Contestaţie la executare. Sentința nr. 8563/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8563/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8563/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8563
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350, în contradictoriu cu intimatul I. G., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la 25.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 14.08.2014, contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350, în contradictoriu cu intimatul I. G., a formulat contestație la executare împotriva adreselor de înființare a popririi din data de 22.07.2014 (astfel cum data corectă a adreselor s-a precizat în ședința publică din data de 01.04.2015), precum și împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 269/2014 al B.E.J. C.-S. A., inclusiv a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul de executare și pe cale de consecință încetarea executării silite. Totodată s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare în temeiul art. 403 C.pr.civ.
În motivare, contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc nu a ținut cont de prevederile O.G. nr. 22/2002, poprind conturile instituției publice fără respectarea termenului prevăzut în actul normativ mai sus menționat.
De asemenea, contestatoarea a susținut că se mai aplică și Ordinul M.A.I. nr. 138/2012 (pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii în Ministerul Administrației și Internelor, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar), prin care se stabilește modalitatea de punere în executare a anumitor titluri executorii în categoria cărora se încadrează și titlul ce face obiectul prezentei executări.
Astfel, contestatoarea a învederat prevederile art. 2 alin. (1) din ordin, susținând că aceste drepturi se achită de ordonatorii de credite, conform eșalonării, în tranșe trimestriale egale, actualizate, fiecare în parte, astfel cum prevede art. 5 din ordin.
S-a mai adăugat de către contestatoare că executorul judecătoresc a încălcat și prevederile art. 655 alin. (1) din Codul de procedură civilă, îndeplinindu-și atribuțiile și îndatoririle sale legate de punerea în executare a titlului executoriu fără respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește încheierea privind stabilirea onorariului și a cheltuielilor de executare, s-a apreciat că executorul judecătoresc a încălcat prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, stabilind un onorariu peste nivelul maxim stabilit de lege.
În drept, au fost invocate prevederile art. 61 din Legea nr. 188/2000 și art. 711 C.pr.civ.
În temeiul art. 7 din O.G nr. 22/2002, prezenta contestație este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
La data de 06.02.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea contestației la executare (f. 68).
În motivare, intimatul a susținut în esență că drepturile de hrană nu sunt drepturi salariale și nu intră în sfera de aplicare a Ordinului M.A.I. nr. 138/2012, iar onorariul executorului se determină raportat la întreaga activitate de executare silită depusă de executorul judecătoresc, la care se adaugă cheltuielile pe care le implică efectuarea unui act de executare silită.
De asemenea, a mai arătat că demersurile executorului judecătoresc au rămas fără nici un rezultat, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 627 C.pr.civ., iar debitul a fost achitat ca urmare a unor acțiuni de protest de către creditori.
Totodată, executorul judecătoresc a întocmit un singur proces-verbal prin care și-a recunoscut incapacitatea de a executa silit debitorul, după care a trecut la executarea creditorilor prin blocarea conturilor bancare.
La data de 27.04.2015, B.E.J. C.-S. A. a formulat în cauză cerere de intervenție accesorie (f. 106), însă aceasta a fost anulată de instanță în ședința publică din data de 10.06.2015 pentru neachitarea taxei judiciare de timbru.
În urma adresei emise de instanță, au fost înaintate la dosar, în copie certificată, actele de executare silită de către B.E.J. C.-S. A..
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorului intimat I. G., pe rolul B.E.J. C.-S. A. s-a format dosarul de executare nr. 269/2014 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4545/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, împotriva contestatoarei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350.
Prin această hotărâre judecătorească, debitoarele Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 au fost obligate să plătească reclamanților din acel proces, printre care se află și creditorul din prezenta cauză, drepturile bănești reprezentând norma de hrană actualizate cu indicele de inflație începând cu 01.01.2008 și până la data pronunțării hotărârii, raportat la data încadrării fiecărui reclamant și perioada lucrată.
La data de 04.06.2014, B.E.J. C.-S. A. a emis o somație de plată prin care a pus în vedere contestatoarei, în temeiul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni de la primirea somației să achite creditorului I. G. suma de 13.678 lei, reprezentând debit (f. 32). Somația de plată a fost comunicată contestatoarei la data de 12.06.2014 (f. 35).
La data de 22.07.2014, executorul judecătoresc a emis procesul-verbal prin care a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 2.445 lei, din care suma de 1.650 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, cu TVA inclus (f. 41).
La data de 22.07.2014, executorul judecătoresc a emis adresele de înființare a popririi către terții popriți Ministerul Afacerilor Interne, Trezoreria Ilfov și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale prin care a dispus înființarea popririi asupra sumelor primite de contestatoare de la terții popriți, până la concurența sumei de 16.123 lei, alcătuită din debit și cheltuielile de executare silită.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește aplicabilitatea Ordinul M.A.I. nr. 138/2012 (pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii în Ministerul Administrației și Internelor, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar), instanța constată că, așa cum reiese și din susținerile contestatoarei, acesta a fost emis pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G nr. 71/2009, astfel încât instanța va analiza aplicabilitatea acestui act normativ cu privire la drepturile salariale recunoscute creditorului prin titlul executoriu pus în executare.
În raport de prevederile O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, instanța constată faptul că din preambulul acestor acte normative rezultă că acestea privesc „executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar”.
Conform art. 1 din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța reține faptul că acestea privesc eșalonarea plății unor drepturi de natură salarială, așa cum sunt sporurile, primele, precum și alte drepturi care se adaugă la salariul de bază al angajaților din sistemul bugetar ce au obținut hotărâri judecătorești favorabile, iar instanța apreciază că intenția legiuitorului nu a fost de a lipsi angajații bugetari care au obținut hotărâri judecătorești favorabile de salariul de bază efectiv pentru o anumită perioadă de timp sau de o componentă importantă a drepturilor salariale, ceea ce i-ar pune în imposibilitatea asigurării traiului zilnic, ci de a eșalona în timp anumite drepturi suplimentare ce se adaugă la salariu (sporuri, prime, etc.) datorită dificultăților bugetare ale statului.
Sub acest aspect, instanța are în vedere și că prin titlul executoriu ce se execută în favoarea creditorului s-a dispus plata normei de hrană cuvenite acestuia, care are rolul de a acoperi nevoile de hrană lunare ale angajatului.
Astfel, instanța reține că în privința executării silite contestate în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile O.U.G nr. 71/2009, iar pe cale de consecință nici cele ale Ordinului M.A.I. nr. 138/2012.
Referitor la apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel, executorul judecătoresc are obligația de a emite somația de plată în prealabil, iar debitorul are obligația ca, într-un termen rezonabil calculat de la momentul primirii somației de plată, să înștiințeze executorul judecătoresc despre lipsa de fonduri necesare plății și de a-i comunica dovezi în acest sens, pentru a putea beneficia de termenul de 6 luni în care trebuie să facă demersurile necesare alocării fondurilor și plății.
În cauza de față, instanța reține că executorul judecătoresc a emis somația de plată și a comunicat-o contestatoarei la data de 12.06.2014 (f. 35), iar numai dacă debitorul înștiința executorul judecătoresc despre lipsa de fonduri și îi înainta dovezi privind lipsa de fonduri executorului judecătoresc într-un termen rezonabil, i s-ar fi putut acorda un termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În cauză instanța reține că debitoarea nu a acționat în acest sens, iar astfel instanța nu va reține apărările acesteia privind nerespectarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002.
De asemenea, instanța apreciază că pentru emiterea somației de plată în temeiul O.G. nr. 22/2002 nu era necesară încuviințarea executării silite, întrucât această somație este prealabilă efectuării executării silite, urmând ca, în măsura în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile, să se pornească executarea potrivit dreptului comun.
Instanța mai constată că, deși contestatoarea a invocat faptul că începuse să facă demersuri pentru plata sumelor încă din luna februarie 2014, totuși aceasta nu a făcut dovada că, într-un termen rezonabil calculat de la momentul comunicării somației de plată, i-a comunicat executorului judecătoresc lipsa de fonduri și că i-a înaintat dovezi privind lipsa de fonduri, pentru a i se acorda termenul de 6 luni în care să facă demersurile necesare plăților, în condițiile în care, deși a emis adresa nr._/16.06.2014 către executorul judecătoresc (f. 36), totuși prin aceasta nu și-a exprimat poziția clară că își va îndeplini obligațiile într-un termen de 6 luni conform O.G. nr. 22/2002, ci a invocat eșalonarea drepturilor conform O.U.G. nr. 92/2013 și suspendarea executării, solicitându-i executorului judecătoresc chiar anularea somației emise. Astfel, din această adresă reieșea chiar că debitoarea nu va achita drepturile recunoscute prin titlul executoriu decât conform tranșelor de eșalonare.
De asemenea, instanța constată că plata debitului s-a efectuat în luna septembrie 2014, așa cum rezultă din cererea depusă la dosarul de executare de către creditor (f. 53), ulterior astfel momentului înființării popririi contestate.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse și având în vedere că motivele de nulitate a actelor de executare se analizează în raport de momentul emiterii acestora, iar nu în raport de împrejurări ulterioare, instanța apreciază că în mod legal a fost înființată poprirea contestată în cauză.
Mai mult, chiar dacă debitorului i s-ar fi acordat un termen de 6 luni pentru a-și aduce la îndeplinire obligațiile de plată, instanța apreciază că oricum acesta trebuie să suporte cheltuielile de executare generate ca urmare a faptului că nu și-a executat de bunăvoie obligațiile conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. Dispozițiile art. 669alin. 1 C.pr.civ. stipulează în esență faptul că sunt în sarcina debitorului urmărit cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din data de 22.07.2014, instanța constată faptul că, în raport de debitul principal – 13.678 lei, onorariul executorului judecătoresc în cuantum total de 1.650 lei, care include TVA, a fost stabilit sub limita maximală menționată de Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, prin care se prevede că pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Astfel, limita maximală a onorariului era de 1.367,8 lei, la care se adaugă TVA de 24 % (328,27 lei), rezultând astfel suma de 1.696,07 lei.
Având în vedere faptul că pentru onorariul executorului judecătoresc dispozițiile mai sus menționate au stabilit limitele maximale, instanța apreciază că acest onorariu, în condițiile în care se încadrează în aceste limite, nu mai poate fi redus de către instanță, iar dispozițiile art. 451 C.pr.civ. nu mai pot fi aplicate decât pentru celelalte categorii de cheltuieli de executare, tocmai în considerarea faptului că pentru onorariile avocațiale și celelalte cheltuieli de executare ce s-ar putea stabili nu sunt instituite asemenea limite.
De asemenea, în condițiile în care debitul s-a achitat ulterior înființării în mod legal a popririi, iar în cauză s-a reținut că debitoarea nu a mai putut beneficia de prevederile O.G. nr. 22/2002 conform celor mai sus expuse, instanța apreciază că nu se impune reducerea cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește lipsa dovezilor de plată a onorariului judecătoresc, instanța constată faptul că onorariul de executor a fost stabilit de către acesta prin încheierea emisă în dosarul de executare, iar acest onorariu urma a fi achitat executorului de către creditor la momentul distribuirii sumelor rezultate din executarea silită. Totodată, instanța are în vedere dispozițiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 care prevăd că „executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului”, din interpretarea acestui text de lege rezultând că nu este necesar să fie achitat onorariul executorului judecătoresc anterior executării pentru a fi recuperat ulterior în cadrul procedurii executării silite, ci este suficient ca acest onorariu să fie stabilit de către executor prin încheierea de cheltuieli în limitele prevăzute de lege.
Față de aceste considerente și întrucât nu există alte motive de nelegalitate a actelor de executare contestate care să poată fi analizate de către instanță din oficiu, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea pe fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare formulată, ca rămasă fără obiect.
În raport de prevederile art. 453 C.pr.civ., întrucât contestatoarei îi aparține culpa procesuală față de soluția respingerii prezentei contestații, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350, cu sediul în Popești Leordeni, ., jud. Ilfov, C.I.F._, în contradictoriu cu intimatul I. G., CNP_, cu domiciliul în Popești Leordeni, ., jud. Ilfov.
Respinge ca neîntemeiată cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./5ex./
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 8435/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 1990/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
