Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 14293/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Sedinta din Camera de Consiliu din data de 19.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. R.

GREFIER: D. A. A.

Pe rol se află soluționarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul B. „B. C. si M. A. M.”.

La apelul făcut în Camera de Consiliu nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea discutării perimării, după care,

Instanța invocă din oficiu și rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției de perimare, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015, petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC B. C. si M. A. M. a solicitat, la cererea creditoarei intervenient . SRL încuviințarea executării silite împotriva debitoarei INSTITUTUTL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MICROBIOLOGIE SI IMUNOLOGIE C. în temeiul titlului executoriu contractul de prestări servicii nr. 2/04.05.2015 si contractul de prestari servicii nr. 3/04.05.2012.

La 24.04.2015 judecarea cauzei a fost suspendată conform art. 242 alin.1 C.p.civ pentru neîndeplinirea de către petent a obligatiei impuse de instanta de a indica temeiul de drept in baza căruia contractele de prestări servicii invocate nr. 2/04.05.2012 si nr. 3/04.05.2012, reprezintă titluri executorii.

Întrucât de la data suspendării pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din culpa părților, nefiind necesară îndeplinirea din oficiu a vreunui act de procedură, în baza art. 416 și urm. C.p.civ., va fi admisă excepția de perimare și va fi constata perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea formulata de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC B. C. si M. A. M. cu sediul in sector 4, București, ., . la cererea creditoarei intervenient . SRL cu sediul in Bucuresti, ., sector 4, privind pe debitoarea INSTITUTUTL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MICROBIOLOGIE SI IMUNOLOGIE C., cu sediul in Bucuresti, . Independentei nr. 103, sector 5 având ca obiect încuviințare executare silită.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER

Red. Jud. A.R/tehnored. DAA/3ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI