Ordin de protecţie. Hotărâre din 27-08-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 10510/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința din camera de consiliu din data de 27.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. C.

Grefier – M. maria pană

Ministerul public a fost reprezentat de procuror C. D..

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta B. I. G. în contradictoriu cu pârâtul B. I. A., având obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar la fila 31 și pârâtul prin avocat din oficiu S. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la legitimarea reclamantei care prezintă instanței actul de identitate . nr._.

Avocatul desemnat din oficiu pentru pârât depune la dosar împuternicire avocațială.

Instanța pune în discuția părților competența instanței.

Avocatul reclamantei apreciază că Judecătoria Sector 4 București este competentă pentru soluționarea cauzei.

Avocatul pârâtului apreciază competentă Judecătoria Sector 4 București în soluționarea prezentei cauze.

Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 217/2013.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Avocatul reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor și interogatoriul pârâtului. Depune la dosar un set de înscrisuri care reprezintă dovada faptului că reclamanta și-a stabilit reședința la domiciliul părinților săi. Totodată solicită instanței emiterea unei adrese către Secția 11 Poliție pentru a se preciza lucrările efectuate în cadrul dosarului înregistrat sub nr._/22.07.2015. Totodată solicită instanței, în temeiul dispozițiilor art. 311 Cod de procedură civilă înlocuirea martorului indicat prin cererea de chemare în judecată B. M. cu martorul C. P., întrucât martorul indicat în cererea de chemare în judecată nu este în țară. Totodată arată că martorul B. este fratele pârâtului și la început a fost de acord să vină și să depună mărturie ulterior acesta nu a mai dorit să facă acest lucru. Despre martorul C. P. arată că este mama reclamantei.

Avocatul pârâtului arată că este de acord cu înlocuirea martorului B. M. cu martorul C. P., iar cu privire al solicitarea reclamantei de comunicare relații cu privire la dosarul deschis la Secția 11 Poliție, arată că lasă la aprecierea instanței. Pentru pârât solicită proba cu înscrisuri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu probele propuse.

Deliberând asupra probelor solicitate de părți în temeiul dispozițiilor art. 255-258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depus la dosar, probă în cadrul căreia se va emite și o adresă către Secția 11 Poliție pentru a se preciza lucrările efectuate în cadrul dosarului înregistrat sub nr._/22.07.2015 dosar înregistrat urmare plângerii formulate de reclamanta B. I. G. precum și proba testimonială cu martorul C. P. propusă la acest termen față de dispozițiile art. 254 alin. 2 pct. 5 Cod de procedură civilă, precum și proba cu interogatoriul pârâtului, iar pentru pârât proba cu înscrisuri, apreciindu-le ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei putând duce la dezlegarea pricinii.

În conformitate cu prevederile art. 318, 319, 321 și 323 Cod procedură civilă, instanța procedează la audierea martorului propus de reclamantă C. P., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Avocatul reclamantei, după audierea martorului propus, declară că nu mai insistă în administrarea probei cu interogatoriul pârâtului și emiterea adresei către Secția 11 Poliție.

Instanța având în vedere înscrisurile depuse cu cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat urmează a reveni asupra măsurii emiterii unei adrese către Secția 11 de Poliție și asupra probei cu interogatoriul pârâtului ca nefiind utile cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă părților cuvântul.

Avocatul reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 500 m față de reclamantă și față de fiica minoră a părților, față de părinții reclamantei precum și față de locul de muncă al acesteia, interzicerea oricărui contract, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice al mod cu reclamanta și obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și tratament de dezintoxicare. Arată că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul urmează periodic tratament de dezintoxicare, nu respectă recomandările medicilor, consumă alcool și se impune obligarea la tratament de dezintoxicare. Fiica părților este diagnosticată cu epilepsie și este încadrată cu un grad de handicap accentuat iar pârâtul prin comportamentul pe care îl manifestă îi creează crize de epilepsie. După incidentul pentru care s-a formulat plângere minora a avut nevoie de consiliere psihologică, i-au fost administrate calmante. Totodată arată că pârâtul prezintă pericol și pentru părinții reclamantei motiv pentru care se impune obligarea pârâtului la a păstra distanța și față de locuința părinților reclamantei unde acesta locuiește.

Avocatul pârâtului solicită instanței respingerea cererii ca nefondată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii întrucât din probatoriul administrat rezultă că acțiunea este întemeiată.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 05.08.2015, reclamanta B. I.-G. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul B. I. A., cerere de emitere a unui ordin de protecție prin care să se dispună:

- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de minim 500 de metri față de reclamantă, față de fiica minoră a părților B. M. A., față de locul de muncă al reclamantei situat și față de locuința părinților reclamantei

- interzicerea pentru pârât de a avea orice fel de contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

- obligarea pârâtului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și tratament de dezintoxicare

În motivare, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul timp de 13 ani, din care a rezultat minora B. M. A., iar la data de 06.09.2014 părțile s-au căsătorit.

A susținut reclamanta că au locuit împreună la domiciliul pârâtului iar la data de 22.07.2015 acesta a fost nevoită să părăsească domiciliul familial și să se mute împreună cu minora la părinții săi, ca urmare a comportamentelor agresive și violente manifestate de pârât.

S-a mai menționat că manifestările violente se produc ca urmare a consumului de alcool și alte substanțe psihoactive, pârâtul fiind diagnosticat cu tulburări mentale și de comportament pe fondul consumul de droguri multiple și a altor substanțe psihoactive, sindromul de sevraj, dependență de heroină. Pe fondul nerespectării recomandărilor medicale prin consumul de alcool, acesta devine periodic violent, o amenință pe reclamantă cu moartea atât în prezenta acesteia cât și telefonic, manifestă violență demonstrativă asupra obiectelor, provoacă certuri și scandaluri în . au învederat că la data de 22.07.2015, pârâtul a mers la locuința părinților săi pe care i-a amenințat în prezența minorei, motiv pentru care a fost anunțată poliția.

În ceea ce privește minora, s-a precizat că acesta are 8 ani și este diagnosticată cu epilepsie și încadrată în grad de handicap accentuat, motiv pentru care are nevoie de protecție iar manifestările pârâtului îi provoacă crize pe fond emoțional și o reală stare de pericol ce trebuie înlăturată.

Prin cerere s-a mai arătat că la pârâtul merge și la locul de muncă al reclamantei unde provoacă certuri, tensiuni, și adresează amenințări.

În drept, reclamanta au invocat prevederile Legii nr. 217/2003, republicată.

În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului precum și proba testimonială cu un martor.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, republicată.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri precum și proba testimonială în cadrul căreia a fost audiat martorul C. P., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 06.09.2014, conform certificatului de căsătorie nr._ (fila 6). Aceștia au împreună un copil minor, respectiv B. M. A., născută la data de 08.02.2007 (fila 7).

Potrivit art. 23 din Legea nr. 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței în familie, „(1) Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

(2) Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune și suportarea de către agresor a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.

(3) Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin. (1), instanța poate dispune și obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.”

Conform art. 3 din același act normativ, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 217/2003 republicată, violența în familie se poate manifesta, printre altele, sub următoarele forme: violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența economică, violența spirituală.

În ceea ce privește cererea de emiterea a ordinului de protecție cu privire la reclamanta B. I.-G. instanța reține, în baza probelor administrate în cauză, că pârâtul, pe fondul consumului de substanțe psihoactive a manifestat reacții violente față de reclamantă și părinții acesteia, iar ca urmare a plecării celei dintâi din domiciliul comun aceste acte au continuat prin adresarea de injurii, amenințări și violențe atât la locuința părinților reclamantei cât și la locul de muncă al acesteia.

Astfel, potrivit depoziției martorului C. P., în timpul vacanței din luna iulie, pârâtul a manifestat violență verbală față de reclamantă și părinții acesteia, precum și violență fizică față de tatăl reclamantei. Ca urmare a atitudinii recalcitrante și fluctuațiilor de comportament ale pârâtului pe fondul consumului de substanțe psihotrope, acesta nefiind în stare lucidă, reclamanta a părăsit domiciliul comun și s-a mutat, împreună cu minora, la părinți.

Raportat la relația de rudenie a martorului cu reclamanta, instanța reține că acesta nu presupune, în mod automat, lipsa de obiectivitate a acesteia, având în vedere că aspectele relatate de martoră se coroborează cu restul probelor administrate, respectiv actele medicale și procesele verbale de contravenție anexate. De altfel, având în vedere specificitatea obiectului prezentei cererii, membrii de familie sunt cei mai în măsură să relateze aspecte ce țin de relația dintre cei și manifestările acestora, fiind în poziția de a observa în mod direct realitatea modului de conviețuire al familiei.

Caracterul violent al reclamantului este susținut și de procesele verbale prin care acesta a fost amendat pentru tulburarea liniștii publice prin manifestarea de injurii și amenințări în proximitatea locuinței (filele 26,27). De asemenea, manifestările imprevizibile în condițiile unui comportament alterat al pârâtului rezultă și din cuprinsul biletului de externare din data de 27.10.2014 (fila 9). Astfel, conform înscrisului menționat, pacientul a fost internat după o stare conflictuală cu soția, prezentând stare generală alterată, cu perioade de agitație extremă, cu diagnosticul la externare politoxidependență.

Manifestările violente au culminat după mutarea soției, când, potrivit declarației martorului, acesta s-a prezentat la locuința părinților timp de patru zile adresând amenințări, lovind cu pumnii și picioarele în ușa imobilului și, de asemenea, la locul de muncă al reclamantei manifestând același tip de comportament.

Se va reține de asemenea, raportat la actele medicale anexate, că pârâtul nu a respectat indicațiile medicale și tratamentul impus ce presupunea, în principal, evitarea psihostimulentelor de orice fel.

Astfel, așa cum rezultă din actele medicale depuse, acesta a fost internat pentru tulburări psihiatrice în anul 2008, iar din anul 2010 și până în luna decembrie a anului 2014 acesta a fost internat în mod succesiv ca urmare a dependenței de alcool și alte psihostimulente, cu interzicerea de fiecare dată, a consumului de substanțe psihotrope (filele 17-25).

Raportat la cele expuse anterior, instanța consideră că atitudinea avută de pârât, astfel cum a fost prezentată mai sus, a fost aptă să producă reclamantei B. I.-G. o stare de presiune, de teamă și de disconfort psihic, ce o împiedică în prezent să ducă o viață normală. De asemenea există temerea rezonabilă că actele de hărțuire la care pârâtul a recurs până în prezent vor continua și că vor căpăta amploare, mai ales în condițiile în care pârâtul are antecedente psihiatrice ce includ tulburări mentale și de comportament, afecțiuni accentuate pe fondul dependențelor invocate, mai ales în situația în care nu ar urma tratamentul de dezintoxicare indicat.

Prin urmare, constatând că integritatea fizică și psihică a reclamantei este pusă în prezent în pericol de actele de violență săvârșite de către pârât, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, instanța va admite cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta B. I.-G..

Prin prezentul ordin de protecție instituie în sarcina pârâtului B. I. A., cu caracter provizoriu, respectiv pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, următoarele obligații și interdicții:

- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de minim 500 de metri față de reclamanta B. I.-G., față de locul de muncă al reclamantei situat în București, .. 57, sector 3 și față de locuința părinților reclamantei situată în București, .. 444, . 3

- interzicerea pentru pârât de a avea orice fel de contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

Având în vedere situația medicală a pârâtului așa cum a fost învederată mai sus, instanța urmează a obliga pârâtul să urmeze, pe aceeași perioadă de 6 luni, consiliere psihologică și tratament pentru vindecarea dependenței de alcool și substanțe psihotrope.

Referitor la cererea de instituire a măsurilor de protecție cu privire la fiica minora a părților instanța reține că manifestările de violență ale pârâtului nu s-au exercitat în mod direct cu privire la copil.

Totuși, în analizarea necesității instituirii măsurilor de protecție potrivit Legii 217/2003, instanța urmează a avea în vedere atât comportamentul pârâtului cât și modul de receptare al acestui comportament de către victimă, avându-se în vedere un criteriu subiectiv de analizare a stării de teamă produse, raportat la circumstanțele personale ale victimei și modalitatea de percepție a acesteia raportat la vârstă și starea de sănătate.

În acest sens, instanța reține că minora a fost diagnosticată cu epilepsie focală cu crize zilnice (aproximativ 3 pe zi), fiind încadrată în gradul de handicap accentuat prin hotărârea nr. 504/02.09.2014 (fila 29).

Având în vedere această stare de sănătate, conform declarației martorului audiat, minora este de o sensibilitate crescută la stimuli externi, se sperie inclusiv la zgomote de mică intensitate și îi este frică să rămână singură. În aceste condiții, instanța urmează reține că raportat la situația personală a minorei orice tulburare afectivă și factor cu potențial agresiv determină o reacție disproporționată la nivel senzorial față de aceea care s-ar produce în mod normal asupra unei persoane.

Pe acest fond, conform declarației de martor, în urma manifestărilor violente ale pârâtului de la locuința părinților reclamantei, de minora a suferit o criză de epilepsie iar starea sa de teamă și sensibilitatea afectivă s-a accentuat.

Având în vedere climatul de liniște care trebuie să înconjoare minora conform recomandărilor medicale, comportamentul imprevizibil și oscilant al pârâtului determinat de consumul de substanțe psihotrope reprezintă un pericol permanent pentru echilibrul emoțional, oricum fragil, al minorei.

În aceste condiții, chiar dacă pârâtul nu a avut manifestări directe de violență față de minoră, față de aspectele învederate mai sus instanța apreciază că până la urmarea în mod constant și responsabil al unui tratament de dezintoxicare prezența pârâtului și reacțiile acestuia determină minorei stare de teamă și agitație psihică, ce au potențialul de a afecta starea de sănătate a acesteia, astfel cum s-a întâmplat după incidentul invocat mai sus.

Raportat la considerentele analizate, instanța urmează a admite cererea și sub acest aspect urmând a obliga pârâtul la păstrarea unei distanțe de minim 500 de metri față de minora B. M. A..

În consecință, raportat la aspectele învederate mai sus instanța urmează a admite în totalitate cererea de emitere a ordinului de protecție, cu instituirea în sarcina pârâtului a obligațiilor învederate mai sus.

Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința reclamantului și a pârâtei.

Onorariul avocatului din oficiu, desemnat în cauză pentru a asigura asistența juridică obligatorie a pârâtului, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției și, în baza art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către stat a onorariului de avocat în cuantum de 260 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de emitere a ordinului de protecție formulată de reclamanta B. I. G. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4, Șoseaua Giurgiului nr. 118, ., . în București, sector 3, Șoseaua M. B. nr. 444, ., . cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la SCPA - A., R. și Asociații cu sediul în București, sector 3, .. 44, . în contradictoriu cu pârâtul B. I. A. CNP_ cu domiciliul în București, sector 4, Șoseaua Giurgiului nr. 118, ., .> Prin prezentul ordin de protecție instituie în sarcina pârâtului B. I. A., cu caracter provizoriu, respectiv pentru o perioadă de 6 luni de la data pronunțării hotărârii, următoarele obligații și interdicții:

- obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de minim 500 de metri față de reclamanta B. I.-G., față de locul de muncă al reclamantei situat în București, .. 57, sector 3 și față de locuința părinților reclamantei situată în București, .. 444, ., . 3 precum și față de minora B. M. A.

- interzicerea pentru pârât de a avea orice fel de contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu reclamanta.

- obligarea pârâtului să urmeze, pe aceeași perioadă de 6 luni, consiliere psihologică și tratament pentru vindecarea dependenței de alcool și substanțe psihotrope.

Prezenta hotărâre se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința reclamantei și a pârâtului.

Onorariul avocatului din oficiu, desemnat în cauză pentru a asigura asistența juridică obligatorie a pârâtului, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiției.

Obligă pârâtul la plata către Stat a sumei de 260 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu care i-a acordat asistență juridică în cursul judecății cauzei.

Executorie.

Numai cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.08.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. C. M.-M. P.

Red. Jud. AC

Tehnored.MMP/ 5 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Hotărâre din 27-08-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI