Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 178/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 178/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 178/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Dosar de executare nr. 640/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR.178
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – A.-G. D.
Grefier – A.-G. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de încuviințare a executării silite la solicitarea B. C. F. T., privind pe creditorul E. I. RO GMBH și pe debitorul D. L. M..
Fără citarea părților, conform art. 665 alin. 2 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.12.2014, creditorul E. I. RO GMBH, prin intermediul B. C. F. T., a solicitat încuviințarea executării silite asupra debitorului D. L. M., în baza titlului executoriu reprezentat de Contract de credit nr._/04.10.2005.
În dovedirea cererii, s-a anexat în copie titlul executoriu invocat.
Cererea a fost legal timbrată conform art. 10 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013.
Analizând actele dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
În acest sens, instanța face trimitere la următoarele dispoziții din Codul de procedură civilă:
„Art. 107. (1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. (2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.
Art. 528. (1) Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță.
(2) În celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.
Art. 650. (1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”
Totodată, instanța constată că prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c. și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale.
Față de acest din urmă aspect, în prezența unui vid legislativ în ce privește competența teritorială a instanței de executare, instanța constată că se revine la competența de drept comun, respectiv cea prevăzută de art. 107 alin. 1 C.p.c. sus-citat.
Cu alte cuvinte, în lipsa unor alte prevederi speciale în materia executării silite, instanța de executare este judecătoria în raza căreia își are domiciliul sau sediul debitorul.
Pe cale de consecință, și având în vedere momentul înregistrării cererii la instanță, respectiv după publicarea deciziei Curții Constituționale, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de instanță din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Slatina, în raza căreia își are sediul debitorul, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se va trimite de îndată dosarul.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-G. D. A.-G. B.
Red. Tehnored. D.A.G./3 Ex./1 Ex. .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Hotărâre din 12-05-2015, Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|