Validare poprire. Sentința nr. 516/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 516/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 516/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 516
Ședința publică din data de 20.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N. M. C.-S.
GREFIER - E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de către creditoarea K. SA, prin reprezentant . în contradictoriu cu debitorul G. G. și cu terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București, față de dispozițiile art. 790 și dispozițiile art. 651 din Codul de procedură civilă, după care, reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 26.10.2015 sub nr._, creditoarea K. SA, prin reprezentant ., în contradictoriu cu debitorul G. G. și cu terțul poprit ., a solicitat validarea popririi înființată de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., T. și I. în dosarul de executare nr.787/2015 și amendarea terțului poprit pentru refuzul cu rea credință de a-și îndeplini obligațiile privind efectuarea popririi.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 787 alin. 1, art. 789 alin. 1 și 2, art. 790 alin. 1 și 9 C.p.c.
În dovedire s-au depus copiile mai multor înscrisuri.
Creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
La data de 25.11.2015 Secapital SaRL prin mandatar K. Romania SRL a depus o cerere de renunțare la judecată iar la data de 19.01.2016 s-a depus o cerere precizatoare în sensul că cererea de renunțare a judecată a fost formulată de K. Romania SRL în numele societății K. SA.
Debitoarea și terțul poprit nu au depus întâmpinare iar la primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.
Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei în conformitate cu art. 27 din OUG nr. 80/2013.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, față de dispozițiile art. 131 C.p.c. care obligă judecătorul să verifice competența și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă să soluționeze cauza, prevederile art. 132 alin. 1 C.p.c. conform cărora, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, precum și dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.c, conform cărora, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, instanța reține că executarea silită în cadrul căreia a fost înființată poprirea a cărei validare se solicită a început la data de 2.07.2015, când s-a depus cererea de executare la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., T. și I., împotriva debitorului G. G., iar conform rezultatului verificărilor efectuate din oficiu în baza de date privind evidența persoanelor administrată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date în conformitate cu art. 154 alin. 8 C.p.c, debitorul G. G. are domiciliul în orașul F., .. 6 județul Călărași din 14.07.1969.
Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 790 alin. 1 C.p.c., cererea de validare a popririi se adresează instanței de executare iar potrivit art. 651 alin. 1 C.p.c., în forma de la data începerii executării silite, „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor”.
În condițiile în care debitorul are domiciliul în orașul F., față de prevederile legale menționate anterior, Judecătoria Sector 4 București nu este competentă să soluționeze acest dosar, competența revenind Judecătoriei L.-Gară.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 C.p.c. raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3, art. 651 alin. 1 și art. 790 alin. 1 C.p.c., în forma de la data începerii executării silite, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența în favoarea Judecătoriei L.-Gară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sector 4 București.
Declină competența de soluționare a cauzei civile privind pe creditoarea K. SA, prin reprezentant ., cu sediul în sectorul 4, București, ., subsol, parter, . 11, J_, CUI RO_, pe debitorul G. G., CNP_, domiciliat în orașul F., .. 6, județul Călărași, citat și la adresa din sectorul 3, București, .. 12, ., . indicată în cererea de chemare în judecată și pe terțul poprit ., cu sediul în sectorul 5, București, . nr. 11, ., ., J40/_/2002, CUI_, citat și la adresa din sectorul 6, București, .. 4, ., ., indicată în cererea de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei L.-Gară.
Dispune înaintarea dosarului de îndată la instanța competentă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.01.2016.
Președinte, Grefier,
N. M. C.-S.E. C. B.
Red./Tehnored. Jud. N.M.C.S, Gref. E.C.B./2016/7ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 517/2016. Judecătoria SECTORUL... | Anulare act. Sentința nr. 511/2016. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|