Pretenţii. Încheierea nr. 06/2014. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 1148/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
INCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06.02.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. F.
GREFIER: A. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta O. V. G. C. în contradictoriu cu pârâții B. L. B. și B. L. E. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta personal și pârâții prin apărător și martora T. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul pârâților depune la dosar întâmpinarea formulată la dosar cu semnătura reprezentantului în original.
Se procedează la audierea martorei T. M., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul pârâților solicită a se preciza de către reclamantă temeiul juridic pentru capătul de cerere privind obligarea pârâților de a-și da acordul pentru realizarea branșamentului de apă.
Instanța urmează a analiza ca atare cererea reclamantei dat fiind faptul că reclamanta nu are cunoștințe juridice.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta personal solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul pârâților solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu privire la pretențiile referitoare la suma de 386,23 lei reprezentând pretins consum de apă arată că daunele au fost minore iar apa scursă a fost în cantitate mică. Cu privire la plata tablei de pe acoperiș, arată că această lucrare a fost efectuată de reclamantă pentru imobilul său, lucrare de care pârâții nu au fost anunțați. De asemenea se opune ultimului capăt de cerere arătând că în anul 2011-2012 s-au înlocuit instalațiile de scurgere și apă curentă, în acest sens săpându-se ambele curți care au fost apoi recimentare. La acea vreme reclamanta a fost întrebată dacă vrea să-și separeu coloana de apă curentă, aceasta refuzând. Solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.260 C.pr.civ.
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.02.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /2013
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1148
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.02.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta O. V. G. C. în contradictoriu cu pârâții B. L. B. și B. L. E. S., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.02.2014 când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 19.11.2012, reclamanta O. V. G. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. L. B. și B. L. E. S., obligarea acestora plata către reclamantă a sumei de 386,23 lei cu titlu de contravaloare consum de apă pentru perioada 30.01._12, a sumei de 582 lei cu titlu de contravaloare reparații a părții comune din acoperiș și obligarea pârâților la a-și da acordul pentru realizarea branșamentului de apă pentru apartamentul său, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în curtea aceluiași imobil, se află 3 apartamente, respectiv apartamentul nr. 1 ce a aparține pârâților și care a obținut în anul 2000 nr. poștal 55A, apartamentul nr. 2 ce aparține numitului B. I. și apartamentul nr. 3 ce îi aparține. Toate apartamentele au o singură țeavă de apă rece și un singur apometru în căminul de apă. În data de 02.02.2012, ca urmare a faptului că locuința pârâților nu era încălzită întrucât pârâții locuiesc în Franța și vin doar vara și toamna, conducta de apă a înghețat și s-a spart, producându-se o inundație.
Întrucât contractul de furnizare a apei este încheiat de către reclamantă pentru toate cele 3 apartamente, ea achitând facturile, iar apoi în urma scăderii sumelor aferente apartamentului său și al numitului B. I. (care au și apometre individuale), reclamanta a arătat că a efectuat un calcul privind suma de bani datorată pentru consumul de apă din perioada în care pârâții au fost în România și pentru pierderea de apă provenită din inundație.
Referitor la cererea de plată a sumei necesare acoperișului, reclamanta a arătat că a fost nevoită să îl schimbe întrucât tabla de pe acoperiș era veche și că pârâții trebuie să suporte partea ce le revine din costul lucrării aferentă părții comune ce se afla sub acoperiș.
S-a mai solicitat și obligarea pârâților la a-și da acordul cu privire la realizarea branșamentului de apă pentru apartamentul reclamantei pentru a evita alte discuții/procese referitoare la consumul de apă, arătând că a obținut certificatul de urbanism de la Primăria sector 4, însă nu poate încheia un contract cu Apanova și nici efectua lucrarea, în lipsa acordului pârâților.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată pe dispozițiile art. 987-991 V.C.Civ., art. 3 lit. c, art. 28 lit. c din Legea 114/1996.
Cererea a fost timbrată cu 39,62 lei, 57,76 lei, 8 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 4,30 lei.
Pârâții, prin apărător au depus întâmpinare (f. 113) prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată întrucât inundația s-a produs în momentul în care era în casă doamna care se ocupa de curățenie și nu a adunat mai mult de 2-3 găleți de apă, iar pentru consumul de apă din perioada în care pârâții au fost în România, s-a achitat suma de 30 lei ce a fost solicitată de reclamantă. Referitor la costurile efectuate cu repararea acoperișului, s-a arătat că aceste lucrări nu erau necesare, au fost efectuate fără acordul lor, iar afirmațiile legate de o așa zisă parte comună din clădire sunt nesusținute întrucât a existat un proces pe rolul Judecătoriei ce a fost respins. În ceea ce privește acordul lor pentru efectuarea branșamentului la apă de către reclamantă, s-a susținut că în anula 2011-2012, s-au înlocuit instalațiile de scurgere și apă curent, în acest sens, săpându-se ambele curți și apoi, fiind cimentate, iar cu acea ocazie reclamanta nu a avut interes să se separe la branșamentul de apă.
La dosar au fost depuse înscrisuri: facturi fiscale, acte de proprietate, notificare, planșa foto.
Au fost audiați martorii B. I. (f. 148) și T. M. (f.173).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Reclamanta O. V. G. C. este proprietara apartamentului nr. 3 aflat la etajul I al imobilului situat în București, . nr. 55, conform contractului de vânzare cumpărare (f. 89), iar pârâții sunt proprietari ai apartamentului nr. 1 situat în același imobil, conform contactului de vânzare cumpărare (f. 90).
În anul 2000, Serviciul Nomenclatură Urbană a atribuit numărul poștal 55A imobilul ce aparținea pârâților, dar care se afla în aceeași curte cu apartamentul reclamantei și care se afla la nr. 55 (f. 92).
Capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata contravalorii consumului de apă
Ca urmare a înțelegerii dintre proprietarii celor trei apartamente și a faptului că exista un sigur branșament pentru apă, fiind un singur cămin de apă, s-a încheiat un singur contract de furnizare de apă cu Apanova București de către reclamanta O. V. G. C., fiind emisă o factură fiscală pentru întregul consum al celor trei apartamente.
Astfel, din anul 2000, când pârâții au achiziționat apartamentul nr. 1, plata apei consumate de către aceștia s-a efectuat în modul următor: în urma emiterii facturii fiscale, se constata numărul de metri cubi consumați, se scădeau metri cubi de apă înregistrați la apartamentul nr. 3 al reclamantei și nr. 2, proprietatea numitului B. I. ca urmare a înregistrărilor efectuate de apometrele instalate în aceste apartamente, iar restul revenea pârâților.
Se efectua astfel acest calcul întrucât pe de o parte, nu locuia cineva în mod permanent în apartamentul nr. 1 (au mai existat niște studenți care au locuit temporar, iar pârâții veneau doar vara și toamna), iar, pe de altă parte, reclamanta nu avea acces în locuința pârâților pentru a efectua citirea apometrelor de apă.
Trebuie menționat faptul că din declarațiile celor doi martori, proprietarul apartamentului nr. 2 și doamna care făcea curățenie periodic în apartamentul pârâților, că nu au fost niciodată probleme legale de calculul consumului de apă și că reclamanta nu a imputat pârâților vreodată o sumă de bani disproporțională față de consumul de apă.
Astfel, reclamanta solicită plata de către reclamanți a sumei de 386,23 lei reprezentând contravaloarea consumului de apă, folosirea canalizării, plata apei meteo și taxa municipală pentru apa uzuală pentru perioada 30.01._12.
Se reține că pentru această perioadă au fost emise pe numele reclamantei 4 facturi fiscale de către Apanova pentru consumul de apă din întreg imobilul situat în București Piața Națiunilor Unite nr. 55 și 55A, ce au fost achitate de către reclamantă întrucât contractul de furnizare a apei era încheiat doar cu aceasta pentru întreg imobilul.
Astfel, reclamanta a explicat pentru fiecare factură în parte (f. 117, 120, 122, 124) modalitatea de partajare a costurilor pentru fiecare apartament în parte, prin raportare și la faptul că apometrele din apartamentele nr. 2 și 3 (proprietatea lui B. I. și a reclamantei) erau citite lunar, spre deosebire de cel al pârâților care era citit la perioade mai mari de timp pentru că aceștia nu se aflau în România, iar, cu ceilalți locatari temporari ai imobilului nu erau tot timpul găsiți în perioada citirii apometrelor.
Referitor la cantitatea mai mare de apă ce le-a fost imputată de către reclamantă pârâților ca urmare a spargerii conductei de apă ce a se afla în apartamentul acestora, instanța constată următoarele:
În primul rând, se reține că a existat un litigiu în 1975 între fostul proprietar al apartamentului nr. 1, Lăcusteanu Ș. și reclamanta din prezenta cerere referitor la conducta de apă ce a fost finalizat prin sentința civilă nr. 2193/28.05.1975 a Judecătoriei sector 4 prin care s-a luat act de tranzacția părților în sensul că reclamanta trebuie să efectueze o lucrare prin care să instaleze o nouă conductă pe lângă cea existentă, făcând o bifurcare pe lângă aceasta care să ajungă la baia sa, eliminându-se astfel conducta ce alimenta baia reclamantei și care trecea prin apartamentul nr. 1.
Este importantă această precizare întrucât în cauză s-a pus problema dacă s-a spart conducta de apă a reclamantei sau a pârâților.
Astfel, din declarația martorei T. M. (f. 173) ce se afla în imobil la data spargerii conductei de apă, se reține că țeava care s-a spart se afla în apartamentul pârâților și era cea care alimenta acest apartament.
În al doilea rând, sub aspectul cantității de apă ce a curs ca urmare a spargerii conductei, se reține că reclamanta le-a imputat cantitatea de 21 mc.
Deși martora pârâților, T. M. a declarat că a curs în jur de 2-3 găleți, instanța va înlătura această susținere întrucât așa cum rezultă din planșa foto (f.169-171), este greu de presupus că doar 2-3 găleți de apă ar fi putut produce o astfel de deteriorare a pereților pe care se afla conducta respectivă.
Instanța apreciază că o mică cantitate de apă nu putea produce o așa mare erodare a pereților pe care s-a scurs și că este corect calculul efectuat de reclamantă cu privire la cantitatea de apă ce trebuia imputată pârâților în baza facturii fiscale nr. ANB12021225/03.04.2012 (f. 116).
Sub aspectul consumului de apă aferent apartamentului nr. 1, proprietatea pârâților, instanța apreciază că s-a făcut dovada în mod complet a sumei pe care trebuie să o achite pârâții, plecând pe de o parte de la faptul că martorii au menționat că de-a lungul timpului reclamanta a fost corectă în efectuarea calculului cu privire la consumul de apă, iar, pe de altă parte, de la faptul că aceste calculele prezentate de reclamantă sunt însoțite de explicații ample care creează convingerea instanței că acestea sunt corecte.
În consecință, în temeiul art. 987.991 V.C.civ., instanța, apreciind că sunt îndeplinite condițiile gestiunii de afaceri întrucât reclamanta a acționat în mod voluntar și oportun de afacerile pârâților, în sensul de a le achita contravaloarea consumului de apă, va admite aceste pretenții cu privire la consumul de apă și va obliga pârâții la plata către reclamantă a sumei de 386,23 lei cu titlu de contravaloare consum de apă pentru perioada 30.01._12.
Referitor la costurile reparării acoperișului și necesitatea efectuării acestei reparații, instanța reține din declarațiile celor doi martori T. M. (f. 173) și B. I. (f. 148) că se infiltra apa prin acoperișul care era găurit și afecta imobilul proprietatea reclamantei.
Suprafața comună celor două apartamente nr. 1, al pârâților și nr. 3, al reclamantei este de 11,88 mp (f. 66), așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică (f. 63-86) efectuată în dosarul nr._/4/2010 al Judecătoriei sector 4 având ca obiect anulare act.
Chiar dacă pârâții au invocat faptul că cererea reclamantei ce a făcut obiectul dosarului având ca obiect anulare act a fost respinsă, acest fapt nu împiedică reținerea din raportul de expertiză efectuat a suprafeței comune a celor două apartamente cu atât mai mult cu cât o astfel de expertiză putea fi efectuată și în mod extrajudiciar.
Pentru a se efectua lucrări de reparații la acoperiș, reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii cu SSS D. Clean Concept SRL (f. 54) având ca obiect înlocuirea tablei de pe acoperiș pentru o suprafață de 80mp, lucrarea urmând a fi efectuată în perioada 25.05._12 pentru un preț de 3700 lei ce reprezenta doar manopera.
Totodată, reclamanta a fost cea care a cumpărat toate materiale necesare efectuării acestei lucrări, fiind efectuata de către ea un deviz necesar demarării prezentei acțiuni. Astfel, a atașat în dovedirea cheltuielilor efectuate în vederea achiziționării materialelor necesare înlocuirii acoperișului, toate bonurile și facturile fiscale (f. 57-60).
Astfel, prin raportare la suprafața indiviză comună de 11,88 mp și la prețul materialelor și a manoperei de 98lei/mp, s-a ajuns la suma totală de 1164 lei care a fost împărțită la jumătate întrucât suprafața de 11,88 mp de acoperiș se află atât deasupra apartamentului reclamantei, dar și a pârâților.
În consecință, pârâții datorează suma de 585 lei ce le revine ca urmare a efectuării de către reclamantă a reparațiilor la întreg acoperișul imobilului, fiind o lucrare necesară și utilă întrucât prin acesta se infiltra apă conform susținerilor martorilor, în baza gestiunii de afaceri, reparația fiind efectuată atât în beneficiul său, dar și a celorlalți coproprietari.
Referitor la notificarea trimisă la 07.06.2012 (f. 168) de către pârâți reclamantei după începerea lucrării la acoperiș, instanța reține că reclamanta nu era obligată să țină cont de aceasta în primul rând pentru că era utilă și necesară o astfel de lucrarea pentru a evita scurgerea apei prin podul casei și ulterior în apartamentele părților, iar, pe de altă parte, poziția pârâților după începerea lucrării pare mai degrabă șicanatorie decât a unui proprietar diligent.
În ceea ce privește obligarea pârâților de a-și da acordul în vederea separării branșamentului de apă pentru a evita în continuarea introducerea altor acțiuni în instanță pentru recuperarea sumelor de bani achitate în conturile facturilor de apă emise de Apanova, instanța, apreciază că opoziția pârâților motivat de faptul că în anul 2011-2012 s-au înlocuit instalațiile de scurgere și apă curent, fiind efectuate săpături în ambele curți și, apoi, recimentate și că la acel moment, reclamanta a refuzat să se separeu cu conducta de apă, este exercitat în mod abuziv și trebuie cenzurată de către instanță.
Astfel, acest refuz al pârâților de a-și da acordul în vederea efectuării unui branșament separat pentru ceilalți doi proprietari nu are nicio justificare reală întrucât în cazul în care se vor efectua lucrări ce afectează curtea cimentată, va fi în sarcina reclamantei să suporte costurile întregii lucrări, inclusiv cimentarea curții.
Se reține că încă din anul 2012, reclamanta a obținut avizul de la Primăria sector 4 în vederea racordării la rețeaua de apă a imobilului situat în .. 55, sector 4 (f. 81).
Instanța apreciază că se impune admiterea acestui capăt de cerere pentru a putea evita pe viitor ca reclamanta să formuleze alte acțiuni în instanță în vederea recuperării sumelor de bani achitate și în contul pârâților care, fără a-și îndeplini obligația de plată, contestă cu o mare ușurință modul de calcul efectuat de către reclamantă deși ambii martori au învederat că aceasta a fost corectă și cinstită.
Pentru aceste considerente, va admite și acest capăt de cerere și îi va obliga pe pârâții să își dea acordul în vederea efectuării unui branșament separat la apă de cel al pârâților.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., în va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 109,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și va respinge cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată întrucât se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reclamantei O. V. G. C. cu domiciliul în București, ..55, . în contradictoriu cu pârâții B. L. B. și B. L. E. S., ambii cu domiciliul ales la C..Av. Barbat C. din București, Calea V., nr.102-108, ., ..
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 386,23 lei cu titlu de contravaloare consum de apă pentru perioada 30.01._12 și a sumei de 582 lei cu titlu de contravaloare reparații a părții comune din acoperiș.
Obligă pârâții să-și dea acordul pentru realizarea branșamentului de apă pentru apartamentul nr.3 situat în București,
Obligă pârâții la plata sumei de 109,18 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Respinge cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact. AB/5ex/2014
← Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 5145/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 7956/2014. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|