Anulare act. Sentința nr. 1679/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1679/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 1679/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 1679
Ședința publică din data de 15.02.2016
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâta D. O. G., având ca obiect succesiune – partaj judiciar – revendicare imobiliară.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 04.02.2016 și 15.02.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2015 cu nr. de mai sus, reclamantul B. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta D. O. G., ca prin hotărârea pe care o va pronunța să:
1. constate că reclamantul, în calitate de moștenitor al defuncților Filotti G. și Filotti M., deține o cotă de moștenire de 55/64 din terenul în suprafață de 22.500 mp, situat în .(150), sector 4, aferent Titlului de proprietate nr._/2002 emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului București, iar pârâta, în calitate de moștenitoare a defunctei Filotti M., deține o cotă de moștenire de 9/64 din acest teren, în considerarea sentinței civile nr. 181/01.02.2012, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București, Secția a IV-a civilă și a dispozițiilor art. 13 (1) si (3) din Legea nr. 18/1991, actualizată;
2. oblige pârâta să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.462,80 mp, din totalul de 5.626,80 mp deținut de pârâtă, situat în Drumul Dealul Cucului nr. 14, fost .( 150), sector 4 București, în vederea întregirii de către reclamant a cotei de moștenire de 55/64 din terenul în suprafața de 22.500 mp;
3. dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea terenului în suprafață de 2.462,80 mp, în imediata vecinătate a celuilalt teren în suprafața de 16.873,2 mp, aferent cotei de 3/4 din moștenire, pe care reclamantul l-a vândut soților Nanau V. și I.;
4. anuleze documentația cadastrală nr._/18.09.2008 aferentă terenului în suprafață de 5.626,80 mp, întocmită pe numele lui M. lon (respectiv autorul pârâtei), deoarece nu corespunde cu situația reală din teren;
5. oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esență, următoarele:
Terenul în suprafață de 2,25 ha, situat în . (150), sector 4 (fost sectorul 5), a fost proprietatea soților M. Filotti și G. Filotti, dobândit de aceștia în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr._/9.04.1940, încheiat de fostul Tribunal Ilfov - Secția notariat și transcris la numărul 6496/1940.
Prin certificatul de moștenitor nr. 1036/1973 eliberat de Ministerul Justiției - Notariatul de Stat al Sectorului V București și certificatul de deces al defunctei M. Filotti (cu ultimul domiciliu în București, ., sector 5), drepturile succesorale ale acesteia s-au transmis moștenitorilor.
De asemenea, prin certificatul de moștenitor nr. 562/1975 eliberat de Notariatul de Stat - Sector 5, s-a dezbătut succesiunea privind pe defunctul Filotti G., de pe urma căruia a rămas moștenitor B. G., în calitate de moștenitor testamentar, care a cules întreaga masa succesorala, respectiv cota de 3/4 din moștenirea rămasa de pe urma defunctului Filotti G., iar restul cotei de 1/4 din imobilul situat în ., sector 4, a rămas în proprietatea celor 9 moștenitori ai defunctei Filotti M., printre aceștia figurând atât M. P. (autoarea lui M. I. și implicit a pârâtei D. O. G.), cât și Vilau F. (bunica reclamantului B. G.), care au cules, fiecare, câte o cotă de 1/16 din masa succesorală.
După apariția Legii nr. 18/1991, singurele persoane care au formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2,25 ha din ., sector 4, au fost moștenitorii B. G. și M. P. (autoarea lui M. I. și a pârâtei D. O. G.).
Prin titlul de proprietate nr._/2002 - CJSDPT- și procesul verbal de punere în posesie nr._/2003 al CLS4, emis în baza Legii nr. 18/1991, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 2,25 ha, situat în .), sector 4, București, penumele moștenitorilor B. G. si M. I. (deoarece numai aceștia au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991).
În speță, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 2,25 ha, situat în fosta .(150), sector 4, București care a aparținut soților F. G. și F. M., a fost formulată numai de moștenitorii B. G. și M. P. împrejurare în care, potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 si art. 13 alin 1 din Legea nr. 18/1991, titlul de proprietate nr._/2002 a fost emis numai pe numele moștenitorilor B. G. și M. I. (între timp decedase M. P.) care au formulat cerere, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
În anul 2004, reclamantul B. G. a hotărât, împreuna cu M. I., să partajeze parțial terenul de 2,25 ha, numai cu privire la suprafața de teren de 16.873 mp, aferentă cotei de moștenire testamentară de 3/4 din terenul în suprafață de 22.500 mp ce-i revenea de la Filotti G., întrucât aceasta era determinată și era cota exclusivă a reclamantului B. G., urmând ca restul suprafeței de teren de 5.626,8 mp sa fie împărțită între cei doi moștenitori (B. G. și M. I.), după ce vor stabili cotele de moștenire legală, prin preluarea și a celorlalte 7 cote de moștenire de la moștenitorii care nu au formulat cerere.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, pronunțată în dosarul nr. 5258/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București, s-a dispus partajarea parțiala a terenului în suprafață de 2,25 ha, respectiv numai cu privire la cota de moștenire de 3/4 din terenul de 22.500 mp, reprezentând cota de moștenire testamentară a reclamantului, pe care acesta o moștenise de la autorul său, Filotti G., restul terenului în suprafață de 5.626,8 mp, aferent cotei de 1/4 din moștenirea legală rămasă de pe urma defunctei Filotti M. (conform certificatului de moștenitor nr. 1036/1973), rămânând în lotul lui M. I. (deși acesta nu era îndreptățit la întreaga suprafață), cei doi copartajanți convenind să împartă prin bună învoială și această suprafață de teren, după ce vor stabili cotele de moștenire legală ce li se cuvin, în raport de ceilalți 7 moștenitori care nu au formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991.
Reclamantul B. G. și M. I. (autorul pârâtei D. O. G.) au soluționat prin intermediul instanței de judecată notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat, în baza acelorași certificate de moștenitori și în aceeași calitate, de moștenitori legali și testamentari ai defuncților Filotti G. si Filotti M., restituirea imobilului din .. 84, sector 6, București, proprietatea soților Filotti M. si Filotti G., imobil care fusese preluat abuziv de statul român.
Prin sentința civilă nr. 181/01.02.2012, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2019 al Tribunalului București, având ca obiect Legea nr. 10/2001, instanța a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul din București, .. 84, sector 6 București, reclamantului B. G. în cota de moștenire de 55/64 și intervenientei D. O. G. în cota de moștenire de 9/64, instanța având în vedere ca aceștia au fost singurii dintre moștenitorii foștilor proprietari (Filotti G. și Filotti M.) care au depus notificări în baza Legii nr. 10/2001 (situație similară cu terenul în suprafața de 2,25 ha, solicitat în baza Legii nr. 18/1991).
Cu ocazia pronunțării acestei sentințe, tribunalul a calculat și cotele de moștenire ce le reveneau celor doi moștenitori B. G. și D. O. G. (între timp M. T. decedase), din masa succesorala rămasă de pe urma defuncților Filotti G. și Filotti M., sens în care a reținut următoarele: „B. G. este îndreptățit să culeagă o cotă de moștenire de 1/2 (cota după Filotti G.) + 8/16 din 1/2 (după Filotti M.) + 1/2 din 7/16 din 1/2 (după ceilalți 7 moștenitori), deci în total 55/64 din moștenire, iar D. O. G. (moștenitoarea lui M. I.), este îndreptățită sa culeagă cota de 1/2 din 1/16 (după M. P.) + 1/2 din 7/16 din 1/2 (după ceilalți 7 moștenitori), deci în total 9/64 din moștenire”.
Această sentința a rămas definitivă, nu a fost contestată de pârâta D. O. G., a intrat în puterea lucrului judecat și se bucură de efectul pozitiv, precum și de caracterul de legalitate, oficialitate și obligativitate față de părțile din proces.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, pronunțată în dosarul nr. 5258/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă, s-a dispus partajarea numai în ceea ce privește cota de moștenire de 3/4 din terenul în suprafață de 2,25 ha pe care reclamantul B. G. a primit-o prin testament de la defunctul Filotti G., restul cotei de 1/4 din teren, reprezentând moștenirea legală de pe urma defunctei Filotti M., nu a fost partajată pentru că la acel moment nu se cunoșteau cotele de moștenire în raport de ceilalți 7 moștenitori legali care nu formulaseră cerere în baza Legii nr. 18/1991.
Pe cale de consecință, pârâtei D. O. G. îi revine, potrivit legii, numai suprafața de teren de 3.164 mp din totalul de 22.500 mp, corespunzătoare cotei de moștenire de 9/64, stabilită deja de instanță prin sentința civilă nr. 181/2012.
Având în vedere că, prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, reclamantul B. G. a cules numai cota de moștenire de 3/4, aferentă suprafeței de 16.873,20 mp (din terenul de 22.500 mp), ce-i revenea ca moștenire testamentară de la Filotti G., urmează ca pârâta D. O. G. sa-i lase în deplină proprietate și posesie restul suprafeței de teren de 2.462,8 mp ce i se cuvine reclamantului în calitate de moștenitor legal de pe urma defunctei Filotti M..
Sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, prin care M. I. a cules întreaga suprafață de 5626,80 mp, fără să fie îndreptățit și fără să achite vreo sultă, nu are caracter constitutiv de drepturi, câtă vreme M. I. nu era îndreptățit să culeagă singur întreaga cotă de 1/4 din terenul în suprafață de 22.500 mp, iar acest aspect rezulta fără putere de tăgadă atât din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 1036/1973 privind pe defuncta Filotti M., cât și din sentința civilă nr. 181/01.02.2012 a Tribunalului București.
În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C.p.c., art. 563 Cod civil, art. 1 Protocolul 1 Adițional la CEDO, art. 6 din CEDO, art. 1143 Cod civil, art. 27 lit. b (2) din OANCPI 634/2006 actualizat, art. 902, 914 alin. 3, Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, expertiză tehnică și testimonială cu doi martori.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 6.157,5 lei taxă judiciară de timbru (f. 50-51).
Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 01.09.2015 (f. 64-67), pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, conform art. 430 Cod procedură civilă, în raport de sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. 5258/2003, definitivă și irevocabilă prin neapelare, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru capetele 2, 3 și 4 din cerere, precum și excepția lipsei de interes cu privire la capătul 4 de cerere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea excepției autorității de lucru judecat, pârâta a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 cu nr. 5258/2003, același reclamant B. G. a chemat în judecată pe autorul pârâtei la acea vreme, respectiv pe bunicul acesteia, M. I., pentru a se dispune dezbaterea succesiunii de pe urma soților Filotti și implicit a se dispune ieșirea din indiviziune cu privire la același teren în suprafață de 22.500 m.p. din . ., în cote de 31/32 reclamantul și 1/32 pârâtul.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 23.01.2004, instanța a dispus, conform art. 673/6 Cod procedură civilă din 1965, ca reclamantul (B. G.) și pârâtul (M. I.) „sunt coproprietari în cotă de 3/4 și respectiv 1/4 asupra terenului de 2,25 ha din București, fostă . (150) actualmente Drumul Cucului, Sector 4”.
Ulterior, această încheiere a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, reclamantul neînțelegând la acea vreme să o atace, motiv pentru care instanța a dispus „sistarea indiviziunii existente între părți asupra terenului în cauză conform cotelor de 3/4 - reclamantul și 1/4 pârâtul în varianta 1 de lotizare propusă de expert asupra căreia părțile au convenit”.
Astfel, pârâta a apreciat că este îndeplinită tripla identitate de obiect, părți și cauză.
Cât privește sentința din 2012 pronunțată de Tribunalul București, pârâta a precizat că aceasta vizează drepturile bănești de pe urma despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001, neavând nicio relevanță în cauză, deoarece vizează un alt bun, fiind absolut admisibil reținerea unor cote diferite.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active pe capetele 2, 3 și 4 din cerere, pârâta a precizat că nu există element de identitate între drepturile acestuia și raportul dedus judecății.
Astfel, așa cum a precizat reclamantul prin cererea de chemare în judecată, acesta a vândut numiților N. V. și I. drepturile sale succesorale cuvenite în calitate de descendent pe cota sa de 3/4 asupra terenului în suprafață de 22.500 m.p. situat în . nr. 14, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1898/19.07.2004.
În ceea ce privește lipsa de interes cu privire la capătul 4 de cerere, pârâta a menționat că reclamantul nu mai este titular al dreptului, astfel că nu mai poate solicita un astfel de drept, neexistând condiția folosului practic urmărit, condiție esențială pentru exercitarea acțiunii civile.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat solicităm respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, întrucât terenul în cauză a intrat în patrimoniul său de mai bine de 10 ani, în baza unui drept conferit de lege.
Faptul că în 2004 cu putere de lucru judecat și autoritate de lucru judecat, s-au stabilit clar cotele moștenitorilor de către o instanță de judecată, bucurându-se de caracterul de legalitate, oficialitate și obligativitate, ar trebui să fie cel puțin suficient în raport de obiectul dedus judecății, neavând nicio relevanță sentința din 2012 care a stabilit alte cote pe un alt supliment al partajului, vizând alt bun.
În drept au fost invocate prevederile art. 205 C.p.c.
În dovedire, pârâta a solicitat administrarea probelor cu interogatoriu și expertiză de specialitate.
La data de 16.09.2015, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare (f. 81-87), prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare și admiterea cererii de chemare în judecată.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, reclamantul a precizat următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata care a format obiectul Dosarului nr. 5258/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantul B. G. a chemat în judecata pe pârâtul M. I., solicitând a se dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului proprietate comună în suprafața de 22.500 mp, din București, . ., numai în ceea ce privește cota de 3/4 ce i se cuvenea in mod exclusiv reclamantului B. G., de la F. G.. Acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 728 cod civil si NU a avut ca obiect dezbaterea vreunei succesiuni sau stabilirea cotelor de moștenire fata de defuncta F. M..
Prin încheierea interlocutorie din 23.01.2014, instanța a dispus în temeiul disp. art. 673 ind 6 Cod pr. civilă, efectuarea unei expertize topo, pentru a delimita cota de teren de 3/4 pe care o solicita B. G., in raport de întregul lot de 22.500 mp, care făcea obiectul Titlului de proprietate nr._/20.12.2002.
Această încheiere nu a fost o încheiere de admitere in principiu, deoarece nu a fost dată în temeiul art. 673 ind. 5 Cod pr. civilă, întrucât prin încheierea din 23.01.2014, instanța nu a stabilit masa partajabilă, cotele de moștenire și creanțele născute din starea de proprietate comună, nici datoriile si creanțele comoștenitorilor fata de cei doi defuncți, F. G. și F. M. și nici sarcinile moștenirii.
În considerentele hotărârii din 2004 se precizează că, „Instanța precizează că prezenta hotărâre are menirea doar de a delimita material drepturile indivize ale părților, iar dispozițiile sunt relative doar între părți, fără a afecta drepturile terților cărora, așa cum rezultă din dosar, le-au fost de asemenea eliberate titluri de proprietate de către Comisia de aplicare a legii 18/1991 pe terenul în cauză”.
Din motivarea sentinței civile nr. 2240/20.04.2004, rezultă evident că instanța de judecată, nu a angajat o dezbatere succesorală a celor doi comoștenitori după F. M., deoarece acest lucru nu s-a cerut prin cererea introductivă de instanță.
Referitor la cauză, a arătat că scopul urmărit de reclamant este stabilirea cotei de moștenire legale rămase de pe urma defunctei F. M., în raport de dispozițiile Legii nr. 18/1991, raportat la ceilalți 6 moștenitori ai defunctei F. M. care nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, urmând ca instanța de drept comun să atribuie celor doi moștenitori (B. G. și M. I.) și cotele de moștenire ale celorlalți 6 moștenitori care nu au depus cerere în baza Legii nr. 18/1991.
Astfel, cauza acțiunii de partaj este delimitarea cotei de moștenire a reclamantului, față de cota de moștenire a pârâtei.
Referitor la cotele de moștenire, reclamantul a precizat că odată stabilite de o instanță de judecată (respectiv de tribunal, prin sentința din anul 2012), se aplică întregii mase succesorale și nu fiecărui bun în parte.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și a respins celelalte probe solicitate de părți ca nefiind utile pentru soluționarea cauzei.
Analizând cererea de chemare în judecată, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pentru capetele 2, 3 și 4 din cerere, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Promovarea oricărei acțiuni în justiție presupune îndeplinirea a patru cerințe esențiale, potrivit art. 32 C.p.c, respectiv: capacitatea procesuală; calitatea procesuală (activă și pasivă); formularea unei pretenții și justificarea unui interes. Aceste condiții sunt cumulative, iar sarcina de a proba îndeplinirea lor revine părții care are poziția procesuală de reclamant, neîndeplinirea oricăreia dintre ele împiedicând declanșarea sau continuarea acțiunii civile.
Potrivit art. 36 C.p.c., „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății”.
În speță, faptul că reclamantul a înstrăinat cota sa de 3/4 din terenul care face obiectul judecății nu determină lipsa calității sale procesuale active de a solicita obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.462,80 mp, din totalul de 5.626,80 mp deținut de pârâtă, situat în Drumul Dealul Cucului nr. 14, fost .( 150), sector 4 București, în vederea întregirii cotei de moștenire de 55/64 din terenul în suprafața de 22.500 mp, ieșirea din indiviziune prin atribuirea terenului în suprafață de 2.462,80 mp și anularea documentației cadastrale nr._/18.09.2008 aferente terenului în suprafață de 5.626,80 mp.
Prin urmare, instanța reține că reclamantul are calitate procesuală activă pentru capetele 2, 3 și 4 de cerere, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția invocată.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată și excepția lipsei de interes cu privire la capătul 4 de cerere, reclamantul justificând un interes pentru anularea documentației cadastrale nr._/18.09.2008 aferente terenului în suprafață de 5.626,80 mp, ca urmare a întregirii cotei sale de moștenire de 55/64 din teren.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat în raport de capătul 3 al cererii, având ca obiect ieșirea din indiviziune prin atribuirea terenului în suprafață de 2.462,80 mp,instanțao apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Autoritatea de lucru judecat este reglementată în mod expres ca o excepție procesuală, potrivit art. 432 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 432 Cod procedură civilă, „excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs”.
Unul dintre efectele autorității de lucru judecat este exclusivitatea, potrivit art. 431 C.p.c., care prevede în alin. 1 că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar în alin. 2 că „oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
Instanța mai reține că potrivit art. 430 alin. 1 și 2 C.p.c., „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.
Prin urmare, raportând prevederile amintite mai sus la situația de fapt din prezenta cauză, pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat, este necesar a se verifica tripla identitate impusă de art. 431 alin. 1 C.p.c., cu privire la părți, obiect și cauză.
În ceea ce privește identitatea de părți, instanța constată că în prezentul dosar și în dosarul nr. 5283/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București figurează aceleași părți, în aceeași calitate, respectiv B. G. – în calitate de reclamant și D. O. G. (respectiv autorul acesteia, M. I.) – ca pârât, condiția fiind astfel îndeplinită (aspect pe care nu l-a contestat de altfel nici reclamantul).
Referitor la identitatea de obiect, instanța reține următoarele:
Pe de o parte, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. 5283/2003 al Judecătoriei Sectorului 4 București a solicitat să se dispună „partajarea în natură, conform cotei de 31/32 către reclamant și cotei de 1/32 către pârât, a terenului proprietate comună, în suprafață de 22.500 mp, situat în București, . Acțiunii) nr. 150 (fost 48), sector 4”.
În motivare reclamantul a arătat, în esență, că în calitate de moștenitor al lui H. (F.) G. are dreptul la o cotă de 31/32 din teren, compusă din cota de 1/2 (16/32) care revenea defunctului H. G. ca bun comun dobândit în timpul căsătoriei, din cota de 8/16 din averea soției sale antedecedate (în anul 1973), respectiv 8/16 din 1/2, deci 8/32, precum și din cotele de 1/16 ale fiecărui frate al defunctei F. M. ce nu a formulat cerere de reconstituire și cu care autorul reclamantului a ieșit din indiviziune în trecut, pârâtului revenindu-i doar o cotă de 1/32 (1/16 din cota de 1/2 a defunctei F. M.), la care ar fi avut dreptul autoarea M. P., în calitate de soră a defunctei F. M..
De asemenea, reclamantul a mai precizat că după apariția Legii nr. 18/1991, singurii care au formulat cerere de retrocedare au fost reclamantul, ca moștenitor al lui H. G. și M. P. (una din cei 8 frați și surori ai defunctei F. M.), autoarea pârâtului.
Astfel, contrar susținerilor reclamantului, instanța constată că obiectul dosarului nr. 5283/2003 a fost partajarea întregului teren în suprafață de 22.500 mp (și nu doar a unei suprafețe de 3/4 din acesta), reclamantul apreciind că deține o cotă de 31/32 din teren (respectiv chiar mai mare decât cota de 55/64 stabilită de Tribunalul București prin sentința civilă nr. 181/01.02.2012, pronunțată în dosar nr._/3/2010).
Mai mult, contrar susținerilor reclamantului, așa cum rezultă din cele prezentate, acesta a menționat în mod expres că doar el și M. P. au formulat cerere de retrocedare în baza Legii nr. 18/1991, solicitând în mod expres și atribuirea cotelor de 1/16 ale fiecărui frate al defunctei F. M. ce nu a formulat cerere de reconstituire și cu care autorul reclamantului a ieșit din indiviziune în trecut.
În continuare, contrar susținerilor reclamantului, în cadrul dosarului nr. 5283/2003 instanța a pronunțat încheierea de admitere în principiu din data de 23.01.2004 (aceasta nefiind doar o încheiere prin care s-a dispus efectuarea unei expertize topo pentru formarea loturilor, ci s-au stabilit cotele de moștenire ce revin fiecărei părți), în baza art. 6736 C.p.c. 1865 (potrivit căruia „Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operații de măsurătoare, evaluare și altele asemenea, pentru care instanța nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele arătate la art. 6735 alin. 1 (respectiv bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia și creanțele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii față de alții), întocmind în mod corespunzător minuta prevăzută de art. 258. Prin aceeași încheiere, instanța va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor”), prin care a constatat că reclamantul B. G. și pârâtul M. I. sunt coproprietari, având dreptul la o cotă indiviză de 3/4 cel dintâi și 1/4 cel de-al doilea, asupra terenului de 2,25 ha situat în București, fosta . (150), actualmente Drumul Cucului, sector 4 și a dispus efectuarea în cauză a unei expertize topometrice.
În motivare, instanța a reținut, în esență, următoarele: „Cu toate acestea, până la lămurirea separată a situației juridice între părțile prezentei cauze și terții deținători ai unor alte titluri pentru același teren, nimic nu împiedică stabilirea cotelor ce li se cuvin reclamantului și pârâtului conform titlului lor și efectuarea partajului, întrucât hotărârea ce se va pronunța va avea doar un efect declarativ și relativ între părți și va privi doar stabilirea întinderii drepturilor pe care reclamantul și pârâtul le au unul față de celălalt, fără ca prezenta hotărâre să poată afecta drepturile terților ce dețin, la rândul lor, alte titluri.
În prezenta cauză, se observă că titlul de proprietate a fost emis (impropriu formal) direct pe numele ambelor părți, însă din acte și susținerile acestora rezultă că stabilirea dreptului de proprietate s-a făcut de pe urma autorilor - foști proprietari F. G. si F. M. (soți).
Potrivit art. 13 al. 3 din Legea 18/1991, în cazul emiterii titlului pe numele mai multor moștenitori, cotele cuvenite se stabilesc potrivit regulilor de drept comun în materie succesorală.
În speță, titlul s-a emis pe numele reclamantului și pârâtului, în calitatea acestora de a fi moștenitor testamentar universal al defunctului fost proprietar H. (F.) G. (cazul reclamantului), respectiv al fostei proprietare defuncte F. M., soția defunctului F. G. (cazul pârâtului, prin retransmitere de la autoarea sa directă M. P., soră moștenitoare a defunctei).
Întrucât, dintre toate persoanele îndreptățite la moștenire ce au fost repuse în termenul de acceptare a succesiunii (exclusiv pentru teren conform art.13 din Legea 18/1991) dintre toți moștenitorii defuncților proprietari (reclamantul și cei 8 frați ai defunctei F. M.) au acceptat în termenul legii moștenirea, prin cerere de reconstituire, doar reclamantul (ca unic moștenitor al defunctului F. G.) și M. P. (soră a defunctei F. M. și autoarea pârâtului), rezultă că, în cauză, devoluțiunea se va efectua în raport de acești acceptanți.
Astfel, fiecăreia din părți i se cuvin drepturile ce s-ar fi cuvenit și autorilor săi.
Reclamantul, ca unic moștenitor al defunctului F. (H.) G. conform certificatului de moștenitor 562/1975 emis de Notariatul sector 5, are dreptul la cota ce s-ar fi cuvenit acestui defunct, și anume: o cotă de 1/2 deținută de defunct ca proprietar împreună cu soția sa, F. M., asupra terenului dobândit în timpul căsătoriei, precum și o cotă de 1/2 din cota de 1/2 a soției predecedate F. M. (deci, 1/4 din teren), ce îi revine defunctului F. G. în calitate de soț supraviețuitor în concurs cu sora acceptantă a defunctei, respectiv cu M. P..
În total, defunctului H. (F.) G. i-ar fi revenit o cotă de 1/2 în mod direct (prin cumpărare împreună cu soția sa) și o cotă de 1/4 din teren prin moștenirea soției, deci, în final, o cotă de 3/4, astfel că și reclamantului îi revine o cotă de 3/4 din teren.
Pârâtului îi revine ceea ce s-ar fi cuvenit autoarei sale M. P., respectiv o cotă de 1/4 din teren (1/2din cota de 1/2 a defunctei F. M.), în calitate de soră a defunctei în concurs cu soțul supraviețuitor H. G..
Instanța menționează că împrejurarea că H. G., autorul reclamantului, a efectuat o ieșire din indiviziune anterioară anului 1989 cu frații - moștenitori ai soției predecedate în privința casei de locuit (masa succesorală existentă la acea dată), nu prezintă importanță, întrucât nu viza și terenul, care la acel moment nu intra în moștenire, iar prin efectul Legii 18/1991 toți succesibilii au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii terenului (inclusiv cei cu care se efectuase ieșirea din indiviziune), astfel încât stabilirea cotelor cuvenite noului bun intrat în masa succesorală trebuie efectuată din nou, conform regulilor generale, între moștenitorii acceptanți ai acestui teren prin efectul Legii 18/1991 și al cererilor depuse.
De asemenea, este de arătat că neacceptarea prin cerere conform Legii 18/1991 pentru retrocedarea terenului de către ceilalți frați (colaterali privilegiați) ai defunctei F. M., nu face ca drepturile ce li s-ar fi cuvenit (cotele lor) să profite cotei reclamantului continuator al soțului supraviețuitor, întrucât soțului supraviețuitor (prin reclamant), nu i se cuvine decât cota legală conform Legii 319/1944 de 1/2 din moștenirea soției predecedate în concurs cu frații acesteia, ce se impută și nu e afectată indiferent de numărul fraților cu care vine în concurs, astfel că, o eventuală renunțare sau neacceptare a unora din frați profită doar fraților acceptanți (în speță lui M. P. - singura acceptantă prin cerere conform Legii 18/1991 și autoarea pârâtului).
Ca atare, în baza art. 673/6 C.p.c. se va constata că părților li se cuvine câte o cotă de 3/4, respectiv 1/4 din terenul menționat în titlu și se va dispune efectuarea unei expertize topometrice de specialitate pentru efectuarea de loturi”.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, pronunțată în dosar nr. 5258/2003, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată, a dispus ieșirea părților din indiviziunea existentă asupra terenului de 2,25 ha din București, fosta .), actualmente Drumul Dealul Cucului, sector 4, conform cotelor de 3/4 reclamantul și 1/4 pârâtul, în varianta 1 din raportul de expertiză topo și a atribuit reclamantului terenul în suprafață de 16.873,2 mp, iar pârâtului terenul în suprafață de 5.624,4 mp.
În concluzie, în cadrul dosarului nr. 5258/2003, instanța nu a partajat doar cota de 3/4 din teren, ci întreg terenul în suprafață de 22.500 mp, atribuindu-i pârâtului, respectiv autorul pârâtei din prezenta cauză, suprafața de 5.624,4 mp, fiind stabilite cotele de moștenire inclusiv după defuncta F. M. (instanța analizând și efectul neacceptării retrocedării terenului de către frații defunctei F. M.), așa cum rezultă din motivarea încheierii de admitere în principiu din data de 23.01.2004, astfel cum a fost prezentată mai sus.
Pe de altă parte, instanța constată că prin capătul 3 al cererii care face obiectul prezentului dosar, reclamantul a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune prin atribuirea terenului în suprafață de 2.462,80 mp, în imediata vecinătate a celuilalt teren în suprafața de 16.873,2 mp, aferent cotei de 3/4 din moștenire.
Reclamantul a susținut că acest capăt de cerere ar avea ca obiect ieșirea din indiviziune numai cu privire la cota de 1/4 din terenul de 2,25 ha, adică ceea ce a rămas de la defuncta F. M..
Or, chiar și dacă ar fi așa (ceea ce nu este totuși cazul, potrivit celor arătate în continuare), instanța reține că este îndeplinită condiția identității de obiect între capătul 3 din prezenta cerere de chemare în judecată și cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 5258/2003.
Instanța reține că, prin capătul 3 de cerere, reclamantul a solicitat, în fapt, partajarea întregului teren în suprafață de 22.500 mp, situat în București, fosta .), actualmente Drumul Dealul Cucului, sector 4.
Astfel, așa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, instanța i-a atribuit suprafața de 16.873,2 mp, deși i se cuvenea o suprafață de 19.336 mp (corespunzătoare cotei de 55/64 din moștenire, respectiv din cei 22.500 mp, stabilite prin sentința civilă nr. 181/01.02.2012, pronunțată în dosar nr._/3/2010), astfel că a solicitat să îi fie atribuită și diferența de 2.462,80 mp.
Prin urmare, având în vedere această motivare, este evident că reclamantul solicită, de fapt, partajarea întregului teren în suprafață de 22.500 mp, urmând a se avea în vedere însă cota de 55/64 pentru el și 9/64 pentru pârâtă (și nu 3/4 pentru el și 1/4 pentru pârâtă, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004).
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele expuse, instanța reține că și condiția identității de obiect este îndeplinită în speță.
În privința identității de cauză, instanța constată că și această condiție este îndeplinită, întrucât cauza unei acțiuni de partaj este ieșirea din indiviziune, astfel că între capătul 3 din prezenta cerere de chemare în judecată și cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 5258/2003 există identitate de cauză.
Pentru toate considerentele expuse, instanța reține că în cauză este îndeplinită tripla identitate cerută de dispozițiile art. 431 alin. 1 C.p.c.
Instanța subliniază că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât aspectele stabilite printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
De altfel, potrivit art. 430 alin. 2 C.p.c., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină.
Instanța constată că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul aduce critici împotriva sentinței civile nr. 2240/20.04.2004, pronunțate în dosar nr. 5258/2003. Astfel, reclamantul a precizat că „restul terenului în suprafață de 5.626,8 mp, aferent cotei de 1/4 din moștenirea legală rămasă de pe urma defunctei F. M., a rămas în lotul lui M. I., deși acesta nu era îndreptățit la întreaga suprafață” sau că „M. I. a cules singur întreaga cotă de 1/4 din terenul de 22.500 mp, respectiv suprafața de 5.626,80 mp, fără să fie îndreptățit și fără să achite vreo sultă”.
Or, pe calea prezentei cereri de chemare în judecată nu se pot aduce critici împotriva sentinței civile nr. 2240/20.04.2004, acest aspect urmând a fi realizat doar prin intermediul căilor de atac, ordinare sau extraordinare.
În concluzie, instanța apreciază că în cauză operează aspectul negativ al autorității de lucru judecat, întrucât prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, definitivă și irevocabilă, s-a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, instanța atribuind pârâtului M. I. (autorul pârâtei din prezenta cauză) suprafața de 5.624,4 mp din terenul de 2,25 ha, astfel încât reclamantul nu mai poate să pună în discuție fondul dreptului, ci doar de a formula cale de atac împotriva sentinței civile nr. 2240/20.04.2004.
Pe de altă parte, faptul că prin sentința civilă nr. 181/01.02.2012, pronunțată în dosar nr._/3/2010 (având ca obiect cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în București, .. 84, sector 6), Tribunalul București a reținut alte cote de moștenire nu are vreun efect în privința autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 2240/20.04.2004, părțile având posibilitatea să corecteze această situație prin intermediul unei căi extraordinare de atac.
Pe cale de consecință, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat în raport de capătul 3 al cererii, invocată prin întâmpinare, astfel că o va admite, urmând să respingă capătul 3 al cererii pentru existența autorității de lucru judecat.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
- cu privire la capătul 1 de cerere, respectiv să se constate că reclamantul, în calitate de moștenitor al defuncților Filotti G. și Filotti M., deține o cotă de moștenire de 55/64 din terenul în suprafață de 22.500 mp, situat în .(150), sector 4, aferent titlului de proprietate nr._/2002 emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Municipiului București, iar pârâta, în calitate de moștenitoare a defunctei Filotti M., deține o cotă de moștenire de 9/64 din acest teren, în considerarea sentinței civile nr. 181/01.02.2012, definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2010 al Tribunalului București, Secția a IV-a civilă și a dispozițiilor art. 13 (1) si (3) din Legea nr. 18/1991, actualizată.
Instanța reține că potrivit art. 35 C.p.c., „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.
Or, în speță, reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizare, pe care a și formulat-o, aceasta făcând obiectul prezentului dosar (respectiv capetele 2 și 3 de cerere). De altfel, instanța reține că oricum, în cadrul analizării pe fond a capetelor de cerere având ca obiect partaj și revendicare (în ipoteza în care nu este admisă vreo excepție care să facă inutilă administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei), trebuie stabilite și cotele de moștenire ce revin reclamantului și pârâtei, astfel că o acțiune în constatare cu acest obiect este inadmisibilă (pe de altă parte, chiar și dacă acest capăt de cerere era admisibil, oricum s-ar fi impus respingerea acestuia ca neîntemeiat, potrivit celor arătate mai jos).
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca inadmisibil capătul 1 al cererii de chemare în judecată.
- cu privire la capetele 2 și 4 de cerere, respectiv obligarea pârâtei să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2.462,80 mp, din totalul de 5.626,80 mp deținut de pârâtă, situat în Drumul Dealul Cucului nr. 14, fost .( 150), sector 4 București, în vederea întregirii de către reclamant a cotei de moștenire de 55/64 din terenul în suprafața de 22.500 mp; anularea documentației cadastrale nr._/18.09.2008 aferente terenului în suprafață de 5.626,80 mp, întocmită pe numele lui M. lon (respectiv autorul pârâtei), deoarece nu corespunde cu situația reală din teren.
Instanța constată că cererea de revendicare (capătul 2 din cerere) are la bază întregirea de către reclamant a cotei de moștenire de 55/64 din terenul în suprafața de 22.500 mp. Cu alte cuvinte, această revendicare este, în concret, un efect al partajării terenul de 2,25 ha potrivit cotelor de 55/64 și 9/64 stabilite de Tribunalul București, potrivit celor arătate mai sus.
Conform art. 431 alin. 2 C.p.c., „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 2240/20.04.2004, pronunțată în dosar nr. 5258/2003, Judecătoria Sectorului 4 București a dispus ieșirea părților din indiviziunea existentă asupra terenului de 2,25 ha din București, fosta .), actualmente Drumul Dealul Cucului, sector 4, conform cotelor de 3/4 reclamantul și 1/4 pârâtul, în varianta 1 din raportul de expertiză topo și a atribuit reclamantului terenul în suprafață de 16.873,2 mp, iar pârâtului terenul în suprafață de 5.624,4 mp.
Instanța constată că, într-adevăr, prin sentința menționată s-a reținut că „prezenta hotărâre are menirea doar de a delimita material drepturile indivize ale părților, iar dispozițiile sunt relative doar între părți, fără a afecta drepturile terților cărora, așa cum rezultă din dosar, le-au fost de asemenea eliberate titluri de proprietate de către Comisia de aplicare a Legii 18/1991 pe terenul în cauză”, însă acest aspect nu atrage în vreun fel lipsa puterii de lucru judecat a sentinței față de părțile din prezenta cauză, ci chiar o întărește (având în vedere și principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, instanța subliniind că aceasta produce efecte doar între părți).
Prin urmare, instanța a atribuit pârâtului M. I. (autorul pârâtei din prezenta cauză), cu putere de lucru judecat, suprafața de 5.624,4 mp (din terenul de 2,25 ha, care face obiectul prezentei cauze).
Cu toate că prezenta cerere are un obiect diferit, respectiv revendicare (capătul 2 al cererii), atribuirea suprafeței de 5.624,4 mp autorului pârâtei trebuie să fie reținută cu putere de lucru judecat în prezenta cauză. Astfel, instanța reține că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să arate modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul (cu privire la capătul 2 de cerere neexistând identitate de obiect și cauză; și nici cu privire la capătul 4 de cerere, acesta având un caracter accesoriu capetelor 2 și 3), dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces, dar și contrazicerile/infirmările între două hotărâri judecătorești, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției (principiul securității raporturilor juridice asigurând preeminența dreptului și constituind un principiu fundamental într-o societate democratică, așa cum a reținut și CEDO în jurisprudența sa constantă).
În concluzie, față de caracterul absolut al puterii de lucru judecat, instanța subliniază că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un litigiu anterior, respectiv atribuirea suprafeței de 5.624,4 mp autorului pârâtei (neprezentând importanță în privința puterii de lucru judecat, respectiv în raporturile dintre părți, că hotărârea de partaj are efect declarativ), poate fi opus părților din acel litigiu (fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora) într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, faptul că prin sentința civilă nr. 181/01.02.2012, pronunțată în dosar nr._/3/2010 (având ca obiect cerere formulată în baza Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul situat în București, .. 84, sector 6), Tribunalul București a reținut alte cote de moștenire nu are vreun efect în privința puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 2240/20.04.2004.
Pe cale de consecință, față de toate considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiate capetele 2 și 4 ale cererii (acesta având un caracter accesoriu capetelor 2 și 3), întrucât există putere de lucru judecat.
În temeiul art. 453 alin. 1, art. 451 alin. 1 și art. 452 C.p.c., constatând culpa procesuală a reclamantului în prezenta cauză, instanța îl va obliga la plata către pârâtă a sumei de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 1332/01.09.2015 (f. 69).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. G., cu domiciliul în București, Sector 6, ., ., ., CNP:_, pentru capetele 2, 3 și 4 din cerere, invocată prin întâmpinare de pârâta D. O. G., cu domiciliul ales la cabinet de avocat B. V. din ..2K, ., ..
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes cu privire la capătul 4 din cerere, invocată prin întâmpinare.
Admite excepția autorității de lucru judecat în raport de capătul 3 al cererii, invocată prin întâmpinare.
Respinge capătul 3 al cererii pentru existența autorității de lucru judecat.
Respinge ca inadmisibil capătul 1 al cererii.
Respinge ca neîntemeiate capetele 2 și 4 ale cererii.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 4.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. VF/Gr. AGB/ 4 ex/18.02.2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1416/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 917/2016. Judecătoria... → |
|---|
