Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 03/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 14805/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 03.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C. R.

GREFIER - T. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. M. în contradictoriu cu intimații L. C. M. și L. T., terț poprit G. F. Muntenia SA, având ca obiect: contestație la procesul verbal de distribuire a prețului (Art. 570 C.p.c.).

Dezbaterile și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la 19.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, și, când instanța având nevoie de timp a amânat succesiv pronunțarea la data de 27.11.2015 și la data de 03.12.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2015, sub nr._, contestatoarea D. M., în contradictoriu cu intimații L. C. M., L. T. și G. F. Muntenia a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate, întocmit la data de 28.08.2015 de către B. CASAGRANDA S. A. în dosarul execuțional nr. 749/2011, precum și anularea tuturor actelor de executare întreprinse în dosarul execuțional nr. 749/2011 ulterior datei de 17.06.2014.

În motivare, contestatoarea a arătat că deține calitatea de creditor garantat al debitorului L. M. C. având în vedere faptul că la data de 18.07.2011 a încheiat cu acesta un contract de împrumut pentru suma de 85 000 lei, precum și un contract de garanție reală mobiliară accesoriu contractului de împrumut. A precizat că, în temeiul contractului de garanție mobiliară, înregistrat la data de 30.11.2011 la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, debitorul a constituit în favoarea sa o garanție reală mobiliară cu deposedare asupra unui număr de 1703 acțiuni nominative pe care le deține la . SA.

A adăugat că, în baza acestui drept de creanță garantat pe care îl deține, a solicitat executorului judecătoresc să procedeze la distribuirea sumelor de bani realizate din executare, însă la data de 03.09.2015 debitorul i-a adus la cunoștință faptul că au fost virate sume de bani ce ar fi provenit de la terțul poprit G. F. Muntenia. Cu privire la aceste sume de bani s-a arătat că au fost eliberate creditorului cu nesocotirea dreptului său, contestând legalitatea acestei măsuri.

Contestatoarea a precizat că procedura de executare silită ce face obiectul dosarului execuțional nr. 749/2011 a mai făcut obiectul unei cercetări judecătorești, concretizate în sentința civilă nr. 2196/25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1851 R/17.06.2014, ocazie cu care au fost sancționate neregularitățile din dosarul de executare nr. 749/2011, prin executarea acțiunilor fără un raport de evaluare și exclusiv în favoarea unuia dintre creditori, precum și faptul că deține o creanță garantată împotriva debitorului L. C. M., sens în care executorul judecătoresc a fost obligat să respecte dispozițiile legale.

S-a mai arătat că sumele au fost consemnate în mod nelegal de către G. F. Muntenia întrucât acțiunile deținute de către debitorul L. C. M. sunt afectate de un drept de gaj cu deposedare. A mai menționat că toate fructele asociate acestor acțiuni/participații ale debitorului se datorează creditorului D. M., conform art. 3 din Contractul de garanție reală mobiliară, iar executorul judecătoresc a fost înștiințat cu privire la toate aceste împrejurări încă din anul 2011 prin adresa înregistrată sub nr._/12.12.2011.

Contestatoarea a mai precizat că nu a fost respectată procedura impusă de art. 569 C.proc.civ. întrucât nu a fost citată pentru distribuirea sumelor, deși executorul judecătoresc era obligat în acest sens.

Contestația a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1000 lei.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 570 alin. 2 C.proc.civ. de la 1865.

În dovedire, contestatoarea a depus la dosar înscrisuri.

Intimata G. F. MUNTENIA SA la data de 07.10.2015 a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu este parte în procesul verbal de eliberare a sumelor consemnate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

A precizat că, în cadrul dosarului de executare nr. 749/2011, la data de 25.06.2015, B. CASAGRANDA S. A. a trimis adresa de înființare a popririi cu privire la indisponibilizarea tuturor sumelor de bani, titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporabile urmăribile, datorate debitorului L. C., sens în care s-a indisponibilizat suma de 62 398 lei datorată debitorului L. C. M.. S-a arătat că executorul judecătoresc a procedat în mod corect la distribuirea sumelor de bani întrucât contestatoarea D. M. nu avea depus la dosar titlul executoriu în original, iar calitatea de creditor-garantat intervenient a dobândit-o la data de 10.09.2015. S-a mai învederat faptul că dispozițiile art. 569 alin. 2 C.proc.civ. nu își găsesc aplicare în cauză întrucât procesul verbal din data de 28.08.2015 nu a fost încheiat ca urmare a valorificării unor bunuri grevate de gaj ori de ipotecă sau de alte drepturi reale, ci a fost încheiat ca urmare a faptului că a consemnat suma de 62 398 lei dispoziția B. CASAGRANDA S. A..

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

Intimata L. T. a depus la data de 09.10.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. A precizat că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile art. 562 V.proc.civ., întrucât contestatoarea nu avea depus la dosarul de executare titlul executoriu în original, iar calitatea de creditor-garantat intervenient a dobândit-o la data de 10.09.2015. A adăugat că dispozițiile art. 569 alin. 2 C.proc.civ. nu își găsesc aplicare în cauză întrucât procesul verbal din data de 28.08.2015 nu a fost încheiat ca urmare a valorificării unor bunuri grevate de gaj ori de ipotecă sau de alte drepturi reale.

S-a mai menționat, cu privire la solicitările pe care contestatoarea le-a făcut către executorul judecătoresc, faptul că aceste solicitări nu au fost însoțite de pretinsul titlu executoriu pentru ca aceasta să dobândească calitatea de creditor garant intervenient.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

La termenul din data de 19.11.2015 contestatoarea și-a precizat oral cererea introductivă în sensul că solicită doar anularea procesului verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate întocmit la data de 28.08.2015 de către B. CASAGRANDA S. A. în dosarul execuțional nr. 749/2011.

Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate la dosarul cauzei toate actele din dosarul de executare nr. 749/2011, iar în raport de împrejurarea că dosarul de executare a fost înregistrat sub imperiul V.C.Proc.Civ., dispozițiile art. 717 alin. 2 N.C.proc.civ. privind cheltuielile de fotocopiere nu sunt aplicabile în cauză.

Instanța a încuviințat în cauză pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Sentința Civilă nr. 7525 din data de 13.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, astfel cum a fost completată prin Sentința Civilă nr. 1306 din data de 19.02.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, instanța de judecată a obligat pârâtul L. C. M. la plata către reclamanta L. T. a sumei de 148.198, 85 RON, actualizată în raport de indicele de inflație începând cu luna iulie 2005 și până la data plății efective.

Creditoarea L. T. a formulat către B. CASAGRANDA S. A. cerere de executare silită la data de 11.11.2011, fiind format dosarul de executare nr. 749/2011.

Prin Încheierea din data de 24.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2011, instanța a încuviințat executarea silită împotriva debitorului L. C. M. la cererea creditoarei L. T..

La data de 29.11.2011, a fost emisă către contestatorul L. C. M. somația prin care acesta a fost somat ca în termen de 1 zi să se conformeze dispozițiilor titlului executoriu.

Prin procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit la data de 29.11.2011, au fost stabilite în sarcina debitorului cheltuieli de executare în valoare de 6.260 RON.

Prin procesul-verbal de sechestru încheiat la data de 05.12.2011, executorul judecătoresc a declarat sechestrate definitiv un număr de 1703 acțiuni nominative, în valoare nominală de 1703 lei, deținute de L. C. M. la . SA.

La data de 06.12.2011, a fost întocmit procesul-verbal de actualizare a valorii obligației stabilite în bani, prin care s-a stabilit o valoare actualizată a debitului în valoare de 210.812, 86 de lei.

La data de 12.12.2011 contestatoarea D. M. a depus în cadrul dosarului de executare o cerere prin care a solicitat anularea documentelor de publicare a vânzării și efectuarea unui raport de expertiză pentru evaluarea legală și corectă a acțiunilor, bunurilor mobile deținute de L. C. M. la emitentul G. F. Muntenia SA (f. 48).

În urma vânzării unui număr de 1703 acțiuni nominative s-a procedat la întocmirea procesului verbal de distribuire a prețului din data de 18.01.2012, iar în ceea ce privește pe contestatoarea D. M. s-a consemnat faptul că nu a depus la dosar titlul executoriu (f. 89 verso).

Prin sentința civilă nr. 2196 din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1851 R din data de 17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis contestația la executare și s-a dispus, printre altele, anularea procesului verbal de distribuire a prețului din data de 18.01.2012 (f. 344-355).

La data de 25.06.2015 s-a dispus înființarea popririi în ceea ce privește pe terțul poprit G. F. Muntenia, până la concurența sumei de 1562 721, 15 lei (f. 330).

Prin recipisa de consemnare din data de 12.08.2015 terțul poprit a consemnat suma de 62 398 lei către B. Casagranda S. A. (f. 335).

La data de 28.08.2015 a fost întocmit procesul verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate, prin care s-a eliberat suma de 62 398 lei către creditoarea L. T. (f. 336).

La data de 07.09.2015 contestatoarea D. M. a depus în cadrul dosarului de executare cerere de distribuire și eliberare, atașând contractul de împrumut din data de 18.07.2011 și contractul de garanție reală mobiliară, respectiv dovada extras din Arhiva Electronică de Garanții Reala Mobiliare și sentința civilă nr. 2196 din data de 25.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, împreună cu Decizia civilă nr. 1851 R din data de 17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București.

În drept, în raport de data sesizării executorului judecătoresc, potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, instanța reține că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile C.proc.civ. 1865.

Analizând, cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului G. F. MUNTENIA SA , instanța constată următoarele:

În conformitate cu art. 137 C.proc.civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii și constată faptul că excepția lipsei calității procesuale pasive este excepție de fond, peremptorie și absolută, ce face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Astfel, cu privire la calitatea procesuală instanța reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății și între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă din cadrul unui litigiu având ca obiect contestația la executare – anulare proces verbal de eliberare a sumelor de bani consemnate, instanța apreciază că aceasta aparține persoanelor care sunt cuprinse în procesul verbal contestat. Așadar, spre deosebire de calitatea procesuală activă ce aparține persoanelor interesate, calitatea procesuală pasivă este circumstanțiată la persoanele care figurează în cadrul procesului verbal contestat și care suportă consecințele juridice în urma măsurii desființării actului de executare.

Or, terțul poprit G. F. MUNTENIA SA, intimat în cauză, nu figurează în procesul verbal contestat ca luând parte la eliberarea sumelor de bani, motiv pentru care urmează să admită excepția lipsei calității procesuale pasive și va respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu terțul poprit G. F. MUNTENIA SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că, potrivit art. 563 alin. 1 C.proc.civ. 1865, în cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuire sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurilor lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință […].

Totodată, potrivit art. 569 alin. 1 C.proc.civ. 1865, eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare se poate face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când executorul va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea acesteia, cu citarea părților și a creditorilor care și-au depus titlurile, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul valorificării bunurilor grevate de un drept de gaj ori ipotecă sau alte drepturi reale dobândite după înscrierea vreunei garanții reale asupra acestor bunuri, despre care a luat cunoștință în condițiile art. 425 ori art. 500 alin. 3, executorul este obligat să încunoștințeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost constituite aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea prețului.

În același timp, potrivit art. 570 alin. 1 C.proc.civ. 1865, despre eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, executorul va întocmi de îndată un proces verbal, care se va semna de persoanele interesate care sunt prezente, iar alin. 2 al aceluiași articol stipulează că cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile […].

Nu în ultimul rând, potrivit art. 571 C.proc.civ. 1865, după întocmirea procesului verbal prevăzut de art. 570 alin. 1, nici un creditor nu mai este în drept să ceară a participa la distribuirea sumelor rezultate din executare silită.

Prin urmare, în raport de normele legale anterior enunțate, instanța constată că, în urma consemnării unor sume de bani afectate unei executări silite pendinte, executorul judecătoresc procedează la eliberarea sumelor de bani către creditor sau, după caz, la distribuirea sumelor de bani către creditori, în măsura în care există o pluralitate de creditori și/sau creditori intervenienți. În cazul în care există creditori intervenienți, aceștia pot participa la distribuirea sumelor de bani numai în măsura în care au sesizat executorul judecătoresc cu o cerere expresă privind intervenția în cadrul dosarului de executare, depunând totodată la dosarul de executare titlul executoriu.

Față de cele ce preced, analizând motivele contestației la executare învederate de către contestatoare, instanța reține le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, criticile contestatoarei referitoare la împrejurarea că intimata . SA nu putea consemna sumele de bani aferente procesului verbal de eliberare a sumelor de bani din 28.08.2015, la dispoziția executorului judecătoresc, instanța apreciază că acestea puteau fi formulate în cazul contestării adresei de înființare a popririi, în condițiile în care terțul poprit a răspuns cu privire la ce sume urmează a fi consemnate la dispoziția executorului.

Cu toate acestea, analizând, în subsidiar, acest motiv de nelegalitate învederat prin contestația la executare, în raport de contractul de împrumut din data de 18.07.2011 și contractul de garanție reală mobiliară accesoriu la contractul de împrumut înregistrat în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, încheiat între contestatoarea D. M. și intimatul L. C. M., instanța apreciază că, în cauză, contestatoarea D. M. nu are un drept de proprietate asupra dividendelor rezultate din cele 1703 acțiuni nominative asupra cărora s-a constituit o garanție reală mobiliară.

În acest sens, instanța constată că, în temeiul art. 3 din contractul de garanție reală mobiliară, garanția reală mobiliară cu deposedare include și produsele obținute în urma valorificării bunurilor care compun universalitatea de bunuri afectate garanției.

Or, în raport de natura juridică a contractului de garanție, care are drept scop garantarea executării obligației rezultate din contractul principal, instanța apreciază că art. 3 din contractul de garanție vizează subrogația reală, respectiv situația în care bunurile asupra cărora este constituită garanția sunt valorificate, precum în cazul vânzării, ipoteză în care garanția se strămută asupra bunurilor rezultate în urma valorificării.

Are în vedere instanța și împrejurarea că interpretarea contractului privește voința concordantă a părților, iar nu sensul literal al termenilor. Totodată, clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecare înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului. Or, scopul contractului de garanție privește garantarea obligației rezultate din contractul principal, iar interpretarea în sensul că prin acest contract contestatoarea dobândește dreptul de proprietate asupra dividendelor pe durata contractului de împrumut, fără imputare asupra debitului principal, ar presupune caracterizarea contractului de garanție ca fiind un contract de uzufruct constituit asupra celor 1703 acțiuni, împrejurare ce ar fi presupus o manifestare de voință neechivocă în acest sens.

Prin urmare, instanța apreciază ca neîntemeiată critica privind împrejurarea că intimata . SA nu putea consemna sumele de bani la dispoziția executorului judecătoresc.

Totodată, în ceea ce privește motivul de nulitate invocat de către contestatoare referitor la faptul că nu a fost citată în vederea eliberării/distribuirii sumei de bani consemnate de către G. F. Muntenia, instanța îl apreciază ca neîntemeiat.

Astfel, până la data întocmirii procesului verbal de eliberare a sumelor consemnate, încheiat la data de 28.08.2015, contestatoarea D. M. nu a depus în cadrul dosarului de executare nr. 749/2011 aflat pe rolul B. CASAGRANDA-S. A. o cerere formală privind solicitarea de a interveni în cadrul executării silite desfășurate în acest dosar de executare și nici nu a depus la dosar titlul executoriu.

În acest sens, instanța apreciază că depunerea cererii de intervenție nu reprezintă o simplă formalitate, întrucât creditorul intervenient trebuie să învestească executorul judecătoresc în mod expres cu privire la executarea creanței sale, modificând astfel cadrul procesual execuțional și asumându-și riscul unei eventuale desființări a executării silite. Pe de altă parte, dispozițiile art. 563 alin. 1 C.proc.civ. 1865 și art. 569 alin. 1 C.proc.civ. 1865, stipulează în mod expres faptul că, în ceea ce privește pe creditorii intervenienți, aceștia pot participa la distribuirea și eliberarea sumelor de bani rezultate din executare numai dacă au depus la dosar titlul executoriu din care rezultă creanța lor.

În cazul de față, din analiza dosarului de executare atașat, instanța constată că, la data de 07.09.2015, pentru prima data s-a depus la dosarul de executare contractul de împrumut și contractul de garanție reală mobiliară, astfel încât la data de 28.08.2015 contestatoarea D. M. nu avea depus la dosarul de executare titlul său.

În același timp, în procesul verbal de distribuire din data de 18.01.2012 s-a consemnat faptul că nu s-a depus la dosar de executare titlul executoriu de către contestatoarea D. M.. Totodată, în cadrul cererii depuse la dosarul de executare la data de 12.12.2011, contestatoarea D. M. a solicitat anularea documentelor de publicare a vânzării și efectuarea unui raport de expertiză pentru evaluarea legală și corectă a acțiunilor, bunurilor mobile deținute de L. C. M. la emitentul G. F. Muntenia SA, fără a solicita intervenția în cadrul dosarului de executare.

Necesitatea depunerii titlului executoriu în cadrul dosarului de executare nu poate face obiectul unei interpretări extensive întrucât depunerea titlului executoriu împreună cu cererea de intervenție în executare, constituite manifestarea de voință neechivocă de a interveni în dosarul de executare, urmând ca însuși executorul judecătoresc să verifice caracterul de titlu executoriu, aspect neîndeplinit în speță. Împrejurarea că, în cauză, contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva procesului verbal de vânzare imobiliară din data de 23.12.2011, nu poate complini faptul că aceasta nu a depus la dosar o cerere expresă însoțită de titlul executoriu, privind intervenția în cadrul dosarului de executare nr. 749/2011.

Astfel, în speță, în lipsa unei manifestări neechivoce de voință, executorul judecătoresc nu putea cunoaște în ce măsură creanța contestatoarei D. M. nu a fost satisfăcută la momentul întocmirii procesului verbal de eliberare a sumelor de bani întocmit la data de 28.08.2015.

Nu în ultimul rând, instanța apreciază că art. 569 alin. 2 C.proc.civ. 1865 nu este aplicabil în cauză, întrucât bunurile asupra cărora contestatoarea D. M. are constituită o garanție reală mobiliară, respectiv un număr de 1703 acțiuni nominative, dematerializate, indivizibile deținute la . SA nu au fost valorificate, în sensul menționat anterior, de către B. CASAGRANDA-S. A. în vederea eliberării sumei de 62 398 lei, aferentă procesului verbal din data de 28.08.2015.

Pe cale de consecință, în lipsa intervenției sale în cadrul dosarului de executare și a depunerii titlului executoriu până la întocmirea actului de executare contestat, instanța apreciază ca neîntemeiate criticile contestatoarei în ceea ce privește nelegalitatea procesului verbal de eliberare a sumelor de bani din data de 28.08.2015, urmând a respinge contestația la executare ca neîntemeiată.

În ceea ce privește solicitarea intimatei L. T. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că aceasta nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli, motiv pentru care urmează să o respingă ca neîntemeiată

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. 1865, contestatorul urmează a fi obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat de către intimata . SA, astfel cum urmează a fi redus.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, se reține că, potrivit art. 274 alin. 3 C.proc.civ. 1865, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În acest sens, instanța constată că cererea de chemare în judecată a fost soluționată cu celeritate, iar onorariul avocațial în cuantum de 3 867, 98 lei solicitat de către intimata . SA în cauză, apare ca fiind disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea cauzei, valoarea litigiului și munca efectiv îndeplinită de avocat, astfel că onorariul va fi redus la suma de 2500 lei, urmând a fi obligat contestatorul la plata acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această soluție nu contravine art. 34 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu se intervine în contractul de asistență judiciară, care își produce pe deplin efectele între părți, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părții îndreptățite trebuie suportat de partea care a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei G. F. Muntenia SA.

Respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu intimata G. F. Muntenia SA, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 16, sector 4, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea D. M., cu domiciliul în București, .-4, ., ., sector 2 în contradictoriu cu intimații L. C. M., cu domiciliul în București, .. 7, ., ., sector 3 și L. T., cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 6, ca neîntemeiată.

Respinge cererea intimatei L. T. de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă contestatoarea la plata către intimata G. F. Muntenia SA a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei, reprezentând onorariu avocat astfel cum a fost redus.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03.12.2015.

Președinte, Grefier,

T. C. R. T. I.

Red.jud.T.C.R./teh.T.I./6 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI