Pretenţii. Sentința nr. 1072/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1072/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1072/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1072

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27.01.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. R.

GREFIER: D. I. G.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de reclamanta Asociația de proprietari .+B ., cu sediul ales în București, .. 2, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta B. C. M., cu domiciliul în București, ., ., sector 4, având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având cuvântul pe probe, apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 alin. (1) NCPC, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin apărător solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 8023, 88 lei, din care 7210,93 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011- martie 2014, 141 lei fondul de rulment restant, 188 lei fondul de reparații restant, 100 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc pentru comunicarea actelor notariale și la penalități de întârziere de 0,2 % începând cu data de 1.03.2014 și până la data plății efective a debitului.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr._, la data de 08.05.2014, reclamanta Asociația de Proprietari .+B . a chemat in judecata pe pârâta B. C. M., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei totale de 8023,88 lei, din care 7210,93 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011- martie 2014, 141 lei fondul de rulment restant, 188 lei fondul de reparații restant, 100 lei reprezentând onorariul executorului judecătoresc pentru comunicarea actelor notariale și la penalități de întârziere de 0,2 % începând cu data de 1.03.2014 și până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca pârâta nu a mai achitat, la termenele prevăzute, cota parte legală ce revenea apartamentului nr. 72 din . drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 45 si art. 50 din Legea nr. 230/2007.

La cerere reclamanta a anexat, în copie, înscrisuri.

Parata nu a depus intampinare, insa, prezenta in fata instantei a invederat ca doreste sa achite debitul restant.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâta este proprietar al apartamentului nr. 72 situat în blocul administrat de reclamanta, conform adresei nr._/22.11.2013 emisa de BCPI Sector 4.

Din listele de întreținere depuse la dosar de către reclamanta Asociația de proprietari reiese că nu s-au mai achitat cotele ce rezultă din cheltuielile de întreținere pentru perioada octombrie 2011 – martie 2014, pârâta datorând suma de 7210,93 lei.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari

Prin H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari s-a stabilit, potrivit dispozițiilor art. 25, obligația fiecărui proprietar din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Se constată, așadar, din analizarea listelor de întreținere depuse, a cererii de chemare in judecata și a centralizatorului platilor, că pârâta datorează suma de 7210,93 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada octombrie 2011 – martie 2014.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că acestea au fost în mod corect calculate de către reclamantă în raport de procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari din data de 08.05.2011 prin care s-a stabilit aplicarea unei penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși cota restantă la care s-a aplicat.

Prin urmare, va obliga pârâta la plata sumei de 383,95 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – februarie 2014 și la plata de penalități de întârziere în continuare până la data plății efective, cu respectarea dispozițiilor art. 49 alin 1 din Legea 230/2007, adică să nu depășească suma asupra cărora sunt calculate.

De asemenea, pârâta mai datorează și fondul de rulment, in cuantum de 141 lei si fondul de reparații in cuantum de 188 lei, stabilite de Asociația de proprietari prin raportare la fiecare apartament în parte, conform procesului verbal din 08.05.2011, urmând a fi obligata pârâta și la plata acestei sume către reclamantă.

Având în vedere cele expuse, instanța va admite cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de sumei de 7210,93 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada octombrie 2011 – martie 2014, a sumei de 383,95 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – februarie 2014, a sumei de 141 lei, reprezentand contributie la fondul de rulment, a sumei de 188 lei, reprezentand contributie la fondul de reparatii.

De asemenea, instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a penalitatilor de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere, in continuare, incepand cu data de 01.03.2014 si pana la data platii efective a debitului, fara ca totalul penalitatilor pentru intarziere sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.

In temeiul art. 453 C.proc.civ., instanta va obliga paratul la plata catre reclamanta a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat si cheltuieli OCPI, conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari .+B ., cu sediul ales în București, .. 2, ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta B. C. M., cu domiciliul în București, ., ., sector 4.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 7210,93 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada octombrie 2011 – martie 2014.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 383,95 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, calculate pentru perioada ianuarie 2012 – februarie 2014.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 141 lei, reprezentand contributie la fondul de rulment.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 188 lei, reprezentand contributie la fondul de reparatii.

Obliga parata la plata catre reclamanta a penalitatilor de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, in cuantum de 0,2% pe zi de intarziere, in continuare, incepand cu data de 01.03.2014 si pana la data platii efective a debitului, fara ca totalul penalitatilor pentru intarziere sa poata depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1100 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel care va fi depus la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

Președinte,Grefier,

Red.th.red.Jud.A.R./4 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1072/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI