Validare poprire. Sentința nr. 5826/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5826/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5826/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

....

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5826

Ședința publică de la 07.05.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER:R. N.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditorul . în contradictoriu cu debitoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI -A.A.A.S. și cu terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având obiect validare poprire.

La apelul făcut în ședință publică, la ambele strigări ale cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București față de dispozițiile art. 650 și art. 789 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și de sediul executorului, și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.11.2014, sub nr._, creditoarea . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța în contradictoriu cu debitoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului și terțul poprit A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București, să valideze poprirea înființată de B.E.J. M. A. prin adresa din data de 14.10.2014, în dosarul de executare nr. 447/2013, până la concurența sumei de_,62 lei.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile pentru efectuarea popririi, nu s-a conformat dispozițiilor executorului judecătoresc în sensul că nu a înființat poprirea asupra tuturor conturilor debitoarei, nu a consemnat sumele de bani poprite, nu a trimis dovada consemnării către executorul judecătoresc și nu a comunicat executorului judecătoresc cuantumul sumelor de bani care nu sunt supuse executării silite și dovezile din care să rezulte că aceste sume nu sunt supuse executării silite. Creditoarea a mai susținut că terțul poprit, în loc să consemneze sumele de bani urmăribile, le-a liberat debitorului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 și urm. C.proc.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

În dovedirea cererii, s-au depus copii ale unor înscrisuri din dosarul de executare.

La data de 02.02.2015, debitoarea A. pentru Administrarea Activelor Statutului a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes a creditoarei în formularea cererii, motivat de faptul că terțul poprit a confirmat înființarea popririi, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Legal citat, terțul poprit nu a depus întâmpinare.

La data de 06.03.2015, creditoarea a depus răspuns la întâmpinare.

Ca urmare a adresei instanței, Biroul Executorului Judecătoresc M. A. a depus la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 447/2013.

La termenul de judecată din data de 07.05.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată, urmând a o admite, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 789 Cod Procedură Civilă, „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.” De asemenea, potrivit art. 650 alin.1 din C.proc.civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite în dosarul de executare nr. 447/2013, „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar potrivit alin. 2, „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Instanța reține că în speță executarea silită în dosarul de executare nr. 447/2013 a început la data de 27.09.2013, conform prevederilor art. 622 Cod procedură civilă prin depunerea cererii creditorului la B. „M. A.”, cu sediul în sectorul 5 București (f. 27).

De asemenea, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat, în dosarul nr._/302/2013 încheierea din data de 10.10.2013, prin care a dispus încuviințarea executării silite cu privire la titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare nr. 447/2013 al B. „M. A.”.

Având în vedere că în prezentul dosar se solicită validarea unei popriri înființate într-un dosar de executare al B.E.J. M. A. cu sediul în București, Sector 5, instanța care are competența de a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Sectorului 5 București.

Astfel, instanța reține că executarea silită a început anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă care stabileau competența instanței de executare raportat la sediul executorului judecătoresc. De asemenea, instanța de executare a fost determinată prin depunerea cererii de încuviințare a executării anterior acestei date, cu sesizarea instanței competente conform dispozițiilor art. 650 Cod Procedură Civilă în vigoare la acea dată, respectiv Judecătoria Sectorului 5.

Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării silite la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor”, nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare. Pe cale de consecință, dispozițiile normative astfel cum au fost modificate prin decizia nr. 348/17.06.2014 nu sunt aplicabile executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor, competența rămânând câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, conform art. 25 alin. (2) Cod Procedură Civilă.

Competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) Cod Procedură Civilă, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau, raportat la dispozițiile art. 789 alin. (1) Cod Procedură Civilă, cererea de validare a popririi.

Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse anterior, ținând cont și de caracterul absolut al competenței în materia executării silite, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod Procedură Civilă, va admite excepția necompetenței Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de instanță din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei formulată de creditorul . cu sediul în Suceava, ., ., . în contradictoriu cu debitoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI -A.A.A.S. cu sediul în sector 1, București, ., nr. 50 și cu terțul poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în sector 4, București, .. 6-8 având obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. M. N. R.

Red. M.B./Dact. M.B. și N.R./4 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5826/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI