Contestaţie la executare. Sentința nr. 7394/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7394/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 7394/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7394

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - N.-M. C.-S.

GREFIER - E. C. B.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, pe intimații T. F. I., T. E. Z., F. T. L. și pe terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ SERVICIUL VERIFICAREA ȘI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații T. F. I., T. E. Z. și F. T. L., toți prin același avocat C. L. Yvona, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei fila (15), lipsă fiind contestatorul și terțul poprit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 19.05.2015, prin serviciul Arhivă, a fost depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul dosarul de executare silită nr. 58/2015, după care,

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 4 București invocată de către intimați prin întâmpinare.

Intimații, având cuvântul prin același avocat, asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 4 București, învederează instanței faptul că terțul poprit are sediul în raza sectorului 4 București, debitorul are domiciliul în sectorul 6, iar instanța de executare se află în raza sectorului 3 București, prin urmare, consideră că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este fie Judecătoria Sectorului 6 București, având în vedere că domiciliul debitorului se află în sectorul 6, fie Judecătoria Sectorului 3 București, care este instanța de executare și, în consecință, solicită instanței admiterea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată prin întâmpinare.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 4 București invocată de către intimați prin întâmpinare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 20.03.2015 sub nr._, contestatorul M. București prin Primarul General, în contradictoriu cu intimații T. F. I., T. E. Z., F. L. și Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Mun. București, A. de T. și contabilitate Publică, Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice, a solicitat anularea actelor de executare din dosarul nr. 58/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc Raportoru G., exonerarea sa de plata cheltuielilor de executare în cuantum de 1240 lei sau, în subsidiar, diminuarea acestora.

În motivare s-a învederat că cei trei creditori s-au adresat direct executorului judecătoresc fără să-i adreseze o cerere prealabilă iar actele de executare nu au fost precedate de emiterea unei somații conform OG nr. 22/2002. Contestatorul a mai susținut că sunt nejustificat de mari cheltuielile de executare față de valoarea cheltuielilor de judecată pentru care s-a început executarea iar onorariul executorului nu putea fi mai mare de 200 lei plus TVA.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 712-719 C.p.c.

Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.

Intimații T. F. I., T. E. Z. și F. L. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București învederând că instanța de executare este Judecătoria Sector 3 București față de dispozițiile art. 713 C.p.c. În motivare intimații au susținut că au fost nevoiți să recurgă la executare silită deoarece contestatorul nu și-a îndeplinit obligația din titlul executoriu deși sentința este definitivă și irevocabilă din anul 2006, astfel încât cheltuielile de executare sunt în sarcina acestuia. Intimații au făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 C.p.c.

În dovedire intimații au solicitat proba cu înscrisuri.

Din oficiu s-au solicitat copiile actelor din dosarul de executare la care se referă contestația.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 131 C.p.c. care obligă judecătorul să verifice competența și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să soluționeze cauza, prevederile art. 132 alin. 1 C.p.c. conform cărora, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, precum și dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c, conform cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține că executarea silită la care se referă contestația la executare a început la data de 17.03.2015 când s-a depus cererea de executare la executorul judecătoresc iar executorul judecătoresc a pronunțat o încheiere prin care a încuviințat executarea silită împotriva debitorului M. București prin Primarul General. Din cuprinsul actelor de executare reiese că la acel moment debitorul avea sediul în sectorul 6 București.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 714 alin.1 C.p.c. republicat (art. 713 alin. 1 înainte de republicare), în forma de la data începerii executării silite, soluționarea contestației la executare este de competența instanței de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. 1 C.p.c. republicat (art. 650 alin. 1 înainte de republicare), în forma de la data începerii executării silite, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.

În condițiile în care debitorul are sediul în București, sector 6, după cum rezultă din copiile actelor de executare și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, față de prevederile legale menționate anterior, Judecătoria Sector 4 București nu este competentă să soluționeze acest dosar, competența revenind Judecătoriei Sector 6 București în a cărei circumscripție are sediul contestatorul.

Judecătoria Sector 3 București în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc sesizat de creditori nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, cum au susținut intimații, deoarece sediul executorului judecătoresc prezintă relevanță în stabilirea competenței numai în măsura în care debitorul și creditorul nu ar avea domiciliul sau sediul în țară, or în cauza de față debitorul are sediul în București, sector 6.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 C.p.c. raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3, art. 651 alin. 1 și art. 714 alin. 1 C.p.c., (înainte de republicare, art. 650 alin. 1 și art. 713 alin. 1 C.p.c.) în forma de la data începerii executării silite, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.

Declină competența de soluționare a cauzei civile privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în sectorul 6, București, .. 291-293, C._, pe intimații T. F. I., cu domiciliul în sectorul 2, București, .. 171, CNP_, T. E. Z., cu domiciliul în sectorul 2, București, ., ., ., CNP_, F. T. L., cu domiciliul procesual ales la T. M. F. din București ., ., ., sector 4, și pe terțul poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ SERVICIUL VERIFICAREA ȘI DECONTAREA CHELTUIELILOR INSTITUȚIILOR PUBLICE, cu sediul în sectorul 4, București, .. 6-8, având ca obiect contestație la executare, în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Dispune înaintarea dosarului, de îndată, la instanța competentă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 4.06.2015.

Președinte, Grefier,

N.-M. C.-S.E. C. B.

Red./Dact. Jud. N.M.C.S/2015/7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7394/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI