Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 2452/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2452/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-03-2016 în dosarul nr. 2452/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2452

Ședința publică de la 07 Martie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M. M.

GREFIER C. A. R.

Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe petentul B. E. J. D. P. V., creditoarea B. T. P. M. I. C. COLLECTION SRL și pe debitoarele . E. SRL și I. D., având ca obiect alte cereri privind executarea silită- conexare dosare de executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București și reține cauza spre soluționare asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.01.2015, sub nr._, petentul B. D. P. V., a solicitat conexarea dosarului de executare nr. 313/2014 al B. D. P. V. și a dosarului de executare nr. 2134/2014 aflat pe rolul B. AEQUITAS, solicitând să se dispună efectuarea unei executări de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, respectiv B. AEQUITAS, urmând a se pronunța și asupra cheltuielilor de executare, astfel cum acestea au fost stabilite prin încheierea din data de 13.11.2014, emisă în dosarul de executare nr. 313/2014, al B. D. P. V..

În motivarea cererii, petentul a arătat că prin cererea înregistrată la sediul B. D. P. V. la data de 19.09.2014, creditoarea B. T.- prin mandatar I. C. COLLECTION SRL, a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Contract de ipotecă pentru garantarea creditului autentificat sub nr. 915/03.04.2013, de către Societatea Civilă Notarială N. Lex, arătând că debitorii I. C. P. A. și I. D., în calitate de garanți ipotecari ai debitoarei . E. SRL, nu și-au executat de bunăvoie obligația de plată a sumei de 157.245, 35 RON, stabilite prin titlul executoriu, reprezentând credit principal restant, dobânzi restante, penalități și comisioane restante.

Creditoarea a solicitat începerea executării silite imobiliare asupra bunului imobil situat în Balotești, .. 18,2 proprietatea debitorilor I. C. P. A. și I. D..

Executarea silită împotriva debitorilor a fost admisă prin Încheierea din data de 16.10.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/94/2014, la data de 13.11.2014 fiind emisă către debitori somația imobiliară.

După notarea urmăririi imobilului, a constatat că privitor la același bun al debitorilor s-a pornit executarea silită și în dosarul de executare nr. 2134/2014 aflat pe rolul B. AEQUITAS, fapt care rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare din data de 14.11.2014.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 653 Noul C.proc.civilă.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosar un set de înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxa judiciară de timbru în valoare de 20 RON.

Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate dosarele de executare nr. 313/2014 al B. D. P. V., și dosarul de executare nr. 2134/2013 al B. AEQUITAS.

P. Sentința Civilă nr.9021/09.12.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 09.02.2016, sub dosarul nr._ .

La termenul de judecată din data de 07.03.2016, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Potrivit art. 248, alin. 1 din Noul C.Proc.Civ., ,, Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, în raport de prev.art. 129, alin. 3 și art. 132, alin. 3 din Noul Cod procedură civilă, instanța reține că potrivit art. 132 Noul C.proc.civilă ,,Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

(3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.

În conformitate cu dispozițiile art. 654 Noul C.proc.civilă, ,, Când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea.

(2) În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării. Totodată, instanța va dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin. (1).

(3) După conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmărire cel mai înaintat.

(4) Desistarea, după conexare, a oricăruia dintre creditorii urmăritori nu va putea să împiedice continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat.

(5) În cazul executărilor silite aflate pe rolul aceluiași executor, conexarea se va dispune de executor, prin încheiere dată cu citarea părților, dispozițiile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător. „.

Dispozițiile art. 654 Noul C.proc.civilă prevăd o competență specială de soluționare a cererii având ca obiect conexarea executărilor în favoarea instanței de executare în a cărei circumscripție a început prima executare silită.

Prima executare silită a început la data de 20.11.2013, prin formularea cererii de executare silită în dosarul de executare nr. 2134/2013 al B. Aequitas. Forma de executare silită desfășurată în dosarul de executare silită nr. 2134/2013 este executarea silită imobiliară, asupra imobilului proprietatea debitorilor I. C. P. A. și I. D., situat în Balotești, .. 18,2, ..

În acest sens, prin Încheierea nr. 5066/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/94/2013, a fost încuviințată executarea silită imobiliară în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de ipotecă autentificat sub nr. 916/03.04.2013 de NP S. T. D.., iar actele de executare silită efectuate în dosarul de executare au vizat executarea silită imobiliară asupra imobilului proprietatea debitorilor situat în . class="BodyTextIndent" style="margin-right:0pt; margin-left:0pt"> Or, în cazul executării silite imobiliare indirecte, se prevede un caz de excepție de la competența instanței de executare de drept comun, întrucât legiuitorul dispune, conform art. 819 Noul Cod de procedură civilă, că instanță de executare este alta decât cea prevăzută de art. 650 alin. 1 din același act normativ, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul executat silit.

Astfel, potrivit art. 819 Noul Cod de procedură civilă, ,, După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător”. Dispozițiile din materia executării silite imobiliare care reglementează competența instanței de executare în a cărei rază teritorială se află imobilul au caracter special.

În materia executării silite imobiliare, dispozițiile art.650 al.(1) lit.a) NCPC trebuie corelate cu cele ale art. 818-819 NCPC. Astfel, potrivit art. 818 al.(1) NCPC, cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curții de apel unde se află imobilul urmărit, iar potrivit art. 819 NCPC, instanța de executare în raza căreia se află imobilul va încuviința urmărirea silită, fiind, deci, vorba despre o normă specială care stabilește o competență teritorială absolută, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I Civilă, prin Decizia Civilă nr. 3154/05.06.2013.

Față de cele menționate anterior, în dosarul de executare nr. 2134/2013 al B. Aequitas, instanță de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află bunul imobil executat silit, respectiv Judecătoria B., județul I., neprezentând nici o relevanță sub acest aspect locul situării sediului biroului executorului judecătoresc care face executarea.

De altfel, Judecătoria B. a încuviințat executarea silită imobiliară efectuată de B. Aequitas în dosarul de executare nr. 2134/2013, prin Încheierea nr. 5066/05.12.2013.

De altfel, art. 654 Noul C.proc.civilă prevede ca un caz de conexare a executărilor situația în care, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți. Or, atât în dosarul de executare nr. 2134/2013 al B. AEQUITAS, cât și în dosarul de executare nr. 313/2014 al B. D. P. V., executarea silită se efectuează asupra aceluiași bun imobil, ceea ce atrage competența de soluționare a cererii de conexare a executărilor în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție este situat bunul imobil executat silit, în speță, Judecătoria B..

P. urmare, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, competentă în a soluționa prezenta cerere de conexare a dosarelor de executare silită este Judecătoria B., neputându-se reține că executarea silită a început în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de forma specială de executare desfășurată.

Având în vedere cele expuse anterior, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 și ale art. 132 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, invocată din oficiu, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., județul I..

În conformitate cu dispozițiile art. 133, pct.2 NCPC, ,, Există conflict de competență: când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente”.

Potrivit art. 134 NCPC, ,,Instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență va suspenda din oficiu judecata cauzei și va înainta dosarul instanței competente să soluționeze conflictul”.

Art. 135, alin.1 NCPC prevede faptul că, ,, Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict”.

Pentru aceste considerente, instanța va constata intervenit conflictul negativ de competență și va dispune înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Declină competența de soluționare a cauzei formulate de petentul B. E. J. D. P. V., cu sediul în sector 2, București, .. 5-7, . 206, privind pe creditoarea B. T. P. M. I. C. COLLECTION SRL, cu sediul în Cluj N., .. 8, J. Cluj, și pe debitoarele . E. SRL, cu sediul în Cluj N., .. 153, ., și I. D., cu domiciliul în ., Cluj-N., județul Cluj, având ca obiect alte cereri privind executarea silită- conexare dosare de executare, în favoarea Judecătoriei B., județul I..

Constată intervenit conflictul negativ de competență și dispune înaintarea dosarului către Curtea de Apel București, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.03.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M.-R. R. C. A.

Red. Jud. MMR

Tehnored. CAR/ 2 ex./2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 2452/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI