Pensie întreţinere. Sentința nr. 9543/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9543/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9543/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
…..
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 9543
Ședința publică de la data de 14.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. A. D.
GREFIER: D. M. G.
Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul H. A. prin tutore H. F. M., în contradictoriu cu pârâtul C. D. F., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin Serviciul Registratură, la data de 13.07.2015 Inspectoratul Teritorial de Muncă București a depus o adresă prin care comunica faptul că datele solicitate nu por fi accesate in lipsa CNP-ului pârâtului, tot la data de 13.07.2015, Administrația Financiară a sectorului 1 București a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță cu privire la veniturile impozabile ale pârâtului, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară procesului la un termen de judecată.
Instanța în temeiul art. 258, coroborat cu art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă concludentă și utilă soluționării cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 06.05.2015 sub numărul de mai sus, reclamantul H. A., prin tutore H. F. M., a chemat in judecata pe paratul C. D. F., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta să stabilească în sarcina paratului pensie lunară de întreținere.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că a împlinit varsta de 18 ani, însă se afla în imposibilitate de a-și asigura întreținerea din muncă, din cauza afecțiunilor de care suferă – autism și epilepsie – așa cum rezultă din certificatul de încadrare în grad de handicap. S-a mai arătat că în timpul minorității reclamantul a beneficiat de pensie din partea pârâtului, însă îngrijirea specială este necesară în continuare, reclamantul urmând de 2-3 ori pe săptămână terapie ABA, ce nu este subvenționată de stat și, de asmenea, înot de 2-3 ori pe săptămână. S-a învederat că indeminzația de handicap și cea specială sunt de 740 lei lunar, iar veniturile tutorelui sunt de 785 lei lunar, veniturile din drepturile de autor nefiind constante.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 29 alin.1 lit. c din OUG nr. 80/2013.
Paratul, deși legal citat, nu a depus intampinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări
În cauză a fost administrată proba cu inscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța apreciază că acțiunea formulată este întemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.516 alin.1 C.pr.civ., „obligația de întreținere există între soț si soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege”, iar potrivit art.524 C.pr.civ., „are drept la întreținere numai cel ce se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale”.
P. urmare, descendentul major are dreptul la întreținere din partea părintelui său dacă este în stare de nevoie și incapacitate de muncă.
Din actele depuse, rezultă faptul că reclamantul se încadrează în situația mai sus arătată, este fiul major al pârâtului (vz. certificat de naștere, f.7) si nu are capacitate de muncă (vz. certificatul de încadrare în grad de handicap nr.3216/02.10.2008, f.8).
La stabilirea cuantumului acestei obligații, instanța va avea în vedere dispozițiile art.529 C.pr.civ. care prevăd că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
În speța de față, nevoile reclamantului au fost specificate în cererea de chemare în judecată la 3.000 lei (prin raportare la costul terapiei ABA – de aproximativ 4.000 lei pe lună și abonamentul la înot – 250-350 lei lunar) și sunt în acord cu starea de sănătate a reclamantului, nefiind incluse cheltuielile voluptuarii. Veniturile lunare ale reclamantului sunt modice, indemnizația de handicap de 740 lei (vz. f.10), iar tutorele reclamantului realizează venituri ca asistent personal al reclamantului (f.12).
În ceea ce privește veniturile pârâtului, conform răspunsului Administrației Finanțelor Publice sector 1 București, sunt realizate din drepturi de proprietate intelectuală, din salarii, din dobânzi, din dividende, din transfer de titluri de valoare și din cedarea folosinței bunurilor. Astfel, dacă avem în vedere numai veniturile din cedarea folosinței bunurilor în anul 2015 care se cifrează la 3.900 euro lunar, respectiv 17.200 lei, solicitarea reclamantului apare ca fiind rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate stabilit de art.529 C.pr.civ.
Așa fiind, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea reclamantului în cuantum de 3.000 lei lunar.
Pensia astfel stabilită urmează a fi plătită de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 06.05.2015, în conformitate cu art. 532, alin. 1 C.pr.civ. și până la încetarea stării de nevoie
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că, deși au fost solicitate, nu au fost dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulata de către reclamantul H. A. prin tutore H. F. M. cu domiciliul in sector 4, București, .. 12, ., .. 24, în contradictoriu cu pârâtul C. D. F. cu domiciliul in sector 1, București, . nr. 5.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea reclamantului 3.000 lei lunar, cu titlu de pensie de intretinere, începând cu data introducerii acțiunii, 06.05.2015 și până la încetarea stării de nevoie.
Executorie de drept cf.art.448 C.pr.civ.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. R.A.D./Dact.D.M.G/ 4 ex/2015
← Înregistrare tardiva a nasterii. Sentința nr. 8827/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9544/2015.... → |
---|