Validare poprire. Sentința nr. 6282/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6282/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6282/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6282
ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 14.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. B.
GREFIER: L. L. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect „validare poprire – aplicare amendă civilă” privind pe creditoarea . REPREZENTANT LEGAL ., în contradictoriu cu debitoarea M. M. N. și terțul poprit . SRL.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru 29.04.2015, 07.05.2015 și 14.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 10.11.2014 petenta S.C. K. S.A., prin reprezentant legal S.C. K. ROMANIA S.R.L. în contradictoriu cu debitorul M. M. N. și cu terțul poprit C. I. EXPORT SRL, a formulat cerere de validare a popririi înființate în dosarul de executare nr. 714/2014, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RF_/09.05.2006, asupra sumelor de bani datorate sau pe care le va datora în viitor terțul poprit debitoarei, până la concurența sumei de 6.195,95 lei. S-a mai solicitat amendarea terțului poprit.
În motivarea cererii, petenta a arătat că în fapt, deși adresa de înființare a popririi îndeplinea toate cerințele legale, terțul poprit a refuzat să dea curs acesteia.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 786 și ale art. 789 Cod de procedură civilă.
În temeiul art. 411, pct. 2 C.proc.civ., petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Debitoarea și terțul poprit deși legal citați nu au formulat întâmpinare.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare nr. 714/2014.
La data de 21.04.2015, terțul poprit a depus precizări prin care a arătat că debitoarea este în continuarea angajata societății, cu un salariu de 250 lei lunar.
Totodată, a învederat instanței că a depus în contul B. M. C. câte 50 lei pentru debitoare câte 50 lei pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2015.
În dovedire, a atașat înscrisuri.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Contractul de credit nr. RF_/09.05.2006, încheiat cu creditoarea RAIFFEISEN BANK S.A., debitoarea M. M. N. a contractat un credit în cuantum de 12.100 lei. Ca urmare a neplății debitului la termenele stabilite prin contract, creditoarea a constatat existența unui sold de 5.187,17 lei.
La data de 10.04.2014 prin încheierea Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din data de 15.05.2014, s-a dispus încuviințarea executării silite cu privire la titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. RF_/09.05.2006.
La data de 12.06.2014 a fost emisă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, prin care au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 1.008,78 lei.
La data de 13.10.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit C. I. EXPORT S.R.L., până la concurența sumei de 6.195,95 lei, asupra veniturilor datorate debitoarei, urmând ca acesteia să-i fie reținut 1/3 din salariul lunar obținut (f. 40).
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 17.10.2014 (f. 38).
Instanța consideră cererea de validare a popririi formulată de creditoare întemeiată în parte, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 789 alin. 1 C.pr.civ., „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Conform alin.3 din același text de lege, „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”, iar alin. 6 prevede că „dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.”
Așadar, rezultă că limitele învestirii instanței în procedura validării de poprire sunt verificarea existenței titlului executoriu în baza căruia se face executarea și a dovezii faptului că terțul poprit este dator debitorului și că nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi.
Pe calea acestei proceduri nu poate fi analizată valabilitatea popririi înființate sau a oricărui alt act de executare, legea prevăzând în acest scop o procedură specială, cea a contestației la executare, ce poate fi exercitată numai într-un anumit termen.
Instanța reține că terțul poprit a confirmat faptul că debitorul este salariatul său, astfel încât instanța va constata că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului. De asemenea, terțul poprit nu a invocat afectarea sumelor de bani asupra cărora s-a înființat poprirea unor destinații speciale cu consecința imposibilității înființării popririi. Cu toate acestea, în mod nejustificat, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna sumele de bani menționate în adresa de poprire și de a trimite dovada executorului în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, astfel cum dispune art. 786 alin. 1, pct. 1 C.pr.civ. Instanța reține și faptul că, în ceea ce îl privește pe debitorul din prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că actele executare din dosarul nr. 714/2014 al B.E.J. M. C. au fost anulate până în prezent de către instanța de executare și nici nu s-a dispus de către aceasta suspendarea executării silite.
Din înscrisurile depuse la dosar reiese că numai la data de 28.01.2015, iar ulterior la 09.03.2015, respectiv 20.04.2015, terțul poprit a virat în contul B. M. C. suma de totală de 150 lei, prin urmare creanța rămasă este în cuantum de 6.045,95 lei, instanța urmând a se raporta la această sumă în analiza cererii de validare a popririi.
Potrivit precizărilor scrise depuse de terțul poprit, debitoarea este angajata societății C. I. Export SRL și obține un salariu lunar net de 250 lei, terțul poprit având obligația de a reține 1/3 din cuantumul acestuia.
Având în vedere plățile efectuate, instanța va reține că, pentru perioada 28.01._15, terțul poprit și-a îndeplinit în parte obligațiile, achitând suma de 50 lei pentru lunile ianuarie-martie 2014, motiv pentru care terțul poprit datorează, pentru perioada 28.01._15, numai diferența dintre 1/3 din venitul lunar net obținut de debitoare și suma de 50 lei.
În ceea ce privește perioada cuprinsă între data primirii adresei de poprire, respectiv 17.10.2014 și data primei plăți din 28.01.2015, instanța constată că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 786 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ.
Pentru aceste motive, instanța va dispune validarea popririi înființate la data de 13.10.2014 în dosarul de executare nr. 714/2014 al B. M. C., pentru sumele datorate de terțul poprit debitoarei, până la achitarea creanței rămase în cuantum de 6.045,95, pentru perioada cuprinsă între data primirii de către terțul poprit a adresei de poprire, respectiv 17.10.2014 și data primei plăți din 28.01.2015, precum și pentru perioada cuprinsă între data plății din 20.04.2015 și data achitării în întregime a creanței, în limita cotei de 1/3 din venitul lunar net, potrivit art. 728 C.proc.civ., iar pentru perioada 28.01._15, în limita diferenței dintre 1/3 din venitul lunar net și suma de 50 lei achitată pentru lunile ianuarie-martie 2015.
În ceea ce privește cererea de amendare a terțului poprit, instanța reține că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 789, alin. 9 C., care prevăd că terțul poprit, care cu rea-credința, a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre, cu o sumă cuprinsă între 2000 lei și_ lei.
În cauză, din materialul probator administrat nu rezultă intenția sau culpa gravă a terțului poprit în neluarea măsurilor de poprire, nefiind îndeplinite condiția relei-credințe a terțului poprit în neluarea măsurilor de efectuarea a popririi, prevăzute de dispozițiile art. 789, alin 9 C..
Având în vedere considerentele exprimate mai sus, instanța va admite în parte cererea de validare a popririi și va respinge cererea de amendare a terțului poprit, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea . REPREZENTANT LEGAL ., cu sediul în sector 4 București, .. 1, . cu debitoarea M. M. N., cu domiciliul în sector 4, București, . nr. 8, .. 2 și terțul poprit . SRL, cu sediul în sector 4, București, . nr. 8.
Validează poprirea înființată de B. M. C. la data de 13.10.2014 în dosarul de executare nr. 714/2014 pentru sumele datorate de terțul poprit debitoarei, până la achitarea creanței în cuantum de 6.045,95 lei, astfel:
- pentru perioada de la primirea adresei de poprire, respectiv 17.10.2014 până la data primei plăți din 28.01.2015, precum și pentru perioada cuprinsă între data plății din 20.04.2015 și data achitării în întregime a creanței, în limita cotei de 1/3 prevăzută de art.728 C.p.c,
- pentru perioada 28.01._15, în limita diferenței dintre 1/3 din venitul lunar net și suma de 50 lei achitată pentru lunile ianuarie-martie 2015.
Respinge capătul de cerere privind amendarea terțului poprit ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în 5 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. B. L. L. F.
Red./Dact./ Jud. A.M.B./5 ex./09.2015
← Validare poprire. Sentința nr. 6283/2015. Judecătoria SECTORUL... | Validare poprire. Sentința nr. 6284/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|