Pretenţii. Sentința nr. 1091/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1091/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1091/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1091

Ședința Publică de la 27 ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. R.

GREFIER: D. I. G.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul G. N. L., domiciliat în București, .. 16, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul L. G., domiciliat în București, .. 54A, sector 4, având ca obiect – pretențiiîmbogățire fără justă cauză.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, judecata fiind suspendată din data de 25.09.2013 în temeiul art. 243 C.p.c, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta reclamantul G. N. L., în contradictoriu cu pârâtul L. G., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.10.2012, având ca obiect pretenții - îmbogățire fără justă cauză;

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 25.09.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 243 Cod procedură civilă ca urmare a decesului reclamantului în timpul procesului.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă cererea de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art. 248 și urm Cod procedură civilă, urmează a admite excepția perimării și a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul G. N. L., domiciliat în București, .. 16, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul L. G., domiciliat în București, .. 54A, sector 4.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. R. I. G. D.

Red./ Jud. A.R..4 ex./feb. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1091/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI