Validare poprire. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3855/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3855/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentință civilă nr. 3855

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. D. P.

GREFIER: R. C. U.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea S. S. PRIN REPRZEENTANT . în contradictoriu cu debitorul G. M. și terțul poprit ., având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns debitorul, personal identificat cu CI . nr._ CNP_ și terțul poprit, lipsind creditoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având în vedere că pricina se află la prima zi de înfățișare cu părțile legal citate, instanța în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă rap. la art. 789 alin. 1 și art. 650 Cod procedură civilă, stabilește că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

În temeiul art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului ca fiind o lună.

Debitorul G. M., arată că nu deține dovada faptului că a împuternicit pe avocatul care a redactat întâmpinarea și cererea reconvențională, dar susține că l-a împuternicit pe acesta.

Instanța apreciază că, deși lipsește împuternicirea avocatului care a redactat întâmpinarea și cererea reconvențională, totuși declarația părții, ratifică contractul de mandat în baza căruia a fost întocmită întâmpinarea și cererea reconvențională.

Instanța pune în discuție inadmisibilitatea cererii reconvenționale având în vedere că cererea reconvențională nu are legătură cu obiectul cererii principale.

Debitorul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea inadmisibilității cererii reconvenționale.

Instanța respinge ca inadmisibilă cererea reconvențională, cu motivarea că pretențiile pentru daunele morale și constatarea inexistenței unui debit al cărui cuantum nu a fost precizat în cererea reconvențională, nu au legătură cu cererea principală care are ca obiect validare poprire.

Instanța ridică din oficiu și pune în discuție conform dispozițiilor art. 224 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității de reprezentant a ., având în vedere art. 84 Cod procedură civilă potrivit căruia persoanele juridice pot fi reprezentate în fața instanțelor de judecată numai prin avocați sau consilieri juridici.

Debitorul și terțul poprit având pe rând cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției ridicată de către instanță.

Instanța reține cauza în pronunțare în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a ..

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea sa, S. S., prin mandatar . KSI Romania SRL a chemat în judecată pe F. I. SRL si pe G. M., solicitând validarea popririi in dosarul de executare 1740/2013 B. M. C..

Instanta a ridicat din oficiu exceptia lipsei calitatii de reprezentant a mandatarului.

După analizarea cererii principale si a probelor administrate in cauza instanta a retinut urmatoarele.

Cererea de chemare in judecata a fost formulata prin mandatarul . Romania SRL. Inscrisul intitulat “Imputernicire” (fila 12 dosar) este un inscris autentificat.

Norma legala care reglementeaza reprezentarea conventionala a persoanelor juridice este art.84 al.1 C.pr.civ. care dispune:

„Persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii.”.

Rezulta cu claritate ca reclamanta, fiind persoana juridica, nu poate fi reprezentata conventional de o alta persoana juridica, ci numai de consilier juridic sau de avocat.

In consecinta, in baza art.82 C.pr.civ., instanta va admite exceptia si va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei calitatii de reprezentant a ..

Anuleaza cererea de chemare in judecata formulata de creditoarea S. S. PRIN REPRZEENTANT ., cu sediul în București, .. 1, ., în contradictoriu cu debitorul G. M., cu domiciliul în București, ., ., ., și terțul poprit ., cu sediul în București, ., nr. 58, ., Sector 4.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31.03.215.

PREȘEDINTE, GREFIER, L. D. P. R. C. Utoiu

Red. Jud. LDP/Dact. RCU/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3855/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI