Întoarcere executare. Sentința nr. 8435/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8435/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 8435/2015
Dosar nr._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr. 8435
Ședința publică din data de 23.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. F.
GREFIER D. M. G.
------------------
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. și pe pârâtul M. G. O., având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta hotărâre și instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data 18.05.2015, la 25.05.2015, la 02.06.2015, la 09.06.2015, la 16.06.2015 și la 23.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.10.2013, sub dosar nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul M. G. O., a formulat cerere de întoarcere a executării silite, prin care a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 14.230,30 lei, actualizată la data plății efective în raport de indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că este competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite instanța de executare, astfel cum este aceasta definită în dispozițiile legale cuprinse în art. 373 alin.2 Cod procedură civilă, adică judecătoria în circumscripția căreia a avut loc executarea.
În speță, executarea silită a avut loc prin poprirea conturilor contestatoarei deschise la Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București cu sediul în București, Sector 4.
În ceea ce privește situația de fapt, contestatoarea a învederat că sentința civilă nr. 444/CM/21.05.2008, definitivă și executorie, din dosarul nr._, a fost pusă în executare de către pârât în dosarul de executare nr. 63/2008 al B. B. E. A..
După pronunțarea sentinței instanței de fond, pârâtul a pus în executare acest titlu executoriu în dosarul de executare nr. 63/2008 de unde rezultă că pârâtul a încasat suma de 8.273 lei la care trebuie adăugată cota parte aferentă din cheltuielile de executare, respectiv suma de 1.251,50 lei.
Astfel, în cadrul primei executări, reclamanta a fost executată silit de către pârât în dosarul de executare nr. 63/2008 al B. B. E. A. cu suma de 9.524,50 lei compusă din suma de 8.273 lei reprezentând debit și suma de 1.251,50 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Prin decizia civilă nr. 556/R-CM/16.09.2008, Curtea de Apel Pitești a dispus casarea sentinței nr. 444/CM/21.05.2008 și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Practic, la data pronunțării deciziei civile nr. 556/R-CM/16.09.2008, titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 444/CM/21.05.2008 a fost desființat și, pe cale de consecință, pârâtul urma să restituie suma încasată în baza acestui titlu.
În urma casării sentinței antemenționate, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr._, dosar în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1259/04.10.2010 prin care reclamanta a fost obligată la plata unor compensații bănești reprezentând drepturi salariale calculate conform variantei 1 a raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, respectiv pentru suma de 2.748 lei în favoarea pârâtului.
Procedura de executare silită a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. 2151/2010, al B. Casagranda S. A., iar în cadrul executării silite a fost executată silită suma de 7.333,8 lei din care suma de 3.160,5 lei reprezintă debit actualizat conform raportului de expertiză iar suma de 4173,30 lei reprezintă cheltuieli de executare.
Prin Decizia nr. 732/19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost desființată în parte sentința pronunțată de instanța de fond în sensul calculării drepturilor salariale cuvenite pârâtei în conformitate cu varianta a II-a a raportului de expertiză. Potrivit acestei variante, pârâtul era îndreptățit la suma de 1.741 reprezentând debit actualizat.
Prin procesul-verbal de constatare din data de 21.03.2011, pârâtul aduce la cunoștința executorului obligația sa de a restitui creditoarei suma de 2881,65 lei (provenită din DE 2008 al cărei titlu executoriu a fost desființat ca urmare a deciziei nr. 556/R-CM/16.09.2008 a Curții de Apel Pitești), iar din procesul-verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate la data de 22.03.2011 rezultă că întreg debitul a fost distribuit în consecință, respectiv suma de 2881,65 lei către contestatoare și suma de 278,85 lei către pârât.
A învederat că suma ce urmează a fi restituită de către debitor este de 14.230,30 lei, formată astfel:
- în dosarul de executare nr. 2151/2010 al B. Casagranda S. A. a fost executată silit suma de 7.333,8 lei din care suma de 3160,5 lei reprezintă debit principal, iar suma de 4173,3 lei reprezintă cheltuieli de executare;
- în dosarul de executare nr. 367/2011 al B. Casagranda S. A. a fost executată silit suma de 6.896,5 lei din care suma de 2231,5 lei reprezintă debit principal, iar suma de 4665 lei reprezintă cheltuieli de executare.
Rezultă astfel faptul că pârâtul trebuie să restituie suma totală de 14.230,30 lei.
Odată cu declararea ca nelegală a sentinței primei instanțe, efectele acesteia nu pot fi recunoscute, consecința fiind inexistența unei obligații de plată a contestatoarei către intimată.
În concluzie, față de împrejurarea că instanța de recurs nu a fost învestită cu o cerere de întoarcere a executării în cazul admiterii recursului formulat și desființarea sentinței primei instanțe, desființarea parțială a titlului executoriu pus în executare are ca efect desființarea de drept a actelor de executare, instituția întoarcerii executării silite este instrumentul juridic prin care . putea obține în contradictoriu cu pârâtul în cel mai scurt timp revenirea la situația anterioară executării silite a titlului desființat, respectiv restituirea sumelor achitate în procedurile de executare silită.
În drept, contestatoarea a invocat disp. art. 404 ind. 1 Cod procedură civilă și a anexat cererii un set de înscrisuri din cadrul dosarelor de executare.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
La solicitarea instanței, a fost înaintată copia dosarelor de executare silită nr. 63/2008, nr. 2151/2010 și nr. 367/2011 al B. Casagranda S.-A..
Prin Încheierea din data de 31.03.2014, instanța a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/4/2011 aflat pe rolul Tribunalului București, în baza art. 244 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă.
La data de 14.08.2014, reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol și cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 6896,5 lei reprezentând suma executată în cadrul dosarului de executare nr. 367/2011 al B. Casagranda S. A., sumă formată din debit în valoare de 2231,5 lei și cheltuieli de executare în sumă de 4665 lei. A precizat că nu mai solicită suma executată în dosarul nr. 2151/2010.
La termenul din 13.10.2014, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei.
În ședința publică din data de 16.03.2015, contestatoarea și-a precizat din nou cererea de chemare în judecată având în vedere soluțiile pronunțate în dosarele de contestație la executare, arătând că solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 1605 lei executată în cadrul dosarului de executare nr. 2151/2010 al B. Casagranda S. A..
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța constată următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 28.01.2011, a fost obligată pârâta . să plătească reclamanților și intervenienților în interes propriu drepturile salariale solicitate conform variantei I a raportului de expertiză, precum și la plata sumei de 125.775 lei cheltuieli de judecată.
La data de 15.11.2010, pârâtul M. G. O. a solicitat B. CASAGRANDA S. A. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr.1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, fiind format dosarul de executare silită nr. 2151/2010.
La data de 22.11.2010, a fost întocmit raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către expertul contabil T. S., din care rezultă că, . trebuie să achite creditorului M. G. O. suma de 3.160,50 lei, reprezentând debit reactualizat, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
Prin încheierea din data de 23.12.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2010, a fost încuviințată executarea silită împotriva contestatoarei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
La data de 14.02.2011, a fost întocmit procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în sumă de 4.173,3 lei.
Prin adresa de înființare a popririi din data de 14.02.2011, a fost înființată poprirea până la concurența sumei de 7.333,80 lei, asupra conturilor debitoarei, deschise la terțul poprit ACTIVITATEA DE TREZORERIE SI contabilitate PUBLICA A MUNICIPIULUI BUCURESTI, din care suma de 3.160,50 lei reprezintă debitul, iar suma de 4.173,30 lei reprezintă cheltuielile de executare.
La data de 21.03.2011, pârâtul a solicitat B. CASAGRANDA S. A. ca suma de 2881,65 lei să fie restituită către ., ca urmare a faptului că operează de drept compensația între suma încasată prin intermediul B. B. E. A., în temeiul sentinței nr. 444/21.05.2008, sentința casată, și suma de bani stabilită prin raportul de expertiză, restituirea fiind dispusă prin procesul-verbal de constatare din data de 21.03.2011.
La data de 22.03.2011, a fost întocmit procesul-verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate, în care s-a consemnat restituirea sumei de 2.881,65 lei către O. P. SA, iar la data de 30.03.2011 a fost întocmit procesul-verbal de încetare a executării silite.
Prin Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, a fost admis recursul formulat de ., împotriva Sentinței Civile nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, fiind modificată în parte sentința în sensul că s-a stabilit ca plata drepturilor salariale să se facă potrivit variantei a II-a a expertizei contabile.
Pârâtul M. G. O., la data de 21.10.2011, a solicitat B. CASAGRANDA S. A. punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._, fiind format dosarul de executare silită nr. 367/2011.
La data de 07.11.2011, a fost întocmit raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către expertul contabil T. S., din care rezultă că . trebuie să achite creditorului M. G. O. suma de 2.231,50 lei, reprezentând debit reactualizat, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
Executarea silită împotriva contestatoarei a fost încuviințată prin încheierea din data de 08.12.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2011.
Prin procesul-verbal de calcul al cheltuielilor de executare au fost stabilite cheltuieli de executare în valoare de 4.665 de lei.
Prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 14.12.2011, a fost dispusă înființarea popririi până la concurența sumei de 6.896,50 lei, din care suma de 2.231,50 lei reprezintă contravaloarea drepturilor salariale, iar suma de 4.665 lei, reprezintă cheltuieli de executare.
Prin cererea adresată executorului judecătoresc, pârâtul a învederat faptul că înțelege să renunțe la executarea silită, solicitând executorului să restituie debitoarei întreaga sumă poprită.
Suma care a făcut obiectul adresei de înființare a popririi de 6896,50 lei a fost restituită ., iar la data de 02.07.2013, a fost întocmit procesul-verbal de încetare a executării silite în temeiul art. 3715 lit. c Cod procedură civilă.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 4041C.proc.civilă „În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit”.
Art. 4042Cod procedură civilă prevede faptul că „În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul. Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.
Instanța mai reține de asemenea că pârâtul din prezenta cauză a avut calitatea de creditor în trei dosare de executare: nr. 63/2008, al B. B. E., având ca titlu executoriu Sentința Civilă nr. 444/CM/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr._, nr. 2151/2010, al B. Casagranda S. A. având ca titlu executoriu Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, și dosarul de executare nr. 367/2011 al B. Casagranda S. A. având ca titlu executoriu Decizia Civilă nr.732/R-CM, din data de 19.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ .
Sentința Civilă nr. 444/CM/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr._ a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin Decizia Civilă nr. 556/R-CM/16.09.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești. În temeiul acestui titlu executoriu, pârâtul a încasat de la debitoarea . suma totală de 9524, 65 lei, din care suma de 8273 lei reprezentând debit și suma de 1251,5 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În temeiul dispozițiilor art. 311 Cod procedură civilă, care prevede faptul că hotărârea casată nu are nicio putere, pârâtul a restituit contestatoarei suma primită în temeiul sentinței civile nr. 444/CM/21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr._ .
În ceea ce privește titlul executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1259/CM/04.10.2010, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, și care a făcut obiectul dosarului de executare nr. 2151/2010, sumele de bani care erau în mod corect datorate de reclamanta ., ținându-se seama și de modificarea titlului executoriu în recurs au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin Sentința Civilă nr. 7868 din data de 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia Civilă nr. 412 R din data de 14.02.2014, prin care instanța a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 2151/2010 al B. Casagranda-S. A., a dispus întoarcerea executării silite și a obligat pârâtul M. G. O. să restituie contestatoarei suma de 4.905 lei reprezentând diferență debit și diferență cheltuieli de executare.
În considerentele Sentinței Civile nr.7868 din data de 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, instanța a reținut cu putere de lucru judecat că prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de către expertul contabil T. S. au fost calculate de către expertul contabil drepturile salariale nete cuvenite fiecăruia dintre intimați, incluzând actualizarea, dobânda și suma de 322,50 de RON, suma care reprezintă cheltuieli de judecată, rezultând suma de 6.718, 50 lei, reprezentând diferență debit și diferență cheltuieli de executare.
Totodată, instanța a procedat la diminuarea onorariului executorului judecătoresc corespunzător sumei legal puse în executare, la diminuarea onorariului avocatului și al expertului contabil la suma de 833 lei, rezultând astfel că la debitul principal se adaugă cheltuieli de executare în cuantum de 3.755, 30 de RON, pentru fiecare dosar de executare, în loc de suma de 5.061,30 lei.
Tribunalul București a reținut în considerentele Deciziei Civile nr. 412 R din data de 14.02.2014, faptul că ,, Reținând că sumele astfel încasate de fiecare dintre creditori depășesc cuantumul datorat în mod real de O. P., ținând cont de modificarea sentinței ce reprezintă titlul executoriu și de constatările expertului contabil judiciar, prima instanță a dispus în mod corect anularea parțială a formelor de executare și reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de executare proporțional debitului redus, făcând totodată o corectă aplicare a dispozițiilor art. 404 ind. 1 și 404 ind. 2 alin. 1 Cod procedură civilă, obligând pe fiecare dintre creditori să restituie ceea ce au încasat în plus față de sumele ce li se cuveneau, potrivit titlului executoriu modificat.”
Rezultă prin urmare că raporturile juridice între contestatoare și intimat în dosarul de executare nr. 2151/2010, în ceea ce privește sumele datorate pârâtului ținând seama de varianta a II-a a raportului de expertiză au fost clarificate în mod irevocabil prin sentința civilă mai sus menționată, în sensul că pentru diferența de 4.905 lei a fost dispusă deja întoarcerea executării silite.
În ceea ce privește dosarul de executare nr. 367/2011, instanța reține că reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând doar restituirea sumei de 1605 lei executată în cadrul dosarului de executare nr. 2151/2010 al B. Casagranda S. A..
În plus, instanța constată că prin Sentința Civilă nr. 639/23.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2011, irevocabilă, instanța a respins contestația la executare și cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiate în ceea ce privește dosarul de executare nr. 367/2011 al B. Casagranda S. A..
Instanța reține că problemele de drept analizate prin Sentința Civilă nr. 7868 din data de 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ se impun între părți cu putere de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) Cod civil).
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) Cod civil, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 404 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru a se dispune întoarcerea executării silite, având în vedere că restabilirea situației anterioare executării a fost deja dispusă prin Sentința Civilă nr. 7868 din data de 10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .
Pentru considerentele de fapt și de drept, instanța va respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI_, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. Hipea G. situat în București, Calea Victoriei, nr. 12A, Clădirea B, scara 1, ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul M. G. O. cu domiciliul în Comuna Mosoaia, ., jud. Argeș, având ca obiect întoarcerea executării silite, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. D. M. G.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7519/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8563/2015. Judecătoria... → |
---|