Contestaţie la executare. Sentința nr. 800/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 800/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 800/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 800
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. F.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. București prin Primar General în contradictoriu cu intimații O. N. C. și . SA, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către contestatoare, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și reține cauza spre soluționarea excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.05.2014, contestatorul M. București prin Primar General a solicitat în contradictoriu cu intimații O. N. C. și . SA, anularea actelor de executare, respectiv a somației și a procesului verbal întocmite în dosarul de executare nr. 22/2014 al B. M. O. în sensul reducerii atât a onorariului executorului judecătoresc, cât și a onorariului avocatului din faza de executare în cuantum de 500 lei, apreciind că este disproporționat față de activitatea efectiv prestată.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712-719 C.proc.civ., contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013.
Intimații nu au depus întâmpinare.
A fost atașat dosarul de executare nr. 22/2014 al B. M. O..
Analizând excepția de necompetență teritorială, instanța reține următoarele:
Creditorii O. N. C. și . SA au formulat cerere de executare silită împotriva debitorului M. București prin primarul general, formându-se dosarul de executare nr. 22/2014 al B. M. O..
Se reține că aceasta executare silită a început după data de 15.02.2013, fiindu-i aplicabile dispozițiile din noul Cod de procedură civilă, conform art. 3 din Legea 76/2012.
Prin urmare, pentru a se stabili instanța competentă trebuie avute în vedere dispozițiile art. 713 N.C.p.civ., care stabilește care este instanța de executare.
Dar mai întâi, trebuie văzut că instanța de executare este, conform art. 650 N.C.p.civ., judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc are face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Este de remarcat că în speța de față, încuviințarea executării silite a fost admisă de Judecătoria sector 3 în a cărei circumscripție se află sediul executorului judecătoresc, aceasta fiind astfel instanță de executare (f. 44).
Instanța reține că deși, între timp a fost publicată decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, aceasta nu poate avea efect asupra executărilor silite aflate în curs anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial întrucât ea produce efecte numai pentru viitor. Astfel, competența instanței de executare a fost stabilită la data sesizării cu cererea de încuviințare a executării silite, iar competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regula fiind consacrată de art. 25 alin. 2 N.C.proc.civ.
A admite aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale față de cererile de executare silită înregistrate anterior publicării acesteia în Monitorul oficial ar însemna a recunoaște o aplicare retroactivă a acestei decizii ceea ce contravine în mod flagrant dispozițiilor art. 147 alin. 4 din Constituție care prevăd că deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Trebuie menționat faptul că deși la data de 16.07.2014 s-a publicat decizia CCR nr. 384/2014, ea produce efecte pentru viitor, iar pentru cererile de executare silită (inclusiv soluționarea contestației la executare) înregistrate până la această dată, este aplicabilă norma juridică de la art. 650 alin. 1 C.proc.civ., o soluție contrară ducând la încălcarea principiului neretroactivității deciziilor Curții Constituționale.
Instanța apreciază că Judecătoria sector 3 rămâne instanță de executare care judecă toate incidentele ce rezultă din executarea silită, inclusiv contestația la executare ca urmare a respectării principiului unicității instanței de executare instituit de Noul Cod de procedură civilă și a principiului aplicării normei procesuale civile în vigoare la data formulării cererii de executare silită.
Prin urmare, în temeiul art. 713 coroborat cu art. 650 alin. 1 și 2 N.C.p.civ., și art. 131 și art. 130 N.C.p.civ., instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina cauza spre competentă soluționare Judecătoriei sector 3.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială.
Declină cauza privind pe contestatorul M. București prin Primar General cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6 în contradictoriu cu intimații O. N. C. cu domiciliul în SUA, 6436 ROTHBURZ RD OIRTAGE NU ZSA_ și . SA cu sediul în București, .-138, sector 5, spre competentă soluționare Judecătoriei sector 3.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. F. A. B.
Red.jud.V.F./Dact.A.B./5ex./2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 799/2015. Judecătoria... → |
---|