Pretenţii. Sentința nr. 8981/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8981/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 8981/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8981

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – C. M. D.

GREFIER – D. L. E.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., din București, .. 132, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul M. G. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar, în câte două exemplare, cerere precizatoare și set de înscrisuri. Învederează, de asemenea, că, prin același serviciu, pârâtul a depus la dosar întâmpinare.

Instanța, față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței, la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. c) raportat la art. 107 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, după ascultarea părții prezente, în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 60 de zile.

Instanța, având în vedere înscrisurile depuse pentru termenul de azi, dispune rectificarea citativului în sensul că acțiunea este îndreptată împotriva pârâtului M. G. D. și nu împotriva pârâtei G. M. cum, în mod eronat, s-a menționat în cererea de chemare în judecată.

Instanța comunică pârâtului, prin avocat, câte un exemplar al cererii precizatoare și al setului de înscrisuri atașat.

Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.

Pârâtul, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, apreciind ca fiind admisibilă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța apreciază terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul, prin avocat, solicită să se constate că acțiunea a rămas fără obiect ca efect al achitării debitului, și, având în vedere că plata a fost efectuată înainte de primul termen de judecată, solicită respingerea cererii reclamantei cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată; fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

1. Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2015, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>SCARA 3 a chemat în judecată pe pârâtul M. M. pentru a fi obligați la plata obligațiilor neachitate reprezentând 1505,42 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 636,03 lei reprezentând penalități de întârziere, suma de 200 de lei reprezentând restanțe la fondul de rulment, suma de 122,8 lei reprezentând penalități de întârziere aplicate la sumele aferente fondului de rulment, suma de 820 de lei reprezentând cota parte din fondul de reparații și suma de 205,38 de lei reprezentând penalități de întârziere aplicate la sumele aferente fondului de reparații.

Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata.

2. La dosar, a fost depusă întâmpinare (fila 65) de domnul M. G. D..

Arată că el este proprietarul imobilului.

Recunoaște debitul și arată că face dovada achitării lui.

Fără cheltuieli de judecată.

Solicită administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, indică 205, art. 454 C..

3. La data de 23.05.2015 (fila 71), reclamanta a depus la dosar precizări la acțiune.

Arată că proprietar este domnul M. G. D..

Solicită modificarea cadrului procesual.

4. A fost administrată proba cu înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr.230/2007.

Analizând dosarul, instanța reține:

În fapt, pârâtul M. G. D. e proprietar al apartamentului situat în București, .. 132, ., ., potrivit propriei recunoașteri.

Potrivit ordinului de plată nr. 2/09.06.2015 (fila 69), acesta a achitat în contul bancar al reclamantei suma de 3509,63 lei, exact suma pe care aceasta i-o imputa în total.

Prin urmare, instanța constată că cererea a rămas fără obiect.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, ținând seama de faptul că pârâtul a recunoscut debitul prin întâmpinare și l-a și achitat pe parcursul procesului, în temeiul art. 454 C., instanța urmează să respingă cererea de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ., din București, .. 132, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul M. G. D., cu domiciliul ales la Cabinet de avocat M. L. situat în București, ., ., ca rămasă fără obiect.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.07.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red.jud.C.D./Dact.D.E./4ex./05.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8981/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI