Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7737/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7737/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7737/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7737

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: CLARA - MARIA POPESCU

GREFIER: V. H.

Pe rol se află pronunțare asupra cauzei civile privind pe reclamanții D. E.și D. N. în contradictoriu cu pârâta G. N., având ca obiect „Hotărâre care sa țină loc de act autentic”.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.06.2014 sub nr. unic de dosar_/4/2014 pe reclamanții D. E.și D. N. în contradictoriu cu pârâta G. N., au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare cumpărare pentru terenul în suprafață de 74 mp(62,64 mp din măsurători) situat în București, .. 23, sector 4 și accesiunea construcției în suprafață de 39,74 mp, compusă din magazie, coteț și wc, amplasată pe terenul situat în București, .. 23, sector 4.

În motivarea cererii, reclamanții au aratat că la data de 04.02.1991 au cumpărat de la soții G. Ș. și G. N. un teren în suprafață de 250 mp și construcție situate în București, .. 23, sector 4, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1181/04.02.1991 de notariatul de Stat al sectorului 4 București transcris sub nr. 656/04.02.1991 pentru care au deschis rol fiscal. Alipit acestui teren pe bază de înscris sub semnătură privată, reclamanții menționează că au cumpărat de la aceeași familie la data de 22.11.1992 suprafața de 74 mp, situată la aceeași adresă, pentru care au achitat integral prețul, respectiv suma totală de 20.000 lei. Reclamanții au mai precizat că au efectuat măsurători cadastrale care au identificat terenul de 250 mp și cel în litigiu de 74 mp, rezultând că are suprafața de 62,64 mp, precum și construcțiile amplasate pe aceste terenuri, construcția în litigiu fiind notataă C3, cu rol de magazie, coteț și WC în suprafață de 39,74 mp. Conform celor arătate, pentru acest imobil nu a fost deschisă carte funciară. Apreciază astfel reclamanții că prezenta acțiune este o acțiune personală imobiliară, reclamanții urmărind valorificarea unui drept de creanță, corelativ obligației asumate de partea adversă de a încheia contractul în forma cerută de lege ad validitatem.

În drept, au fost invocate decizia RIL a ICCJ nr. 8/12.09.2013, art. 1073 și 1077 din fostul Cod civil, art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, art. 1279, art. 1669 alin. 1 din Noul Cod Civil, rap. la art. 5, art. 10 pct. 1, art. 12 și 19 din fostul Cod de procedură civilă, art. 35 C.pr.civ., art. 490 și urm. C.civ., art. 577 N.C.civil.

În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri, martori precum și orice altă probă necesară și utilă cauzei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23.01.2015(fila 67), pârâta G. N. a învederat instanței că este de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamanți, arătând în fapt că prin chitanță de vânzare-cumpărare a vândut familiei D. N. și E. la data de 22.11.1992 suprafața de 74 mp, teren situat în București, .. 23, sector 4, pentru care a primit integral prețul.

Reclamanții au depus răspuns la întâpinare prin care au solicitat menținerea apărărilor formulate de pârâtă.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarea situație de fapt:

La data de 04.02.1991 reclamanții D. N. și D. E. au cumpărat de la soții G. Ș. și G. N. un teren în suprafață de 250 mp și construcție situate în București, .. 23, sector 4, în baza contracului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1181/04.02.1991 de Notariatul de Stat al sectorului 4 București, transcris sub nr. 656/04.02.1991(fila 5).

Potrivit chitanței de vânzare-cumpărare încheiată la data de 22.11.1992, numitul G. Ș. a vândut reclamantului D. N. un teren viran, în suprafață de 74 mp pentru suma de 20.000 lei. Potrivit acestui înscris, suma de 10.000 lei a fost achitată la data de 19.12.1992, urmând ca diferența de 10.000 lei să fie achitată în luna decembrie 1992 sau ianuarie 1993(fila 6).

Antecontractul prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui bun imobil naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare în caz de neîndeplinire a obligațiilor de către una din părți.

Această soluție se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor, principiu prevăzut de art. 1073 C.civ. 1864 care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea în tocmai a obligației asumate de debitorul său. Acest text instituie, așadar, în materie de obligații, principiul executării reale, în sensul că debitorul este obligat să execute însuși lucrul promis.

Cu alte cuvinte obligația de a face, de a îndeplini toate îndatoririle de care depinde transferul dreptului de proprietate asupra imobilului nu este o obligație alternativă având ca efect fie executarea în natură, fie despăgubiri pentru neexecutare. Acest lucru rezultă cu evidență atât din dispozițiile art. 1073 C.civ.1864 cât și din prevederile art. 1075 C.civ. 1864 care cer ca obligația asumată să fie executată în natura sa specifică.

Totodată, instanța are în vedere și dispozițiile art. 969 C.civ. 1864 conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 1077 C.civ. 1864, în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul poate fi autorizat de a o aduce la îndeplinire.

În acest cadru juridic, instanța prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.

Actul juridic apreciat de instanță ca având semnificația unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv o promisiune bilaterala de vânzare-cumpărare a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de a face, respectiv de a perfecta in viitor contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și măsuri adiacente, în situația refuzului uneia dintre părți să încheie contractul în formă autentică, partea care și-a îndeplinit obligația poate sesiza instanța de judecată pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.

Aceeași soluție se impune și în temeiul art. 1669 alin. 1 din Noul Cod civil, care prevede că atunci când una dintre părțile care au încheiat o pormisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.

Cu privire la obligațiile asumate de părțile din prezenta cauză, instanța constată că potrivit chitanței de vânzare cumpărare încheiată la data de 22.11.1992, acestea nu au stabilit un termen în vederea încheierii contractului în formă autentică și nici obligația promitentului vânzător de a îndeplini vreo formalitate în acest sens. De altfel, potrivit aceluiași înscris, în calitate de promitent vânzător figurează numitul G. Ș., în timp ce reclamanții au înțeles să cheme în judecată pe pârâta G. N., fără a jusitifica în vreun fel calitatea procesuală pasivă a acesteia.

Cum reclamanții nu au făcut dovada că pârâta a refuzat să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, și nici nu a fost notificată în acest scop, iar prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a fost de acord cu admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, rezultă că instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de teren de 74 mp situată în .. 23, sector 4, București, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației de a face izvorâtă din chitanța sub semnătură privată încheiată la data de 22.11.1992, pentru considerentele anterior arătate.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada refuzului nejustificat al promitentului vânzător de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, instanța constată că cererea formulată de către reclamanți este neîntemeiată.

Față de soluția pronunțată cu privire la capătul principal de cerere, instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea privind constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară artificială asupra construcției amplasate pe terenul anterior menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanții D. E. și D. N., ambii cu domiciliul în București, sector 4, .. 23 în contradictoriu cu pârâta G. N., cu domiciliul în București, sector 4, ., ., ..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. - M. P. V. H.

Red. CMP/VH/5ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 7737/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI