Contestaţie la executare. Sentința nr. 3310/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3310/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 3310/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentință civilă nr. 3310
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: EUGENIA DAHORE
GREFIER: R. C. U.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul S. M., în contradictoriu cu intimatii . si B.E.J. A. "A." BUCUREȘTI, având ca obiect contestatie la executare suspendarea executării silite.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 06.06.2014 sub nr. _ , contestatoarea S. M., în contradictoriu cu intimatii . si B.E.J. A. "A." BUCUREȘTI, a formulat contestație la executare solicitând anularea tuturor actelor si formelor de executare silita instituite de B. A., in dosarul de executare silita nr. 202/2014, desființarea popririi instituite asupra contului bancar al petentei nr. deschis la ING Bank N.V. Amsterdam, in subsidiar, suspendarea măsurii privind executarea silita prin poprirea contului bancar, constatarea nulitatii absolute si eliminarea din Convenția de credit nr. 55/EU/2005 a clauzei abuzive cuprinse in cadrul Secțiunii 7, art. 7.1., lit. (b) al doilea paragraf din cadrul Condițiilor generale ale convenției de credit, potrivit cărora „în cazul in care imprumutatii sunt soti, aceștia declara ca sunt de acord ca un eventual divort/partai nu modifica natura juridica a obligațiilor de rambursare/plata asumate prin prezenta Convenție, ei ramanand in continuare obligați in mod solidar si indivizibil fata de Banca”, obligarea intimatilor la plata despăgubirilor si a dobânzilor aferente sumelor poprite, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea contestației, contestatoarea a arătat că la data de 08.03.2005, contestatoare împreună cu S. Jean C., în calitate de soți, au incheiat Convenția de credit nr. 55/EU/2005 cu S.C. V. R. S.A., in vederea dobândirii imobilului apartament nr. 21, situat în București, Sector 3, ., ., etaj 7, imobil ce face obiectul contractului de vânzare- cumpărare cu garanție reală imobiliară autentificat la BNPA D. C., M. S. S., cu nr. 502/08.03.2005, contract accesoriu convenției de credit mai sus amintite. Creditul contractat in timpul căsătoriei a fost garantat cu imobilul apartament descris mai sus.
Prin Sentinta civila nr. 7554 din data de 26.09.2006, pronunțata in Dosarul nr._/301/2006, a fost desfăcută casatoria dintre petenta si S. Jean C., instanta dispunând, între altele, ca, odata cu desfacerea căsătoriei, bunurile comune dobândite de către subsemnați in timpul căsătoriei, respectiv apartamentul nr. 21, situat in București, Sector 3, ., ., achiziționat prin credit imobiliar revine in deplina proprietate lui S. Jean C. care va avea si obligația plații integrale a ratelor ramase de achitat, aferente acestui credit.
La data de 22.05.2014, a constatat indisponibilizat contul sau bancar prin instituirea unei popriri in valoare de 168.629,55 RON, de către B. „A.”, motiv pentru care a depus la V. R., Sucursala Academiei, cererea nr. _/22.05.2014. prin care am solicitat ridicarea popririi in baza Sentinței civile nr. 7554/26.09.2006 pronunțata in Dosarul nr._/301/2006 de către Judecătoria Sectorului 3 București, definitiva si irevocabila.
Tot astfel, in scopul soluționării pe cale amiabila a acestei dispute, in cadrul unor intalniri cu reprezentanții V. R., in data de 29.05.2014 și, respectiv 30.05.2014, contestatoarea, impreuna cu titularul contractului de credit, dl. S. Jean C., a înaintat băncii propunerea de incheiere a unei convenții cu banca creditoare, având ca obiect preluarea datoriei integral de către S. Jean C., urmată de plata de către acesta a tuturor ratelor restante până la momentul încheierii respectivei convenții și ridicarea popririi instituite asupra contului bancar al petentei, solicitare ramasa fara raspuns.
Considera ca poprirea a fost înființata in mod abuziv, cu incalcarea dispozițiilor art. 782 alin (1) Cod Proc. Civ, in ceea ce privește instiintarea si comunicarea, in copie, a adresei de infiintare a popririi precum si a copiilor certificate de pe incheierea de incuviintare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțata in dosar, si titlul executoriu. Intimata creditoare - prevalându-se de dispozițiile contractuale abuzive și, pe cale de consecință, lovite de nulitate absolută, cuprinse în cadrul Secțiunii 7, art. 7.1., lit. (b) al doilea paragraf din cadrul Condițiilor generale ale convenției de credit, nu a dat curs solicitării privind ridicarea popririi.
In opinia petentei, clauza contestata potrivit careia „In cazul in care împrumutații sunt soti, aceștia declara ca sunt de acord ca un eventual divort/partai nu modifica natura juridica a obligațiilor de rambursare/plata asumate prin vrezenta Convenție, ei ramanand in continuare obligati in mod solidar si indivizibil fata de Banca’"" invalidează dispozițiile legii cu privire la drepturile foștilor soti de a-si imparti pe cale judiciara patrimoniul comun din căsătorie și reprezintă, fără îndoială, o intruziune a băncii în cadrul vieții private. Pe cale de consecință, având drept scuză această clauză abuzivă, banca ignoră o hotărâre judecătorească, invocând inopozabilitatea hotararii judecătorești prin care sunt consfințite drepturile si obligatile foștilor soti in urma partajului. Cu alte cuvinte, banca creditoare, in mod discreționar, nu recunoaște libertatea debitorilor de a dispune de bunurile proprii, intervenind în mod abuziv în viata privată a debitorilor. In plus, banca ignoră puterea executorie a hotararii judecătorești, precum si efectul opozabilității acesteia fata de terti.
Ințelege să mă prevalez de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, potrivit carora Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua” cat si ale articolul 6 alin, fl) din Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii[1], mai precis de următoarea afirmație: „clauzele abuzive 1...1 nu creează obligații pentru consumator”. De menționat este faptul că aceste dispoziții legale sunt imperative și conțin un drept conferit direct consumatorului: acela ca o clauză abuzivă să nu producă nicio obligație care ar putea, ulterior, să fie executată, inclusiv silit. Tinand cont de jurisprudenta europeana in materie, consumatorul debitor-urmărit trebuie să aibă dreptul (pe care inclusiv și instanța de executare îl are), de a invoca caracterul abuziv al clauzelor dintr-un contract de împrumut garantat ipotecar, orice normă de procedură care s-ar opune unei astfel de posibilități/drept urmând a fi lasată inaplicată.
O alta critica se refera la faptul ca, în mod abuziv și nejustificat, executorul judecătoresc a instituit poprirea înaintea valorificării ipotecii. Astfel, deși creditul acordat în baza Convenției de credit nr. 55/EU/2005 a fost garantat prin instituirea unei ipoteci asupra apartamentului achiziționat, iar valoarea creanței de recuperat de către banca creditoare este cu mult inferioară valorii reale de vânzare a apartamentului adus în garanție, executorul judecătoresc a ales în mod abuziv măsura instituirii poprii în lipsa unui titlu executoriu în acest sens. Intrucât convenția de credit nu prevede dreptul băncii creditoare de a institui poprirea conturilor bancare înaintea valorificării ipotecii, aceasta (convenția de credit) nu valorează titlu executoriu în ceea ce privește măsura de înființare a popririi contului bancar, ci doar în ceea ce privește executarea silită imobiliară.
In drept, art art. 711, art 712, art. 718 alin. (1) și alin. (4) pct. 1, art. 782 Cod. Proc. Civ., art. 6 din Legea nr. 193/2000, art. 6 alin. (1) din Directiva nr. 93/13/CEE.
Cererea a fost timbrata cu taxa de timbru in suma de 1000 lei.
Intimata . a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata. A sustinut in motivare intimata ca, de fapt, singurul motiv invocat de către contestatoare în susținerea acestui petit este afirmația că nu ar fi primit în mod direct înștiințarea de înființare a popririi. Chiar dacă pornim de la prezumția realității afirmațiilor contestatoarei și având în vedere prevederile art. 782 (1) rap. la art. 666 C.pr. civ., totuși, în raport cu disp. art. 175 C. pr. civ., nulitatea actului de procedură este una condiționată. Chiar dacă vătămarea este presupusă, totuși, este îngăduit părții potrivince să facă dovada contrară, adică a lipsei prejudiciului.
Se poate observa cu usurinta faptul că în prezenta contestație nu se contestă titlul executoriu în sine, validitatea acestuia, ci, contestatoarea afirmă că ar exista numai un impediment în executare, exterior titlului, rezultat din sentința de partaj, prin care soțul și-a luat obligația plății în continuare a ratelor de credit.
In acest fel, vătămarea ar fi dată de nerespectarea de către bancă a acelei sentințe, nu de neregularități care ar fi afectat titlul executoriu.
Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei de la art. 7.1. lit. b privitoare la solidaritatea pasivă obligatorie (indivizibilitatea obligației) a soților în rambursarea creditului - inadmisibllitate / neteminieie, sustine intimata inadmisibilitatea invocării existenței clauzelor abuzive pe calea contestației la executare - art. 712 (2) teza finală, C. pr. civ. - existența unei alte căi procesuale specifice.
In jurisprudența europeană s-a admis că este posibilă invocarea în contestația la executarea silită imobiliară,a existenței clauzei abuzive, care ar conduce la vânzarea unui imobil - locuință debitorului ipotecar (Cauza Aziz - C-415/11). De obnservat ca în prezenta contestație nu se cotestă o executare silită imobiliară, care să aibă efecte ireversibile pentru debitor, ci într-o contestație la poprire. Ori eventuale sume de bani executate, pot fi restituite debitorului de către creditorul - bancă, în măsura în care executarea ar fi desfințată.
Se pretinde că această clauză ar avea caracter abuziv deoarece nu ține seamă de dispozițiile legii cu privire la drepturile foștilor soți de a-și împărți patrimoniul comun. O astfel de susținere, în afara faptului că nu indică acele dispoziții legale "neobservate" de bancă, este neîntemeiată. Sentința de partaj, nu este opozabilă băncii, atât timp cât nu se pretinde că banca ar fi fost parte în proces. Prin urmare, inclusiv argumentele cu privire la ignorarea puterii executorii a hotărârii sunt eronate.
Din perspectiva L. 193/2000 care introduce în legislația internă Directiva 93/13/CEE, raportată la disp. vechiului Cod civil, rezulta ca art. 3 (2) din L. 193/2000 reglementează un fine de neprimire al criticilor privind clauzele abuzive, în privința unor clauze contractuale inserate în contract în temeiul unor alte acte normative Directiva 93/13 pornește de la prezumția absolută că dispozițiile de drept național aplicabile între părțile contractului nu conțin condiții inechitabile. Tocmai de aceea, clauzele ce reflectă aceste dispoziții nu pot avea caracter abuziv, iar in cazul partilor semnatare sunt incidente disp art. 1062, art. 1039, art. 1041 C. civ.
Totodată, art. 673 C. pr. civ. aplicabil în 2006 la data partajului, stabilea că sunt supuse împărțelii bunurile asupra cărora părțile au un drept de proprietate comună. Așadar, nu există niciun text legal care să dispună pratajul obligațiilor, cu atât mai mult cu cât aceste obligații/debite au fost contractate împreună. In egală măsură, creditorul nu poate fi obligat să renunțe la solidaritatea contractată în privința debitorilor săi. Obligația de rambursare individuală operează, potrivit partajului numai între soți, putin probabil ca o instanță sa fi putut partaja obligația de rambursare a creditului.
In drept, art 205 si urm C.. In probatiune:inscrisuri.
Contestatoarea a formulat raspuns la întâmpinare, reluand, in esenta, argumentele prezentate in contestatie. In plus, a precizat si faptul ca suma indisponibilizata de 34.106,18 lei, intrata in contul petentei, reprezenta de fapt contravaloarea prestării de servicii in temeiul contractului încheiat in data de 08.11.2013 cu . SRL si a fost virata in mod greșit in contul petentei deschis la ING Bank, suma trebuind virata . deschis la Millennium Bank, aparțin and S. M. - Cabinet de Avocat, conform facturii . nr. 5/29.05.2014 (anexata). Cu toate ca beneficiarul serviciilor, respectiv . SRL a înaintat o adresa către ING Bank in vederea retragerii sumei pe care nu o datora, s-a primit un raspuns negativ, intrucat exista o poprire pe cont.
A mai aratat petenta ca, in realitate, si-a dat acordul la semnarea contractului de credit in considerarea dispozițiilor art. 30 din Codul familiei, in vigoare la data contractării creditului.La momentul semnării contractului de credit, banca s-a opus la semnarea contractului de credit ipotecar si a contractului de ipoteca accesoriu doar de către S. Jean C., pe care l-a numit in contract „titular", obligandu-o sa semneze alaturi de fostul meu soț in considerarea efectelor juridice ale dispozițiilor art. 30 alin. (1) si (2) din Codul familiei.
Prin urmare, consimțământul petentei contestatoare in ceea ce privește contractarea creditului a fost constrâns de către banca parata. Acordul cu privire la contractarea creditului a fost dat numai in virtutea calitatii de coproprietara a bunului adus in garanție, bun pentru achiziționarea caruia era nevoie de împrumutul bancar. La momentul constatării faptului ca ratele scadente nu au fost achitate de împrumutați la termenele stabilite in convenția de credit, creditoarea a pus in executare titlul executoriu reprezentat de Convenția de credit nr. 55/EU/2005, prin înființarea popririi asupra veniturile subsemnatei contestatoare si, desi urmărirea bunurilor proprii ale soților are un caracter subsidiar fata de urmărirea, mai intai a bunurilor comune ale acestora, in cazul de fata nu s-a procedat astfel, trecandu-se direct la urmărirea bunurilor proprii, respectiv a veniturilor aflate in contul petentei.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost depus dosarul de executare silita nr. 202/2014 al B. A..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
In fapt, la data de 08.03.2005 petenta S. M. împreună cu S. Jean C., în calitate de soți, au incheiat Convenția de credit nr. 55/EU/2005 cu S.C. V. R. S.A.,contractand un imprumut de 45.500 euro, in vederea dobândirii imobilului apartament nr. 21, situat în București, Sector 3, ., ., etaj 7, imobil ce face obiectul contractului de vânzare- cumpărare cu garanție reală imobiliară autentificat la BNPA D. C., M. S. S., cu nr. 502/08.03.2005
Ca urmare a neachitării la timp a ratelor restante, creditul a fost declarat scadent anticipat, astfel încât la data de 11.03.2014 creditoarea intimata a solicitat B. A.. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Convenția de credit nr. 55/EU/2005 din 08.03.2005, pentru o suma restanta de 36.326,21 euro
Prin incheierea de sedinta din data de 21.03.2014 pronuntata in dosar nr_ Judecatoria Sector 4 a incuviintat executarea silita a debitorilor S. M. si S. Jean C. , la cererea creditorului S.C. V. R. S.A
Impotriva debitorilor au fost demarate formele de executare silita, in modalitatea popririi si executarea silita mobiliara.
La data de 28.04.2014 a fost emisa somatia de plata catre debitorilor S. M. si debitor S. Jean C., prin care li se pune in vedere sa achite suma de 36.326,21 euro debit restant si 8.845,08 lei cheltuieli de executare . f 35 dos exe.
La data de 28.04.2014 a fost emisa adresa de infiintare a popririi asupra conturilor petentei deschise la tert poprit ING Bank, pana la concurenta sumei de 36.326,21 euro debit restant si 8.845,08 lei cheltuieli de executare, iar la data de 03.07.2014 acest tert poprit a procedat la virarea sumei de 33.391,44 lei din contul poprit al petentei S. M.. F 80 dos exe.
Instiintarea privind poprirea, somatia, incheierea de stabilire cheltuieli, adresa de poprire incheierea de incuviintare a executarii silite si titlul executoriu au fost comunicate petentei la data de 19.05.2014, potrivit dovezilor aflate la fila 63 dos. exe, motiv pentru care instanta retine ca neintemeiata sustinerea petentei in sensul ca titlurile executorii nu i-au fost comunicate, ceea ce atrage nulitatea executarii silite, in opinia instantei fiind vorba de o nulitate relativa si, in orice caz, potrivit dovezilor de comunicare aflate in dosarul de executare, rezulta ca au fost respectate dis part 782 alin 1 C. De asemenea, instanta constata ca petenta nu arata in ce anume ar consta vatamarea acesteia pentru care s-ar impune desfiintarea mentionatelor acte . Nu rezulta nici care ar fi motivele unei nulitati necondiționată de producerea vreunei vătămări, sau de nerespectarea vreunei cerințe extrinseci actului care atrage automat sancțiunea actului de procedură a cărui valabilitate este condiționată de respectarea acestei condiții.
Petenta considera ca poprirea a fost înființata in mod abuziv, banca prevalându-se de dispoziții contractuale abuzive, respectiv clauza prev de art. 7.1., lit. (b) al doilea paragraf din cadrul Condițiilor generale ale convenției de credit, potrivit careia „In cazul in care împrumutații sunt soti, aceștia declara ca sunt de acord ca un eventual divort/partai nu modifica natura juridica a obligațiilor de rambursare/plata asumate prin vrezenta Convenție, ei ramanand in continuare obligati in mod solidar si indivizibil fata de Banca’""
Instanta retine ca potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, ,,Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua”, petenta dorind ca prin formularea acestui capat de cerere să deducă analizei instanței de judecată clauza pe care le consideră ca fiind abuziva, și în cazul în care instanța de judecată va constata caracterul abuziv al clauzei, acesta să nu își mai producă efectele juridice în privința contestatoarei, cu consecința anularii tuturor formelor de executare silita si desfiintarea popririi. Deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, însă, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
În conformitate cu disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor alineatului 2 al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că pentru a reține existența unei clauze abuzive, trebuie îndeplinite următoare condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe. Instanța nu constata îndeplinite aceste condiții si va respinge capatul de cerere in constatarea caracterului abuziv al clauzei prev la art 7.1 lit b paragraf 2, din Contractul de Credit nr 55/EU/2005, ca neîntemeiat, pentru urmatoarele motive: Clauza contestata nu creeaza un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, cata vreme are corespondent in dispozitiile legale aplicabile contractului incheiat de parti, iar o parte nu poate modifica unilateral contractul fara acordul celeilalte parti sau fara autorizarea legii/ instantei si, nu in ultimul rand, avand in vedere partajul voluntar al imprumutatilor, creditorul are dreptul si posibilitatea sa urmaresca bunurile proprii ale debitorilor pentru datoria .>
Petenta a sustinut ca intimata creditoare ignoră puterea executorie a hotararii judecătorești, precum si efectul opozabilității acesteia fata de terti.
Prin sentinta civila nr. 7554 din data de 26.09.2006, pronunțata in Dosarul nr._/301/2006, a fost desfăcută casatoria dintre petenta si S. Jean C., instanta dispunând, între altele, ca, odata cu desfacerea căsătoriei, bunurile comune dobândite de de parti in timpul căsătoriei, respectiv apartamentul nr. 21, situat in București, Sector 3, ., ., etaj 7, achiziționat prin credit imobiliar revine in deplina proprietate lui S. Jean C. care va avea si obligația plații integrale a ratelor ramase de achitat, aferente acestui credit.
Instanta va inlatura aceasta aparare, constatand ca hotararea judecatoreasca invocata, in ceea ce a privit partajul si intelegerea partilor de a se prelua plata ratelor de credit de catre una din parti, reprezinta o tranzactie.
Din interpretarea disp art.271 si act.272 C.pr. civ. rezultă că hotărârile care consfințesc învoiala părților, reprezintă de fapt, o transpunere a convențiilor părților, ceea ce nu echivalează cu o judecată întemeiată pe probe si fondată pe convingerile instanței. Instanța este datoare să verifice dacă tranzacția nu urmărește un scop ilicit, dacă nu este potrivnică legii, intereselor părților ori dacă nu este rezultatul unui viciu de consimțământ,iar in cazul in care aceste conditii sunt indeplinite, instanta ia act de acesta intelegere, tranzacția constituind dispozitivul hotararii de expedient. ( a se vedea ICCJ dec.civ nr.805/2009)
In ipoteza hotărârilor de expedient, instanta ia act de exercitarea de către parti a unui act de dispoziție procesual in vederea stingerii litigiului prin infatisarea tranzacției, fara a se mai solicita concursul instanței in vederea soluționării pretențiilor deduse inițial judecații. In acest caz, analiza instanței este redusa la verificarea condițiilor de fond si forma ale tranzacției, din moment ce hotararea care consfinteste invoiala partilor si anume un contract judiciar. O astfel de hotarare judecătoreasca nu este rezultatul unor dezbateri contradictoriu, nu stabilește o situatie de fapt in funcție de probele administrate.
Asa cum a subliniat si intimata, acesta nu a fost parte in proces, nu ii este opozabila intelegerea fostilor soti si nicio instanta nu a obligat intimata sa modifice conventia de credit si sa accepte un singur debitor.
Conform art. 7.1., lit. (b) din cadrul Condițiilor generale ale convenției de credit Sectiunea 7 din Obligatiile partilor, in primul paragraf, necontestat in cauza, se precizeaza ca obligatia de rambursare a creditului,dobanzilor, comisioanelor precum si orice alte costuri rezultate din conventie este asumata in mod solidar si indivizibil, in cazul in care exista doi sau mai multi imprumutati, iar in paragraful 2 se arata ca in cazul in care împrumutații sunt soti, aceștia declara ca sunt de acord ca un eventual divort/partai nu modifica natura juridica a obligațiilor de rambursare/plata asumate prin Convenție, ei ramanand in continuare obligati in mod solidar si indivizibil fata de Banca, si acest paragraf il apreciaza petenta ca fiind abuziv.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa intelegem ca, pentru o datorie . imprumutatii sunt casatoriti, petenta admite ca prin contract a fost instituita o obligatie solidara si nu o contesta, insa, din momentul divortului si partajarii bunurilor acesta obligatie isi pierde caracterul solidar, numai prin vointa celor doi soti, fara acceptul creditorului, creditor care ar fi oarecum obligat sa accepte o astfel de intelegere, in caz contrar savarsid un abuz si un amestec in viata privata a imprumutatilor. O astfel de abordare nu poate fi primita din urmatoarele motive :
Petenta a semnat conventia de credit in calitate de imprumutat co-platitor, coroborat cu instituirea solidaritatii pasive .Potrivit art. 969 din C. civ. conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Aceeasi idee este preluata si de textul art. 973 din Codul civil, in vigoare la data incheierii Convenției de credit nr. 55/EU/2005 din 08.03.2005.
Pe aceasta idee se fundamenteaza consecinta potrivit careia intre parti contractul are putere obligatorie iar forta obligatorie a contractului este operanta doar intre partile contractante, potrivit adagiului res inter alios acta aliis neque nocere neque prodesse potest. Aceasta idee fundamenteaza principiul relativitatii efectelor contractului, in sensul ca nimeni nu poate fi obligat prin vointa altei persoane.
Asadar, retinem ca raportul juridic obligational în continutul caruia a intrat obligatia de plata a rambursarea creditului a dobanzilor si comisioanelor s-a nascut între cele trei parti contractante, ., creditor imprumutator si soții S., imprumutati debitori, iar modificarea Convenției de credit nr. 55/EU/2005 din 08.03.2005, nu se putea efectua fara acordul intimatei .. Conventia partilor este supusa, de asemenea dispozitiilor din vechiul Cod civil, obligatia solidara fiind stipulata in mod expres corob cu art 1062 C. civ "Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate cu toate că obligația nu este contractată solidar".: "Obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate...".-1039Cciv.
Este lipsita de relevanta juridica, in privinta intimatei creditoare, asa-zisa „ asumare” a fostului sot, S. Jean C., in sensul ca preia obligația plații integrale a ratelor ramase de achitat „ intrucat orice modificare a contractului nu poate fi facuta decât cu respectarea principiului-.Mutuus consensus mutuum disensus-, respectiv cu acordul acelorași parti care l-au încheiat. Posibil petenta cu buna-credinta a crezut acesta mentiune, insa, in absenta acordului ., Convenția de credit nr. 55/EU/2005 din 08.03.2005, ramane asumata de catre cei doi debitori S. M. si S. Jean C. care „raspund solidar pentru plata la scadenta a tuturor sumelor datorate Bancii. „
A se vedea in acest sens dis part 11 din Conventie „ la cererea imprumutatului Banca poate aproba modificarea clauzelor conventiei, modificarea urmand a fi consemnata prin act aditional.
Tot cu referire la forta obligatorie a contractului, Tranzactia partilor consfintita prin hotarare judecatoresca este operanta doar intre partile semnatare, iar acesta tranzactie, fie ea si consfintita prin hotarare de expedient , nu este opozabila intimatei creditoare si nu nu reprezinta o operatiune juridica valabila pentru a opera transmiterea obligatiei de plata numai catre S. Jean C. prin delegatie sau novatie cu schimbare de debitor.
Cert este ca sub imperiul Vechiului Cod civil, cesiunea de datorie se efectua prin intermediul delegației perfecte sau novației prin schimbare de debitor, efectele acestora fiind, însă, stingerea vechii obligații și înlocuirea acesteia cu una nouă, dezavantajul evident pentru creditor fiind pierderea garanțiilor adiacente vechii datorii. In prezent, legiuitorul a reglementat preluarea de datorie prin disp art 1599 si urm Cciv. insa aceasta chestiune excede litigiului. A fost . o varianta si din parte petentei care ar fi propus intimatei incheierea unei, având ca obiect preluarea datoriei integral de către S. Jean C., debitor în cadrul Convenției de credit nr. 55/EU/2006, urmată de plata de către acesta a tuturor ratelor restante.f 71 dos exe
In fine, instanta retine ca nerespectarea Tranzactiei, avand in vedere faptul ca, desi ex-sotul petentei trebuia sa suporte si sa platesca in continuare ratele creditului, potrivit intelegerii acestora, nu a respectat acesta intelegere, poate ocaziona o actiune in pretentii a petentei pentru repararea unui eventual prejudiciu incercat de petenta prin executarea sa silita de catre Banca, insa aceste probleme se reglementeaza numai intre cei doi fosti soti, intimata creditoare avand in continuare un titlu executoriu valabil pentru a recupera creditul restant atat de la S. M. si S. Jean C.
Pe de alta parte, trebuie avut in vedere si faptul ca ca acordarea creditului bancile vedere situatia financiara a familiei, prin analiza veniturilor realizate de ambii soti la acel moment. Aceste prevederi sunt instituite pentru a evita eludarea conditiilor de eligibilitate care au fost avute in vedere la acordarea creditului, pentru a preintampina riscul ca debitorul/debitorii sa devină insolvabili. Potrivit art 11 din Conventie S. Jean C. se obliga sa furnizeze bancii semestrial Adeverinte de venit de la locul de munca al sau si al sotiei si sa informeze intimata despre orice schimbare a starii civile, starii de sanatate, a locului de munca precum si orice alte informatii considerate relevante in legatura cu prezentul Contract.
Nu rezulta ca debitorul S. Jean C. ar fi informat banca cu privire la schimbarea starii civile, din actele dosarului de executare rezultand ca, dupa inceperea executarii silite, la data de 03.06.2014 executorul a fost informat despre acesta situatie prin memoriul petentei aflat la f 68 dos. In cazul dedus judecatii, declararea scadentei anticipate a creditului nu s-a datorat desfacerii casatoriei imprumutatilor, ci pentru neplata ratelor la scadenta. Ceea ce s-ar putea considera abuziv, . ipoteza, este posibilitatea bancii de activare a clauzei 8.b -scadenta anticipata- imputandu-se clientului numai acest motiv, ceea ce nu reprezinta cazul spetei de fata.
Nu se poate sustine ca Banca impune imprumutatilor o anumita conduita, sa ramana sau nu . sau sa nu poata dispune cu privire la bunuri, ci ceea ce s-a stipulat prin clauza contestata reprezinta de fapt o transpunere a dispozitiilor Codului civil referitoare la obligatia solidara si a art 32 lit b corob cu art 36 Cfam, pentru datoria . sa urmaresca atat bunurile comune -daca nu s-a facut deja partajul n.n.- cat si bunurile proprii ale fiecarui sot .
Pe acest aspect rationamentul petentei este gresit, raportat la cazul particular. Considera ca era permisa urmărirea silita a bunurilor proprii ale soților, dar numai dupa ce creditorii comuni respectau ordinea de urmărire, valorificând in primul rand bunurile comune, iar daca acestea nu erau suficiente pentru acoperirea creanțelor, se trece la urmărirea bunurilor proprii ale soților.
Or, revenind tot la hotararea de expedient invocata de chiar petenta, este lesne de observat ca potrivit intelegerii partilor , la data inceperii executarii silite „ bunul comun” respectiv imobilul achizitionat partial cu banii din imprumut, nu mai avea un astfel de regim, devenind bun propriu al imprumutatului S. Jean C..
A mai sustinut petenta ca in ceea ce privește contractarea creditului consimțământul sau a fost constrâns de către banca parata. Aceasta critica excede examinarii in cadrul contestatiei la executare, petenta face discutie, in realitate, de existenta unui viciu de consimtamant, iar daca intelege sa invoce un astfel de motiv trebuia sa formuleze separat actiune in anulare a contractului.
Conform art. 711 C. (1) instanta retine ca impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Aceasta întrucât actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, spre a nu se prejudicia drepturile părților sau a altor persoane, contestația la executare fiind mijlocul procedural prin care părțile vătămate prin executare se pot plânge instanțe competente, în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, având în vedere faptul ca instanta nu a retinut apararile contestatoarei, iar executarea silita demarata in dosarul de executare nr. 202/2014, al B. A., are caracter legal și temeinic, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Referitor la calitatea procesuala pasiva a B. A., instanta retine ca acesta calitate presupune existenta unei identități între persoana intimatului și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
În cauză, instanța reține că părțile în raportul juridic execuțional dedus judecății ca urmare a declansarii executarii silite in dosarul de executare nr. 202/2014 al B. A., sunt intimata creditoare . si petenta debitor S. M. ,acesta solicitand anularea formelor de executare silita în dosarul de executare nr. 202/2014 al B. A., cererea care se analiza in contradictoriu intimata . cu care are calitate de creditor in dosarul de executare si nu in contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc.
Asadar, instanța reține că Biroul Executorului Judecătoresc nu poate fi considerat ca fiind parte în contestația la executare, întrucât părți pot fi doar creditorul, debitorul și eventual terțul poprit sau altă persoană care justifică un interes, dar nu și organul de executare, care este ținut să îndeplinească un serviciu de interes public potrivit art. 2 din legea nr. 188/2000. In acest sens sunt si considerentele Deciziei nr 162/2003 a Curtii Constitutionale Chiar dacă prin prezenta contestație se invocă nelegalitatea executarii, această împrejurare nu atrage calitatea procesuală pasivă a B. A. în cadrul contestaiei la executare. Pe de alta parte, cererea petentei nu reprezinta nici o plangere/contestatie impotriva refuzului executorului judecatoresc de a indeplini un act.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge contestatia la executare formulată de contestatoarea S. M., cu domiciliul ales în București, Sector 5, ., ., ., în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, Sector 2 ., ., ca neîntemeiată.
Admite execeptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. A., cu sediul în București, Sector 4, .. 108, . contestatia la executare, in contradictoriu cu acest intimat, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Respinge capatul de cerere in constatarea caracterului abuziv al clauzei prev la art 7.1 lit b paragraf 2, din Contractul de Credit nr 55/EU/2005, ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi 17.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. D. R. C. U.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2572/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3316/2015. Judecătoria... → |
|---|
