Contestaţie la executare. Sentința nr. 6785/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6785/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 6785/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6785
Ședința publică din data de 22 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – V. S.
Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului în contradictoriu cu intimații S. R. C., S. I., P. A. E., P. N., P. A., O. M., P. G., P. F., P. A. și terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București, având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită și întoarcere a executării.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.05.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.02.2015 contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a formulat în contradictoriu cu intimații S. R. C., S. I., P. A. E., P. N., P. A., O. M., P. G., P. F., P. A. și terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București contestație la executare împotriva actelor efectuate în dosarul nr. 563/2012 al B.E.J. P. C., solicitând:
suspendarea executării silite în temeiul art. 403 alin. 1 C.p.c.;
anularea actelor de executare, respectiv a popririi din data de 09.02.2015 și a proceselor-verbale din data de 28.07.2014, de actualizare a creanței și de stabilire a cheltuielilor de executare.;
și întoarcerea executării silite.
În motivare, cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, contestatoarea a arătat în esență că admiterea acestei cereri ar preveni producerea unui prejudiciu grav intereselor acestei instituții, precum și statului.
Referitor la contestația la executare, aceasta a învederat, în primul rând, că începerea executării este nelegală față de dispozițiile art. II din Legea nr. 113/2013, întrucât toate actele de executare întocmite asupra debitoarei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare nu își mai pot produce efectele, fiind nule de drept, ca urmare a încetării calității de debitoare a acesteia, fiind necesară emiterea unor alte acte de executare împotriva actualei debitoare.
În al doilea rând, s-a invocat nelegalitatea popririi înființate cu nerespectarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În acest sens, contestatoarea a arătat că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul de executare, respectiv de la data preluării drepturilor și obligațiilor C.N.V.M. de către A.A.A.S. Aceasta a adăugat că termenul de 6 luni este un veritabil termen de grație în care nu se poate efectua niciun act de executare.
Totodată, contestatoarea a criticat procesul-verbal privind cheltuielile de executare, stabilite fără ca executorul să facă dovada necesității achitării cheltuielilor reprezentând onorariu de avocat, onorariu expert contabil și taxele de timbru și timbrele judiciare și fără a lua în considerare faptul că în interiorul termenului de 6 luni plata debitului poate fi făcută de bunăvoie.
În final, contestatoarea a contestat valoarea despăgubirii stabilite, arătând că executorul nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penală nr. 164 A, pronunțată de Curtea de Apel, în sensul că a stabilit valoarea la zi a sumei investite la data de 24.05.2010, în loc de sumele efectiv investite la data achiziționării, cum a impus Curtea de Apel. Aceasta a subliniat că, în lipsa unor alte înscrisuri doveditoare ale achiziționării unităților de fond, în afară de certificatul de investitor, efectuarea actelor de executare încalcă decizia penală nr. 164.
În drept, contestatoarea a invocat art. 387, art. 411, art. 399 și urm., art. 403 alin. 1 și urm. și art. 404și urm. C.p.c., Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011, O.G. nr. 22/2002 și O.U.G. nr. 51/1998, solicitând judecarea în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.p.c.
Contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri și a anexat contestației înscrisuri din dosarul de executare.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 7 din O.G. nr. 22/2002.
Intimații și terții popriți, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat pentru a formula apărări sau a solicita probe.
Ca urmare a dispoziției instanței, a fost depus dosarul de executare nr. 563/2012 (fila 73 și urm.).
Prin sentința civilă nr. 5822/01.04.2015 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, pe rolul căreia dosarul s-a înregistrat la data de 15.04.2015 sub nr._ .
Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată la B.E.J. P. C. sub nr. 563/26.07.2012 (fila 74 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București), intimații creditori au solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006, definitivă prin decizia penală nr. 164 A/18.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, în vederea recuperării sumei echivalente unităților de fond indexate cu rata inflației începând cu 24.05.2000 până la data plății efective.
Instanța reține că prin sentința penală nr. 423/20.03.2007 Tribunalul București a obligat părțile responsabile civilmente Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) și A. la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 de părți civile la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației începând cu data de 24.05.2010 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond investite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia.
Ca urmare a efectuării unei expertize contabile extrajudiciare pentru fiecare creditor (fila 131 și urm.), la solicitarea executorului judecătoresc, s-au stabilit totalitatea despăgubirilor civile, cuprinzând sumele efectiv investite indexate cu rata inflației începând cu data de 24.05.2000.
Cheltuielile de executare au fost stabilite în cuantum total de 16.672,97 lei prin procesul verbal din data de 10.10.2012 (fila 172), incluzând onorariul de executare de 7502,67 lei (T.V.A. inclus), 4400 lei – onorariul expertului contabil și 4400 lei – onorariul de avocat.
Prin procesul-verbal din data de 20.11.2012 (fila 173) executorul judecătoresc a actualizat debitul principal la suma de 87.528 lei.
Prin adresa din data de 09.09.2013 (fila 175) executorul a înființat poprirea la A. de T. și Contabilitate Publică, precum și la Banca Comercială Română.
Prin adresa din data de 28.07.2014 (fila 183) executorul judecătoresc a somat contestatoarea să achite debitul actualizat și cheltuielile de executare.
Prin procesul-verbal din data de 28.07.2014 (fila 184) executorul a stabilit cheltuielile de executare în cuantum de 16.689,96 lei, din care onorariul de executare de 7697,86 lei (T.V.A. inclus), 4400 lei – onorariul expertului contabil și 4400 lei – onorariul de avocat.
La data de 22.01.2015 executorul judecătoresc a reluat poprirea înființată anterior (fila 186).
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate, instanța face trimitere la dispozițiile relevante din Codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc:
„Art. 399. Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Art. 403. alin. 1 – Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Art. 404. alin. 1 – Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Art. 4041. alin. 1 – În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.”
Totodată, instanța citează dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Conform Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, în vigoare de la 26.04.2013:
„Art. II. (1) A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. (2) A. pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. (3) Executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului prevăzute la alin. (1) se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului.”
Conform Legii nr. nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:
„Art. 39. (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În speță, în ce privește primul motiv invocat de contestatoare, în sensul că actele de executare sunt lovite de nulitate în ce o privește, întrucât nu își produc efecte asupra sa actele de executare întocmite împotriva debitoarei C.N.V.M., instanța arată că acest argument este neîntemeiat, în lumina art. II din Legea nr. 113/2013. Astfel, contestatoarea A.A.A.S. s-a subrogat de drept în toate drepturile și obligațiile C.N.V.M., toate actele procesuale și procedurale îndeplinite față de aceasta din urmă fiind opozabile și A.A.A.S.
Cu alte cuvinte, executorii judecătorești și creditorii C.N.V.M. nu au obligația de a reface toate actele de procedură întocmite împotriva acestei debitoare, acestea manifestându-și pe deplin efectele în ce o privește pe contestatoarea A.A.A.S., care preia procedura de executare silită în stadiul în care se afla la data intrării în vigoare a Legii nr. 113/2013. Executorul judecătoresc a respectat aceste dispoziții, întrucât după data intrării în vigoare a legii a întocmit actele de executare față de contestatoare, iar nu față de C.N.V.M.
Instanța nu poate primi drept argument valid nici aspectul referitor la nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Din analiza acestui din urmă text legal instanța stabilește că nu rezultă o amânare automată, un termen de grație, în toate cazurile a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
În speță, instanța arată că intimații au somat contestatoarea la data de 28.07.2014. Între momentul acestei somări și momentul înființării popririi, 22.01.2015, au trecut peste 5 luni, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri. P. a beneficia de aceste dispoziții, contestatoarea trebuia să facă dovada întreprinderii de demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării obligațiilor sale.
Mai mult, în virtutea dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 22/2002 sus-citate, debitoarea contestatoare avea posibilitatea de a solicita ordonatorilor principali virarea unor credite bugetare suplimentare sau o rectificare bugetară în acest sens, dispunând de un interval rezonabil pentru aceste demersuri, având în vedere că sentința penală nr. 423/20.03.2007 a devenit irevocabilă la data de 04.06.2009, prin decizia penală nr. 2098 din data de 04.06.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este, de asemenea, în sensul celor arătate de instanță, conturând o jurisprudență constantă începând cu hotărârea din 19.03.1997 pronunțată în cauza Hornsby contra Greciei, conform căreia dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o decizie judecătorească definitivă și obligatorie sa rămână inoperantă față de una dintre părți, executarea unei hotărâri judecătorești trebuind astfel considerată ca făcând parte din „proces” în sensul art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. Aceeași optică jurisprudențială a fost menținută și în cauzele ulterioare, printre care hotărârile în cauzele Ș. împotriva României și T. împotriva României.
Referitor la cuantumul valorii despăgubirii, instanța reține că despăgubirile au fost în mod corect calculate, conform titlului executoriu, prin expertiza extrajudiciară efectuată de expertul contabil. P. a ajunge la suma finală de executat, expertul contabil a avut în vedere valoarea efectivă a unităților la data investiției, înmulțită cu numărul de unități, pornind de la datele cuprinse în carnetul de investitor. Expertul a actualizat suma obținută cu rata inflației prin aplicarea procentului de inflație publicat de Institutul Național de S., în acord cu dispozițiile art. 3712 alin. 3 C.p.c.
În ce privește critica în sensul că unii dintre creditori au răscumpărat unitățile de fond, instanța constată că nu s-a făcut dovada în acest sens de către contestatoare, aceasta având sarcina probei conform art. 1169 din Codul civil de la 1864. Pe cale de consecință, instanța nu reține drept întemeiat acest argument.
Instanța reține că prin decizia penală nr. 164 A/18.06.2008, astfel cum a fost citată de însăși contestatoare, Curtea de Apel București a stabilit criterii alternative, iar nu cumulative de cuantificare și acordare a despăgubirilor civile (carnete de investitor, confirmări de sold, ordine de plată, chitanțe și alte acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare). Cu alte cuvinte, copia carnetului de investitor conformă cu originalul este suficientă, conform criteriilor stabilite de Curtea de Apel București, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Mai mult, înseși dispozițiile din Reglementările interne privind administrarea și funcționarea Fondului Național de Investiții prevăd la art. 8 alin. 2, citat de contestatoare, că deținerea de unități de fond este dovedită de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plată, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției. Printr-o interpretare gramaticală se deduce faptul că enumerarea este una exemplificativă, mijloacele de dovedire fiind enumerate alternativ („sau alte acte”), iar nu cumulativ („și”).
Cu privire la procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.10.2012 și din data de 28.07.2014, instanța constată că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul onorariului executorului judecătoresc încadrându-se în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, sus-citat, fiind adecvat activității desfășurate de executor, care a inclus înregistrarea cererii de executare silită, efectuarea demersurilor la instanța de judecată în vederea încuviințării cererii, precum și la expertul contabil și înființarea popririi.
Referitor la adăugarea T.V.A. la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, instanța arată că taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii. Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
Instanța arată că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte T.V.A., ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor.
Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă T.V.A. în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu 24%, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile legale. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de T.V.A.
În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea T.V.A. la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă. Prin urmare, instanța stabilește ca fiind neîntemeiate criticile contestatoarei în acest sens.
Cu toate acestea, privitor la onorariul de avocat în cuantum de 4400 lei, instanța arată că întreaga executare silită revine ca activitate principală executorului judecătoresc, conform art. 3731 alin. 6 C.p.c., potrivit căruia „În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate.”
Prin urmare, demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, rolul creditorului și, implicit, al reprezentantului acestuia, limitându-se la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată, nerevenindu-i sarcina de a efectua în concret actele de executare.
Astfel, onorariul avocatului într-un cuantum ridicat în această fază nu este în niciun fel justificat de specificul activităților de executare silită, în care executorul judecătoresc este cel care instrumentează dosarul de executare cu toate demersurile adiacente, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar: deschidere dosar, înaintarea cererii de executare silită instanței în vederea încuviințării, demersuri pentru aflarea veniturilor debitorului, înființarea popririi, distribuirea sumelor achitate, ridicarea popririi și, în final, închiderea dosarului de executare.
Prin raportare activitatea efectiv depusă în cadrul executării silite, de nivelul onorariului executorului și având în vedere principiile expuse mai sus, precum și numărul creditorilor clienți ai avocatului, instanța urmează să diminueze onorariul avocatului la suma de 1000 de lei.
Instanța subliniază că această diminuare nu afectează raporturile juridice dintre părțile contractului de asistență juridică, ci doar obligația debitoarei contestatoare de a plăti acest onorariu. De asemenea, instanța arată că argumentele expuse au în vedere strict activitatea desfășurată de avocat pe parcursul derulării executării silite, iar nu și serviciile de asistență juridică oferite clientului în cadrul litigiilor în această fază (validări de poprire, contestații la executare), pentru care partea poate solicita cheltuieli de judecată, chiar în cadrul acestor proceduri, în situația în care contestatorul parte adversă cade în pretenții.
În ce privește onorariul expertului contabil, instanța apreciază că 4400 lei nu este o sumă exagerată în raport de activitatea acestuia.
Față de cele ce preced, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.10.2012 și din data de 28.07.2014 și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 563/2012 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc P. C., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul de avocat se reduce la 1000 lei.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării, având în vedere art. 4041 alin. 1 C.p.c. și faptul că nu s-a făcut dovada unei executări efective a sumelor datorate, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Referitor la suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, având în vedere faptul că a fost soluționat capătul de cerere privind contestația la executare, instanța va respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în București, Sector 1, . Ș. nr. 50, în contradictoriu cu intimații S. R. C., S. I., P. A. E., P. N., P. A., O. M., P. G., P. F. și P. A., toți cu domiciliul procesual ales la avocat Iofciulescu E. M. din Ploiești, ., ., județul Prahova, și terțul poprit A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București, cu sediul în București, Sector 4, Splaiul Unirii nr. 6-8.
Anulează în parte procesele-verbale de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 10.10.2012 și din data de 28.07.2014 și actele de executare subsecvente emise în dosarul de executare nr. 563/2012 deschis la Biroul Executorului Judecătoresc P. C., în sensul că în toate aceste acte de executare suma reprezentând onorariul de avocat se reduce la 1000 lei.
Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. S. V. V.
Red. Tehnored. V.S./V.V./13 Ex./11 Ex. .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6802/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6713/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
