Validare poprire. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 936/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 936

Ședința publică de la 26.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. P.

Grefier – M. maria pană

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. pentru creditoarea A. B. ROMANIA în contradictoriu cu debitorul P. Ș. D. și terțul poprit . SRL, având ca obiect validare de poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la ITM.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii.

Nemaifiind probe de administrat, instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare asupra excepțiilor și asupra fondului cauzei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 26.05.2014, sub nr._, petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. pentru creditoarea A. B. ROMANIA în contradictoriu cu debitorul P. Ș. D. și terțul poprit . SRL, a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit . SRL, înființată prin adresa emisă de B. „A.” prin executor judecătoresc S. I. O. la data de 22.04.2014 în dosarul de executare nr.1561/3013, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitor, până la concurența sumei de 2.561,32 lei reprezentând credit restant și 585,44 lei cheltuieli de executare, pe care debitorul o datorează creditorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința contractul de credit nr. 443/14.12.2006.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că prin adresa emisă de executorul judecătoresc de înființare a popririi din data de 22.04.2014, a solicitat înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului P. Ș. D., pentru recuperarea sumei de 2.561,32 lei reprezentând credit restant, la cererea A. B. ROMANIA, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. 443/14.12.2006. De la data înființării popririi, terțul poprit nu a reținut și plătit în contul executorului judecătoresc sumele de bani datorate conform legii, nici nu a înștiințat creditoarea sau executorul despre faptul că debitorul nu mai este salariat al societății.

A solicitat petentul amendarea terțului poprit în temeiul art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

În dovedire, s-au depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: cerere de executare silită, titlu executoriu, adresa de înființare a proprii din data de 22.04.2014, dovada comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit.

Legal citați, terțul poprit și debitorul nu au formulat întâmpinare în cauză și nu s-au prezentat în fața instanței, prin reprezentant, pentru a formula apărări sau propune probe.

Ca urmare a adresei instanței, la data de 22.10.2014, B. A. a depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe dosarul de executare nr. 1561/2013 (f. 17-99).

La solicitarea instanței, Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București a comunicat la dosar relații privind calitatea debitorului de angajat al terțului poprit, arătând că din Registrul electronic de evidență a salariaților rezultă încheierea contractului individual de muncă, în prezent activ, între debitorul P. Ș. D. și terțul poprit . TRANSPORT SRL sub nr. 1/18.09.2012, cu începerea activității în data de 19.09.2012, pe perioada nedeterminată, cu norma întreagă de 8 ore/zi, în funcția de director comercial.

Instanța a încuviințat la cererea creditoarei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin adresa emisă de executorul judecătoresc S. I. O. din cadrul B. Asociați A. în dosarul 1561/2013, de înființare a popririi în data de 22.04.2014, a solicitat terțului poprit . SRL înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului P. Ș. D., pentru recuperarea sumei de 2.561,32 lei reprezentând credit restant, la cererea A. B. ROMANIA, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. 443/14.12.2006.

De la data înființării popririi, terțul poprit nu a reținut și plătit în contul executorului judecătoresc sumele de bani datorate conform legii, nici nu a înștiințat creditoarea sau executorul despre faptul că debitorul nu mai este salariat al societății.

Din evidențele Inspecției Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului București rezultă calitatea debitorului de angajat al terțului poprit, conform Registrului electronic de evidență a salariaților în care este înregistrat contractului individual de muncă, în prezent activ, între debitorul P. Ș. D. și terțul poprit . TRANSPORT SRL sub nr. 1/18.09.2012, cu începerea activității în data de 19.09.2012, pe perioada nedeterminată, cu norma întreagă de 8 ore/zi, în funcția de director comercial.

Instanța reține că poprirea este modalitatea de executare prin care creditorul urmărește sumele de bani datorate debitorului de către o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 28.04.2014.

Terțul poprit nu a comunicat executorului judecătoresc confirmarea de poprire, indisponibilizarea vreunei sume de bani datorate debitorului sau faptul că acesta nu are raporturi juridice cu societatea terț poprit, în raport de dispozițiile art. 786 alin. 1 C.pr.civ.

Conform art. 789 alin. (1) C.proc.civ., în caz de neîndeplinire de către terțul poprit a obligației de a consemna la dispoziția creditorului sumele de bani datorate debitorului poprit, creditorul poate solicita validarea popririi pentru aceste sume.

Totodată, conform alin. (4) al aceluiași articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

Astfel cum rezultă din interpretarea art. 789 C.pr.civ., instanța de validare verifică atât existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor, în condițiile stabilite prin titlul executoriu și dispozițiile legale aplicabile, cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit.

Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.

În cauza de față, instanța reține că debitorul datorează creditorului suma de 2.561,32 lei reprezentând credit restant în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 443/14.12.2006 si suma de 585,44 lei reprezentând cheltuieli de executare.

Totodată, instanța reține că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 789 alin. 4 C.pr.civ., întrucât astfel cum rezultă din adresa emisă de Inspecția Muncii, debitorul este angajat la terțul poprit.

Instanța reține de asemenea că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a plăti creditorului sumele pentru care s-a emis adresa de înființare a popririi, având în vedere că acesta nu a consemnat nicio sumă de bani și nu a înștiințat executorul judecătoresc despre luarea măsurii popririi.

Având în vedere că debitorul obține de la terțul poprit drepturi salariale, instanța constată faptul că, în baza raporturilor juridice preexistente de muncă, terțul poprit îi va datora în continuare sume de bani debitorului, precum și faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 728 alin. 1 lit. b C.pr.civ. care prevede că aceste sume pot fi urmărite până la 1/3 din venitul lunar net, în situația existenței numai a acestei urmăriri silite.

În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea de validare a popririi, va valida poprirea asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit . SRL, înființată prin adresa emisă de B. „A.” prin executor judecătoresc S. I. O. la data de 22.04.2014 în dosarul de executare nr.1561/3013, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitor, până la concurența sumei de 2.561,32 lei reprezentând credit restant și 585,44 lei cheltuieli de executare, pe care debitorul o datorează creditorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința contractul de credit nr. 443/14.12.2006.

În ceea ce privește cererea de amendare a terțului poprit, instanța reține că, în temeiul art. 789 alin. (9), terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei. Având în vedere că, creditoarea nu a făcut dovada relei-credințe a terțului poprit, instanța va respinge cererea acesteia de amendare a terțului poprit ca neîntemeiată, simplul fapt al neexecutării obligației acestuia neputând prezuma o rea-credință din partea sa.

Totodată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de validare a popririi formulată de petentul BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI A. cu sediul în București, sector 4, Splaiul Unirii nr. 108, .>pentru creditoarea A. B. ROMANIA C. RO_ cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Kolcze I. și Asociații cu sediul în București, sector 5, Calea Rahovei nr. 266-268, ., corp. 2 în contradictoriu cu debitorul P. Ș. D. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4 ., ., . terțul poprit . SRL cu sediul în București, sector 4 ., ., ap. 95 C._.

Validează poprirea asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit . SRL, înființată prin adresa emisă de B. „A.” prin executor judecătoresc S. I. O. la data de 22.04.2014 în dosarul de executare nr.1561/3013, și obligă terțul poprit să plătească creditoarei A. B. ROMANIA sumele de bani deținute la terțul poprit de către debitor, până la concurența sumei de 2.561,32 lei reprezentând credit restant și 585,44 lei cheltuieli de executare, pe care debitorul o datorează creditorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința contractul de credit nr. 443/14.12.2006.

Respinge cererea de amendare a terțului poprit ca neîntemeiată.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre poate fi atacată cu drept de apel, la Tribunalul București, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. P. M.-M. P.

Red. Jud. PC

Tehnored. MMP/6 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI