Contestaţie la executare. Sentința nr. 757/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 757/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 757/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 757
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – V. S.
Grefier – V. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. București prin Primar General, în contradictoriu cu intimatul A. V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a depus prin serviciul Arhivă de către B.E.J. M. O. o copie a dosarului de executare nr. 92/2013.
Față de lipsa părților, pentru a da acestora posibilitatea să se prezinte, având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hot. C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București, având în vedere că executarea silită se desfășoară în raza Judecătoriei Sectorului 3 București, și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2014 contestatorul M. București, prin Primar General, a formulat în contradictoriu cu intimatul A. V. contestație la executare împotriva executării silite efectuate în dosarul nr. 92/2013 al B.E.J. M. O.. Acesta a solicitat, de asemenea, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.
În drept, acesta a invocat art. 711 și urm. din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
Ca urmare a dispoziției instanței, s-a depus dosarul de executare nr. 132/2013 (fila 49 și urm.).
Analizând lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În acest sens, instanța face trimitere la dispozițiile art. 650 alin. 1 și alin. 2 C.p.c., conform căruia instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Având în vedere că în prezentul dosar se contestă executarea silită începută într-un dosar de executare al Biroului Executorului Judecătoresc M. O., cu sediul în București, Sector 3, instanța care are competența de a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 3 București.
Deși prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c. și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale, instanța arată că această decizie este obligatorie pentru viitor, conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume pentru executările silite începute de executorul judecătoresc după data de 16.07.2014.
Față de cele ce preced, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată de instanță din oficiu, și să decline competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul, conform art. 132 alin. 3 C.p.c.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul M. București, prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, Sector 6, în contradictoriu cu intimatul A. V., cu domiciliul în București, . nr. 6, ., ., Sector 3, și domiciliul procesual ales în București, .-138, ., Sector 5, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. 06.02.2015/V.S./4 Ex./2 Ex. .>
← Validare poprire. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria SECTORUL... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 657/2015. Judecătoria... → |
---|