Validare poprire. Sentința nr. 2071/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2071/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 2071/2016

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2071

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. F.

GREFIER – S. O. A.

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea S. S., în contradictoriu cu debitoarea R. M. și terțul poprit . SRL, având ca obiect validare poprire - aplicare amendă civilă - perimare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în baza art. 121 alin. 5 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu perimarea cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 30.07.2014 sub nr._/302/2014, creditoarea S. S., în contradictoriu cu debitoarea R. M. și terțul poprit . SRL, a solicitat validarea popririi înființate de B.E.J. „M. C.” în dosarul de executare nr. 804/2013 până la concurența sumei de 6545,82 lei, reprezentând debit restant, conform contract de credit nr._/20.06.2007, solicitând obligarea terțului poprit să vireze suma de bani în contul de consemnațiuni al executorului judecătoresc.

Prin sentința civilă nr. 1524/23.02.2015, Judecătoria Sectorului 5 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2015 sub nr._ .

Analizând actele dosarului, instanța reține că ultimul act de procedură în vederea judecării cauzei a fost îndeplinit la data 23.07.2015, când cauza a fost suspendată în baza art. 242 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea de către creditoare a obligațiilor impuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 24.06.2015 – de a preciza dacă mai insistă în cererea de suspendare a cauzei, prin acordul părților, precum și de a preciza dacă i s-au mai achitat sume de bani din cele ce fac obiectul judecății, iar, în caz afirmativ, să depună la dosar înscrisuri doveditoare.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța va admite sesizarea din oficiu și în temeiul art. 416 – 420 C.pr.civ. va constata perimarea acțiunii civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimarea cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea S. S., cu sediul ales la ., în București, .. 1, ., în contradictoriu cu debitoarea R. M., cu domiciliul în București, .. 28A, sector 2, și terțul poprit . SRL, cu sediul în București, . nr. 21, sector 3.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

M. F. S. O.A.

Red. M.F./Dact. S.O.A./5 ex./25.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2071/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI