Anulare act. Hotărâre din 15-12-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 15325/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

ȘEDINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. P.

GREFIER: R. C. U.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții ASOCIAȚIA C. TURISTIC ECOLOGIC MONT-DELT-MAR și H. C. R., în contradictoriu cu parata FUNDAȚIA P. TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns pârâta, prin avocat, T. D. E., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2015 (fila 104), lipsind reclamanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 4 București, ridicată de pârâtă, prin întâmpinare.

Pârâta, prin avocat, solicită instanței admiterea excepției de necompetență materială, având în vedere art. 9 alin. 3 din Legea nr. 146/2002 și art. 12 alin. 3 din RIOF-ul FTMB potrivit cărora contestațiile împotriva horărârilor Fundației pentru Tineret a Municipiului București se soluționează de Tribunalul București Secția de C. Administrativ, sens în care depune la dosar practică judiciară.

Instanța reține cauza în pronunțare, sub aspectul soluționării excepției de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Referat: După dispunerea măsurilor în cauză, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă în ședință publică, apărătorul ales al reclamanților, solicitând instanței să ia act de faptul că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței materiale ridicată de pârâtă, prin întâmpinare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea sa, reclamantii Asociatia C. Turistic Ecologic Mont Delt Mar si H. C. R. au chemat in judecata pe Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti solicitind sa se dispuna anularea hotaririlor Adunarii generale a membrilor piritei din 25.06.2014 si 5.11.2014, sa se constate ca reclamantul H. C. R. si-a pstrat functia de secretar al piritei pina la data expirarii mandatului in noiembrie 2014, sa fie obligata pirita la plata indemnizatiei pentru perioada iunie – noiembrie 2014, sa fie obligata pirita la efectuarea tuturor formalitatilor necesare pentru reinscrierea asociatiei reclamante in calitatae de membru cu drepturi depline al piritei.

Prin intimpinare, pirita a ridicat exceptia necompetentei materiale a instantei (fila 105 dosar).

In motivarea exceptiei, reclamanta a sustinut ca pirita a fost constituita prin decretul lege 150/1990 si isi desfasoara activitatea in baza regulamentului intern de organizare si functionare, a legii 146/2002 si a legii 350/2006. Art.9 al.3 lg.146/2002 si art.3 din regulementul intern de functionare prevede ca impotriva hotaririlor adunarii generale se poate formula actiune in instanta, competenta de solutionare apartinind Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Reclamantii au formulat raspuns la intimpinare (fila 206 dosar). Reclmantii au sustinut ca art.9 al.3 lg.146/2002 a fost abrogat prin OUG 166/2002, iar un regulament de functionare nu poate stabili competenta unei instante de judecata.

Dupa analizarea cererii de chemare in judecata, a intimpinarii si a raspunsului la intimpinare, instanta a retinut urmatoarele, in ce priveste exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.

Prin prezenta cerere de chemare in judecata instanta a fost investita cu o cerere de anulare a unor hotariri ale adunarii generale ale Fundatiei pentru Tineret a Municipiului Bucuresti. Aceasta persoana juridica funtioneaza in baza legii 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București. Art.32 al.1 lg.146/2002 prevede o competenta materiala speciala: “P. orice acțiune în justiție, indiferent de subiectul prevăzut de prezenta lege, în vederea soluționării cererilor de constituire, precum și a oricăror litigii ce decurg din aplicarea prezentei legi [s.n.], competența aparține tribunalului județean sau al municipiului București în a cărui rază teritorială se află fundația respectivă.”

Prin urmare, instanta retine ca prezentul litigiu este de competenta tribunalului, astfel ca instanta va admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti si va declina competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti.

Declina competenta de soluționare a cauzei privind reclamantii ASOCIAȚIA C. TURISTIC ECOLOGIC MONT-DELT-MAR, cu sediul ales la Cabinet de avocat „T. L.” în ., ., Sector 5 și H. C. R., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „T. L.” în București, ., ., Sector 5, în contradictoriu cu pârâta FUNDAȚIA P. TINERET A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., nr. 213, Sector 4, în favoarea Tribunalului Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata în sedinta publică, astăzi, 15.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER, L. D. P. R. C. U.

Red. Jud. LDP/Dact. RCU/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Hotărâre din 15-12-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI