Pretenţii. Sentința nr. 1773/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1773/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1773/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1773
Ședința publică de la 12.02.2015
Instanța constituită din:
Președinte –M. B.
Grefier – R. N.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâta P. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, personal, legitimată cu CI RT_, CNP_, eliberată de SPCEP sector 6, și pârâta, personal, legitimată cu CI RT_, CNP_, eliberată de SPCEP sector 4, biroul nr. 3.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta solicită amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător.
Pârâta arată că se opune cererii de amânare, întrucât au mai existat aceleași dosare între aceleași părți, iar reclamanta nu și-a angajat avocat.
Instanța respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de reclamantă, având în vedere că reclamanta a avut timp suficient până la acest termen de judecată pentru a-și angaja avocat.
Instanța invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă și Legea nr. 8/1996.
Părțile, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluția pe excepția invocată.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 05.11.2013, sub nr._/303/2013, reclamanta B. L. în contradictoriu cu pârâta P. I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2160 lei.
În motivarea cererii în fapt, reclamanta a arătat că în luna decembrie 2010 a convenit cu pârâta să-i efectueze o contraprestație constând în înregistrarea a unui nr. de 8 melodii de muzică populară pe suport CD contra sumei de 2160 lei, pe care a achitat-o integral.
Reclamanta a arătat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată.
În drept, au fost invocate disp. art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 cod civil coroborate cu art. 7201 și urm. Cod procedură civilă.
În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri, f. 4-11.
La data de 03.03.2014, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare (f. 62-65), arătând în esență că aceasta a realizat înregistrările cântecelor reclamantei, dar aceasta din urmă, fiind nemulțumită de conținutul și calitatea cântecelor, a solicitat efectuarea unei noi înregistrări și restituirea sumelor de bani achitate.
La data de 19.03.2014, prin serviciul registratură, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (f. 95-97).
Prin sentința civilă nr. 4210/20.05.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetentei materiale a instanței și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și că în actuala reglementare legală, conform art. 95 Cod procedură civilă, Tribunalul judecă „în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”.
Instanța a apreciat că în speță, competența de soluționare a acestei cereri aparține Tribunalului București, față de obiectul acesteia (stabilirea existenței și realizării unei prestații artistice), raportat la susținerile părților (pârâta arătând că a predat reclamantei lecții de canto, a înregistrat prin mijloace tehnice melodii cântate de aceasta, etc).
Pe rolul Tribunalului București, cauza a fost înregistrată la data de 30.05.2014 sub nr._/3/2014.
Prin sentința civilă nr. 967/04.09.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția necompetentei materiale a instanței și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prezenta acțiune nu este una specifică în materia drepturilor de autor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Astfel, litigiul dintre părți nu vizează calitatea de autor a reclamantei asupra melodiilor în discuție, ci neîndeplinirea de către pârâtă a obligației contractuale de înregistrarea a unui nr. de 8 melodii de muzică populară pe suport CD. Reclamanta însăși nu și-a întemeiat acțiune a pe dispozițiile Legii nr. 8/1996 ci pe dispozițiile art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 Cod civil. Totodată Tribunalul a constatat că nu există nici o dispoziție cuprinsă în legea specială, Legea nr. 8/1996, care să consacre competența Tribunalului în această materie.
În consecință, întrucât valoarea litigiului este sub limita de_ lei prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j C.proc.civ., Tribunalul a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, unde se află domiciliul pârâtei, în raport de dispozițiile art. 107 C.proc.civ.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza a fost înregistrată la data de 24.09.2014, sub nr._ .
La data de 30.10.2014, reclamanta a depus note scrise prin care a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2160 lei, pentru neefectuarea obligațiilor prevăzute de art. 139 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 privind drepturile de autor și drepturi conexe, referitor la neînregistrarea corectă a 8 cântece populare pe suport CD.
La termenul din 12.02.2015, instanța, din oficiu, a invocat necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă și Legea nr. 8/1996.
În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Analizând, cu prioritate, excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, motiv pentru care, tribunalele și nu judecătoriile au plenitudine de competență în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare din 15.02.2013, astfel cum rezultă din analiza art. 95 pct. 1 și a art. 94 din același act normativ. Astfel, art. 94 pct. 1-3 enumeră limitativ cererile și acțiunile date în competența materială a judecătoriilor, printre acestea neregăsindu-se și cererile în materia drepturilor de autor, iar pct. 4 stabilește în competența judecătoriilor cererile date prin lege în competența lor ori, în speță, nu există vreun act normativ care să dea în competența judecătoriilor soluționarea cauzelor care să aibă ca obiect drepturile de autor.
Totodată trebuie menționat că potrivit art. 2 lit. e din Vechiul Cod de procedura civilă Tribunalul era competent să judece procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, iar potrivit art. 2 lit. b din același act normativ Tribunalul era competent să judece procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei (….).
Or, astfel cum rezultă din Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Noului Cod de procedură civilă, prin adoptarea acestui act normativ s-a dorit „Reașezarea competenței materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiției de cetățean, cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor jurisprudențiale. Judecătoria va fi competentă să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică; Tribunalul va deveni instanța cu plenitudine de competență pentru judecată în fond în primă instanță”
Având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și expunerea de motive care a stat la baza adoptării Noului Cod de procedură civilă, se apreciază că prin acest nou act normativ nu s-a dorit trecerea litigiilor de proprietate intelectuală din competența de soluționare a tribunalelor către judecătorii, mai ales că în cadrul tribunalelor, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă existau secții și complete specializate în proprietate intelectuală, în timp ce în cadrul judecătoriilor nu existau astfel de secții.
De asemenea in cauză nu sunt aplicabile nici disp. art. 94 lit. j din codul de procedură civilă care prevăd că „Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”. În acest sens, instanța apreciază că față de precizarea finală a textului cuprins in art. 94 lit. j din Codul de procedură civilă „indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști” rezultă că, pentru a fi de competența judecătoriei, în afara valorii obiectului litigiul, acesta trebuie să aibă natură civilă sau să fie un litigiu între profesioniști. În caz, contrar, în situația în care litigiul este de proprietate intelectuală competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului indiferent de valoare, acesta bucurându-se de plenitudine de jurisdicție.
Astfel, cum s-a reținut anterior, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele sunt cele în competența cărora au fost date toate cererile care nu sunt de competența altor instanțe, potrivit legii. Întrucât cererile formulate în legătură cu drepturile de autor nu sunt date nici prin art. 94 din Codul de procedură civilă și nici prin alte acte normative, în competența judecătoriilor, tribunalele sunt cele care au competența de soluționare a acestor cauzei, potrivit art. 95 pct. 1 menționat.
În ceea ce privește împrejurarea dacă prezenta acțiune este una din materia drepturilor de autor, instanța reține că în speță, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2160 lei, reprezentând contravaloarea contraprestației pârâtei, care a constat în înregistrarea unui nr. de 8 melodii de muzică populară pe suport CD contra sumei de 2160 lei, pe care a achitat-o integral, arătând că pârâta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația asumată.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 8/1996, „(1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice, precum și asupra altor opere de creație intelectuală este recunoscut și garantat în condițiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului și comportă atribute de ordin moral și patrimonial.
(2) Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.” Conform art. 7 lit. c din același act normativ, „Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: c) compozițiile muzicale cu sau fără text”.
Potrivit art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, „titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat”.
Contrar considerentelor din sentința de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București, instanța reține că prezenta cerere este una în materia drepturilor de autor, întrucât deși reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2160 lei, ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a obligației privind înregistrarea unor melodii de muzică populară pe suport CD, totodată litigiul vizează și calitatea de autor a reclamantei asupra melodiilor în discuție, ținând cont și de susținerile părților (pârâta arătând că a predat reclamantei lecții de canto, a înregistrat prin mijloace tehnice melodii cântate de aceasta, dar reclamanta nu a fost mulțumită de conținutul și calitatea cântecelor).
În ceea ce privește aspectul că reclamanta nu și-a întemeiat inițial cererea pe dispozițiile Legii nr. 8/1996, acest aspect nu exclude faptul că prezentul litigiu este unul în materia drepturilor de autor, față de dispozițiile art. 22 alin. 4 C.proc.civ., potrivit cărora „judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică exactă a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire”. În plus, prin notele scrise din 30.10.2014, reclamanta a invocat în mod expres și dispozițiile art. 139 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.
Față de dispozițiile legale menționate, care instituie norme de competență de ordine publică și de obiectul prezentei cauze, instanța constată că Tribunalul București este competent din punct de vedere material să soluționeze litigiul dedus judecății, motiv pentru care, în temeiul în temeiul art. 132 alin. 1 și 3, 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
În subsidiar, în măsura în care s-ar reține că prezentul litigiu este unul de drept comun, care ar atrage competența materială a judecătoriei, instanța constată că în mod nelegal prin sentința civilă nr. 967/04.09.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost declinată competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 4 București, în loc să fie declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța învestită inițial, cu consecința constatării conflictului de competență dintre cele două instanțe.
Astfel, cererea de chemare în judecată care are, ca obiect, plata unei sume de bani, nu atrage o competență teritorială absolută a instanței, astfel cum reiese per a contrario din dispozițiile art. 129 pct. 3 rap. la art. 126 din C.proc.civ.
Astfel, o eventuală necompetență teritorială în cauza de față nu poate fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Atât timp cât pârâtul nu invocă excepția de necompetență, sau o face însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, instanța sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluționeze acțiunea.
În acest caz, competența este și rămâne câștigată în mod irevocabil atât timp cât procesul se desfășoară în continuare, în fața instanței sesizate de reclamant. D. consecință, niciunei alte instanțe nu-i mai aparține competența să soluționeze pricina, cu toată întrunirea criteriilor prevăzute de art. 107 C.proc.civ.
În cauză, în condițiile în care reclamanta a sesizat Judecătoria Sectorului 6 București, iar pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a respectivei instanțe, Tribunalul București a exercitat un drept care nu-i aparținea, anume a declinat din oficiu competența de soluționare a cauzei către Judecătoria Sectorului 4 București, în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtei.
Procedând astfel, instanța sesizată de reclamant a nesocotit dreptul pârâtului care, prin inacțiune, a acceptat competența instanței astfel sesizate, încălcând dispozițiile prevăzute anume și extrem de clar de legiuitor.
D. consecință, numai instanței sesizate de reclamant îi aparține competența teritorială de soluționare a cauzei, pasivitatea pârâtului determinând în mod irevocabil prorogarea de competență cu consecința sustragerii în același mod a competenței teritoriale a oricărei alte instanțe.
Întrucât Judecătoria Sectorului 4 București a fost învestită să se pronunțe asupra cauzei în urma declinării competenței de soluționare a acesteia de către Tribunalul București, în baza art. 133 pct. 2 coroborat cu art. 134 și art. 135 alin. 1 C.proc.civ., instanța va constata ivit conflictul negativ de competență, motiv pentru care va suspenda judecata și va înainta dosarul cauzei către Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta B. L. cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta P. I., cu domiciliul în sector 4, București, ., nr. 6 având ca obiect pretenții, în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflict negativ de competență, suspendă judecata și înaintează dosarul cauzei către Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red: jud MB./ tehnored. Gref. NR/4 ex./2015
| ← Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 3136/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1792/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
