Succesiune. Sentința nr. 6888/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6888/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 6888/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6888

Ședința publică de la 26.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. U.

GREFIER: Florența B.

Pe rol, se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta T. -B. P. si pe pârâții T. -B. C., P. S., V. E., T. -B. N. – E., T. -B. M. M., C. O. si B. E. E., având ca obiect succesiune.

Dezbaterile si cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 26.05.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 10.05.2012 cu nr.de mai sus, legal timbrată, reclamanta-pârâtă T.-B. P. a chemat în judecată pe pârâții-reclamanți T.-B. C., P. S., V. E., T.-B. N. E., T.-B. M. M., C. O. și B. E. E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctului T.-B. I., decedat la data de 25.07.1987, cu ultimul domiciliu în București, ..48, sector 4 și să se constate că are calitatea de moștenitoare legală și testamentară reclamanta-pârâtă, în calitate de soție supraviețuitoare și legatar universal, calitate în are îi revine întreaga masă succesorală, care se compune din cota de ½ din imobilul compus din casă și teren situate în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518 top. 914, a comunei R., să se dispună atribuirea către reclamanta-pârâtă a întregii mase succesorale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta-pârâtă a arătat că la data de 25.07.1987 a decedat tatăl părților, T.-B. I.. Acesta a fost căsătorit cu reclamanta-pârâtă, din căsătoria lor rezultând 4 copii: T.-B. E., căsătorită V., T.-B. S., căsătorită P., T.-B. C. și T.-B. I. M..

Se mai arată că T.-B. I. M. a decesat la data de 25.01.1996, având ca moștenitori pe: T.-B. N. E., soție supraviețuitoare, T.-B. M. M., T.-B. E. E., căsătorită B. și T.-B. O., căsătorită C., toți în calitate de copii ai defunctului.

Se relevă că s-a solicitat deschiderea succesiunii în fața notarului, însă între moștenitori au apărut neînțelegeri.

Se mai învederează faptul că testamentul autentificat sub nr._/29.09.1986 de către fostul notariat de Stat Județean Sibiu, prin care defunctul T.-B. I. a testat în favoarea reclamantei-pârte întreaga avere nu a fost revocat până în prezent, iar reclamanta pârâtă a acceptat moștenirea în mod tacit și prin preluare de bunuri.

În drept au fost invocate dispozițiile C civ, fiind solicitate probele cu înscrisuri, martori, interogatoriu și expertiză.

La data de 03.12.2012, pârâta-reclamantă C. O. a formulat întâmpinare, solicitând constatarea deschiderii succesiunii defunctului T.-B. I., să se constate calitatea de moștenitoare legală, acceptantă, să se constate că masa succesorală se compune din cota de ½ din casa și terenul situate în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518 top. 914, a comunei R., să se respingă punctele 2 și 4 ale cererii de chemare în judecată al reclamantei-pârâte, se solicită reducțiunea liberalităților până la limita rezervei succesorale legale ce le revine comoștenitorilor defunctului T.-B. I. M., să fie obligată reclamanta-pârâta la plata către pârâta-reclamantă a unei sulte corespunzătoare cotei sale parte din masa succesorală și, în acest caz, instanța să dispună partajul, după ce, în prealabil, se va stabili cota parte a fiecărui moștenitor.

La data de 03.12.2012, pârâții-reclamanți T.-B. N. E. și T.-B. M. M., au formulat întâmpinare, ca, de altfel, și pârâții-reclamanți P. S. și V. E., având aceleași solicitări ca și pârâta-reclamantă C. O., cu invocare, în plus, a excepției netimbrării acțiunii reclamantei-pârâte.

De asemenea, la data de 23.01.2013, pârâtul-reclamant T.-B. C. a formulat întâmpinare, având aceleași solicitări precum ceilalți pârâți-reclamanți menționați mei sus, iar, în plus, a cerut să se rețină îmbunătățirile și reparațiile făcute de către acesta la imobil și să le deducă din valoare imobilului.

Prin încheierea din dat de 26.03.2013(f.146 v1), instanța a anulat, ca netimbrate, cererile reconvenționale formulate de către pârâtele T.-B. N. E. și C. O..

La data de 26.11.2013(f.185), reclamanta-pârâtă s-a declarat de acord cu reducțiunea testamentului invocat de către acesta, precum și cu îmbunătățirile efectuate de către pârâții-reclamanți T.-B. C., în cuantumul solicitat de către acesta, P. S., în cuantum de 5000 lei, și V. E., în valoare de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de refacere a acoperișului.

La dat de 30.09.2014, pârâta-reclamantă T.-B. N. E. a formulat o cerere reconvențională solicitând și partajarea locurilor de veci aflate în patrimoniul defuntului T.-B. I., pentru ca la dat de 24.10.2014 reclamanta-pârâtă să depună la dosarul cauzei o întâmpinare la cererea reconvențională menționată, solicitând repingerea acesteia, cu motivarea că cele două locuri de veci au fost acordate în concesiune numitului B. M., defunctul tată al reclamantei-pârâte, pârâta-reclamantă nefăcând dovada că aceste bunuri ar fi aparținut autorului T.-B. I..

La data de 12.05.2015, pârâtul-reclamant T.-B. C. a formulat întâmpinare prin care solicită recunoașterea îmbunătățirilor făcute de către acesta la Corpul B din imobilul ce se solicită a fi partajat, în cuantum de 8000 lei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din actul notarial de la f. 38 v1 coroborat cu extrasul de carte funciară de la f.81 v2, instanța reține faptul că prin contractul de întreținere încheiat la dat de 28.08.1958, numitul S. V. a transmis soților T.-B. I. și T.-B. P., întreaga sa cotă dobândită prin donație, de ½ parte indiviză din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R..

Din certificatul de la f.15 v1, in stanța reține faptul că autorul T.-B. I. a decedat la data de 25.07.1987.

Prin testamentul autentificat sub nr._/29.09.1986(f.9 v1), defunctul T.-B. I. a desemnat legatar universal al averii sale pe reclamanta-pârâtă.

Din înscrisurile de la f.19-36 v1, instanța reține faptul că reclamanta-pârâtă a fost căsătorită cu defunctul T.-B. I., din căsătoria acestora rezultând 4 copii: T.-B. E., căsătorită V., T.-B. S., căsătorită P., T.-B. C. și T.-B. I. M..

Din înscrisul de la f.27 v1, se reține faptul că numitul T.-B. I. M. a decedat la data de 25.01.1996, având ca moștenitori pe T.-B. N. E., soție supraviețuitoare, T.-B. M. M., T.-B. E. E., căsătorită B. și T.-B. O., căsătorită C., toți în calitate de copii ai defunctului.

Prezentul litigiu aduce în fața instanței problemele ridicate de succesiunea rămasă de pe urma defunctului T.-B. I..

Cu titlu preliminar, instanța constată că se impune a se stabili care este legea civilă aplicabilă prezentului litigiu, având în vedere succesiunea în timp a mai multor legi civile, respectiv Codul civil din anul 1864 [intrat în vigoare în anul 1865] și Codul civil din anul 2009 [Legea nr. 287/2009, intrată în vigoare la data de 1.10.2011].

Observând elementele arătate mai sus rezultă că noul cod civil a intrat în vigoare la o dată ulterioară datei decesului numitului I. G..

Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii. Or, atât art. 651 din Codul civil din 1864 cât și art. 954 din Codul civil din 2009 cuprind același principiu potrivit căruia succesiunea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Întrucât numitul T.-B. I. a decedat la data de 25.07.1987, rezultă că aceasta este și data deschiderii succesiunii sale. Această dată fiind anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil, cum s-a enunțat deja mai sus, înseamnă că raportul juridic de drept substanțial care este dedus judecății va fi soluționat prin aplicarea prevederilor vechiului Cod civil (din 1864), astfel încât referirile în cauza de față vor privi numai acest din urmă cod civil, deși în prezent este abrogat.

Instanța reține că prin apărările formulate, părțile litigante și-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori ai autorului T.-B. I..

Instanța mai observă că potrivit art. 669 din Codul civil din 1864 clasa I de moștenitori legali este formată din descendenții lui de cuius, iar prin descendenți trebuie să se înțeleagă copii defunctului și urmașii lor în linie dreaptă, la infinit, fără deosebire de sex și indiferent dacă sunt din aceiași căsătorie sau din căsătorii diferite. Pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C., precum și defunctul T.-B. I. M. fac, deci, parte din clasa I de moștenitori ai autorului T.-B. I., iar, prin retransmiterea drepturilor succesorale ale defunctului T.-B. I. M. cu privire la averea autorului T.-B. I., pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O. fac parte din aceiași clasă I de moștenitori.

Pe de altă parte, soția supraviețuitoare a defunctului nu este rudă cu acesta și nici nu face parte din vreo clasă de moștenitori, însă vine la moștenire în nume propriu, în concurs cu oricare dintre cele 4 clase de moștenitori legali, fără să fie înlăturată de vreuna dintre acestea, soția supraviețuitoare fiind și ea moștenitoare legală a defunctului. În această situație este reclamanta-pârâtă T.-B. P., soție supraviețuitoare a autorului T.-B. I., precum și T.-B. N. E., soție supraviețuitoare a defunctului T.-B. I. M..

Instanța reține faptul că toate părțile litigante au acceptat tacit succesiunea în termenul de 6 luni de exprimare a opțiunii succesorale, potrivit art. 689 și art. 700 din Codul civil din 1864, prin actele de administrare definitivă a imobilului succesoral, concretizare în lucrări de înlocuire a acoperișului casei parte a respectivului imobil, precum și prin actele de folosință a unor bunului din moștenirea autorului T.-B. I..

Pe de altă parte, prin testamentul autentificat prin încheierea nr._/29.09.1986 emisă de către fostul Notariat de Stat Județean Sibiu, autorul T.-B. I. a instituit-o legatar universal pe reclamanta-pârâtă T.-B. P. (f. 9 v1).

Reclamanta-pârâtă a înțeles să se prevaleze de calitatea ei de moștenitor testamentar și moștenitor legal.

Pârâții reclamanți au solicitat reducțiunea legatului instituit prin testamentul menționat până la valoarea cotității disponibile și respectarea în acest fel a rezervei succesorale a acestora.

Se observă deci că de pe urma autorului T.-B. I. au rămas ca moștenitori, reclamanta-pârâtă T.-B. P., în calitate de soție supraviețuitoare a autorului menționat, pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C., în calitate de copii ai autorului, și, prin retransmitere, în cadrul patrimoniului descendentului de gradul I T.-B. I. M., pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O., în calitate de copii ai acestui din urmă defunct, precum și pârâta-reclamantă T.-B. N. E., soție supraviețuitoare a defunctului T.-B. I. M..

Este acceptat în doctrină că instituirea de legatari universali are semnificația exheredării indirecte a moștenitorilor legali. Însă, legea prevede și instituția rezervei succesorale care reprezintă acea parte din patrimoniul celui care lasă moștenirea și la care moștenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinței defunctului manifestată prin liberalități făcute în timpul vieții, adică donații, și/sau prin dispoziții testamentare pentru cauză de moarte, adică legate sau exheredări.

Potrivit art. 841 – 842 din Codul civil din 1864 calitatea de moștenitori rezervatari o au descendenții defunctului de orice grad, precum și soțul supraviețuitor. Prin urmare toate părțile litigante au calitatea de moștenitori rezervatari ai autorului T.-B. I..

Prima operațiune care se impune este stabilirea rezerva succesorală a moștenitorilor rezervatari, după care stabilim cotitatea disponibilă.

Astfel, rezerva soțului supraviețuitor se imputa asupra întregii mase succesorală, care în concurs cu descendenții este de 1/2 din 1/4 (jumătate din cota legală), adică 4/32 (1/8).

Rezerva totală a celor 4 descendenților de gradul I este de 3/4 și se impută asupra restului moștenirii de 7/8 (rezultată după deducerea rezervei soțului supraviețuitor, de 1/8 (8/8 minus 1/8 egal cu 7/8); în acest caz rezerva globală a descendenților de gradul I este de 3/4 din 7/8, adică 21/32.

Din cumularea rezervei soțului supraviețuitor T.-B. P., de 4/32 din masa succesorală cu rezerva descendenților de gradul I V. E., P. S., T.-B. C. și T.-B. I. M., de 21/32 din masa succesorală, rezultă că cotitatea disponibilă a masei succesorale este de 7/32.

Instanța constată așadar coexistența moștenirii legale cu cea testamentară, în speță existând moștenitori rezervatari care vine la succesiune în temeiul legii, mai precis pârâții-reclamanți, și un alt moștenitor, mai precis reclamanta-pârâtă, care vine la succesiune atât în temeiul legii cât și în calitate de legatară universală, în temeiul testamentului întocmit de către autorul T.-B. I..

Având în vedere toate aceste argumentele cu privire la rezerva succesorală a descendenților de gradul I ai autorului, se impune ca instanța să dispună reducțiunea legatului universal instituit în favoarea reclamantei-pârâte prin testamentul autentificat sub nr._/29.09.1986 emisă de către fostul Notariat de Stat Județean Sibiu, până la limita cotității disponibile ordinare, de 7/32 din masa succesorală, plus rezerva soțului supraviețuitor, de 4/32 din masa succesorală, așadar în limita cotei de 11/32 din masa succesorală, pentru respectarea rezervei descendenților de gradul I, de 21/32 din masa succesorală.

Având în vedere toate considerentele expuse până la acest punct, instanța constată că de pe urma defunctului T.-B. I. au calitatea de moștenitori următoarele persoane:

- reclamanta-pârâtă T.-B. P., în calitate de soție supraviețuitoare a autorului T.-B. I. și căreia îi revine cota parte de 44/128 (11/32 ori 4), adică o cotă de 176/512 din masa succesorală, în calitate de moștenitor legal și legatar universal;

- pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C. și defunctul T.-B. I. M., în calitate de copii ai autorului T.-B. I., și cărora le revine, fiecăruia în parte, câte o cota parte de 21/128, adică 84/512 (totalul celor 4 descendenți de gradul I fiind de 84/128, adică 336/512) din masa succesorală, în calitate de moștenitori rezervatari;

- prin retransmitere, în cadrul patrimoniului descendentului de gradul I decedat T.-B. I. M., pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O., în calitate de copii ai acestui din urmă defunct, cărora le revine, fiecăruia în parte, câte o cota parte de 63/512 ( 3/4, cota descendenților, ori 21/128, cota defunctului T.-B. I. M. din masa succesorală a autorului T.-B. I. ) din masa succesorală, în calitate de moștenitori legali, precum și pârâta-reclamantă T.-B. N. E., soție supraviețuitoare a defunctului T.-B. I. M. și cărora îi revine o cota parte de 21/512 (1/4, cota soțului supraviețuitor, ori 21/128, cota defunctului T.-B. I. M. din masa succesorală a autorului T.-B. I.) din masa succesorală, în calitate de moștenitoare legală;

Următoarea problemă care trebuie soluționată este aceea a compunerii efective a masei succesorale rămase de pe urma de cuius și a valorii acesteia.

Or, instanța a reținut că numitul S. V. a transmis soților T.-B. I. și T.-B. P., întreaga sa cotă dobândită prin donație, de ½ parte indiviză din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R..

În aceste condiții instanța reține faptul că imobilul menționat mai sus a fost dobândit de către soții T.-B. I. și T.-B. P. cu titlu de bun comun, fiind dobândit de aceștia prin contribuții egale, de ½ fiecare dintre soți.

În aceste condiții, masa succesorală se compune dintr-o cotă de ½ a defunctului T.-B. I., dobândită cu titlu de bun comun, din cota de ½ din dreptul de proprietate transmis prin contractul de întreținere de la f. 38 v1 asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R.. Așadar, masa succesorală este compusă în cauză de cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat.

Restul de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului, reprezentând cota parte a soției T.-B. P. devine bun propriu a acesteia, potrivit art. 30 alin. 1 din Codul familiei, codevălmășia dintre soți încetând la momentul decesului unuia dintre aceștia.

În conf.cu disp. art.728 C.civ, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel că urmează a dispune ieșirea din indiviziune a părților, conform cotelor mai sus reținute, asupra bunurilor comune și asupra sumei de bani, reprezentând c/val. autoturismului vândut .

La stabilirea loturilor instanța a avut în vedere, în conf. cu prev. art. 673 indice 9 C.p.c., ca fiecare dintre părți să primească bunuri imobile în natură, faptul că reclamanta-pârât a exercitat, după desfacerea căsătoriei, în mod permanent, posesia asupra imobilului, iar cota succesorală a acesteia este mai mare.

In consecința instanța va dispune atribuirea către reclamanta-pârâtă a întregii mase succesorale, reprezentând cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R., identificat prin raportul e expertiză întocmit de către expert M. Mrceal A. (f.29-36 v2).

În condițiile în care prin raportul de expertiză imobiliară evaluatorie (f.38-49 v2) s-a stabilit că valoarea totală de circulație a imobilului menționat se ridică la suma de 54.920 lei, rezultă ca valoarea masei succesorale, reprezentând ¼ din dreptul de proprietate, este în sumă de 13.730 lei.

În baza art. 673 indice 5 al. 5 C.p.c pentru egalizarea valorică a loturilor părților litigante, instanța urmează a obliga reclamanta-pârât să plătească fiecăruia dintre pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C. o sultă în valoare de câte 2252,57 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 84/512 din masa succesorală, să plătească fiecăruia dintre pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O. o sultă în valoare de câte 1689,43 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 63/512 din masa succesorală, precum și să plătească pârâtei-reclamante T.-B. N. E. o sultă în valoare de 563,14 lei, corespunzătoare cotei sale părți de 21/512 din masa succesorală, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Relativ la cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă T.-B. N. E., prin care a solicitat și partajarea locurilor de veci aflate în patrimoniul defuntului T.-B. I., instanța va respinge această cerere reconvențională, ca neîntemeiată, cu motivarea că, așa cum rezultă din înscrisul de la f.16 v2, . figura nr.41 din Cimitirul „Progresul I”, compusă din două gropi, au fost acordate în concesiune numitului B. M., defunctul tată al reclamantei-pârâte, pârâta-reclamantă nefăcând dovada că aceste bunuri ar fi aparținut autorului T.-B. I..

Cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant T.-B. C., instanța, din raportul de expertiză în construcții(f.37-49), coroborat cu susținerile reclamantei-pârâte și cele ale celorlalți pârâți reclamanți, care prin întâmpinările depuse la dosar și care la termenul de judecată din data de 12.05.2015 au recunoscut efectuarea reparațiilor de către pârâtul reclamant mai sus indicat, susțineri având valoarea de mărturisiri judiciare, instanța reține faptul că pârâtul-reclamant T.-B. C. a efectuat lucrări pentru schimbarea acoperișului la corpul de clădire B din imobilul ce face obiectul litigiului, lucrări în valoare de 8.000 lei.

În aceste condiții, în temeiul art.774 și 775 din C. civ. de la 1864, instanța constată că suma de 8000 de lei, reprezentând costul reparațiilor menționate mai sus, constituie o sarcină a moștenirii, astfel că va admite cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant T.-B. C. și va obliga reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant T.-B. C. suma 2.750 lei, corespunzătoare cotei primeia de 176/512 din masa succesorală, va obliga pe fiecare dintre pârâții-reclamanți V. E. și P. S. la plata către același pârât-reclamant T.-B. C. a sumei de câte 1312,5 corespunzătoare cotei lor părți de 84/512 din masa succesorală, de asemenea, va obliga pe fiecare dintre pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O. la plata către pârâtul-reclamant T.-B. C. a sumei de câte 984,37 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 63/512 din masa succesorală, și va obliga pe pârâta-reclamantă T.-B. N. E. la plata către pârâtul-reclamant T.-B. C. a sumei de 328,12 lei, corespunzătoare cotei sale părți de 21/512 din masa succesorală.

În fine, în temeiul art.274 alin.1 C. proc. civ., instanța constată că la termenul de judecată din data de 12.05.2015 părțile litigante au revenit asupra capătului de cere vizând acordarea de cheltuieli de judecată, astfel că va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată formulată de reclamanta-pârâtă T.-B. P., cu domiciliul în București, ., nr. 48, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți T.-B. C., cu domiciliul în București, ., sector 5, P. S., cu domiciliul în București, ., nr. 48, ., ., sector 4, V. E., cu domiciliul în București, ., ., ., T.-B. N. E., cu domiciliul în București, .-3, ..7, ., sector 4 T.-B. M. M., cu domiciliul în București, .-3, ..7, ., C. O., cu domiciliul în București, .-3, ..7, ., sector 4, și B. E. E., cu domiciliul în București, ..18, ..

Constată deschisă succesiunea defunctului T.-B. I., decedat la data de 25.07.1987, cu ultimul domiciliu în București, ., nr. 48.

Constată că masa succesorală de pe urma defunctului T.-B. I. se compune din cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R..

Constată că au calitatea de moștenitori de pe urma defunctului T.-B. I. următoarele persoane:

- reclamanta-pârâtă T.-B. P., în calitate de soție supraviețuitoare a autorului T.-B. I. și căreia îi revine cota parte de 44/128 (11/32 ori 4), adică o cotă de 176/512 din masa succesorală, în calitate de moștenitor legal și legatar universal;

- pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C. și defunctul T.-B. M. M., în calitate de copii ai autorului T.-B. I., și cărora le revine, fiecăruia în parte, câte o cota parte de 21/128, adică 84/512 (totalul celor 4 descendenți de gradul I fiind de 84/128, adică 336/512) din masa succesorală, în calitate de moștenitori rezervatari;

- prin retransmitere, în cadrul patrimoniului descendentului de gradul I decedat T.-B. I. M., pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O., în calitate de copii ai acestui din urmă defunct, cărora le revine, fiecăruia în parte, câte o cota parte de 63/512 ( 3/4, cota descendenților, ori 21/128, cota defunctului T.-B. I. M. din masa succesorală a autorului T.-B. I. ) din masa succesorală, în calitate de moștenitori legali, precum și pârâta-reclamantă T.-B. N. E., soție supraviețuitoare a defunctului T.-B. I. M. și cărora îi revine o cota parte de 21/512 (1/4, cota soțului supraviețuitor, ori 21/128, cota defunctului T.-B. I. M. din masa succesorală a autorului T.-B. I.) din masa succesorală, în calitate de moștenitoare legală;

Dispune reducțiunea legatului universal instituit în favoarea reclamantei-pârâte prin testamentul autentificat sub nr._/29.09.1986 emisă de către fostul Notariat de Stat Județean Sibiu, până la limita cotității disponibile ordinare, de 7/32 din masa succesorală, plus rezerva soțului supraviețuitor, de 4/32 din masa succesorală, așadar în limita cotei de 11/32 din masa succesorală, pentru respectarea rezervei descendenților de gradul I, de 21/32 din masa succesorală.

Atribuie către reclamanta-pârâtă întreaga masă succesorală, reprezentând cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren și casă, situat în ., înscris în cartea funciară cu nr.2518, top. nr. 914, a comunei R., identificat prin raportul e expertiză întocmit de către expert M. Mrceal A. (f.29-36 v2).

Stabilește că valoarea masei succesorale, reprezentând ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilului, este în sumă de 13.730 lei.

Pentru egalizarea valorică a loturilor părților litigante, instanța obligă reclamanta-pârât să plătească fiecăruia dintre pârâții-reclamanți V. E., P. S., T.-B. C. o sultă în valoare de câte 2252,57 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 84/512 din masa succesorală, să plătească fiecăruia dintre pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O. o sultă în valoare de câte 1689,43 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 63/512 din masa succesorală, precum și să plătească pârâtei-reclamante T.-B. N. E. o sultă în valoare de 563,14 lei, corespunzătoare cotei sale părți de 21/512 din masa succesorală, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă T.-B. N. E..

Admite cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant T.-B. C. și obliga reclamanta-pârâtă să achite pârâtului-reclamant T.-B. C. suma 2.750 lei, corespunzătoare cotei primeia de 176/512 din masa succesorală, obligă pe fiecare dintre pârâții-reclamanți V. E. și P. S. la plata către același pârât-reclamant T.-B. C. a sumei de câte 1312,5 corespunzătoare cotei lor părți de 84/512 din masa succesorală, de asemenea, obligă pe fiecare dintre pârâții-reclamanți T.-B. M. M., B. E. și C. O. la plata către pârâtul-reclamant T.-B. C. a sumei de câte 984,37 lei, corespunzătoare cotei lor părți de 63/512 din masa succesorală, și obligă pe pârâta-reclamantă T.-B. N. E. la plata către pârâtul-reclamant T.-B. C. a sumei de 328,12 lei, corespunzătoare cotei sale părți de 21/512 din masa succesorală.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. UlariuFlorența B.

Red. Jud. C.C.U/Tehnored. C.C.U si F.B/ 10 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 6888/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI