Pretenţii. Sentința nr. 8590/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8590/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8590/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8590
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. O. P.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta C. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. c) raportat la art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză, după care, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
Instanța, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 31.12.2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . București, . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. A., ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să achite suma de 211,20 lei reprezentând fond de reparații datorat până în noiembrie 2014; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta este proprietarul apartamentului nr. 92 și nu a plătit fondul de reparații.
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri la dosar.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
Prin întâmpinare pârâta a învederat instanței că a achitat în întregime debitul, fiind depusă la dosar chitanța emise de reclamantă la data de 25.02.2014, din care rezultă că au fost achitate debitele restante cu titlu de fond de reparații, inclusiv cota aferentă lunii decembrie 2014.
În consecință, instanța va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariu mediator, întrucât acea cheltuială nu este necesară pentru introducerea cererii de chemare în judecată, procedura medierii fiind facultativă, nefiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE LOCATARI . București, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta C. A., domiciliată în București, ., .. C, ., ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./4ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8907/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8969/2015. Judecătoria... → |
---|