Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 12614/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 15.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul I. C. S., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . NR. 3, având ca obiect obligație de a face - pretenții.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30.09.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 09.06.2015 sub nr._, reclamantul I. C. S. a chemat-o în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . NR. 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea în favoarea reclamantului a unei adeverințe necesare vânzării apartamentului proprietatea sa, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. l din Legea nr. 230/2007, iar caz de refuz, pârâta să fie obligată să plătească reclamantului daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere.
În motivare, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul apartamentului nr. 17 din București, ., ., ., în urma actului de adjudecare încheiat la data de 16.03.2015 în dosarul de executare nr. 791/2012 al B.E.J. ”B. Ș. C. și D. N.”, intrând în posesia imobilului la data de 16.03.2015.
A precizat că dorește să înstrăineze imobilul, însă acest lucru nu-1 poate realiza întrucât pârâta refuză să-i elibereze adeverința necesară vânzării apartamentului cu motivarea ca fostul proprietar, numită B. M., ar înregistra către asociația de locatari un debit la cotele de întreținere în cuantum de 16.752,35 lei, reprezentând cote de întreținere neachitate pentru perioada iunie 2001-noiembrie 2014.
Reclamantul a arătat că a notificat-o pe pârâtă și a învederat prevederile art. 20 alin. 1 și art. 46 din Legea nr. 230/2007, susținând că pârâta, deși menționează faptul că numită B. M. înregistra către Asociație un debit de 16.752,35 lei (reprezentând cote de întreținere neachitate pentru perioada iunie 2001-noiembrie 2014), totuși nu a prezentat nici o hotărâre judecătoreasca definitivă și irevocabilă sau vreun alt titlu executoriu în vederea recuperării debitului pretins.
Reclamantul a mai făcut referire la dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 și a mai adăugat și că prin refuzul eliberării acestei adeverințe sunt încălcate dispozițiile legale, fiind ignorate și prevederile art. 555 și urm. C.Civ., care reglementează dreptul de proprietate.
De asemenea, a precizat și că din adresa formulată către reclamant de către parată reiese că debitul înregistrat la asociație este al numitei B. M. și nicidecum al reclamantului, pârâta având astfel posibilitatea să se îndrepte cu acțiune în vederea recuperării creanței către numita B. M., fiind o creanță personală și nu împotriva reclamantului care a devenit proprietar în urma actului de adjudecare la data de 16.03.2015.
În drept, au fost invocate prevederile art. 20 alin. l din Legea nr. 230 2007, art. 555 și urm. C.civ., art. 1522 și urm. C.civ.
În dovedirea cererii, a anexat la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrata cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Pârâta nu a depus la dosar întâmpinare, însă s-a prezentat la termenul de judecată prin reprezentant.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele
Reclamantul I. C. S. a devenit proprietarul apartamentului nr. 17 din București, ., ., ., prin actul de adjudecare încheiat la data de 16.03.2015 în dosarul de executare nr. 791/2012 de către executorul judecătoresc B. Ș. C. (f. 6).
Față de capătul principal al cererii de chemare în judecată, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 din Legea 230/2007, care are următorul conținut:
”(1) Proprietarii care își înstrăinează apartamentele sau spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință sunt obligați ca la întocmirea formelor de înstrăinare să facă dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
(2) Notarii publici nu vor autentifica actele de înstrăinare fără o adeverință din partea asociației de proprietari, care să reprezinte dovada achitării la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, eliberată în original sub semnătura președintelui și a administratorului asociației de proprietari, cu precizarea numelui și prenumelui acestora, și cu ștampila asociației de proprietari. Actele de înstrăinare încheiate cu nerespectarea acestei obligații sunt nule de drept.
(3) În cazul existenței unor datorii către asociația de proprietari, înstrăinarea proprietății se poate face numai dacă se introduce în contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător”.
Totuși, instanța apreciază că, pentru ca pârâta să poată fi obligată de către instanță la emiterea adeverinței prevăzute de art. 20 alin. 2 din Legea 230/2007, este necesar ca reclamantul să facă dovada că anterior s-a adresat anterior pârâtei și a solicitat de la aceasta emiterea unui asemenea act.
Sub acest aspect, în cauză instanța reține că prin notificarea aflată la dosar (f. 7), ce a fost primită de pârâtă la data de 27.05.2015, astfel cum reiese din confirmare de primire (f. 8), reclamantul a făcut dovada că a solicitat pârâtei eliberarea adeverinței prevăzute de art. 20 alin. 2 din Legea 230/2007.
Cu toate acestea, instanța constată că pârâta nu a făcut dovada că i-a eliberat reclamantului adeverința solicitată, acest aspect nefiind nici invocat în cauză de către pârâtă. Mai mult, prin concluziile formulate cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul pârâtei și-a exprimat refuzul de eliberare a adeverinței, apreciind că aceasta nu se poate elibera față de împrejurarea că apartamentul figurează cu debit restant.
În ceea ce privește această din urmă apărare a pârâtei, instanța apreciază că, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 și 3 din Legea 230/2007, adeverința trebuia eliberată chiar și în ipoteza în care s-ar fi înregistrat restanțe, situație în care trebuia a se menționa acest aspect în adeverință, întrucât înstrăinarea proprietății s-ar putea face dacă se introduce în contract o clauză privitoare la preluarea datoriilor de către cumpărător (potrivit art. 20 alin. 3 din lege).
Procedând în caz contrar, pârâta îl împiedică pe reclamant să își înstrăineze apartamentul, deși acesta și-ar putea exercita acest drept în condițiile art. 20 alin. 3 din Legea 230/2007 și în ipoteza în care ar exista restanțe la cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari.
În ceea ce privește conținutul adeverinței, instanța apreciază că în cadrul acestui proces nu se poate statua cu privire la restanțele la cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și nu poate fi obligată pârâta la a emite o adeverință de principiu din care să reiasă achitarea la zi a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, așa cum urmărește în esență reclamantul, mai ales în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, iar aceste aspecte trebuie să fie cuprinse în adeverință în raport de situația de fapt existentă la momentul emiterii acesteia.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța va obliga pârâta să emită în favoarea reclamantului adeverința prevăzută la art. 20 din Legea nr. 230/2007 necesară la vânzarea imobilului apartament nr. 17 situat în București, ., ., sector 4, prin care să se menționeze dacă pentru acest apartament există datorii către asociația de proprietari, iar în caz afirmativ să se indice aceste datorii.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii, instanța urmează a-l respinge ca neîntemeiat, întrucât în reglementarea actuală executarea obligației de a face se face în conformitate cu procedura instituită prin prevederile art. 903 – 906 C.pr.civ., neexistând o prevedere legală care să instituie posibilitatea acordării de daune cominatorii. De altfel, prevederile art. 907 C.pr.civ. stipulează că pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I. C. S., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4, și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat ”Bărbușoiu M.”, în București, .. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . NR. 3, cu sediul în București, ., ..
Obligă pârâta să emită în favoarea reclamantului adeverința prevăzută la art. 20 din Legea nr. 230/2007 necesară la vânzarea imobilului apartament nr. 17 situat în București, ., ., ., prin care să se menționeze dacă pentru acest apartament există datorii către asociația de proprietari, iar în caz afirmativ să se indice aceste datorii.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./06.01.2016
| ← Acordare personalitate juridică. Sentința nr. 14/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria... → |
|---|
