Pretenţii. Sentința nr. 3062/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3062/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 3062/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentință civilă nr. 3062

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: EUGENIA DAHORE

GREFIER: R. C. U.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari BL.1 ., în contradictoriu cu pârâții M. M., M. A. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta reprezentată de avocat, M. F., conform împuternicirii avocațiale . nr._/2014, aflată la dosar (fila 9), lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatoriu.

Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei considerându-le pertinente și concludente, putând duce la dezlegarea pricinii.

În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească.

Potrivit art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, obligarea pârâților la plata sumei de 2735,27 lei din care suma de 2336,43, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2014-august 2014 și a sumei de 101,95 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru perioada mai 2014-august 2014, cu cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța reține cauza în pronunțare.

IN S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014 sub numărul de dosar _ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BL.1 ., în contradictoriu cu pârâții M. M., M. A. C., a solicitat instanței obligarea acestora la plata sumei de sumei de 2735,27 lei din care suma de 2336,43 let reprezentand cote de intretinere restante in perioada ianuarie 2014-august 2014 si suma de 101,95 lei reprezentand penalități aferente perioadei mai 2014-august 2014.

În motivare a arătat că Pârâtii M. M., M. A. C. sunt proprietarii imobilului din București, Sector 4, ., ., . aceasta calitate datorează suma indicată în petitul acțiunii, incluzând și penalități pentru întârzierea plății.

În drept a invocat: art 50 din Legea 230/2007, HG 1588/2007.

A anexat următoarele înscrisuri în copie: centralizator debit, proces verbal al Asociației de P., liste de întreținere . În probațiune, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisurile atașate cererii .

Intimatii, legal citati, nu au formulat întâmpinare.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator instanța reține următoarele:

Pârâtii M. M., M. A. C. sunt proprietarii imobilului din București, Sector 4, ., ., . rezulta din adresa DGITL –fila 53 dos

Potrivit art. 12 pct. B lit. c din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația să contribuie la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari,iar în condițiile art. 25 din același act normativ, Cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

În temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, asociația de proprietari având dreptul, conform art. 50 din același act normativ, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Art. 49 alin.1 și 2 din Legea nr. 230/2007 dispune că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Prin procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari s-a hotărât ca la cotele de întreținere restante să se aplice penalități de 0,2 % pe lună de întârziere, iar în raport de centralizatorul plăților efectuate și de explicitarea modului de calcul al penalităților instanța reține că penalitățile au fost calculate în mod legal, cu respectarea condițiilor și limitelor prevăzute de lege. Prin urmare, pârâtii datorează cu titlu de penalități suma solicitată. fila 35 dos

Prin urmare, pârâtii datorează cu titlu de penalități suma solicitată.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a legii nr 230/2007 2) Sumele rezultate din aplicarea penalitatilor de intarziere vor face obiectul fondului de penalitati al asociatiei de proprietari si se vor utiliza numai pentru plata penalizarilor impuse asociatiei de proprietari de catre terti si pentru cheltuieli de reparatii ale proprietatii comune sau pentru alte cheltuieli de natura administrativa. 3) Daca tertii impun penalitati asociatiei de proprietari pentru intarzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la: a) restantierii la cotele de intretinere, proportional cu cuantumul restantelor;

Potrivit art. 12 A lit.d din normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, proprietarii au dreptul să primească explicații cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și, eventual, să o conteste la președintele asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afișarea listei de plată. Președintele asociației de proprietari este obligat să răspundă la contestație în termen de 7 zile.

Pârâtii nu au contestat, neplata cu întârziere a cotelor de întreținere, neexistând la dosar niciun act în acest sens.

Acestia nu și-au executat obligațiile de plată catre Asociatie, acumulând astfel, un debit total către reclamantă în cuantum de2735,27 lei

În consecință, instanța va admite în acțiunea,, în temeiul art. 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, și va obliga pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 2735,27 lei din care suma de 2336,43 let reprezentand cote de intretinere restante in perioada ianuarie 2014-august 2014 si suma de 101,95 lei reprezentand penalități aferente perioadei mai 2014-august 2014.

In ceea ce priveste cererea reclamantei privind cheltuielile de judecata in cuantum de 700 lei reprezentând onorariu avocat, instanta va admite cererea in parte, fata de aplicarea disp art. 451 alin. 2 Cod procedura civila, conform cărora judecatorii au dreptul sa micsoreze onorariile avocatilor, ori de câte ori va constata motivat ca acesta este vadit disproportionat, in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, masura luata de instanta neavand nici un efect asupra raporturilor dintre avocat si clientul sau. Asadar, prin aplicarea acestui text legal nu se intervine în contractul de asistenta judiciara încheiat între parte si avocat, ci doar se apreciaza în ce masura onorariul partii care câstiga procesul trebuie suportat de partea care a pierdut.

Instanța constată că acest onorariu a fost achitat, astfel cum rezultă din chitanta nr 81/01.12.2014.

Asa cum a retinut si Curtea europeana a Drepturilor Omului (în cauza C. contra România (Hotarârea din 26 mai 2005, în cauza Johanna Huber contra România, Hotarârea din 21 februarie 2008), cheltuielile efectuate trebuie sa fie necesare si efectuate real în limita unui cuantum rezonabil.La aprecierea cuantumului onorariului instanta trebuie sa tina seama, nu numai de valoarea pretentiilor, ci si de complexitatea cauzei, precum si de munca depusa de avocat. F. a se contesta activitatea avocatului care a reprezentat reclamanta, se constata ca un onorariu de 500 lei reprezinta o cheltuiala rezonabila.Asadar,in considerarea culpei procesuale a pârâtului în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 451, art 452. art 453 alin 2C. proc. civ., instanța, va obliga pe pârâții M. M., M. A. C. la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces și probate, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI BL.1 ., cu sediul ales în București, Sector 4, ., în contradictoriu cu pârâții M. M., M. A. C., ambii cu domiciliul în București, Sector 4, ., ., .> Obligă pârâtii la plata către reclamantă a sumei de 2735,27 lei din care suma de 2336,43 let reprezentand cote de intretinere restante in perioada ianuarie 2014-august 2014 si suma de 101,95 lei reprezentand penalități aferente perioadei mai 2014-august 2014.

Admite in parte cererea si obligă pârâtii la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședință publică azi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. D. R. C. U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3062/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI