoarea aflându-se într-o situație asemănătoare.
De asemenea, instanța mai constată că în cauză nici nu s-a dovedit o atitudine culpabilă a Guvernului care să conducă la o altă concluzie decât cea menționată în cauza „D. și alții c. României”.
În concluzie, în sensul celor reținute de Curtea Europeană și în condițiile în care situația de fapt avută în vedere de Curte nu s-a modificat semnificativ, la acest moment instanța apreciază că nu există indicii că debitorii instituții publice nu vor respecta termenele de eșalonare a creanțelor, nefiind motive de a se înlătura aplicabilitatea dispozițiilor interne.
Potrivit art. 662 V.C.pr.civ., executarea silită nu poate fi începută decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În cauza de față, deși creanța constatată prin titlu executoriu este certă și lichidă, fiind îndeplinite condițiile art. 662 alin. 2 și 3 V.C.pr.civ., totuși instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile stipulate de art. 662 alin. 4 V.C.pr.civ., întrucât creanța nu este exigibilă, situație în care nu s-ar fi putut porni executarea silită.
În măsura în care creditorilor nu li s-ar fi plătit sume de bani ce erau scadente la un moment dat conform tranșelor de eșalonare, instanța apreciază că o asemenea omisiune nu i-ar îndreptăți a executa silit toată creanța, cu încălcarea prevederilor actului normativ mai sus menționat, întrucât ar avea posibilitatea de a executa numai acele tranșe ce au devenit scadente și nu le-au fost plătite.
Totodată, întrucât potrivit art. 1 alin. 2 din O.U.G nr. 71/2009 executarea silită este suspendată de drept, instanța reține faptul că orice act de executare efectuat în acest interval de timp pentru recuperarea întregii creanțe, iar nu a tranșelor scadente, este lovit de nulitate și se impune a fi anulat, întrucât debitorul beneficiază de un termen suspensiv legal pentru a-și executa obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța reține că executarea este nelegală, motiv pentru care, în temeiul art. 711 alin. 1 V.C.pr.civ., va fi admisă contestația la executare și va fi anulată executarea silită efectuată la cererea intimatei I. M. în dosarul de executare nr. 422/2012 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” împotriva contestatorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata I. M., cu domiciliul în Iași, .. 30, ., ., județul Iași.
Anulează executarea silită efectuată la cererea intimatei I. M. în dosarul de executare nr. 422/2012 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” împotriva contestatorului.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 05/2015. Judecătoria... → |
|---|
