Pretenţii. Hotărâre din 31-03-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3926/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu pârâtul F. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța acordă cuvantul pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de pârât prin întâmpinare.
Avocatul pârâtului pune concluzii de admitere a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată prin întâmpinare, apreciind că nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 107 alin 1 Cod Procedură Civilă. Apreciază competentă să judece prezentul litigiu, Judecătoria B..
Instanța acordă cuvantul pe excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât prin întâmpinare.
Avocatul pârâtului pune concluzii de admitere a excepției autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinare, apreciind identitate de părți, obiect și cauză intre actiunea din prezentul dosar și Decizia civilă nr. 974/25.10.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr. 1283/2003 definitivă și irevocabilă.
Instanța acordă cuvantul pe excepția prescripției dreptului material la actiune, invocată de pârât prin întâmpinare.
Avocatul pârâtului pune concluzii de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a i se restitui o pretinsă taxă de concesiune aferentă anilor 2009-2011. Termenul de prescripție este de 3 ani, calculat de la data nașterii dreptului la acțiune al reclamantului din acest dosar, de unde rezultă ca pentru anii 2009-2011 s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă iar acțiunea reclamantului din acest dosar este prescrisă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepțiile invocate.
INSTANȚA
Pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod procedură civilă, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE
Amana pronunțarea la data de 17.03.2015.
Pronunțată în ședință publică azi 02.03.2015.
Președinte Grefier
G. C. M. D. O. M. | |
Î N C H E I E R E ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2015 INSTANȚA | |
În aceeași compunere și pentru aceleași motive, urmează a amana pronunțarea, DISPUNE Amana pronunțarea la data de 31.03.2015. Pronunțată în ședință publică azi 17.03.2015. Președinte Grefier
|
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3926
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL în contradictoriu cu pârâtul F. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 02.03.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, succesiv, la data de 31.03.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.09.2014 reclamanta M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul F. V. obligarea acestuia să restituie suma de 12.823,70 lei debit neachitat pentru perioada 2009 -2013, dobânzi legale și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5090/19.12.2000 . a transmis către S. M. și S. de Bagneux Isabelli A. M. dreptul de proprietate asupra întregului etaj 5 al blocului 5 situat în .. 13 sector 4, pe care aceștia, ulterior, l-au vândut pârâtului; odată cu dreptul de proprietate s-a transmis și dreptul de concesiune asupra terenului aferent apartamentelor, pe toată durata existenței construcției, deci și obligația de a achita taxa de concesionare aferentă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 Ncpc, HCGMB 207/2005, HCGMB 211/1997, LEGEA 50/1991, ART. 1166 ȘI 1237 c CIV.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar proces verbal 161/13.05.2014, înștiințare de plată, calcul debit, contract de asociere, acte adiționale, alte înscrisuri.
La data de 18.11.2014 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, excepția autorității de lucru judecat, solicitând respingerea ca neîntemeiată pe fond a cererii de chemare în judecată.
În motivare, pârâtul a arătat, în esență, că Judecătoria B. este competentă teritorial să soluționeze pricina; există autoritate de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 974/25.10.2004 a Tribunalului București, iar, pe fond, cererea este neîntemeiată, prin contractul de vânzare-cumpărare nu s-a obligat să plătească vreo taxă de concesiune, și nici autorii săi, iar calculul pretinselor sume este vădit nereal și nelegal.
În dovedirea cererilor, părțile au depus la dosar, în copie, contract de vânzare-cumpărare, cerere de chemare în judecată, s civ nr. 3991/03.06.2004 a Judecătoriei sectorului 1 București, decizia civilă nr. 974/25.10.2004 a Tribunalului București – secția a V-a civilă.
În baza art. 248 alin. 1 NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța reține că regula în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin 1 NCPC – cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Față de dispozițiile legale anterior menționate și înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că prezenta cerere, având ca obiect pretenții, este o acțiune civilă personală, iar pârâtul domiciliază în ., . B. nr. 18, etaj 2 ., astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.107 alin.1 NCPC.
Așadar, instanța apreciază că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
De asemenea, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă.
Având în vedere aceste dispoziții, instanța admițând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, urmează să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., ca instanță în circumscripția căreia domiciliază pârâtul din acțiunea civilă personală patrimonială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată de pârât prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu pârâtul F. V., domiciliat în ., . B., nr. 18, ., J. Ilfov, favoarea Judecătoriei B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică azi, 31.03.2015.
Președinte Grefier
G. C. M. D. O. M. |
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8541/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Hotărâre din 31-03-2015, Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|