Validare poprire. Sentința nr. 7217/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7217/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 7217/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7217
Ședința publică din data de 02.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. C.
Grefier: F. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de creditor . IFN SA, în contradictoriu cu debitoarea E. I. C. si tertul poprit ., având ca obiect „validare poprire”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în baza art. 104 alin 13 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, față de lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificând din oficiu la prima zi de înfățișare competența acestei instanțe, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză după care în baza art 258 C.p.c. incuviințează pentru părți proba cu inscrisurile de la dosar și potrivit art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 04.03.2015, sub dosar nr._, creditoarea E. R. SERVICES IFN SA, în contradictoriu cu debitoarea E. I. C. si tertul poprit ., a formulat cerere având ca obiect validarea popririi înființată în dosarul de executare nr. 183/2014 al B. D. F. L., până la concurența sumei de 3355,62 RON, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de creditoare în valoare de 166 RON, și cheltuielile de executare efectuate în valoare de 517,55 RON, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 03.05.2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în data de 21.07.2014, E. R. SERVICES IFN SA a procedat la declararea ca exigibilă anticipată a creditului și a declanșat procedura de executare silită, situația financiară a creditului la data de 27.02.2015 fiind în sensul că suma totală restantă era în valoare de 3355,62 RON. Prin Încheierea din data de 07.08.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București a fost încuviințată executarea silită a debitoarei. În cadril executării silite a fost comunicată către terțul poprit la data de 03.02.2015 adresa de înființare a popririi din data de 30.01.2015, în scopul indisponibilizării sumelor de bani pe care le datorează în calitate de angajat al debitorului.
Terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi, respectiv de a consemna sau de a plăti sume care reprezintă obligația de plată a debitorului și nici nu a comunicat faptul că nu mai datorează nicio sumă de bani debitorului sau că debitorul nu mai este angajatul societății.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.789 din C.p.civ.
Creditoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 223 Noul C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată, cu suma de 20 de RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Creditoarea a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din dosarul de executare.
Debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare la dosar.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate actele din dosarul de executare nr. 183/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Ca urmare a cererii creditoarei . IFN SA a fost înregistrat dosarul de executare 183/2014 pentru punerea în executarea a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 03.05.2005 .
În cadrul dosarului de executare 183/2014 executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi la data de 30.01.2015 la terțul poprit . până la concurența sumei de 3355,26+517,55 lei, adresa de poprire fiind comunicată terțului poprit la data de 03.02.2015.
Instanța consideră neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoare, pentru următoarele considerente:
În drept, instanța reține că, potrivit art.780 alin.1 C.pr.civ., „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”.
Potrivit art. 789 alin.1 C.pr.civ. „Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. Potrivit alin.4 din același text de lege, în cazul în care în baza probelor administrate se constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța de executare va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi”.
Din coroborarea textelor legale rezultă că pentru validarea popririi este necesar să existe un raport între debitor și terțul poprit prin care terțul poprit să datoreze anumite sume de bani debitorului.
Or, în cauză, nu există nici un înscris depus la dosar și nici la dosarul de executare din care să reiasă că ar exista un raport între debitoarea debitoarea E. I. C. si tertul poprit ., din nici un act nu reiese că aceasta ar fi angajata terțului poprit, dovada acestor raporturi fiind în sarcina creditoarei conform art. 10 din C.p.civ., cel ce face o afirmație în fața instanței fiind obligat să o dovedească.
De aceea, instanța va respinge cererea de validare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de creditor . IFN SA cu sediul in Bucuresti, .. 6A, sector 2, în contradictoriu cu debitoarea E. I. C. cu domiciliul in Bucuresti, ., ., ., sector 4 si tertul poprit . cu sediul in Bucuresti, Calea Ș. V., nr. 256, ., . ca neîntemeiată.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CC/Dact FM- 5 ex
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7210/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7194/2015. Judecătoria... → |
---|